cinema

Festival Internaţional de Film, la Iaşi

Asociaţia Română de Film Independent – ARFI şi Primăria Municipiului Iaşi organizează, în perioada 25 septembrie - 3 octombrie, prima ediţie a IIFF – Festivalul Internaţional de Film de la Iaşi, preşedintele festivalului fiind regizorul, scenaristul şi producătorul Ciprian Alexandrescu.

Recomandări pentru weekend-ul 6-8 martie (Galerie Foto şi Video)

Nu ştii ce să faci în week-end? Mediafax.ro îţi propune câteva din evenimentele ce au loc la finalul săptămânii în Bucureşti.

Dany Boon, cel mai bine plătit actor francez, în 2008

Gérard Depardieu, Daniel Auteuil, Vincent Cassel şi Jean Reno au fost incluşi în clasamentul celor mai bine plătiţi actori din cinematografia franceză, în 2008, a cărui primă poziţie a fost ocupată de Dany Boon.

India, mândră de succesul filmului „Vagabondul milionar” (Video)

India a salutat cu mândrie succesul repurtat de "Vagabondul milionar/ Slumdog Millionaire" la gala premiilor Oscar, unde a fost desemnat cel mai bun film al anului, consacrarea supremă pentru această frescă a mahalalelor din Bombay, intens criticată pentru exploatarea mizeriei.

Adrian Sitaru: Am gândit „Pescuit sportiv” ca un producător de filme (Video)

Regizorul Adrian Sitaru a declarat luni, că a gândit primul său lungmetraj, "Pescuit sportiv", ca un producător de filme, forţat fiind de lipsa de fonduri şi de faptul că proiectul a avut nevoie de aproape cinci ani pentru a fi realizat.

Steven Spielberg, editor la o revistă dedicată cinematografiei

Regizorul american Steven Spielberg va fi editor invitat al ediţiei care marchează împlinirea a 20 de ani de la înfiinţarea revistei Empire, dedicată industriei cinematografiei, informează Media Guardian.

Cinematografia românească, promovată la Berlinală

Cinematografia românească va fi reprezentată la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, care debutează joi, atât prin filme de lung şi scurtmetraj, cât şi printr-un stand de prezentare românesc organizat de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR).

Producătorii filmului „Strania poveste a lui Benjamin Button”, daţi în judecată (Video)

O funcţionară italiană a dat în judecată producătorii, scenaristul şi regizorul filmului "Strania poveste a lui Benjamin Button" şi susţine că scenariul peliculei are la bază o poveste scrisă de ea în 1994.

Google pentru filme, lansat în Marea Britanie

Consiliul Britanic pentru Film va lansa un motor de căutare care îi va ajuta pe britanici să găsească online filmele preferate, indiferent că acestea sunt producţii populare sau mai puţin cunoscute.

Wesley Snipes va fi James Brown, într-un film biografic (Video)

Actorul american Wesley Snipes va juca într-un film biografic consacrat legendarului cântăreţ James Brown, care va fi regizat de Spike Lee, informează allocine.fr.

Încă un premiu pentru „4, 3, 2” (Video)

Filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, a câştigat premiul BBC Four World Cinema, care i-a fost decernat regizorului, marţi seară, la Londra, informează bbc.co.uk.

Claude Chabrol, premiat pentru întreaga carieră la Berlin

La 50 de ani după ce a câştigat Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, pentru filmul "Les cousins", regizorul Claude Chabrol, pionierul "Noului val" francez, va primi premiul Berlinale Camera pentru întreaga carieră.

„În clasă”, de Laurent Cantet, nominalizat la premiile César

Pelicula "În clasă", de Laurent Cantet, distinsă cu Palme d'Or la Cannes în 2008, a fost nominalizată la categoria "cel mai bun film" la cea de-a 34-a ediţie a premiilor César, cea mai importantă distincţie din cinematografia franceză, au anunţat organizatorii vineri.

Angelina Jolie, nominalizată la Oscar pentru cea mai bună actriţă

Kate Winslet şi Angelina Jolie se numără printre cele cinci actriţe nominalizate, joi, la categoria "cel mai bun rol principal feminin", la cea de-a 81-a ediţie a premiilor Oscar, informează bbc.co.uk.

