cia

UPDATE: Americanul acuzat de crimă în Pakistan, eliberat în schimbul unor compensaţii financiare

(Adaugă informaţii privind decizia tribunalului, precum şi elemente de background)

Un fost oficial CIA, condamnat la închisoare pentru o agresiune sexuală comisă în Algeria

Un fost şef al filialei CIA din Algeria a fost condamnat la 65 de luni de detenţie după ce a recunoscut că a drogat şi a agresat sexual o femeie în incinta ambasadei americane din Alger, informează AFP.

Un yemenit a depus plângere contra statului Djibouti, privind programul închisorilor secrete ale CIA

Un yemenit a depus plângere contra statului Djibouti, în faţa Comisiei Africane pentru Drepturile Omului, pentru că a fost transferat, în 2003, în vederea interogării, în această mică ţară din Cornul Africii, la solicitarea CIA, potrivit unei plângeri dată publicităţii luni, relatează AFP.

Americanul acuzat de crimă în Pakistan lucrează pentru CIA – surse

Americanul care a ucis, la sfârşitul lui ianuarie, doi bărbaţi în Pakistan, în legitimă apărare, în opinia lui, lucra sub acoperire pentru CIA, a declarat luni un oficial pakistanez din cadrul serviciilor de informaţii, relatează AFP.

Siria acuză un blogger condamnat la închisoare că lucra pentru CIA

Bloggerul sirian Tal Al-Mallouhi, condamnat luni la cinci ani de închisoare de Înalta Curte pentru siguranţa statului de la Damasc, lucra pentru agenţia americană de informaţii CIA, a declarat, joi, purtătoarea de cuvânt a Ministerului sirian al Afacerilor Externe, citată de AFP.

Declaraţia directorului CIA privind demisia lui Mubarak se referea la informaţii de presă – CNN

Declaraţia directorului CIA, Leon Panetta, potrivit căruia era "foarte probabil" ca preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, să demisioneze joi seară, se referea la informaţii de presă, a declarat un oficial din serviciile de informaţii americane, citat de CNN.

Mubarak şi-ar putea anunţa demisia în această seară. Mii de oameni aşteaptă discursul în piaţa Tahrir – VIDEO

Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a apreciat joi "foarte probabil" ca preşedintele egiptean, Hosni Mubarak, să părăsească puterea în cursul serii, a afirmat directorul CIA, Leon Panetta, în cadrul unei audieri în Congres.

UPDATE: CIA consideră „foarte probabil” ca Hosni Mubarak să părăsească puterea joi seara

(Adaugă restul declaraţiilor directorului CIA şi informaţii de context.)

Vicepreşedintele egiptean Omar Suleiman, acuzat de implicare în transferurile extraordinare ale CIA

Noul vicepreşedinte egiptean, Omar Suleiman, a orchestrat, conform unor surse, campanii de interogare a suspecţilor de terorism în cadrul operaţiunilor din timpul fostei administraţii George W. Bush, informează AFP.

CIA înfiinţează o comisie specială pentru a evalua impactul dezvăluirilor făcute de WikiLeaks

Agenţia Centrală de Informaţii din Statele Unite a creat o comisie specială care să evalueze impactul publicării pe site-ul WikiLeaks a mii de note diplomatice americane şi documente militare, relatează Washington Post în ediţia electronică de miercuri.

WikiLeaks: SUA au exercitat presiuni asupra Germaniei pentru a nu aresta agenţi CIA

Washingtonul a exercitat presiuni asupra Germaniei pentru a încerca să o împiedice să lanseze mandate de arestare pe numele unor agenţi CIA, implicaţi în răpirea în 2003 a unui german, confundat cu un terorist, informează o telegramă diplomatică dezvăluită de WikiLeaks, relatează AFP.

Lider al-Qaida, interogat în 2005 într-o închisoare secretă a CIA din România

Un important lider al reţelei teroriste al-Qaida, Abu Faraj al-Libi, arestat de serviciile de securitate pakistaneze în mai 2005, a fost interogat într-o închisoare secretă a CIA din România, relatează Washington Post în ediţia online de luni.

Meleşcanu: Niciodată nu s-a confirmat vreo acuzaţie despre presupuse activităţi CIA în România

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Teodor Meleşcanu, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că fiecare informaţie apărută în presă referitoare la un rol al României în presupuse activităţi secrete CIA a fost dezminţită de instituţiile abilitate.

România, menţionată într-un raport ca partener în programe secrete ale CIA

Amnesty International cere Uniunii Europene şi statelor europene să le facă dreptate victimelor programelor CIA de "extrădări extraordinare" şi detenţie ilegală, informează un comunicat oficial.

Fmr CIA Station Chief In Romania Admits To Spying For Russia From Prison

A former CIA station chief in Romania, Harold James Nicholson, convicted in 1997 to 23 years in prison for espionage in Russia’s favor, has pleaded guilty to spying for Russia again, from prison, ABC News reported on its website Tuesday.

