china

Clădire prăbuşită în Shanghai. Cel puţin cinci persoane au murit, iar alte zeci au fost prinse sub dărmături | VIDEO

O clădire care era transformată într-un pavilion expoziţional auto s-a prăbuşit joi în centrul oraşului chinez Shanghai, iar în urma incidentului cel puţin nouă persoane au rămase prinse sub dărâmături, informează postul ABC News.

Rivalitatea SUA-China, o „ciocnire între civilizaţii”? Răspunsul preşedintelui chinez Xi Jinping

Preşedintele chinez Xi Jinping a respins miercuri ideea că rivalitatea între Beijing şi Washington reprezintă o „ciocnire a civilizaţiilor", concept menţionat recent de un oficial american, relatează cotidianul The Straits Times.

Clipe de infarct, după ce un copil a rămas blocat pe marginea unui bloc, la etajul al 13-lea. Cum a fost salvat | VIDEO

Un copil în vârstă de 5 ani, din China, a fost filmat în timp stătea pe marginea blocului în exteriorul geamului, la etajul al 13-lea, după ce bunicul său l-a lăsat singur acasă.

Oficial chinez: China nu este interesată să negocieze pentru o înţelegere privind controlul armelor

China "nu este interesată" să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la o înţelegere privind controlul armelor, a declarat luni ministrul chinez de Externe, Wang Yi, aflat într-o vizită la Soci, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Donald Trump: Statele Unite sunt „în poziţia dorită faţă de China”

Preşedintele american Donald Trump a declarat că Statele Unite sunt „în poziţia dorită faţă de China”, menţionând că Administraţia de la Beijing este cea care „a încălcat acordul” şi încearcă acum să renegociere, relatează Reuters.

„Vestul sălbatic digital”. Instrumente cibernetice scăpate de sub control. China a obţinut coduri informatice ale NSA şi le-a utilizat

Agenţi ai serviciilor secrete chineze au obţinut instrumente cibernetice ale Agenţiei americane pentru Securitate Naţională (NSA) şi le-au utilizat în 2016 pentru a ataca aliaţi ai SUA din Europa şi din Asia, a constatat firma de securitate Symantec, potrivit cotidianului The New York Times.

Donald Trump pregăteşte majorarea taxelor pentru esenţialmente toate importurile din China care nu au fost până acum vizate de tarife suplimentare

Preşedintele american Donald Trump a ordonat autorităţilor de la Washington să iniţieze procesul de impunere de taxe vamale suplimentare pentru esenţialmente toate importurile din China care nu au fost până acum vizate, a anunţat Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru Afaceri comerciale.

SUA au majorat tarifele pentru importurile de produse din China, iar Beijingul va contraataca

Preşedintele american Donald Trump a majorat vineri tarifele pentru importurile de produse chinezeşti în valoare de 200 de miliarde de dolari la 25 de procente, iar Beijingul a anunţat că va răspunde cu măsuri similare, cele două părţi continuând însă discuţiile pentru a salva acordul comercial.

Scene ŞOCANTE: O caracatiţă a atacat o femeie, în timp ce aceasta încerca să o mănânce de vie | VIDEO

Un vlogger din China a demonstrat recent cât de periculos este consumul de caracatiţe vii, vedeta fiind în pericol de a rămâne fără faţă, relatează The Independent.

MONITORUL APĂRĂRII | China respinge criticile SUA şi va menţine implicarea în zona Oceanului Arctic

Administraţia Chinei a respins, marţi, criticile secretarului de Stat american, Mike Pompeo, privind activităţile din zona Oceanului Arctic, subliniind că Beijingul se va implica în problemele de nivel mondial.

Întâlnirea Trump-Liu He, pe „nisipuri mişcătoare”/ Şefa FMI: Trebuie evitată periclitarea economiei globale

Statele Unite şi China trebuie să evite orice escaladare a tensiunilor în negocierile comerciale pentru a continua dezvoltarea globală, a declarat marţi ministrul francez de Finanţe, Bruno Le Maire, relatează site-ul agenţiei Reuters. Acelaşi îndemn a venit şi din partea directorului general al FMI, Christine Lagarde.

Statele Unite, preocupate de activităţile Rusiei şi Chinei în zona Oceanului Arctic

Rusia se comportă "agresiv" în regiunea arctică, a acuzat, luni, secretarul de Stat american, Mike Pompeo, subliniind că trebuie monitorizate şi activităţile Chinei în această zonă.

Deputat PNL: Ministrul Energiei să explice acordul cu chinezii pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă

Virgil Popescu îi cere ministrului Energiei Anton Anton să dea explicaţii cu privire la Acordul Investitorilor pentru construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă cu chinezii de la China General Nuclear Power care va fi semnat pe 9 mai, de Ziua Europei, când va avea loc şi Summitul UE de la Sibiu.

Statele Unite avertizează că vor revizui cooperarea cu aliaţii care utilizează echipamente Huawei

Administraţia Donald Trump va revizui cooperarea cu naţiunile aliate care vor utiliza echipamente produse de firma chineză Huawei, pe fondul preocupărilor de securitate, a declarat luni un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat, citat de agenţia Reuters.

