circulatie

Când va intra în circulaţie primul tren nou achiziţionat în România? Răspunsul lui Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă că în jurul datei de 20 noiembrie va fi pus în circulaţie primul tren nou achiziţionat în România „de vreo 25 de ani”.

Grindeanu, în direct de pe A7: Cei 11 km vor avea şi rolul de Variantă Ocolitoare a Focşaniului

Se circulă de astăzi pe primii km ai A7 (Autostrada Moldovei) construiţi prin PNRR, a scris Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, pe Facebook,ataşat unui clip live direct de pe autostradă.

Veste bună: Se deschid primii kilometri din Autostrada Moldovei

Premierul Marcel Ciolacu anunţă că se deschid, începând de joi, primii 11 kilometri din Autostrada Moldovei. „E pentru prima dată când se face dreptate în Moldova”, a spus Ciolacu.

Restricţii de circulaţie anunţate pe Autostrada A3

Autorităţile au impus miercuri mai multe restricţii de circulaţie pe Autostrada A3. Acestea vizează sensul de mers Câmpia Turzii – Nădăşelu. Restricţiile se aplică pentru a permite efectuarea unor lucrări.

Probe la viteza de 176km/h pe calea ferată între Sighişoara-Teiuş-Coşlariu

Potrivit unui comunicat al companiei CFR SA, luni, pe reţeaua feroviară modernizată de pe Coridorul IV Pan-European s-au desfăşurat probe pentru circulaţia reală a trenurilor cu viteza de 176 km/h. „Aceste probe confirmă viabilitatea tehnică a procesului de modernizare pe secţiile de circulaţie respective, fiind supuse testării părţile subsistemelor structurale fixe, respectiv: linia de contact, […]

Restricţii de trafic în Bucureşti. Retragere cu torţe şi ceremonii militare de Ziua Armatei

Capitala va găzdui vineri mai multe evenimente dedicate Zilei Armatei Române, iar şoferii trebuie să fie pregătiţi pentru restricţii de circulaţie în mai multe zone importante ale oraşului.

Circulaţie restricţionată pe teritoriul Ungariei pentru camioanele de mare tonaj

Circulaţia camioanelor care depăşesc 7,5 tone va fi restricţionată miercuri, 23 octombrie 2024, între orele 06:00 şi 22:00 pe teritoriul Ungariei, conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

Restricţii de circulaţie pe mai multe autostrăzi din România

Autorităţile au impus marţi restricţii de circulaţie pe mai multe autostrăzi din România. Este vorba despre sectoare pe care se desfăşoară lucrări.

Negrescu cere Schengen terestru pentru România: Decizia se poate formaliza uşor la nivel tehnic

Vicepreşedintele Parlamentului European, Victor Negrescu, cere integrarea pe cale terestră a ţării noastre în Schengen până la finalul anului.

Restricţii de circulaţie pe mai multe şosele din ţară din cauza ceţii şi a unor accidente

Autorităţile au impus restricţii de trafic pe mai multe şosele din ţară din cauza unor accidente şi a fenomenelor meteorologice. Astfel, în sudul României este ceaţă, în timp ce la Arad şi Călăraşi un tir a luat foc, iar altul s-a răsturnat.

Accident grav pe Valea Oltului. Circulaţia maşinilor este blocată

Potrivit IPJ Vâlcea „la data de 5 octombrie 2024, în jurul orei 16:00, poliţiştii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitaţi pentru a interveni la un accident rutier care a avut loc pe DN7, la km 221 +400 m, în localitatea Racoviţa”. Este vorba despre o coliziune între un autoturism şi o autoutilitară. În urma impactului, […]

Restricţii de trafic pe Podul Prieteniei pentru Free Spirit Run Giurgiu-Ruse

Circulaţia rutieră este restricţionată sâmbătă pe DN 5, pe Podul Prieteniei, sensul de mers Bucureşti - Giurgiu, pentru desfăşurarea evenimentului Free Spirit Run Giurgiu - Ruse. Sunt restricţii şi pe DN 71, în Dâmboviţa, pentru Bikexpert Alpine Challenge.

Cele 37 de trenuri electrice cumpărate de ARF vor intra în circulaţie începând din noiembrie

Cele 37 de trenuri electrice interregionale noi, cumpărate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), vor intra în circulaţie în perioada noiembrie 2024-decembrie 2025, a anunţat miercuri ARF.

Experţii clasează Planşeul Unirii ca fiind un pericol public pentru circulaţia rutieră şi pietonală

Experţii care au analizat Planşeul Unirii aduc noi completări expertizelor tehnice întocmite cu privire la starea structurii şi încadrează anumite zone ale acesteia ca fiind „pericol public” pentru circulaţia rutieră şi cea pietonală.

