clasament

Simona Halep revine pe locul 2 WTA: Dacă sunt pe doi acum, voi lupta pentru a urca din nou pe locul 1 în lume | VIDEO

Halep - Tsturenko 6-2, 6-3. A fost un duel cu miză importantă pentru clasamentul mondial. Simona Halep a câştigat primul meci oficial din mandatul noului său antrenor, Thierry Van Cleemput, şi va urca un loc în ierarhia mondială, de pe 3, pe 2.

China va depăşi anul acesta Statele Unite şi va deveni cea mai mare piaţă de retail din lume

China va depăşi Statele Unite şi va deveni cea mai mare piaţă de retail din lume, în acest an, cu vânzări totale ce vor atinge 5.600 de miliarde de dolari, cu 100 de miliarde peste valoarea celor americane, relatează CNN.

Simona Halep pierde locul unu mondial. Petra Kvitova conduce matematic clasamentul

Învinsă în optimi la Australian Open 2019, Simona Halep a pierdut prima poziţie în clasamentul mondial: Petra Kvitova este prima jucătoare care o depăşeşte matematic pe româncă, însă aceasta ar putea coborî şi mai mult, în funcţie de rezultatele de mâine.

Previziuni economice: Care sunt cele două economii care vor depăşi SUA în 2030

China şi India ar putea depăşi Statele Unite în 2030 şi ar putea deveni cele mai mari economii ale lumii, conform unei prognoze Standard Chartered Plc, şapte dintre primele 10 economii ale lumii de atunci fiind în prezent pieţe emergente, arată Bloomberg.

Basarab Panduru: Dinamo a fost aproape de cele două locuri care duc la retrogradare

Basarab Panduru l-a criticat pe Mircea Rednic pentru deciziile luate în privinţa formării primului ”11”. Totul a plecat de la titularizarea lui Sergiu Popovici, fundaş care în ultimele meciuri a fost nesigur şi a gafat în câteva rânduri.

România, pe ultimele locuri în Europa în clasamentul cheltuielilor de sănătate pe cap de locuitor

România se află pe ultimul loc în Europa în clasamentul cheltuielilor de sănătate pe cap de locuitor, cu 400 de euro, de 14 ori mai puţin decât Luxemburg, care conduce topul şi unde se cheltuie 5.600 de euro pe cap de locuitor, conform Eurostat.

STUDIU: Bucureştiul ocupă locul trei în topul oraşelor cu cel mai aglomerat trafic din lume. Mai rău stau doar două oraşe, din Asia şi America Latină

Bucureştiul ocupă locul trei în lume în topul oraşelor cu cel mai aglomerat trafic din lume, fiind singurul din Europa care apare în clasamentul realizat de compania de sisteme de navigaţie TomTom, citat de Bloomberg.

STUDIU: Care sunt cele mai bune ţări în care te poţi stabili

Cele mai bune ţări în care poţi trăi şi lucra sunt în acest an Singapore, Noua Zeelandă, Germania, Canada şi Bahrain, arată un studiu realizat de banca de investiţii HSBC, care punctează ţările în funcţie de dezvoltarea economică, experienţele pe care le oferă şi viaţa de familie.

Bayern a fost umilită de Gladbach pe teren propriu şi se scufundă în clasament

Bayern a ajuns la patru meciuri consecutive fără succes şi la a doua înfrângere consecutivă în Bundesliga după ce a cedat, scor 3-0, în dauna Borussiei Monchengladbach în etapa cu numărul şapte. Bavarezii au ajuns astfel pe locul 5, în timp ce Borussia Dortmund are acum patru puncte avans faţă de campioana en-titre, în fruntea clasamentului. A fost meciul cu numărul 300 pentru Arjen Robben în tricoul lui Bayern.

Locul pe care îl ocupă Universitatea din Bucureşti în clasamentul global al instituţiilor de învăţământ

Universitatea din Bucureşti se află pe locul 145 din 500 în clasamentul global QS World University Rankings 2019, anunţă, miercuri, instituţia de învăţământ, precizând că principalele criterii de selecţie au fost domeniile de studiu şi cercetare, reuşitele absolvenţilor, dar şi relaţia cu studenţii.