Vladimir Putin şi Xi Jinping consideră „inacceptabile” ingerinţele Statelor Unite în Venezuela

Preşedinţii din Rusia şi China, Vladimir Putin şi Xi Jinping, au catalogat, în cursul unei întrevederi desfăşurate în Beijing, drept inacceptabile presiunile Statelor Unite în sensul înlăturării Administraţiei din Venezuela, anunţă Kremlinul, conform agenţiei de presă Tass.

Mii de persoane au protestat în Hong Kong împotriva modificării legilor privind extrădările | VIDEO

Mii de persoane au protestat duminică în Hong Kong împotriva unei modificări legislative care ar permite extrădarea către China continentală, Taiwan şi Macau a persoanelor acuzate de fapte penale, informează BBC.

Despărţire fulgerătoare: Fabio Cannavaro a demisionat din funcţia de selecţioner al Chinei. Motivele din spatele deciziei

Fabio Cannavaro a renunţat la funcţia de selecţioner al Chinei după doar două partide, scriu francezii de la L'Equipe. Campionul mondial din 2006 se pare că vrea să se axeze doar pe echipa sa de club, Guangzhou Evergrande, mai notează sursa citată.

Bărbat bătut crunt, după ce a început să povestească ce se întâmplă în filmul ”Avengers: Endgame” la ieşirea din cinema | FOTO

Un bărbat din Hong Kong a fost bătut crunt după ce a început să povestească cu voce tare ce se întâmplă în filmul ”Avengers: Endgame”. Totul s-a întâmplat lângă o sală de cinema, după ce ”guralivul” a vizionat faimoasa peliculă.

Ambiţiile geopolitice ale Chinei şi locul României în acest plan

Undeva la începutul toamnei anului 2014 oficiali români prezenţi la Beijing vorbeau de un deceniu ce urma să vină, mult mai fructuos pentru parteneriatul dintre România şi China, prin prisma faptului că statele conveniseră proiecte de investiţii în energie şi infrastructură de 6 miliarde de euro.

Donald Trump: Preşedintele chinez Xi Jinping va veni curând la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că îl va primi în curând pe omologul său chinez, Xi Jinping, într-o vizită oficială în Statele Unite, marcând posibilitatea încheierii unui acord comercial între cele două ţări, relatează Reuters.

O carte pe zi: „Chinez cu studii în România”, de Luo Dongquan

Luo Dongquan a sosit în România la studii în 1964, vorbeşte româneşte, cunoaşte cultura română-este în stare oricând să recite dintr-o suflare cincizeci de poezii eminesciene-, este preocupat de popularizarea în rândul concetăţenilor săi a valorilor româneşti. A scris şi o carte despre toate acestea

Robert Lighthizer şi Steven Mnuchin vor efectua o vizită oficială în China

Robert Lighthizer, reprezentantul SUA pentru comerţ şi Steven Mnuchin, secretarul Trezoreriei americane, vor efectua o vizită oficială în Beijing, în data de 30 aprilie, pentru discuţii comerciale cu oficialii chinezi, a transmis Casa Albă, conform Reuters.

Game of Thrones: Fanii chinezi, dezamăgiţi de cenzurarea premierei ultimului sezon. Ce scene au fost eliminate | VIDEO

Fanii din China ai serialului "Game of Thrones/ Urzeala Tronurilor" au fost dezamăgiţi de cenzurarea celui mai recent episod al producţiei, din care au fost eliminate secvenţe cu o durată totală de şase minute, relatează theguardian.com.

A MURIT una dintre cele mai RARE ţestoase din lume. Câte exemplare din aceeaşi specie se mai află în viaţă | VIDEO

Una dintre cele mai rare broaşte ţestoase, o femelă din specia Yangtze cu carapace moale, a murit în China. Doar trei astfel de ţestoase au rămas în viaţă în acest moment, specia fiind pe cale de dispariţie.

Dăncilă a discutat cu omologul chinez despre exporturile produselor agricole româneşti către China

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat, vineri, cu premierul Consiliului de Stat al R. P. Chineze Li Keqiang despre teme de interes ale agendei bilaterală, subiectele vizând cooperarea în domeniul energetic, Iniţiativa Belt an Road şi exporturile de produse agricole româneşti către China.

Casa Albă: Negocierile comerciale cu China „au făcut progrese”, dar „au mai rămas lucruri de făcut”

Casa Albă a declarat vineri la Washington, după trei zile de negocieri comerciale cu oficialii chinezi, că negocierile "au făcut progrese în numeroase chestiuni-cheie", dar "au mai rămas lucruri semnificative de făcut", relatează Reuters.

Trump declară că acordul comercial cu China ar putea fi încheiat în aproximativ patru săptămâni

Preşedintele american Donald Trump a declarat joi în cadrul reuniunii cu vicepremierul chinez Liu He, care se află la Washington pentru discuţii comerciale, că acordul cu China se apropie foarte mult şi că ar putea fi încheiat în aproximativ patru săptămâni, relataeză Reuters.

