cipru

FOTO O nouă şcoală românească a fost deschisă în Cipru

A opta şcoală românească din Cipru a fost deschisă, miercuri, în localitatea Xylofagou, anunţă ambasadorul României la Nicosia, Dan Mihalache. În şcoală vor învăţa 10 elevi.

Suveranul Pontif va realiza a treia călătorie în străinătate din acest an. Ce destinaţie va avea

A treia călătorie în străinătate a Papei Francisc din acest an, după cele din Irak (5-8 martie) şi Ungaria şi Slovacia (12-15 septembrie). Suveranul Pontif merge în Cipru şi Grecia, între 2 şi 6 decembrie.

FOTO Imagini spectaculoase cu lucrări de artă aflate într-un muzeu subacvatic. Unde se află acesta

Cele 93 de lucrări de artă, în special cele care reprezintă copacii, sunt concepute pentru a atrage viaţa marină şi se vor dezvolta organic. Unele forme de copaci se înalţă până la suprafaţă, creând un substrat potrivit pentru viaţa marină la toate nivelurile, potrivit The Guardian. Lucrările lui Jason deCaires Taylor fac parte dintr-o mişcare […]

Comandantul de navă reţinut în Cipru. MAE: Instanţa a pronunţat o pedeapsă privativă de libertate

Comandantul român de navă a fost reţinut în Cipru în cursul zilei de 2 august, iar în ziua următoare a fost prezentat instanţei de judecată, care a pronunţat o pedeapsă privativă de libertate pentru încălcarea embargoului impus pentru partea de nord a Republicii Cipru, anunţă MAE.

Familia comandantului român de navă, reţinut în Cipru: „A respectat ordinul primit de la angajator”

„Îndureraţi, solicităm ajutorul statului român pentru eliberarea comandantului, cel care ne este soţ, tată, frate. Cerem statului român să intervină, prin pârghiile pe care le are, pentru demararea discuţiilor cu autorităţile de acolo, clarificarea situaţiei şi eliberarea membrului familiei noastre. Este un profesionist, cu o carieră fără pată”, se arată într-un comunicat remis presei de […]

Situaţia comandantului român de navă, reţinut în Cipru. Sindicat: „Un abuz din partea autorităţilor” / MAE anunţă demersuri pentru lămurirea situaţiei

Un comandant român de navă a fost reţinut în Cipru. MAE anunţă demersuri pentru lămurirea situaţiei, în timp ce Sindicatul Liber al Navigatorilor din Transportul Maritim susţine că este vorba despre „un abuz din partea autorităţilor din Cipru”.

Post de televiziune considerat pro-vaccinare, atacat de protestatari furioşi, într-o ţară din Europa

Un post de televiziune din Nicosia care promovează vaccinarea şi impunerea de restricţii anticoronavirus a fost atacat de mii de protestatari, în ceea ce Preşedinţia din Republica Cipru a catalogat drept „un atac asupra democraţiei”, informează publicaţia germană Frankfurter Allgemeine Zeitung.   Violenţele au avut loc duminică seară în centrul capitalei Republicii Cipru. Conform Poliţiei, […]

Incendii puternice de vegetaţie în Cipru. Autorităţile anunţă că focul este ţinut sub control

Incendiul de vegetaţie din Cipru, care a dus la moartea a patru persoane şi a fost descris ca fiind cel mai distructiv incendiu din ultimii 61 de ani, se află sub control, au transmis autorităţile luni. Departamentul Forestier din Cipu a precizat că peste 600 de persoane au reuşit să ţină sub control flăcările, luni […]

Cipru se confruntă cu cele mai grave incendii forestiere din ultimele decenii. Patru persoane au murit

Incendiul a început sâmbătă după-amiază şi a afectat districtele de la poalele sudice ale munţilor Troodos, în condiţiile în care ţara se confruntă cu o caniculă puternică. „Este o tragedie”, a declarat preşedintele Nicos Anastasiades pe Twitter, descriind „cel mai mare incendiu din 1974”, când insula a fost divizată după ce Turcia a ocupat treimea […]

Suedia este liderul european în inovare. Pe ce loc se află România la acest capitol

România e în coada clasamentului la capitolul inovare. Asta o spune Comisia Europeană care a lansat astăzi tabloul european pentru inovare, pentru acest an.   Se pare că o mare parte din ţările din Europa de Est se încadrează în statele care au înregistrat o îmbunătăţire cu până 10% în ceea ce priveşte inovarea, ceea […]

