china

„Revoluţia umbrelelor” din Hong Kong generează manifestaţii de susţinere peste tot în lume

În timp ce zeci de manifestanţi prodemocraţie s-au reunit miercuri la Hong Kong pentru o demonstraţie de forţă de Ziua Naţională a Chinei, noi susţineri s-au făcut auzite din diverse părţi ale globului.

Criza din Hong Kong este o „problemă internă” a Chinei, apreciază ministrul chinez de Externe

Manifestaţiile prodemocraţie din Hong Kong sunt "probleme interne ale Chinei", a afirmat miercuri la Washington ministrul chinez de Externe, Wang Yi, alături de omologul său american, John Kerry.

China a arestat zeci de disidenţi care susţin manifestanţiile de la Hong Kong

Autorităţile chineze au arestat peste zece disidenţi şi au interogat alţi aproximativ 60 care şi-au exprimat susţinerea faţă de manifestanţii prodemocraţie de la Hong Kong, au anunţat miercuri asociaţii de apărarea drepturilor omului.

Liderii studenţilor din Hong Kong i-au dat ultimatum premierului Leung Chun-ying să demisioneze

Liderii studenţilor de la manifestaţiile din Hong Kong au ameninţat miercuri cu intensificarea mişcării de protest şi invadarea sediilor guvernamentale, în cazul în care şeful Executivului, Leung Chun-ying, nu demisionează miercuri sau joi.

Manifestanţii din Hong Kong sunt vizaţi de un virus informatic care spionează dispozitive Apple

Manifestanţii prodemocraţie din Hong Kong sunt vizaţi de un virus informatic care spionează sistemul de operare ale dispozitivelor Apple iPhone şi iPad, potrivit unor experţi citaţi de revista Time în ediţia electronică.

Imnul neoficial al protestatarilor din Hong Kong, o melodie rock din anii ’90 – VIDEO

O melodie rock lansată cu mare succes la începutul anilor '90 de trupa rock Beyond a devenit imnul neoficial al manifestanţilor prodemocraţie din Hong Kong.

Scenarii posibile în cazul manifestaţiilor prodemocraţie din Hong Kong – VIDEO, GALERIE FOTO

Hong Kong a intrat în cea mai gravă criză politică de când insula a fost retrocedată Chinei în 1997, manifestanţii prodemocraţie cerând libertăţi politice pe care Beijingul refuză să le ofere, relatează AFP, care prezintă scenariile posibile în acest caz.

Ponta, la ambasada Chinei: Am văzut că SUA şi UE au un parteneriat cu China, am învăţat de la alţii

Premierul Victor Ponta a afirmat, la Ziua Naţională a Chinei, că, de când a preluat postul de prim-ministru, a vrut să înveţe de la alţii şi a susţinut astfel un parteneriat strategic cu China, văzând că Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană au un astfel de parteneriat.

Ambasadoarea Chinei: Vaporul prieteniei noastre a înfruntat vântul şi valul şi merge neted înainte

Ambasadoarea Chinei la Bucureşti, Huo Yuzhen, a declarat, marţi, la recepţia oferită cu ocazia Zilei Naţionale a Chinei şi a împlinirii a 65 de ani de relaţii diplomatice bilaterale, că vaporul prieteniei româno-chineze a înfruntat vântul şi valurile şi merge neted înainte.

Marea Britanie îl va convoca pe ambasadorul Chinei, pe tema crizei din Hong Kong

Marea Britanie îl va convoca pe ambasadorul Chinei pentru a-i transmite "preocuparea" în legătură cu atitudinea autorităţilor faţă de protestele din fosta colonie britanică Hong Kong.

Manifestanţii de la Hong Kong folosesc o aplicaţie pentru a comunica pe smartphone prin Bluetooth

O nouă aplicaţie de mesagerie pe smartphone, FireChat, care funcţionează fără reţea de telefonie mobilă sau Internet, face furori în rândul manifestanţilor prodemocraţie de la Hong Kong, care se tem de cenzură sau de saturarea comunicaţiilor.

Presa chineză schimbă tonul faţă de manifestaţiile din Hong Kong, înaintea Zilei Naţionale

Beijingul părea dispus marţi să se înarmeze cu răbdare în privinţa protestelor din Hong Kong, potrivit relatărilor din presa oficială, care face apel la "raţiune", în ajunul Zilei Naţionale a Chinei.

Şeful Executivului din Hong Kong cere încetarea imediată a manifestaţiilor

Şefului Executivului din Hong Kong a cerut, marţi, mişcării prodemocraţie Occupy Central să pună capăt "imediat" manifestaţiilor care perturbă de trei zile funcţionarea centrului financiar al oraşului chinez, relatează AFP.

SUA îndeamnă autorităţile din Hong Kong să aibă o atitudine de „reţinere” faţă de protestatari

Preşedinţia Statelor Unite a îndemnat autorităţile din Hong Kong să aibă o atitudine de "reţinere" faţă de zecile de mii de manifestanţi care solicită prerogative politice suplimentare în fosta colonie britanică.