CLASAMENT WTA. Simona Halep are un avans considerabil faţă de Caroline Wozniacki. Care este noul clasament mondial după Rogers Cup

Simona Halep a început astăzi a 41-a săptămâna ca lider în clasamentul WTA, cu un total de 8.061 de puncte. Pe locul doi în clasament mondial, după Rogers Cup, se află în continuare Caroline Wozniacki, la o distanţă de 1.926 de puncte de jucătoarea româncă.

Avans considerabil pentru Simona Halep dacă reuşeşte să o învingă pe Naomi Osaka în semifinalele de la Indian Wells. Meciul Halep – Osaka, sâmbătă în jurul orei 05:30

Simona Halep (1 WTA) joacă sâmbătă dimineaţă un meci de o importanţă uriaşă, cu Naomi Osaka (Japonia, 44 WTA), în semifinalele de la Indian Wells (ora 05:30). Simona Halep ar putea lua un avans şi mai consistent faţă de Caroline Wozniacki (2 WTA) în clasamentul mondial, în timp ce premiul încasat de eleva lui Darren Cahill ar fi unul pe măsură.

Cea mai fericită ţară din lume în 2018

Cea mai fericită ţară din lume este Finlanda, se arată în Raportul Mondial al Fericirii 2018, realizat de un program mondial al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU). Tot în acest clasament, se arată că americanii sunt mai puţin mulţumiţi faţă de anul trecut, informează Reuters.

Locul pe care îl ocupă Dacia, evaluată la 1,5 miliarde dolari, în topul celor mai valoroase mărci auto din lume. Cine a depăşit Toyota şi BMW şi a ajuns NR.1

Dacia ocupă locul 60 în clasamentul celor mai valoroase mărci auto din lume, realizat de Brand Finance Auto, fiind evaluată la 1,5 miliarde de dolari, informează un comunicat.

Amazon, evaluat la 150 miliarde dolari, devine cel mai valoros brand al lumii şi trece înaintea Apple şi Google. TOP 5

Amazon este cel mai valoros brand al lumii, după ce a crescut cu 42% în ultimul an, până la valoarea de 150,8 miliarde dolari şi a trecut înaintea Apple şi Google, conform raportului Brand Finance Global 500 2018.

CLASAMENT WTA | Wozniacki, prima în lume! După 16 săptămâni, Simona a coborât pe locul doi. Cum arată TOP 10 şi unde se clasează româncele

Caroline Wozniacki a preluat şefia în clasamentul mondial după cele 16 săptămâni în care Simona Halep a ocupat prima poziţie. Rocada s-a făcut odată cu finala câştigată de daneză la Australian Open în faţa româncei, scor 7-6, 3-6, 6-4. Elina Svitolina, Garbine Muguruza şi Karolina Pliskova completează TOP 5 în clasamentul mondial.

Sportivele cu cele mai mari şanse să o depăşească în clasament pe Simona Halep după Australian Open 2018. În ce situaţii este ameninţată poziţia româncei

Simona Halep începe, în premieră, un turneu de Mare Şlem din postura de principală favorită la ediţia 2018 a Australian Open-ului, programată în perioada 15-28 ianuarie. Cinci jucătoare au şanse matematice de a o depăşi în clasament la capătul celor două săptămâni de întreceri.

Clasamentul celor mai punctuale companii aeriene din lume. Peste 90% din zborurile acestei companii ajung la timp

OAG (Official Aviation Guide) a lansat clasamentul Punctualty League 2018, care cuprinde cele mai punctuale companii aeriene şi aeroporturi din lume, în privinţa eficienţei timpului.

Rezultatele etapei a 22-a a Ligii 1 şi clasamentul competiţiei la final de an / Când se reiau meciurile în 2018

Rezultate înregistrate în partidele disputate, vineri, sâmbătă, duminică şi luni, în etapa a 22-a a Ligii 1 şi clasamentul competiţiei la finalul anului 2017.