Ţara cu cele mai curate ape din Uniunea Europeană. Scor perfect, de 100%, la 1.400 kilometri de România

Veşti bune pentru Guvernul şi locuitorii din Cipru, cât şi pentru turiştii care visează de când a început pandemia COVID să înoate în ape limpezi, sub soarele torid al verii. Marţi, 1 iunie, autorităţile europene au clasat ţara pe primul loc în topul statelor membre UE cu cele mai curate ape pentru înot, releatează Associated […]

Condiţiile de intrare în Cipru s-au modificat. Anunţul MAE

Noile măsuri se aplică de joi. Având în vedere că autorităţile cipriote au inclus România în categoria statelor cu risc mediu de infectare (categoria portocalie), începând cu data de 27 mai 2021, persoanele care călătoresc din România şi care nu deţin un certificat de vaccinare împotriva COVID-19 eliberat de autorităţile competente pot intra pe teritoriul […]

„El Diablo”. Noi proteste în Cipru faţă de piesa ce reprezintă ţara la Eurovision/ Cleric: „Este o invitaţie descumpănită de a-l îmbrăţişa pe diavol”

Câteva zeci de credincioşi creştini ortodocşi şi membri ai clerului au ridicat crucifixele din lemn, icoanele sfinţilor şi un stindard care declara dragostea Ciprului pentru Hristos într-un nou protest cu privire la piesa care reprintă naţiunea insulară la concursul Eurovision.

România, pe lista roşie a ciprioţilor. Care sunt condiţiile de călătorie pentru românii nevaccinaţi

Autorităţile cipriote au inclus România în categoria roşie a statelor cu risc epidemiologic. Astfel, românii fără certificat de vaccinare pot intra în Cipru doar cu test PCR negativ, făcut cu 72 de ore înainte de călătorie, iar la sosire trebuie să facă al doilea test, pe cheltuială proprie.

Minaur Baia Mare şi-a aflat adversara din sferturile de finală ale EHF European Cup

Echipa de handbal masculin CS Minaur Baia Mare va întâlni în sferturile de finală ale EHF European Cup echipa cipriotă Sabbianco Anorthosis Famagusta.

Fostul şef al Cancelariei Prezidenţiale, Dan Mihalache, a fost numit ambasador în Cipru

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat, vineri, decrete pentru acreditarea unor ambasadori ai României în străinătate. Astfel, fostul consilier prezidenţial şi ambasador în Marea Britanie, Dan Mihalache, a fost acreditat în calitatea de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României în Republica Cipru, cu reşedinţa la Nicosia, Răzvan Rotundu în Georgia, cu reşedinţa la Tbilisi, […]

Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 a avut loc în Cipru

Un cutremur cu magnitudinea de 5,1 a avut loc, joi după-amiază, pe Insula Cipru, fiind simţit puternic, informează site-ul Knews.Kathimerini.com.cy.

Dan Mihalache, fostul consilier al lui Klaus Iohannis, avizat favorabil în Parlament pentru postul de ambasador în Cipru

Dan Mihalache, fostul consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, a primit aviz favorabil în comisiile reunite pentru politică externă şi pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării din Senat şi Camera Deputaţilor pentru a prelua postul de ambasador în Cipru.

Ciprul de Nord: Candidatul pro-Turcia, Ersin Tatar, a câştigat alegerile prezidenţiale

Cipru este divizat din 1974, când Turcia a invadat nordul după o lovitură de stat militară susţinută de Grecia. Insula a fost de atunci împărţită, cu treimea nordică condusă de un guvern turco-cipriot şi cu două treimi din sud conduse un guvernul recunoscut la nivel internaţional. Autodeclarata Republică Turcă a Ciprului de Nord care are […]

UPDATE Turcia a retras o navă de explorare din estul Mării Mediterane. Uniunea Europeană salută decizia Turciei

O navă turcă de explorare pentru depistarea zăcămintelor de hidrocarburi s-a retras luni dintr-o zonă maritimă disputată situată în apropierea Insulei Cipru şi a revenit în apele teritoriale turce, informează Agenţia France-Presse şi cotidianul Le Figaro. În pofida apelurilor internaţionale, Turcia anunţase că misiunea navei de explorare Yavuz va fi prelungită până pe 12 octombrie, […]

