china

McDonald’s îşi vinde franciza din China cu 2,1 miliarde de dolari

McDonald's a fost de acord să vândă 80% din afacerea din China şi Hong Kong, pentru aproximativ 2,1 miliarde de dolari, ca parte a planului de a franciza mai multe restaurante în lume, potrivit BBC.

China intensifică reglementările împotriva spălării banilor din domeniul bancar

Banca centrală a Chinei a anunţat că va înăspri condiţiile pentru creditori pentru a raporta tranzacţiile transfrontaliere realizate de clienţi ca parte a eforturilor de a reduce spălarea de bani, potrivit Bloomberg.

Cinci morţi şi şapte persoane blocate în subteran, în urma unei explozii la o mină din China

Cinci persoane au decedat, iar alte şapte au rămas blocate în subteran, în urma unei deflagraţii într-o mină din zona oraşului Dengfeng, în centrul Chinei, a anunţat presa chineză, potrivit The Associated Press.

Un individ a atacat cu un cuţit un grup de copii, într-o grădiniţă din China

Un bărbat înarmat cu un cuţit a atacat un grup de copii, în curtea unei grădiniţe din China, relatează presa de stat chineză citată de CNN.

VIDEO Cel mai înalt pod din lume, inaugurat în China

Autorităţile chineze au inaugurat, joi, cel mai înalt pod din lume, după lucrări care au durat trei ani, relatează postul chinez CCTV.

Atac sinucigaş asupra clădirii Guvernului din Xinjiang, contracarat de poliţie

Atacatorii au intrat cu un vehicul în curtea Guvernului regiunii chineze autonome Xinjiang şi au declanşat un dispozitiv explozibil ce a ucis o persoană, toţi cei patru agresori au fost împuşcaţi mortal, potrivit unor oficiali locali, citaţi de CNN.

China va elimina, în 2017, unele restricţii impuse investiţiilor străine

China va reduce drastic, în anul 2017, restricţiile impuse investiţiilor străine, anunţă Ministerul chinez al Comerţului, prezentând cifrele investiţiilor efectuate în anul 2016, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Tensiunile dintre China şi Statele Unite continuă: Ministerul chinez al Apărării trimite un portavion în Oceanul Pacific

Primul portavion al Chinei a fost detaşat în Oceanul Pacific, pentru exerciţii militare, a anunţat duminică Ministerul chinez al Apărării, pe fondul recentelor dispute cu Statele Unite din cauza Taiwanului.

Ministrul chinez de Externe: Relaţiile între Beijing şi Washington, marcate de noi incertitudini

Relaţiile sino-americane sunt marcate de noi incertitudini, însă respectul reciproc pentru interesele de bază va garanta stabilitatea, iar un singur individ nu va putea opri legăturile între cele două state, a declarat Wang Yi, ministrul chinez de Externe, notează Reuters.

Un microbuz a lovit un grup de oameni într-o piaţă din Beijing: patru oameni au murit şi zeci de răniţi. Autorităţile susţin că nu pare a fi atac similar celor din Europa

Patru persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite după ce un mircobuz a lovit un grup de oameni, într-o piaţă din Beijing, anunţă autorităţile chineze, care susţin că nu pare a fi un act intenţionat, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Donald Trump, după ce SUA confirmă că Beijingul va returna drona subacvatică: „Să-i lăsăm să o păstreze”

China a decis returnarea dronei subacvatice americane capturate în apele internaţionale la începutul acestei săptămâni, a comunicat Pentagonul, ulterior Donald Trump transmiţând că statul chinez ar trebui să ţină în posesia sa dispozitivul pe care SUA nu-l mai doreşte, informează CNN.

Ministerul chinez de Externe: Washington şi Beijing discută în mod corespunzător în privinţa reţinerii dronei americane subacvatice capturată în Marea Chinei de Sud

Ministerul de Externe al Chinei a comunicat sâmbătă că Washingtonul şi Beijingul se folosesc de intermedierea militară pentru a manevra în mod adecvat capturarea dronei subacavatice de către forţele navale chineze, informează Reuters.

TENSIUNI Washington-Beijing după capturarea unei drone submarine a SUA în Marea Chinei de Sud/ Pentagonul somează China să returneze rapid aparatul

Forţele Navale chineze au capturat, în Marea Chinei de Sud, un vehicul submarin fără echipaj aparţinând Statelor Unite, Washingtonul lansând o solicitare oficială pentru returnarea aparatului.