Vârtej de praf devastator, într-un parc de distracţii din China – VIDEO

Un fenomen meteo similar unei tornade a „măturat” cu violenţă un parc de distracţii din China, lânsând în urma sa numeroase victime, anunţă China Daily.

Cel puţin şapte morţi în urma unei explozii la o uzină din provincia Jiangsu din China. Este al doilea incident de acest tip din ultima lună

Cel puţin şapte persoane au murit duminică în urma unei explozii la o uzină din provincia Jiangsu din China, au declarat autorităţile, în cea de-a doua explozie fatala din această lună, când Beijingul va incepe o campanie naţională de inspecţie a siguranţei industriale, relatează Reuters.

O pădure din judeţul Vrancea, scoasă la vânzare pe un site de comerţ electronic din China

O pădure din judeţul Vrancea a fost scoasă la vânzare pe un site de comerţ electronic din China. Pădurea este deţinută de o societatea comercială din Cluj-Napoca, iar oferta a fost depusă recent pe cel mai mare portal de tranzacţii online din lume, preţul fiind de peste 366.000 de dolari.

Cazul dispariţiei fostului şef al Interpol: China anunţă începerea urmăririi penale pentru Meng Hongwei/ Acuzaţiile Partidului Comunist

China va începe urmărirea penală a fostului şef al Interpol, Meng Hongwei, pentru corupţie după ce a fost anchetat pentru că a cheltuit sume ”generoase” din fonduri publice, abuz de putere şi nerespectarea deciziilor Partidului Comunist, a anunţat miercuri agenţia chineză de combatere a corupţiei.

Motivul pentru care autorităţile din China au ordonat distrugerea a 30.000 de hărţi destinate exportului

Autorităţile din China au ordonat distrugerea a aproape 30.000 de hărţi care conţin graniţe nerecunoscute de către puterea de la Beijing, relatează Newsweek.com.

Oficial UE: „Trebuie să ne grăbim”. FT: Uniunea Europeană prezintă un PLAN de contracarare a riscurilor de securitate asociate reţelelor 5G

Oficialii de la Bruxelles au dezvăluit un plan destinat tuturor ţărilor din cadrul Uniunii Europene pentru contracararea potenţialelor riscuri de securitate ale noilor reţele 5G, o acţiune ce reflectă temerile tot mai mari legate de companiile chineze, informează cotidianul Financial Times.

„Noul Drum al Mătăsii”| Comisarul european pentru Buget cere UE folosirea dreptului de veto în cazul acordului controversat China-Italia

Comisarul european pentru Buget, Günther Oettinger, a cerut marţi Uniunii Europene să îşi utilizeze dreptul de veto în cazul Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii", promovată de China şi la care Italia a anunţat că se alătură, informează Euronews.

China a cenzurat şase scene din „Bohemian Rhapsody”, prea explicite pentru spectatorii săi. Întreaga scenă a filmării videoclipului „I want to break free” a dispărut

Peste două minute de conţinut LGBT au fost şterse din pelicula britanică despre trupa Queen, „Bohemian Rhapsody”, pentru publicul chinez, inclusiv scenele care arată doi bărbaţi sărutându-se, precum şi cuvântul „gay”, relatează CNN.

Italia este primul stat G7 care aderă la iniţiativa chineză „Noul Drum al Mătăsii”, valorată la 2,5 miliarde de euro

Italia a semnat un acord preliminar cu China, care o face prima naţiune din G7 – grupul statelor industrializate, care se alătură iniţiativei chineze de infrastructură „Belt and Road”, alături de alte 30 de înţelegeri între companii locale şi chineze, relatează Reuters.

Cea mai vizitată ţară din lume până în 2030. Numărul de călătorii efectuate de cetăţenii săi, pe plan extern, depăşeşte SUA

China va deveni ţara care va atrage cei mai mulţi turişti din lume până în 2030, potrivit unui raport publicat de compania de cercetare mondială Euromonitor International citat de The Guardian.

Bilanţul accidentului industrial din China: Cel puţin 47 de morţi şi 90 de răniţi | VIDEO

Cel puţin 47 persoane au murit, iar alte 90 au fost rănite în urma unei explozii produse joi într-o uzină chimică din estul Chinei, potrivit celui mai nou bilanţ anunţat de autorităţile locale, informează agenţia de ştiri Xinhua.

Emmanuel Macron se va întâlni marţi cu Xi Jinping, Angela Merkel şi Jean-Claude Juncker

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, se va întâlni marţi, la Paris, cu omologul său din China, Xi Jinping, cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, şi cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, informează site-ul cotidianului Le Figaro.

Italia se alătura Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii”, propusă de China, în pofida obiecţiilor UE şi SUA

Italia se va alătura Iniţiativei „Noul Drum al Mătăsii", propusă de China, a anunţat premierul italian Giuseppe Conte cu doar câteva zile înainte de vizita preşedintelui chinez Xi Jinping în Italia, informează agenţia The Associated Press.