Măsuri de precauţie pentru şoferi în condiţii de ploaie torenţială. Avertizarea Poliţiei Române

Având faptul că în mai multe judeţe ale ţării se circulă în condiţii de ploaie, fiind în vigoare atât un cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ, cât şi un cod portocaliu şi un cod roşu de averse torenţiale, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române face câteva recomandări şoferilor, pentru circulaţia în siguranţă, în […]

Modificări importante în circulaţia trenurilor în noiembrie

Mai multe modificări semnificative vor interveni în circulaţia trenurilor, în noiembrie, pe rute interne şi internaţionale. Schimbările sunt determinate de lucrările la infrastructura feroviară pe secţia Radna – Simeria.

Avertisment: vizibilitatea în trafic pe mai multe artere ale României este redusă din cauza ceţii

Autorităţile avertizează că miercuri dimineaţă vizibilitatea în trafic pe mai multe artere ale României este redusă din cauza ceţii. Probleme sunt în sudul şi sud-estul ţării, inclusiv pe autostrăzile A2 şi A4. Şoferii sunt sfătuiţi să conducă prudent.

Restricţii de circulaţie pe DN6 în judeţul Teleorman

Autorităţile au impus restricţii de circulaţie pe DN6 în judeţul Teleorman. Acestea au intrat în vigoare marţi, dar vor continua miercuri şi joi. Restricţiile au fost impuse pentru lucrări la calea ferată.

Trenurile „dispar” timp de două luni între Goleşti şi Piteşti

Lucrări majore vor afecta semnificativ traficul feroviar între Goleşti şi Piteşti. Începând de miercuri şi până pe 25 noiembrie, porţiunea de cale ferată va fi complet închisă circulaţiei.

Circulaţie rutieră oprită pe Transalpina pentru un concurs de automobilism

Circulaţia rutieră va fi oprită duminică pe Transalpina, între Novaci şi Rânca, pentru un concurs de automobilism, anunţă Serviciul Rutier Gorj.

Liniile de autobuz 223 şi 312 vor fi deviate pe Calea Văcăreşti în acest weekend

Cu ocazia organizării evenimentului „Dȃmboviţa Delivery 2024” pe segmentul de râu Timpuri Noi – Mihai Bravu, ȋn perioada vineri de la ora 19.00 - luni, ora 6.00, circulaţia rutieră va fi restricţionată pe Splaiul Unirii.

Transportul public din Capitală se adaptează pentru a celebra 565 de ani de istorie

Societatea de Transport Bucureşti (STB) anunţă modificări în circulaţia unor linii de transport public cu ocazia evenimentelor „iMapp Bucharest" şi „ICelebrate My City", organizate pentru a marca 565 de ani de la prima atestare documentară a Bucureştiului.

CFR Călători anunţă modificări în circulaţia unor trenuri din cauza unor lucrări pe linia Piteşti – Goleşti. De când intră în vigoare

CFR Călători a anunţat miercuri modificări în circulaţia unor trenuri din cauza unor lucrări pe linia Piteşti – Goleşti.

Autorităţile din Ungaria impun restricţii din cauza riscului de creştere a debitului Dunării

„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Ungaria, asupra faptului că, în contextul inundaţiilor recente, se preconizează aplicarea de către autorităţile din această ţară a unor restricţii de circulaţie, în perioada imediat următoare. Limitările vor viza inclusiv capitala Budapesta, în special pe căile de acces rutiere […]

CFR SA: Linia Galaţi-Târgu Bujor-Bârlad, afectată de inundaţii pe o lungime de 6,5 km

Secţia de circulaţie neinteroperabilă Galaţi-Târgu Bujor-Bârlad este afectată pe o lungime de 6,5 km, în urma inundaţiiolor din ultimele zile, a anunţat marţi CFR SA.

Restricţii de circulaţie în Capitală pentru Zilele Bucureştiului

De Zilele Bucureştiului (21-22 septembrie), când Capitala sărbătoreşte 565 de ani de existenţă, Primăria Bucureşti organizează în Piaţa Constituţiei evenimentele iMapp Bucharest şi concertul trupei Subcarpaţi. Vor fi instituite mai multe restricţii de trafic rutier.

Circulaţie oprită pe DN 25 în Galaţi şi restricţionată pe DN 7 în Arad din cauza ploilor abundente

Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, luni dimineaţa, ca urmare a precipitaţiilor abundente din ultima perioadă, circulaţia rutieră rămâne oprită pe DN 25, între localităţile Vameş şi Tudor Vladimirescu, judeţul Galaţi. De asemenea, în judeţul Galaţi mai sunt închise două tronsoane de drumuri judeţene. Totodată, în judeţul Arad, din cauza aluviunilor aduse […]

Ninge pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului. Conducătorii auto sunt sfătuiţi să caute rute alternative

Temperatura scăzută a transformat precipitaţiile în lapoviţă şi ninsoare care s-a depus pe partea carosabilă pe DN 76C, Tranalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, unde circulaţia este îngreunată.