Strălucirea revine la Hollywood, la Globurile de Aur

Premiile Globul de Aur vor deschide, duminică, sezonul 2009 al celor mai importante distincţii de la Hollywood, în prezenţa a numeroase vedete ale celei de-a şaptea arte care au fost invitate să participe la cea mai prestigioasă ceremonie de gen după cea a Oscarurilor.

Kevin Costner a fost transportat la spital

Actorul american Kevin Costner a fost transportat la un spital din Los Angeles, marţi, după ce s-a simţit rău în timp ce se afla la volan, informează accesshollywood.com.

Industria de film americană a înregistrat exporturi record în 2008 (Video)

Filmele marilor studiouri hollywoodiene au înregistrat încasări record în 2008, în timp ce box office-ul nord-american a trecut printr-o perioadă de stagnare, în comparaţie cu excelentele rezultate din 2007, potrivit presei de profil.

Anamaria Marinca, una dintre cele mai bune actriţe ale anului 2008

Anamaria Marinca figurează într-un top al celor mai bune actriţe ale anului 2008, realizat de criticii cotidianului britanic Independent şi inclus într-o retrospectivă a anului cinematografic care a trecut.

Philadelphia: Un bărbat a fost împuşcat pentru că vorbea în timpul filmului

Un bărbat din Philadelphia a fost împuşcat pentru că a vorbit cu fiul său în timpul filmului, care rula la cinematograf, autorul fiind pus sub acuzare, relatează Philadelphia Inquire.

Jennifer Lopez şi Salma Hayek – prezentatoare ale galei premiilor Globul de Aur (Video)

Jennifer Lopez, Salma Hayek, Amy Poehler şi Seth Rogen se numără printre prezentatorii celei de-a 66-a gale a premiilor Globul de Aur, care va avea loc pe 11 ianuarie, la hotelul Beverly Hilton din Los Angeles şi va fi difuzată de postul american NBC, informează variety.com.

Cătălin Mitulescu: Vreau să fac filme care să aducă oamenii în sala de cinema

Regizorul Cătălin Mitulescu, care a primit, joi seară, titlul de Cavaler al Artelor şi Literelor din partea ministerului francez al Culturii şi Comunicării, a declarat că bătălia pe care consideră că trebuie să o poarte este să facă filme care să aducă oamenii în sala de cinema.

„Wall-E” a primit titlul de cel mai bun film din partea Asociaţiei Criticilor din Los Angeles (Video)

Lungmetrajul animat "Wall-E", de Andrew Stanton, a primit titlul de cel mai bun film al anului 2008 din partea Asociaţiei Criticilor din Los Angeles (LAFCA), gala de premiere urmând să aibă loc pe 12 ianuarie.

Jim Carrey şi-a rupt o coastă pe platourile de filmare (Video)

Jim Carrey, celebrul actor de comedie, şi-a rupt o coastă pe platourile de filmare ale celui mai recent proiect cinematografic al său, comedia "Yes Man", informează dailyexpress.co.uk.

Festival dedicat filmelor cu durata de un minut, la Bucureşti

UMA Film Fest, un festival de filme cu durata de un minut, dedicat adolescenţilor şi tinerilor pasionaţi de această artă şi de producţii multimedia, va avea loc pe 15 decembrie, într-un club bucureştean, informează organizatorii.

Festivalul Filmului Francez a fost deschis în prezenţa ambasadorului Henri Paul (Video)

Festivalul Filmului Francez (5-11 decembrie) a fost deschis vineri, cu proiecţia filmului "Mesrine: L'instinct du mort" de Jean-François Richet, în prezenţa ambasadorului Franţei la Bucureşti, Henri Paul, care a declarat că România, precum Franţa, este "o patrie a cinematografiei".

Kusturica va realiza un documentar despre conflictul din Osetia de Sud (Video)

Regizorul sârb Emir Kusturica urmează să realizeze un film documentar despre războiul din Osetia de Sud, care a izbucnit în luna august, informează makfax.com.

