cnr

Majoritatea universităţilor vor începe anul universitar 2021-2022 cu prezenţă fizică

Majoritatea universităţilor şi-au exprimat intenţia de a deschide anul universitar 2021-2022 cu prezenţă fizică a profesorilor şi a studenţilor, transmite CNR, care cere Executivului să acorde atenţie finanţării universităţilor în contextul pandemiei COVID-19.

Consiliului Naţional al Rectorilor: Universităţile româneşti fără promovare în afara ţării nu pot supravieţui

Universităţile româneşti nu vor putea supravieţui dacă nu înţeleg importanţa promovării ofertei educaţionale în străinătate în afara ţării, spune preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor (CNR), Sorin Câmpeanu.

GREVĂ în transporturile de mărfuri: Maşinile nu au mai fost trimise în curse. Traficul este afectat de proteste în mai multe judeţe din ţară

Transportatorii rutieri de mărfuri au comunicat că au oprit, luni, activitatea şi nu au mai trimis maşini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări, a declarat pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu, reprezentantul Confederaţiei Naţionale Rutiere (CNR). Traficul este blocat pe centura ocolitoare a Sibiului şi îngreunat în Arad, pe DN7, spre frontiera cu Ungaria, din cauza protestului transportatorilor. Proteste ale transportatorilor au loc şi în judeţele Cluj şi Vâlcea.