Henry Kissinger: Victoria lui Donald Trump a fost o reacţie la atacuri asupra valorilor SUA. Rusia, China studiază opţiunile

Victoria lui Donald Trump a fost o reacţie a cetăţenilor la atacurile comunităţilor intelectuale asupra valorilor tradiţionale, afirmă fostul secretar de Stat Henry Kissinger, notând că Rusia şi China vor începe analizarea opţiunilor şi că grupurile teroriste ar putea profita de riposte la atentate.

China avertizează că atitudinea Administraţiei Trump riscă să afecteze pacea în Strâmtoarea Taiwan

China avertizează viitoarea Administraţie Donald Trump că orice încercare de contestare a politicii statului unitar chinez riscă să afecteze pacea în Strâmtoarea Taiwan, relatează BBC News online.

SUA avertizează că nu vor accepta comportamentul agresiv al Beijingului în Marea Chinei de Sud

Statele Unite vor continua să conteste "comportamentul agresiv şi îndrăzneţ" al Beijingului în Marea Chinei de Sud, a declarat miercuri amiralul Harry Harris, şeful Comandamentului SUA pentru Pacific, în contextul tensionării relaţiilor între sino-americane în urma declaraţiilor lui Donald Trump.

Trump pune la îndoială politica „o singură China” în lipsa unor concesii din partea Beijingului

Donald Trump a pus la îndoială poziţia tradiţională a Statelor Unite faţă de politica "o singură China" în lipsa unor concesii din partea Beijingului, inclusiv în ceea ce priveşte comerţul, relatează agenţia de ştiri Reuters.

Cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade în nord-vestul Chinei

Un cutremur cu magnitudinea de 5,9 grade pe scara Richter a avut loc în nord-vestul Chinei, anunţă Institutul Geologic American.

Terry Branstad a fost nominalizat de Trump pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în China

Donald Trump l-a nominalizat pe Terry Branstad, guvernatorul statului Iowa, pentru funcţia de ambasador al Statelor Unite în China, a anunţat un oficial din cadrul echipei preşedintelui-ales, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Companiile americane ar putea suferi de pe urma înrăutăţirii relaţiilor între SUA şi China

Companiile americane ar putea pierde unele dintre pieţele cu cele mai rapide dezvoltări, dacă China impune ca represalii tarife vamale asupra bunurilor americane sau introduce măsuri pentru a ţine departe firmele din SUA, pe fondul discursurilor lui Donald Trump, notează publicaţia Quartz.

Casa Albă reasigură China că nu recunoaşte independenţa Taiwanului, după ce Donald Trump a vorbit cu liderul de la Taipei

Oficialii de la Casa Albă au comunicat că au discutat cu liderul Chinei, pentru a-l reasigura pe acesta că SUA nu recunoaşte independenţa Taiwanului, după ce Donald Trump a încălcat protocolul diplomatic şi a avut o conversaţie cu liderul de la Taipei, informează The Independent.

Donald Trump critică politicile Chinei în plan economic şi militar

Donald Trump, preşedintele ales al SUA, a criticat economia şi politica militară chineză pe platforma de social media, Twitter, informează site-ul ziarului The Independent.

Financial Times: Reacţia „brutal de pragmatică” a Chinei la politicile impredictibile ale Administraţiei Trump

China probabil va avea o reacţie "brutal de pragmatică" la noua ordine mondială care se va configura prin politicile Administraţiei Donald Trump, percepute de Beijing drept o situaţie de "impredictibilitate strategică", notează cotidianul Financial Times.

China avertizează Statele Unite după ce Donald Trump a discutat cu preşedintele Taiwanului

Preşedintele-ales al Statelor Unite, Donald Trump, a discutat prin telefon cu liderul Taiwanului, Tsai Ing-wen, o manevră care a atras reacţia vehementă a Chinei.

Cel puţin 38 de morţi în accidente produse în mine din China

Cel puţin 38 de persoane au murit în două accidente produse în mine din China, anunţă autorităţile locale, citate de site-ul agenţiei Reuters.

China şi Vietnamul regretă decesul fostului lider cubanez

China şi Vietnamului, două dintre puţinele state comuniste rămase în lume, au deplâns moartea ”marelui prieten şi camarad” Fidel Castro, informează site-ul ziarului The Guardian.

Acesta este unul dintre cele mai misterioase locuri de pe Pământ. Ce se întâmplă în cel mai bogat sat din China – VIDEO

Huaxi este cel mai bogat sat din China. A fost fondat de Wu Renabo, fost secretar în cadrul reprezentanţei din Huaxi a Partidului Comunist. Povestea evoluţiei pe care a cunoscut-o acest sătuc este incredibilă.