Peste 50 de filme de artă, la Festivalul Filmului Francez (Video)

Festivalul Filmului Francez va aduce la Bucureşti peste 50 de filme: avanpremiere, pelicule incluse în programul care celebrează cea de-a 40-a aniversare a secţiunii Quinzaine des Realisateurs, "În clasă" de Laurent Cantet, distins cu Palme d'Or, dar şi o lecţie de cinematografie cu Lucian Pintilie.

Keanu Reeves, maestru bucătar într-un nou film

Actorul american Keanu Reeves va juca rolul unui maestru bucătar în filmul "Chef", următorul proiect cinematografic al regizorului David Fincher, informează allocine.fr.

Proiect românesc, susţinut de Sundance Documentary Film Program

"Şcoala noastră", de Mona Nicoară, face parte dintre cele 20 de proiecte cinematografice din toată lumea care beneficiază de sprijin financiar şi de creaţie din partea Sundance Documentary Film Program, informează screendaily.com.

Mungiu a câştigat în primă instanţă procesul cu Cornel Constantiniu şi Angela Similea

Tribunalul Bucureşti a respins, miercuri, acţiunea intentată de Angela Similea şi Cornel Constantiniu care au cerut daune morale pentru drepturile de autor aferente coloanei sonore din filmul "patru luni, trei săptămâni şi două zile", regizat de Cristian Mungiu.

Angelina Jolie este din nou însărcinată

In Touch, o revistă americană săptămânală, susţine că actriţa Angelina Jolie este însărcinată în trei luni cu cel de-al patrulea copil biologic al ei şi al actorului Brad Pitt, relatează dailymail.co.uk.

„Quantum of Solace: Partea lui de consolare”, pe primul loc în box office-ul nord-american (Video)

Filmul "Quantum of Solace: Partea lui de consolare", o producţie a studiourilor Metro-Goldwyn-Mayer, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, în prima săptămână de la lansarea pe marile ecrane, după ce a obţinut încasări de 70,4 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

„Pescuit sportiv”, de Adrian Sitaru, în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Salonic (Video)

"Pescuit sportiv", lungmetrajul de debut al lui Adrian Sitaru, va participa în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Salonic, al cărui invitat de onoare va fi celebrul regizor american Olivier Stone, informează variety.com..

Sean Connery se întoarce pe platourile de filmare (Video)

Veteranul Sean Connery a decis să se întoarcă pe platourile de filmare, după o absenţă de cinci ani, într-un lungmetraj inspirat din "1001 de nopţi", informează corriere.it.

Samuel L. Jackson va juca în remake-ul filmului „The Last Dragon”

Actorul Samuel L. Jackson urmează să interpreteze un alt rol negativ, de această dată în remake-ul filmului cult "The Last Dragon" din 1985.

Gary Oldman se întoarce la rolurile negative (Video)

Gary Oldman va juca alături de Denzel Washington în filmul "The Book of Eli", un thriller SF care va marca întoarcerea celebrului actor britanic la rolurile negative care l-au consacrat.

Joaquin Phoenix renunţă la actorie (Video)

Actorul american Joaquin Phoenix, nominalizat de două ori la premiile Oscar, intenţionează să renunţe la cariera în cinematografie, potrivit propriei declaraţii făcute marţi, în timpul emisiunii de televiziune "Extra".

„Ducesa” va avea premiera de gală la CinemaPro (Video)

Filmul "Ducesa/ The Duchess", în regia lui Saul Dibb, va avea premiera de gală vineri, la CinemaPro, în prezenţa unor vedete precum Andreea Esca, Constantin Cotimanis, Medeea Marinescu şi Ioana Maria Moldovan.

Mama şi fratele lui Jennifer Hudson, ucişi cu focuri de armă

Mama şi fratele actriţei şi cântăreţei Jennifer Hudson, laureată a premiului Oscar, au fost găsiţi împuşcaţi, vineri, în casa familiei din Chicago, conform declaraţiilor purtătorului de cuvânt a lui Hudson şi a autorităţilor americane.

David Duchovny dă în judecată o publicaţie care a scris că şi-a înşelat soţia

David Duchovny, starul serialului de succes "Dosarele X", a anunţat, miercuri, că va da în judecată cotidianul britanic Daily Mail, pentru că acesta a publicat o ştire în care a sugerat că actorul a înşelat-o pe soţia lui, Tea Leoni, cu o antrenoare de tenis, informează Reuters.