Zbor CIA în România, efectuat cu avionul vicepreşedintelui noului proprietar al FC Liverpool

Vicepreşedintele companiei americane care a achiziţionat FC Liverpool a închiriat CIA un avion folosit probabil pentru extrădări excepţionale, iar un raport al grupului Reprieve face legătura între un zbor către România şi răpirea unor agenţi al-Qaida, relatează Mail on Sunday în ediţia online.

CIA recunoaşte că un agent al său a torturat un suspect de terorism în Polonia

Un agent CIA a torturat un suspect de terorism într-un centru secret de detenţie din Polonia, potrivit unor foşti oficiali din serviciile de informaţii şi raportului unui inspector general al CIA, relatează Radio Polonia în pagina electronică de miercuri.

Fidel Castro: Osama ben Laden este agent CIA

Liderul cubanez, Fidel Castro, crede că liderul reţelei teroriste al-Qaida, Osama ben Laden, este plătit de CIA şi citează ca sursă a informaţiei site-ul WikiLeaks, relatează The Guardian, în ediţia online de sâmbătă.

CIA plăteşte în secret mai mulţi membri ai administraţiei lui Hamid Karzai

CIA plăteşte în secret mai mulţi membri ai administraţiei lui Hamid Karzai, pentru a păstra surse de informaţie într-un Guvern asupra căruia liderul afgan este văzut deseori ca având o influenţă limitată, susţin foşti şi actuali oficiali SUA, citaţi de Washington Post.

Un apropiat al lui Hamid Karzai, implicat într-un dosar de corupţie, este plătit de CIA

Un apropiat al preşedintelui afgan Hamid Karzai, aflat în centrul unei anchete de corupţie sensibile din punct de vedere politic, este plătit de Agenţia Centrală de Informaţii, potrivit unor oficiali afgani şi americani, citaţi de New York Times.

WikiLeaks a publicat un raport CIA despre SUA ca „exportator de terorism”

SUA sunt exportator de terorism, arată un raport secret al CIA publicat miercuri de WikiLeaks, un fenomen care, dacă va deveni o percepţie larg răspândită, va deteriora relaţiile cu aliaţii şi va scădea disponibilitatea acestora către activităţi "extrajudiciare", relatează Washington Post online.

Casete cu interogarea unui suspect de terorism, deţinut şi la Bucureşti, găsite sub un birou al CIA

Înregistrările video ale interogatoriilor unuia dintre membrii celulei de la Hamburg, Ramzi Binalshibh, care ar fi fost deţinut şi la Bucureşti, au fost descoperite sub un birou al CIA şi ar putea dezvălui cum au ajutat guvernele străine la interogarea suspecţilor de terorism.

Oficiali SUA: Fizicianul iranian „răpit” de CIA a lucrat de fapt pentru agenţia americană

Fizicianul iranian care susţine că a fost răpit şi torturat de serviciile de informaţii americane şi autorităţile saudite a fost un informator în Iran pentru CIA timp de mai mulţi ani, furnizând date despre programul nuclear al ţării, afirmă oficiali SUA citaţi de New York Times.

Teheranul acuză CIA că poartă „un război psihologic” împotriva Iranului

Iranul acuză Agenţia Centrală de Informaţii din SUA că poartă "un război psihologic", subliniind că CIA ştie că programul nuclear iranian nu are scopuri militare.

Directorul CIA speră ca SUA să îl facă pe Osama ben Laden „să iasă din ascunzătoare”

Osama ben Laden, liderul reţelei al-Qaida, rămâne "bine ascuns", la aproape nouă ani de la atentatele din 11 septembrie 2001, dar o presiune constantă îl va face să "iasă din ascunzătoare", a apreciat directorul CIA, Leon Panetta, duminică.

Comisar CoE: Ancheta privind implicarea României în programul detenţiilor secrete – insuficientă

Investigaţia efectuată de România pe tema presupusei implicări în detenţiile secrete ale CIA lasă multe întrebări fără răspuns, afirmă Thomas Hammarberg, comisarul CoE pentru Drepturile omului, explicând reticenţa ţărilor europene în aceste anchete prin teama de a nu afecta relaţiile cu SUA.

M.I.A.: Facebook şi Google au fost create de CIA

Cântăreaţa britanică de origine tamilă Maya Arulpragasam, cunoscută sub numele de M.I.A., a declarat că Facebook şi Google au fost create de CIA, avertizându-şi cu această ocazie fanii asupra modului de utilizare a celor două sisteme informatice, informează nme.com.