Aeroportul Henri Coandă, locul cinci în topul european al traficului aerian de pasageri

Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti ocupă locul cinci în topul aeroporturilor care au înregistrat cea mai mare creştere a traficului aerian în primele zece luni ale anului 2017, clasament realizat de Airports Council International – Europe, potrivit unui comunicat emis vineri de CNAB.

Zona din România care ocupă locul cinci în topul celor mai performante regiuni din Europa

Regiunea de Nord-Vest a României ocupă locul cinci în clasamentul celor mai performante regiuni sau oraşe din Europa, iar Bucureşti deţine poziţia 16 din 20 în clasamentul realizat de Milken Institute pe baza analizei locurilor de muncă, a salariilor şi a calificării forţei de muncă.

Acesta este cel mai PUTERNIC paşaport din lume. Pe ce loc se poziţionează România în acest top inedit

Micuţul Singapore a fost catalogat ca fiind statul ce are cel mai puternic paşaport din lume, conform unui nou clasament, informează France 24.

Trei companii româneşti au intrat în clasamentul Deloitte Technology Fast 50, o a patra este premiată cu o distincţie specială

Trei companii din România au intrat în clasamentul Deloitte Fast 50 pentru Europa Centrală şi de Est, iar o a patra a primit o distincţie specială pentru Most Disruptive Innovation.

Naţionala României a coborât pe locul 45 în clasamentul FIFA

Echipa naţională a României a coborât patru locuri şi ocupă poziţia a 45-a în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii luni.

Marius Copil a urcat pe locul 74 în clasamentul ATP, cea mai bună clasare din carieră

Marius Copil a urcat o poziţie în clasamentul ATP, dat publicităţii luni, şi ocupă locul 74, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din carieră, informează site-ul atpworldtour.com.

5 românce se află în Top 100 al celui mai nou clasament WTA. Simona Halep se menţine pe primul loc, în timp ce Mihaela Buzărnescu intră, în premieră, pe locul 89

Simona Halep se menţine pe primul loc în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), dat publicităţii luni, în timp ce Mihaela Buzărnescu intră, în premieră, în top 100, pe locul 89.

Rămâne Halep pe locul 1 până la finalul anului? Totul se decide în următoarele două săptămâni! Cine sunt adversarele Simonei

Simona Halep este lider în noul clasament al Asociaţiei Tenisului Feminin (WTA), iar povestea ar deveni şi mai frumoasă dacă sportiva din Constanţa şi-ar păstra poziţia până la finalul anului. Diferenţa dintre Halep şi principalele urmăritoare nu este una mare, astfel că Simona are nevoie de un parcurs important la Turneul Campioanelor pentru a rămâne în fruntea clasamentului mondial.

Preliminarii CM 2018 | Ţara care merge în premieră la Cupa Mondială este şi primul stat din istorie, cu o populaţie mai scăzută de 1 milion de locuitori, care se califică

Turcia lui Lucescu a remizat în Finlanda, Croaţia a câştigat derby-ul cu Ucraina, Bale a rămas acasă! Islanda merge în premieră la Cupa Mondială, iar Irlanda a prins barajul.

TOPUL celor mai competitive ţări din lume: Elveţia, în fruntea clasamentului/ Ce loc ocupă România şi ce probleme sunt

România ocupă locul 68 în topul celor mai competitive 137 de ţări din lume, având probleme la capitolele taxe, birocraţie şi corupţie, în timp ce Elveţia şi Statele Unite ocupă primele poziţii, potrivit raportului realizat de Forumul Economic Mondial.

Ţările baltice, România şi Bulgaria sunt ţările cele mai neperformante la capitolul reciclării echipamentelor de iluminat

România împreună cu ţările baltice şi Bulgaria sunt la coada clasamentului în ceea ce priveşte reciclarea echipamentelor de iluminat. În România se reciclează în medie sub 19% din corpurile de iluminat, în condiţiile în care ţinta pentru acest an este de 45% din totalul echipamentelor de iluminat vândute.