Infotrafic: Circulaţia s-a reluat pe DN 26, între Galaţi şi Vaslui

Potrivit Centrului Infotrafic, la ora 09.00, din cauza apei şi aluviunilor acumulate pe carosabil, traficul rutier este oprit pe DN 25, între localităţile Vameş şi Piscu, judeţul Galaţi. A fost redeschis circulaţiei DN 26 Rogojeni (Galaţi) – Blăgeşti (Vaslui). Totodată, în judeţul Galaţi rămân închise două tronsoane de drumuri judeţene, respectiv: DJ 251 Slobozia Conachi […]

Circulaţia unor trenuri este oprită din cauza ploilor abundente din judeţul Galaţi

Pe lângă traficul feroviar, au fost înregistrate şi opriri ale circulaţiei rutiere pe mai multe artere din judeţul Galaţi, inclusiv pe DN 25 şi DN 24D, precum şi pe drumuri judeţene, din cauza inundaţiilor. Autorităţile locale şi echipele de intervenţie lucrează pentru a evalua situaţia şi pentru a redeschide circulaţia feroviară cât mai curând posibil. […]

Traficul este blocat pe DN 7, din cauza aluviunilor

Circulaţia pe DN 7, în zona localităţii Brezoi, judeţul Vâlcea, este blocată vineri seara pentru îndepărtarea aluviunilor alunecate de pe versant.

Restricţii de circulaţie în Bucureşti. Trei evenimente sportive şi culturale

Circulaţia în Bucureşti va fi afectată la sfârşit de săptămână de două evenimente sportive, Unforgettable Festival şi The Color Run Spectacolor Bucureşti 2024, dar şi de evenimentul cultural-artistic „Străzi Deschise - Bucureşti, Promenadă Urbană" între 14 şi 15 septembrie.

CFR Călători: Prelungirea modificărilor în circulaţia unor trenuri, din cauza CFR SA

CFR Călători informează că modificările în circulaţia trenurilor pe ruta Hm Ocna Sibiului – Hm Loamneş vor continua din cauza întârzierilor în finalizarea lucrărilor efectuate de CNCF CFR SA.

Madridul va interzice trotinetele electrice închiriate prin intermediul aplicaţiilor

Madridul va interzice trotinetele electrice închiriate prin intermediul aplicaţiilor mobile după ce operatorii din oraş nu au reuşit să pună în aplicare limite privind circulaţia clienţilor sau să controleze parcarea trotinetelor.

Circulaţia pe un sector al Trasfăgărăşanului va fi închisă sâmbătă

Circulaţia pe un sector al Trasfăgărăşanului va fi închisă sâmbătă pentru organizarea unei competiţii sportive.

Circulaţia feroviară între Constanţa şi Mangalia a fost afectată de viituri

Circulaţia trenurilor între Constanţa şi Mangalia a fost afectată de viituri, anunţă CFR.

Ion Cristoiu: Cum se rezolvă Crizele în dictatură şi în comunism

În mai multe rînduri, ca istoric al clipei, m-am ocupat de felul în care guvernările postdecembriste au rezolvat diferite crize, cu precădere cele Meteo. În 2014, pe vremea Guvernării USL, a fost un început de an marcat de o criză meteo. În comentariul despre rezolvarea crizei de către guvern am făcut trimiteri şi la specificul […]

Varianta Ocolitoare Bârlad se deschide joi. Anunţul făcut de ministrul Transporturilor

„Varianta Ocolitoare Bârlad se deschide mâine! De la ora 15.00 se va putea circula pe cei 11,28 km”, anunţă ministrul Sorin Grindeanu. Şoferii nu vor mai fi nevoiţi să traverseze Bârladul, iar circulaţia spre şi dinspre Vama Albiţa, la frontiera cu Republica Moldova, se va desfăşura în condiţii mai bune. Potrivit ministrului, noua variantă ocolitoare […]

Incendiu de vegetaţie între Bucureşti Nord şi Bucureşti Băneasa: patru trenuri oprite

Patru trenuri staţionează, duminică seara, pe traseu din cauza unui incendiu de vegetaţie între Bucureşti Nord şi Bucureşti Băneasa.

Lucrările de infrastructură ale MAV Start afectează circulaţia trenurilor

CFR Călători a anunţat lucrări pe teritoriul de infrastructură cuprins între staţiile Nyrabrany şi Debrecen, din Ungaria, care vor afecta circulaţia trenurilor româneşti.