Grecia, Cipru şi Austria cer o reacţie unitară a UE faţă de acţiunile Turciei

Grecia, Republica Cipru şi Austria solicită, cu ocazia summitului Consiliului European, o reacţie unitară a Uniunii Europene faţă de acţiunile Turciei în estul Mării Mediterane, relatează site-ul Politico.eu. „Liderii UE trebuie să discute curajos şi sincer ce relaţie vor cu adevărat să aibă cu Turcia”, a declarat premierul Greciei, Kyriakos Mitsotakis, înaintea summitului UE. Kyriakos […]

Ciprul blochează sancţiunile UE împotriva Belarusului

În ciuda apelurilor formulate de liderul opoziţiei din Belarus, UE nu a reuşit să adopte sancţiuni împotriva regimului preşedintelui Alexander Lukashenko. Cipru a blocat măsurile, condiţionând implementarea acestora de adoptarea unor sancţiuni similare şi împotriva Turciei, au spus diplomaţii europeni, după întâlnirea miniştrilor de externe de la Bruxelles de luni. Subiectul va fi abordat din […]

Statele Unite ridică un embargo asupra armelor impus Ciprului în urmă cu 33 de ani. Ce aliat important s-a simţit nemulţumit de decizie

Statele Unite vor ridica un embargo asupra armelor impus Ciprului în urmă cu 33 de ani. Insula a fost împărţită în 1974 în urma invaziei turceşti declanşată din cauza loviturii de stat dată de greci. De atunci şi până în prezent, Turcia recunoaşte Republica Turcă a Ciprului de Nord, entitate nerecunoscută de nici un alt […]

Turcia va susţine un exerciţiu militar în largul Ciprului, pe fondul tensiunilor cu Grecia din Marea Mediterană

Turcia va susţine un exerciţiu militar la nord-vest de Cipru, pentru următoarele două săptămâni, pe fondul tensiunilor cu Grecia din Marea Mediterană, informează Reuters. Disputa de lungă durată dintre Turcia şi Grecia, ambele membre NATO, a izbucnit după ce cele două ţări au convenit înţelegeri în contradictoriu pentru graniţele maritime cu Libia şi Egipt. Atât […]

Măştile, obligatorii pe feriboturile din Grecia. Cipru introduce teste pentru persoanele care vin din Grecia

Numărul cazurilor de coronavirus este în creştere în Grecia, astfel că autorităţile au decis impunerea purtării măştilor pe punţile feriboturilor, iar Republica Cipru va testa la punctele vamale persoanele care vin din Grecia, spre nemulţumirea Guvernului de la Atena, relatează Reuters. Grecia a raportat 110 noi cazuri de coronavirus sâmbătă, cel mai mare număr din […]

Măsură extremă: Cipru interzice total accesul turiştilor români în insulă

MAE a anunţat, sâmbătă, că autorităţile din Cipru au modificat condiţiile de intrare în ţară şi că România a fost inclusă pe lista ţărilor din categoria C. „Cetăţenii proveniţi din statele încadrate la categoria C nu pot călători în scop turistic în Republica Cipru”, potrivit MAE.

Recomandări pentru o vacanţă #smart post-pandemie. Sfaturile specialiştilor într-un podcast găzduit de către Vlad Craioveanu

Vlad Craioveanu, Host SMART Radio, a început colaborea cu proiectul Curious Lion cu un prim podcast dedicat tursimului post-COVID 19.  În acest Podcast Vlad stă de vorbă cu sociologul, Julien ZIdaru de la Exact Business, domnul Cosmin Marinof, managing partner Dertour Romania si Ovidiu Iosif, head of retail strategy ING Bank Romania. Iată care sunt concluziile generale extrase […]

DOCUMENT | Persoanele care vin din 17 state europene nu mai sunt nevoite să stea în carantină sau izolare / Lista completă

Persoanele asimptomatice care vin în România din Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Confederaţia Elveţiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia,Slovenia şi Ungaria nu vor mai fi nevoite să stea în carantină sau izolare.