CIA ar fi vrut să îl discrediteze pe Saddam în ochii irakienilor, arătând că era homosexual

CIA intenţiona să îl discrediteze pe Saddam Hussein în ochii poporului său, înaintea ofensivei în Irak din 2003, prin diverse metode, inclusiv printr-o înregistrare video ce ar fi arătat că fostul dictator era homosexual, au afirmat doi foşti oficiali CIA, citaţi de blogul ziarului Washington Post.

Relatare despre recuperarea unui submarin sovietic în Pacific, declasificată de CIA

CIA a deschis parţial, pentru prima dată, arhivele unei operaţiuni strict secrete desfăşurate în 1974, în timpul Războiului Rece, pentru aducerea la suprafaţă a unui submarin sovietic scufundat în Oceanul Pacific.

Raid al avioanelor fără pilot americane în Pakistan, ţinta fiind Hakimullah Mehsud

Avioane americane fără pilot au efectuat joi dimineaţă un raid care l-a vizat pe Hakimullah Mehsud, liderul talibanilor aliaţi cu al-Qaida implicat în atacul de la baza CIA din Afganistan, dar se pare că militantul terorist a scăpat nevătămat.

CIA plănuise să răpească presupuşi membri ai reţelei al-Qaida

Agenţia Centrală americană de Informaţii (CIA) a plănuit, după atentatele de la 11 septembrie 2001 din Statele Unite, să răpească ilegal şi în secret membri presupuşi ai reţelei al-Qaida din Germania, relatează duminică săptămânalul Der Spiegel.

Ambasada SUA întrebată despre documente invocate de Nastasiu: Luaţi legătura cu CIA

Ambasada SUA recomandă contactarea CIA pentru detalii referitoare la existenţa unor documente declasificate în SUA, la care fostul procuror Ciprian Nastasiu a făcut referire luni.

Motivele pentru care România a acceptat o presupusă închisoare CIA ar putea fi de înţeles

Stimulentele acordate Lituaniei pentru a găzdui o închisoare secretă CIA şi deciziile similare luate de Polonia şi România sunt evidente şi chiar pot fi înţelese din punct de vedere economic, dar nu reprezintă scuze pentru a nu face nimic în prezent, arată un comentariu publicat pe blogul Reuters.

Tribunalul din Milano a condamnat foşti agenţi CIA pentru răpirea unui imam egiptean

Tribunalul din Milano a abandonat miercuri acuzaţiile împotriva foştilor directori al CIA din Roma, Jeff Castelli, şi al SISMI, serviciul militar de informaţii italian, Nicolo Pollari, dar a condamnat 23 de foşti agenţi CIA şi doi italieni pentru răpirea în 2003 a unui imam egiptean.

CIA îşi extinde semnificativ prezenţa în Afganistan

CIA îşi sporeşte semnificativ prezenţa în Afganistan, unde va dispune de una dintre cele mai importante reprezentări din istoria sa, rivalizând ca dimensiuni cu cele aflate în Irak şi Vietnam în momentul culminant al războaielor din cele două ţări, relatează Los Angeles Times, în ediţia electronică.

Şapte foşti directori CIA cer închiderea anchetei asupra interogatoriilor antiteroriste

Şapte foşti directori CIA i-au cerut preşedintelui american, Barack Obama, să închidă ancheta preliminară deschisă împotriva funcţionarilor agenţiei pentru excese comise în cursul interogatoriilor antiteroriste în timpul mandatului lui George W. Bush.

Detalii despre închisorile CIA din străinătate, în documente declasificate de SUA

Documentele declasificate săptămâna trecută de administraţia Barack Obama oferă detalii despre condiţiile din închisorile secrete ale CIA din străinătate, măsurile extraordinare de securitate, metodele brutale de interogare şi modul zilnic de viaţă, relatează Los Angeles Times, în ediţia online.

Moartea a trei deţinuţi şi dispariţia altora, cenzurate în raportul CIA

CIA şi administraţia Obama continuă să ţină secrete unele informaţii privind programul secret de interogare a suspecţilor de terorism, cum ar fi moartea a trei deţinuţi şi dispariţia altora, a declarat un fost oficial de rang înalt din cadrul serviciilor de informaţii, relatează ABC News.

CIA l-a ameninţat pe presupusul organizator al atacurilor din 11 septembrie că îi va ucide copiii

Agenţii CIA l-au ameninţat pe Khaled Sheikh Mohammed, presupusul organizator al atentatelor de la 11 septembrie 2001, că îi vor ucide copiii dacă nu va vorbi în cadrul şedinţelor de interogatoriu, potrivit unui raport intern al agenţiei, dat publicităţii luni.

Dick Marty despre activităţile CIA în Europa: Negarea nu mai este credibilă

Negarea nu mai este credibilă iar statele europene trebuie să devină curate, a declarat raportorul eleveţian al APCE, Dick Marty, referitor la activităţile CIA în Europa, el adăugând că sursele sale confirmă faptul că Lituania ar fi găzduit centre secrete de detenţie.