cipru

Investitorii se tem că Slovenia ar putea urma calea Ciprului, cerând ajutor financiar zonei euro

Randamentul obligaţiunilor Sloveniei a atins un nivel record, iar investitorii se tem că ţara ar putea urma Cipru devenind următorul stat din zona euro care necesită ajutor financiar, după ce noul guvern instalat la Ljubljana nu a reuşit să calmeze temerile.

RESTRICŢII pentru ciprioţi. Câţi bani AU VOIE să scoată din ţară, la fiecare drum în străinătate

Guvernul din Cipru a anunţat miercuri măsurile de control asupra circulaţiei capitalului, care limitează strict ieşirea banilor din ţară, dar afectează şi activitatea economică internă, prin suspendarea posibilităţii de a încasa cecuri în numerar, obligarea deţinătorilor de depozite la termen să nu se atingă de bani până la expirarea contractului şi introducerea unei proceduri de avizare pentru plata importurilor.

Guvernele din zona euro promit că accesarea depozitelor bancare într-un bailout nu se va repeta

Guvernele din zona euro promit cã utilizarea depozitelor bancare din Cipru pentru finanţarea bailout-ului nu reprezintă un precedent, în încercarea de a înlătura impresia lăsată de şeful Eurogroup, care a indicat că acordul cu guvernul cipriot va reprezenta un model pentru viitoare intervenţii.

Băncile cipriote au angajat cea mai mare firmă de securitate din lume pentru redeschiderea de joi

Băncile cipriote, inclusiv Bank of Cyprus şi Cyprus Popular Bank, vizate de restructurare prin acordul dintre Cipru şi zona euro, au angajat firma britanică de securitate G4S, cea mai mare din lume, pentru a asigura protecţia la alimentarea bancomatelor şi la reluarea activităţii cu publicul joi.

Atena: Soluţia aleasă pentru Cipru nu este un model pentru Europa

Soluţia aleasă pentru salvarea Ciprului nu este un model pentru Europa, a afirmat marţi ministrul elen de Finanţe, Yannis Stournaras, aşa cum a făcut şi un reprezentant al Băncii Centrale Europene marţi dimineaţă.

Deponenţii cu peste 100.000 euro în băncile din Cipru ar putea pierde 40% din ce depăşeşte suma

Deponenţii cu peste 100.000 de euro în cele mai mari două bănci din Cipru ar putea înregistra pierderi de circa 40% din sumele peste acest nivel, în timp ce măsurile de control al capitalului ar putea rămâne active mai multe săptămâni, a declarat marţi ministrul cipriot de Finanţe, Michalis Sarris.

După „îmblânzirea” sectorului bancar din Cipru ar putea urma Malta şi Luxembourg

Germania şi FMI, principalii arhitecţi ai condiţiilor impuse Ciprului, au avut ca scop reducerea sectorului bancar supradimensionat al ţării, de şapte ori cât PIB, însă deciziile dure impuse ridică semne de întrebare în privinţa altor state din UE, unde dezechilibrul este şi mai mare.

Criza bancară din Cipru: Anunţul făcut de Banca Centrală a Ciprului

Toate băncile Ciprului vor rămâne închise până joi, a anunţat Banca centrală într-un comunicat publicat luni seară.

Medvedev: Cipru continuă să jefuiască. Rusia analizează implicaţiile acordului din Eurogroup

Decizia Ciprului de a taxa depozitele bancare negarantate este echivalent cu furtul, a declarat premierul rus Dmitri Medvedev, după ce Nicosia a acceptat cererile creditorilor externi de a restructura sectorul bancar, prin desfiinţarea unei instituţii de credit şi taxarea banilor din conturi.

Germania: Acordul pentru Cipru este echitabil şi poate stabiliza situaţia ţării

Acordul aprobat de Eurogroup pentru susţinerea financiară a Ciprului este "echitabil" şi poate stabiliza situaţia din ţară, a declarat, luni, ministrul de Finanţe al Germaniei, Wolfgang Schaeuble.

Biserica Ortodoxă din Cipru va încerca să convingă antreprenorii ruşi să nu plece din ţară

Liderul Bisericii Ortodoxe din Cipru, arhiepiscopul Chrysostomos, se va întâlni cu antreprenorii ruşi cu investiţii în ţară pentru a încerca să-i convingă să nu plece din cauza crizei bancare.

ACORD pentru susţinerea Ciprului: Cea de-a doua bancă a ţării va fi închisă. Măsurile vor izola populaţia şi companiile de restul zonei euro

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat un acord încheiat între Cipru şi Troica creditorilor internaţionali, punând capăt unei săptămâni de incertitudini şi pericolului ca Cipru să devină primul stat forţat să părăsească uniunea monetară.

Cipru: Agenţie bancară, avariată de un dispozitiv exploziv

Un dispozitiv exploziv a avariat o sucursală a Bank of Cyprus duminică seara, în timp ce Ciprul şi creditori internaţionali negociau dur, la Bruxelles, viitorul celei mai importante bănci din ţară, scrie presa locală.