România EXTREMELOR. Avem cei mai mulţi proprietari şi cele mai aglomerate case. Unul din cinci români nu are condiţii elementare de trai

România se situează pe primul loc în Europa în ceea ce priveşte numărul cetăţenilor care sunt proprietari ai unei locuinţe, însă ocupă primele locuri şi în statisticile negative referitoare la viaţa din gospodăriile europene, cu cele mai aglomerate locuinţe, fiind depăşiţi la nivel european doar de Serbia şi Macedonia.

Mark Wahlberg conduce în topul celor mai bine plătiţi actori din lume

Mark Wahlberg conduce în topul celor mai bine plătiţi actori din lume, realizat anual de revista Forbes, clasament care a evidenţiat o imensă disparitate între veniturile obţinute de vedetele masculine şi cele feminine, informează agenţia Reuters.

FINALA de la Cincinnati | Halep vs. Muguruza. Miza este URIAŞĂ: „Sunt flămândă de victorii, e o provocare mare şi o mare oportunitate”

Simona Halep (România, 2 WTA) a jucat duminică seară cu Garbine Muguruza (Spania, 6 WTA) în finala turneului Premier 5 de la Cincinnati (SUA). Simona Halep s-a calificat în finala turneului de la Cincinnati după ce a învins-o pe Sloane Stephens, scor 6-2, 6-1.

În ce ţări se vorbesc cele mai multe limbi | Statul în care se vorbesc PESTE 800

"Limba este un vehicul pentru cultura noastră, pentru valorile noastre, o memorie colectivă", este scris în cartea Atlas of the Worlds Languages in Danger publicată de UNESCO. Potrivit acestui atlas, aproape 3000 de limbi din întreaga lume au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie, scrie Business Magazin.

Simona Halep se menţine pe locul 2 WTA, dar pierde prima poziţie în clasamentul pentru Singapore

Simona Halep se menţine pe locul 2 în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis, dat publicităţii luni, dar pierde prima poziţie în ierarhia pentru Turneul Campioanelor de la Singapore, în favoarea ucrainencei Elina Svitolina.

DJ-ul Calvin Harris, la egalitate în clasamentele muzicale cu trupa The Rolling Stones

DJ-ul canadian Calvin Harrisa a atins un record cu cel de-al optulea său hit în clasamentele muzicale din Marea Britanie, fiind la egalitate în clasament cu trupa The Rolling Stones, potrivit BBC online.

FOTO, VIDEO | Simona „Rocky” Halep s-a întors! Antrenamentul dur al celei de-a doua jucătoare a lumii, la sacul de box

Simona Halep, a doua jucătoare din clasamentul WTA, nu participă la niciun turneu în această perioadă, dar continuă să muncească din greu în sala de forţă. Românca s-a filmat în timp ce se antrena la sacul de box, demonstrând că nu loveşte bine doar cu forehand-ul, ci şi cu croşeul.

Naţionala României a urcat pe locul 42 în clasamentul FIFA; Germania, noul lider

Echipa naţională a României a urcat patru locuri în clasamentul Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), dat publicităţii joi, şi se află pe poziţia 42, cu 713 puncte.

Halep rămâne pe locul 2 în clasamentul mondial, dar PIERDE prima poziţie în cursa pentru Singapore

Jucătoarea de tenis Simona Halep se menţine pe locul al doilea în clasamentul mondial, dat publicităţii luni, dar coboară pe poziţia secundă în ierarhia pentru Turneul Campioanelor, informează site-ul wtatennis.com.

Marius Copil a urcat pe locul 83 în clasamentul ATP, cea mai bună clasare din carieră

Jucătorul de tenis Marius Copil, în vârstă de 26 de ani, a urcat opt poziţii în clasamentul ATP, dat publicităţii luni, şi ocupă locul 83, ceea ce reprezintă cea mai bună clasare din carieră, se arată pe site-ul atpworldtour.com.