Teste PCR obligatorii pentru românii care pleacă în vacanţă în Cipru. Autorităţile includ România în categoria de risc B

Autorităţile din Cipru au împărţit ţările de unde aşteaptă turişti în două categorii, notate cu A şi B, anunţă Cyprus News Agency. Începând cu data de 20 iunie, persoanele care vin din ţările clasificate în prima categorie, A,  nu vor avea niciun fel de restricţii la graniţa cipriotă.  Pe de altă parte, persoanele care călătoresc […]

Ţările unde poţi pleca în vacanţă vara asta fără să stai în izolare la întoarcerea în România

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre o relaxare a măsurilor de izolare la domiciliu pentru cei care vin din străinătate. Criteriul pe baza căruia se va renunţa la această măsură este numărul mic de îmbolnăviri raportat la milionul de locuitori. Deşi Preşedintele a făcut publică această informaţie, Guvernul nu a venit cu precizări suplimentare încă. […]

VACANŢE. Ţara care va suporta toate cheltuielile turiştilor care se îmbolnăvesc de COVID-19

Te-ai infectat cu noul virus în timpul vacanţei? Îţi plătim noi toate cheltuielile. Aceasta este metoda aplicată de statul european Cipru pentru a atrage cât mai mulţi turişti în sezonul estival, pe timpul pandemiei cu noul coronavirus.

Wizz Air deschide a 28-a bază, la Larnaca (Cipru). Vor fi zboruri şi spre un oraş din România

Compania aeriană low cost Wizz Air anunţă deschiderea, la Larnaca, a celei de-a 28-a bază de operare, de unde va opera 10 rute, către Atena, Salonic, Billund, Copenhaga, Dortmund, Memmingen, Karlsruhe, Turku şi Wroclaw, dar şi Suceava.

O ţară europeană, destinaţie turistică „sigură”, le va plăti îngrijirile medicale celor care se îmbolnăvesc de coronavirus în timpul sejurului

Cu doar 939 de cazuri de COVID-19 şi 17 decese, Cipru mizează pe imaginea sa de destinaţie „sigură” şi se pregăteşte de sezonul estival. În plus, autorităţile „îşi asumă responsabilitatea de a suporta costurile aferente îngrijiriilor medicale pentru turiştii testaţi pozitiv în timpul sejurului” pe insulă. De asemena, ajutorul le va fi acordat şi membrilor […]

Turcia acuză cinci ţări de formarea „Alianţei Răului”. Franţa este considerată ”patronul” acestei înţelegeri

Într-un comunicat „dur”, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe din Turcia a spus că „cele cinci ţări urmăresc haosul regional şi instabilitatea” în estul Mării Mediterane. În comunicat se mai precizează că cele cinci ţări „sacrifică speranţa libienilor pentru democraţie în favoarea agresiunii nesăbuite a dictatorilor„. Miniştrii de Externe din cele cinci ţări au […]

Cel mai mare spital din Cipru şi-a suspendat temporar serviciile / Unul dintre medici a fost depistat pozitiv cu coronavirus

Cel mai mare spital din Cipru, Nicosia, şi-a suspendat duminică majoritatea serviciilor, după ce unul dintre doctorii săi a fost testat pozitiv pentru coronavirus, potrivit cyprus-mail.com. Doctorul, în vârstă de 64 de ani, este una dintre cele două persoane infectate cu virusul în Cipru.

Sentinţa în cazul tinerei de 19 ani care a minţit că 12 israelieni au violat-o în Cipru. Femeia a izbucnit în plâns

S-a anunţat sentinţa în cazul tinerei englezoaice de 19 ani care ar fi minţit că o bandă de 12 indivizi israelieni a violat-o în Aya Napa, din Cipru. Femeia din Derbyshire, al cărei nume nu a fost făcut public, a fost condamnată la patru luni de închisoare cu suspendare, a relatat AP.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Războiul hidrocarburilor în Mediterana de Est

Turcia şi Rusia, pe baricade opuse.

O dronă turcă de explorare a aterizat pe un aeroport din Cipru

O dronă turcă menită să ajute la căutarea hidrocarburilor din estul Mediteranei a aterizat luni pe un aeroport din Cipru, a declarat un oficial turc, într-o acţiune care ar putea tensiona şi mai mult relaţiile dintre Turcia şi Grecia, potrivit Reuters.

Autorităţile cipriote au salvat 28 de migranţi din Marea Mediterană

Poliţia din Republica Cipru a anunţat că a salvat 28 de migranţi, printre care nouă copii şi patru femei, aflaţi la bordul unei nave de mici dimensiuni în apropiere de Cape Greco, potrivit site-ului Ynetnews.com.

Un vas din secolul 7 ÎEN, oferit cadou lui Margaret Thatcher a fost scos la licitaţie. Gestul a declanşat consternare în Cipru

Ciprul cere explicaţii după ce un vas antic oferit cadou lui Margaret Thatcher, în perioada în care aceasta ocupa funcţia de prim-ministru al Marii Britanii, ajunge la licitaţie informează platforma britanică The Telegraph