SITUAŢIE DRAMATICĂ ÎN CIPRU: Supermarketurile în pericol să rămână fără alimente, din cauza blocării sistemului bancar

Unele supermarketuri din Cipru au rămas aproape fără alimente, iar situaţia ar putea deveni generală săptămâna următoare, întrucât băncile sunt închise încă de pe 15 martie, iar furnizorii au început să ceară plata în numerar pentru livrări.

Delegaţia FMI în Cipru, condusă de Delia Velculescu, se opune ultimelor planuri ale guvernului cipriot

Delegaţia FMI în Cipru, condusă de Delia Velculescu, a pus sub semnul întrebării planurile guvernului cipriot pentru sectorul bancar, ridicând noi obstacole în calea unui acord necesar pentru a evita intrarea ţării în colaps financiar.

Preşedintele Ciprului se va întâlni cu preşedintele UE şi cu şefii FMI şi BCE, înaintea Eurogroup

Preşedintele Ciprului, Nicos Anastasiades, va participa duminică la o "reuniune de rang înalt" la Bruxelles, organizată de preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, cu scopul de a "facilita o soluţie pentru Cipru", a afirmat un purtător de cuvânt al lui Rompuy.

Marile bănci adaptează la Cipru planurile pregătite anul trecut pentru ieşirea Greciei din zona euro

Marile grupuri bancare se pregătesc pentru posibila ieşire a Ciprului din zona euro, după agravarea crizei din această ţară, iar în multe cazuri pregătirile vizează adaptarea planurilor de urgenţă făcute anul trecut, când Grecia era aproape de a renunţa la euro.

Cipru negociază cu reprezentanţi ai Troicii înaintea unei reuniuni cruciale a Eurogroup

Cipru continuă negocierile cu reprezentanţi ai Comisiei Europene, FMI şi Băncii Centrale Europene (BCE) pentru finalizarea unui pachet de măsuri necesare deblocării unor împrumuturi de 10 miliarde de euro de la zona euro.

Călătoreşti în Cipru? Ministerul Afacerilor Externe are câteva recomandări

Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Republica Cipru, în această perioadă, să deţină numerar în euro, suficient pentru durata sejurului şi să ia măsurile necesare pentru asigurarea securităţii obiectelor de valoare pe care le deţin.

Cipru a adoptat legi pentru controlul capitalului şi restructurarea băncilor

Parlamentul cipriot a aprobat noi măsuri pentru controlul capitalului şi restructurarea băncilor, parte a eforturilor de a întruni condiţiile statelor din zona euro pentru un pachet de împrumuturi externe.

Planul B al Ciprului cu care încearcă să obţină ajutorul statelor din zona euro

Planul B pe care liderii Republicii Cipru îl dezbat în încercarea de a obţine asistenţă din partea UE prevede impunerea unei taxe de 15% pe depozitele bancare mai mari de 100.000 de euro, anunţă Televiziunea publică cipriotă.

Următoarele câteva ore vor decide soarta Ciprului

Parlamentarii Ciprului trebuie să ia decizii majore vineri, pentru prevenirea unui dezastru financiar, a anunţat Guvernul de la Nicosia, în timp ce Parlamentul se pregăteşte pentru dezbaterea mai multor propuneri de criză.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, în 2008: Adoptarea euro protejează Cipru de turbulenţele financiare internaţionale

*Euro va proteja Cipru de turbulenţele financiare*, spunea în 2008 preşedintele de atunci al Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, în discursul ocazionat de intrarea ţării în uniunea monetară, afirmaţie care nu s-a concretizat, potrivit unui analist al MarketWatch, Steve Goldstein.

Liderii din zona euro discută un plan de închidere a Bank of Cyprus şi Cyprus Popular Bank

Miniştrii de Finanţe din zona euro discută un plan de închidere a Bank of Cyprus şi Cyprus Popular Bank, considerat extrem înainte de propunerea de taxare a depozitelor, respinsă de Parlamentul cipriot, au declarat vineri patru surse europene.

Zona euro respinge cel mai recent plan al Ciprului, din cauza implicării fondurilor de pensii

Liderii europeni au respins vineri un pachet de măsuri prezentate de Cipru ca alternativă la impunerea unei taxe pe toate depozitele din băncile locale, deoarece acesta includea naţionalizarea unor rezerve ale fondurilor de pensii.

Criza din Cipru scade încrederea mediului de afaceri din Germania în economie

Încrederea în economie a şefilor de companii din Germania a scăzut în martie pentru prima dată în cinci luni, de la cel mai ridicat nivel al ultimelor 10 luni, după ce criza din Cipru a reinflamat temerile legate de situaţia zonei euro.

S&P a retrogradat Cipru cu o treaptă, în categoria „extrem de speculativ”

Agenţia de rating Standard & Poor's (S&P) a retrogradat Cipru cu o treaptă, de la CCC+ ("risc substanţial") la CCC ("extrem de speculativ"), ca urmare a crizei bancare care afectează ţara.