Protestatarii prodemocraţie din Hong Kong au curăţat străzile după confruntările cu poliţia

Protestatarii prodemocraţie din Hong Kong au curăţat străzile după o noapte de confruntări cu forţele de ordine, conform site-ului ziarului The Independent.

Manifestanţii prodemocraţie de la Hong Kong continuă să sfideze puterea şi cer demisia premierului – FOTO, VIDEO

Mii de manifestanţi continuau să înfrunte puterea luni, la Hong Kong, după o noapte de confruntări cu forţele de ordine, blocând centrul oraşului pentru a cere Beijingului mai multă libertate politică.

Mii de militanţi prodemocraţie au ieşit pe străzile din Hong Kong într-un climat tensionat

Zeci de mii de manifestanţi prodemocraţie au paralizat centrul Hong Kong-ului duminică, hotărâţi să obţină din partea Beijingului mai multe libertăţi politice, în cadrul unei campanii de nesupunere civică ce s-a accelerat brutal într-un climat foarte tensionat.

Poliţia evacuează prin forţă sediul Guvernului din Hong Kong, ocupat de protestatari

Poliţia a evacuat, sâmbătă, circa 50 de manifestanţi care ocupau sediul Guvernului din Hong Kong încă de vineri, pentru a protesta faţă de decizia Beijingului de a impune limite sufragiului universal.

Un bărbat a ucis patru copii într-o şcoală din China

Un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis, vineri, patru elevi într-o şcoală primară din sudul Chinei, un act inexplicabil care se înscrie într-o serie de atacuri recente similare în această ţară, a anunţat presa oficială, citată de AFP.

Dragnea: China a depăşit suspiciunile privind boala vacii nebune şi va primi exporturile româneşti

Autorităţile chineze vor relua procedurile de avizare pentru exporturile de produse agroalimentare româneşti, fiind depăşită etapa suspiciunilor cu privire la "boala vacii nebune", a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, după întâlnirea cu omologul său chinez, Zhang Gaoli, aflat la Bucureşti.

România şi China încep consultările pentru realizarea unui Parteneriat Strategic

Vicepremierul Liviu Dragnea a anunţat că a convenit cu omologul chinez, Zhang Gaoli, aflat la Bucureşti, începerea consultărilor pentru realizarea unui Parteneriat Strategic între România şi China, prima etapă urmând să fie înfiinţarea unui consiliu economic interministerial.

China Nuclear Power a depus ofertă angajantă pentru reactoarele 3-4 CNE, Guvernul începe negocierile

Compania China Nuclear Power Corporation a depus, la 23 septembrie, o ofertă angajantă pentru realizarea reactoarelor 3 şi 4 de la centrala din Cernavodă, urmând ca în perioada următoare comisia guvernamentală să analizeze oferta şi să înceapă negocierile, a anunţat vicepremierul Liviu Dragnea.

Vicepremierul chinez Zhang Gaoli vine la Bucureşti. Ponta: Regret că nu voi fi acolo, pentru a vă întâmpina personal

Vicepremierul chinez Zhang Gaoli va veni la Bucureşti în această săptămână, premierul Victor Ponta, aflat la New York, spunându-i acestuia, într-o discuţie oficială, că regretă faptul că nu va fi în ţară pentru a-l întâmpina personal, dar că vicepremierul Liviu Dragnea îl aşteaptă.

Povestea fondatorului Alibaba: 10 lucruri despre Jack Ma, cel mai bogat om din China şi al 36-lea miliardar al lumii – VIDEO

Fondatorul Alibaba, cel mai bogat chinez, ocupă în prezent locul 36 în topul Forbes al miliardarilor lumii, după ce compania sa de e-commerce a intrat cu o sumă record pe bursa de la New York, dar chinezul Jack Ma a început ca un profesor de engleză cu un salariu infim.

GlaxoSmithKline va plăti o amendă de aproape 500 de milioane de dolari, pentru acuzaţii de mită

Grupul farmaceutic GlaxoSmithKline (GSK) va plăti o amendă de 491,5 milioane de dolari, după ce o instanţă judecătorească din China a găsit vinovată subsidiara GSK pentru mituirea unor medici şi asociaţii medicale, cu scopul creşterii vânzărilor, informează MarketWatch.

Dalai Lama apreciază că actualul preşedinte chinez are „un spirit mai deschis”

Dalai Lama a apreciat că actualul preşedintele chinez, Xi Jinping, are un "spirit mai deschis" decât predecesorul său, Hu Jintao, o afirmaţie făcută joi, cu ocazia vizitei liderului chinez în India.

Banda pentru dependenţii de telefoane: Autorităţile chineze au creat un culoar special pentru cei care nu se pot desprinde de smartphone-uri – FOTO

Dependenţii de telefoane din oraşul chinez Chongqing au privilegiul de a se bucura de o bandă numai a lor pentru a utiliza smartphone-urile în timp ce merg pe stradă.