Rusia şi China vor efectua exerciţii navale comune în cursul anului 2017

Flota rusă a Mării Baltice va efectua, în anul 2017, exerciţii comune cu nave militare chineze, anunţă purtătorul de cuvânt al Comandamentului operaţional, Roman Martov, citat de site-ul agenţiei Tass.

Cutremure de suprafaţă de 5,2, respectiv 6,5 grade, produse în vestul Chinei – USGS

Două cutremure de suprafaţă, cu magnitudini de 5,2, respectiv 6,5 grade, au avut loc vineri în vestul Chinei, la frontierele cu Tadjikistan şi Kîrgîzstan, anunţă Institutul american de geofizică (USGS).

Paşapoartele a milioane de cetăţeni din regiunea chineză Xianjiang au fost confiscate de Poliţie

Milioane de localnici dintr-o regiune autonomă Xianjiang din nord-vestul Chinei au fost obligaţi să predea paşapoartele Poliţiei locale, conform site-ului postului CNN.

Cel puţin 67 de persoane au murit într-un accident de pe un şantier din China – FOTO

Cel puţin 67 de persoane au decedat în urma prăbuşirii unui bloc energetic, aflat în cursul procesului de construire, al unei centrale electrice situată în oraşul chinez Fengcheng, informează presa locală, citată de ziarul Daily Mail.

Facebook ar lucra la un software special pentru China, pentru a se acomoda reglementărilor de cenzură

Facebook ar lucra la un software special pentru a se acomoda reglementărilor de cenzură din China, potrivit unui raport New York Times, citat de BBC.

SUA şi China, parteneri în cadrul unor antrenamente militare

Sute de militari americani şi chinezi au efectuat de-a lungul câtorva zile exerciţii programate în sud-vestul Chinei, a anunţat locotenent-colonelul David Downing, citat de site-ul postului CNN.

SCANDAL de securitate: Cum ajung toate datele din smartphone-ul tău cu Android direct la guvernul din China

Pentru 50 de dolari, oricine poate cumpăra acum un smartphone cu un display HD, servicii de date rapide, dar şi un ”feature” secret: un backdoor care transmite datele şi mesajele text înapoi în China la fiecare 72 de ore, scrie New York Times.

Prima femeie-pilot, certificată să piloteze un avion de luptă în China, a decedat

Yu Xu, una dintre primele femei-pilot de avioane de luptă în China şi membru al echipei forţelor aeriene acrobatice a decedat în cadrul unui accident care a avut loc în timpul unui program de antrenament, informează presa locală, citată de site-ul postului CNN.

„Cel mai trist urs polar din lume”, mutat din mall-ul unde era ţinut: „Să-l aducă înapoi ar fi crud şi fără inimă”- VIDEO

Pizza, supranumit "cel mai trist urs polar din lume" a fost mutat dintr-un mall din China unde era ţinut spre deliciul oamenilor, dar cu efecte negative pentru animal, şi a fost transportat înapoi în rezervaţia oceanică unde s-a născut, relatează BBC.

Piesă metalică de aproape cinci metri, probabil un satelit chinez, căzută în Myanmar – FOTO

Un obiect metalic de dimensiuni relativ mari a căzut din atmosferă într-o zonă minieră din nordul statului Myanmar, existând suspiciuni că ar fi vorba de o piesă a unui satelit fabricat în China, relatează BBC News online.

China lansează un fond pentru investiţii de cel puţin 10 miliarde de euro în Europa Centrală şi de Est

China a creat un fond pentru investiţii de cel puţin zece miliarde de euro pentru finanţarea unor proiecte în Europa Centrală şi de Est, anunţă Banca Industrială şi Comercială a Chinei (ICBC) într-un comunicat citat de site-ul agenţiei Reuters.

COMENTARIU De ce ar trebui să cumpărăm marca Abibas de la chinezi

Un articol dintr-o publicaţie occidentală remarca recent o situaţie interesantă: China se concentrează pe inovaţie, trecând de la faza de copiere a unor produse şi componente la etapa de căutare de noi cunoştinţe, la inovaţie.

Explozie la o mină din China: Cel puţin 15 mineri au murit, iar 18 sunt daţi dispăruţi

Autorităţile chineze au confirmat că 15 mineri au decedat, iar 18 sunt daţi dispăruţi, în urma unei explozii la o mină de cărbune din regiunea Chongqing, scrie agenţia de ştiri Xinhua.