Parlamentul din Cipru va discuta vineri un plan pentru restructurarea sectorului bancar

Parlamentul din Cipru va discuta vineri un plan pentru reformarea sectorul bancar şi impunerea de pierderi depozitelor mari, după ce joi Banca Centrală Europeană (BCE) a avertizat că în lipsa unui sprijin de la UE şi FMI va tăia accesul instituţiilor de credit cipriote la lichiditate de urgenţă.

Un membru Hezbollah, declarat vinovat în Cipru de complot împotriva unor turişti israelieni

Un tribunal cipriot l-a recunoscut joi pe un libanez, în vârstă de 24 de ani, membru al mişcării şiite Hezbollah, vinovat de participare la pregătirea unor atacuri împotriva turiştilor israelieni ce vin în vacanţă pe insula mediteraneană.

Analist politic: Euro ar putea fi condamnat, indiferent dacă Ciprul rămâne sau pleacă

Indiferent de rezolvarea sau nu a crizei din Cipru, în Uniunea Europeană ar putea rămâne efecte de lungă durată care ar putea pecetlui soarta euro, consideră Darrell Delamaide, analist politic al MarketWatch în Washington.

Persoane şi companii din România deţin depozite de circa 100 milioane euro în băncile cipriote

Depozitele persoanelor şi companiilor nefinanciare din România în băncile cipriote totalizau la finele anului trecut aproximativ 100 milioane euro, reiese din datele Băncii Centrale Europene (BCE).

Peste două treimi dintre ciprioţi preferă ca ţara să iasă din zona euro decât să taxeze depozitele

Două treimi dintre ciprioţi, respectiv 67%, ar prefera ieşirea ţării din zona euro şi relaţii mai strânse cu Rusia, decât să accepte măsura fără precedent a taxării depozitelor bancare, potrivit rezultatelor unui sondaj, publicate joi.

Cipru ar putea înfiinţa un „fond de solidaritate naţională” pentru a evita taxarea depozitelor

Cipru ia în calcul înfiinţarea unui "fond de solidaritate naţională", a afirmat un lider politic de la Nicosia, după ce preşedintele a discutat joi dimineaţă cu reprezentanţii partidelor pentru evitarea introducerii unei taxe pe depozitele bancare, cerută de zona euro în schimbul unui ajutor extern.

BCE ar putea opri accesul băncilor cipriote la fonduri de urgenţă, în lipsa unui acord cu UE

Banca Centrală Europeană (BCE) va împrumuta băncilor din Cipru lichiditate de urgenţă doar până luni, urmând să ia în calcul accesul ulterior al instituţiilor de credit cipriote la fonduri doar dacă există un acord de asistenţă externă cu UE şi FMI.

Cipru pregăteşte măsuri pentru a bloca ieşirea de capital din ţară

Parlamentul Cipriot pregăteşte o lege al cărei scop va fi să oprească ieşirea de capital din ţară, în contextul negocierilor pentru stabilizarea finanţelor ţării şi după respingerea taxei pe depozite bancare, condiţie impusă de zona euro în schimbul unui pachet de împrumuturi externe.

Băncile din Cipru vor rămâne închise până marţea viitoare

Băncile din Cipru vor rămâne închise până marţea viitoare, potrivit unei surse din banca centrală cipriotă, care a anunţat oficial, pe de altă parte, că instituţiile financiare nu vor fi deschise joi şi vineri.

Cipru pregăteşte un Plan B, care ar putea implica banii asigurărilor sociale şi ajutorul Bisericii

Partidele politice din Cipru şi banca centrală vor discuta un Plan B, după respingerea în Parlament a taxei pe depozitele bancare, iar acesta ar putea implica rezervele financiare ale fondurilor de asigurări sociale, dar şi un eventual sprijin din partea Bisericii.

Oficialii CE, FMI şi BCE se află în Cipru pentru discuţii, după respingerea taxei pe depozite. Cursul BNR a urcat la 4,4179 lei/euro, un NOU MAXIM al ultimelor zece săptămâni

O misiune a Comisiei Europene, FMI şi BCE se află în Cipru pentru discuţii privind controlul capitalului şi menţinerea băncilor închise până la sfârşitul acestei săptămâni, a afirmat o sursă oficială europeană, după ce Parlamentul cipriot a respins acordul convenit în weekend.

Criza din Cipru blochează tranzacţii de miliarde de dolari ale investitorilor din Rusia

Blocarea sistemului financiar din Cipru a condus la suspendarea a numeroase tranzacţii ale companiilor şi investitorilor din Rusia, în valoare de câteva miliarde de dolari, bancherii şi avocaţii implicaţi încercând să salveze deal-urile prin alte jurisdicţii.

Marea Britanie a trimis 1 milion de euro cash în Cipru, pentru soldaţi şi angajaţii guvernamentali

Guvernul Marii Britanii a trimis 1 milion de euro cash în Cipru pentru cei peste 3.000 de soldaţi şi angajaţi guvernamentali britanici care locuiesc împreună cu familiile lor pe insula mediteraneană şi ar putea avea probleme financiare din cauza crizei bancare.