Cazuri suspecte de leucemie la o fabrică din China care produce iPhone

Mai multe decese din cauza leucemiei au avut loc în rândul unor angajaţi la o fabrică din China unde se produc milioane de iPhones, în timp ce Apple a anunţat că desfăşoară o anchetă.

Vicepremierul Chinei va efectua o vizită oficială în România la sfârşitul lui septembrie

Vicepremierul chinez Zhang Gaoli se va afla într-o vizită oficială în România şi Belarus în perioada 24-29 septembrie, la invitaţia vicepremierului Liviu Dragnea şi a prim-vicepremierului belarus Vladimir Semaşko, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Hua Chunying, relatează Xinhua.

China şi Rusia se angajează să-şi consolideze relaţiile în urma unei întâlniri între Putin şi Xi Jinping

China şi Rusia este necesar "să-şi dea mâna" şi să-şi strângă relaţiile în faţa creşterii "riscurilor externe", a declarat preşedintele Xi Jinping într-o întâlnire cu omologul său rus Vladimir Putin în Tadjikistan, a anunţat vineri agenţia China Nouă, relatează AFP.

China va fi cea mai mare economie din lume în 2024, cu un PIB de aproape 30 trilioane de dolari

China va depăşi Statele Unite în următorul deceniu, devenind cea mai mare economie la nivel global, ca urmare a triplării Produsului Intern Brut (PIB), de la 10 trilioane de dolari în prezent, la 28,25 trilioane de dolari, potrivit unui raport al companiei de consultanţă IHS Economics din SUA.

6 luni de la dispariţia cursei Malaysia Airlines MH370: Evenimentele de pe 8 martie rămân un mister – FOTO

În lipsa unor răspunsuri la întrebările lor dureroase, familiile victimelor, majoritatea chineze, au marcat luni cu tristeţe şi furie cele şase luni de la dispariţia rămasă neexplicată a cursei aeriene MH370, a companiei Malaysia Airlines.

Dalai Lama intenţionează să fie ultimul lider spiritual tibetan şi să pună capăt acestei tradiţii

Cel de-al 14-lea Dalai Lama Tenzin Gyatso a declarat duminică, într-un interviu pentru presa germană, că intenţionează să fie ultimul lider spiritual tibetan şi să pună capăt unei tradiţii religioase vechi de câteva secole.

Un observator lunar chinezesc va deveni operaţional în 2016 în Argentina

Un observator spaţial construit de China în Argentina, în cadrul ambiţiosului program chinezesc de explorare lunară, va deveni operaţional în anul 2016, au anunţat autorităţile de la Buenos Aires.

Ponta: Proiectele cu China sunt de 6 miliarde de euro, investiţii în energie şi infrastructură

România şi China au proiecte în derulare de 6 miliarde euro, a spus premierul Victor Ponta la începutul şedinţei de Guvern, el adăugând totodată că, în contextul geopolitic actual, când statul român susţine sancţiunile economice impuse Rusiei, este necesar fie identificate noi pieţe de desfacere.

Boeing anticipează că va vinde 6.000 de avioane Chinei în următorii 20 de ani

Boeing, unul dintre cei mai mari producători de avioane din lume, estimează că va vinde către China 6.000 de aparate de zbor în următorii 20 de ani, pe fondul economiei în creştere şi a extinderii industriei de transporturi aeriene din această ţară.

Ministrul Rus a invitat delegaţia României în China în camera sa de hotel pentru a mânca slănină

Premierul Victor Ponta a povestit amuzat că ministrul Ioan Rus s-a asigurat că în timpul vizitei la Beijing are provizii de slănină, brânză, ceapă şi palincă, ţinând cont că bucătăria chineză diferă considerabil de cea europeană.

Reacţia lui Victor Ponta când a primit un buchet de flori de la copii îmbrăcaţi în pionieri în China – VIDEO

Premierul Victor Ponta a mers, marţi, în China, cu un tren de mare viteză, între oraşele Beijing şi Tianjin, unde a vizitat o fabrică şi a avuta întâlniri cu autorităţile locale.

Washingtonul pledează pentru sufragiu universal în Hong Kong

Statele Unite s-au exprimat marţi în favoarea principiului sufragiului universal în Hong Kong, după ce China a refuzat duminică să extindă libertăţile electorale în această fostă colonie britanică pe care a recuperat-o în 1997.

Cel puţin 11 morţi şi 27 de dispăruţi în urma unor ploi torenţiale, în China

Cel puţin 11 persoane au murit, iar alte 27 sunt date dispărute în urma unor ploi torenţiale care s-au abătut asupra oraşului Chongqing, în sud-vestul Chinei, provocând prăbuşirea a mii de case, a anunţat marţi agenţia de presă oficială China Nouă, relatează AFP.