cocor

DTZ încearcă să repoziţioneze din nou pe piaţă magazinul Cocor, ocupat 71%, pentru a atrage noi chiriaşi

Magazinul Cocor din Bucureşti, ocupat în proporţie de 71%, intră într-un nou proces de repoziţionare pe piaţă, cu scopul de a atrage şi alţi chiriaşi pentru cei 11.200 de metri pătraţi, operaţiune implementată de DTZ Echinox, care a preluat serviciile de property management.

Conducerea BCR a aprobat suspendarea procedurii de executare silită a magazinului Cocor

Conducerea BCR a aprobat suspendarea procedurii de executare silită a magazinului Cocor, au anunţat joi, proprietarii centrului comercial din centrul Bucureştiului, menţionând că firma mai are de plătit către bancă sub 16 milioane de euro din cele circa 19 milioane de euro împrumutate.

BCR nu a reuşit să vândă prin executare silită Cocor. Cei interesaţi aşteaptă clarificări privind evaluarea magazinului

BCR nu a reuşit să vândă prin executare silită magazinul Cocor, întrucât persoanele interesate să cumpere au transmis că nu participă la licitaţie până la clarificarea de către instanţă a evaluării imobilelor, existând o diferenţă de aproape 12 mil. euro între preţul de pornire şi evaluarea iniţială.

Magazinul Cocor, executat silit. BCR îl scoate la licitaţie cu un preţ de pornire de 30 de milioane de euro

BCR execută silit centrul comercial Cocor şi va organiza o licitaţie de vânzare la mijlocul lunii noimebrie, la un preţ de pornire de 134,9 milioane de lei (circa 30 de milioane de euro), decizie contestată în instanţă de proprietarii magazinului.

Magazinele din centrul comercial Cocor ar putea fi vândute fiecare în parte

Proprietarii centrului comercial Cocor vor să vândă fiecare spaţiu comercial în parte din cadrul magazinului din Piaţa Unirii din Bucureşti, stabilind un preţ minim de 5.000 euro/metru pătrat, după ce în urmă cu două luni unitatea a fost scoasă la vânzare.

Cocor vinde un spaţiu comercial de 196 mp pe Bulevardul Unirii cu peste 20.000 euro/mp, preţ record

Cocor Bucureşti (COCR), proprietarul centrului comercial cu acelaşi nume din centrul capitalei, a vândut în luna august un spaţiu comercial de 196 mp situat pe Bulevardul Unirii cu aproape 3,98 milioane de euro, respectiv 20.348 euro/mp, preţ record pentru piaţa românească de retail.

Ce pierderi a avut magazinul Cocor în primul semestru al anului

Cocor Bucureşti (COCR), compania care deţine centrul comercial cu acelaşi nume din centrul Bucureştiului, a înregistrat în primul semestru pierderi de 4,6 ori mai mari faţă de perioada similară a anului trecut.

Magazinul Cocor a fost scos la vânzare pentru 50 de milioane de euro

Acţionarii Cocor Bucureşti (COCR), proprietarul magazinului cu acelaşi nume din Capitală, au aprobat vânzarea tuturor activelor, pentru restructurarea firmei, preţul cerut de acţionari pentru magazin fiind de 50 de milioane de euro.

Un cinematograf multiplex va fi deschis în centrul comercial Cocor

Cocor va găzdui un cinematograf de tip multiplex, cu cinci săli de vizionare, în interiorul unei zone de divertisment, ce va fi amplasată la ultimul etaj al centrului comercial, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX. Numele operatorului nu a fost făcut public.

Metamorfoza Cocor: de la magazinul comunist cu cele mai bune cojoace şi covoare la mallul brandurilor româneşti

Cocor a şters amprenta prăfuită a magazinului cu influenţe puternic comuniste în care doamnele de peste 40 de ani veneau înainte şi după Revoluţie ca într-un bazar să cumpere covoare, electrocasnice sau materiale pentru croitorie, după o investiţie de 25 mil. euro.

Deschiderea magazinului Cocor, amânată pentru 2 octombrie

Deschiderea magazinului Cocor din Bucureşti, închis în 2008 pentru extindere şi modernizare, programată pentru luna septembrie, a fost amânată pentru începutul lunii octombrie, în urma solicitărilor chiriaşilor care nu au finalizat amenajarea spaţiilor.

Magazinul Cocor va fi redeschis în septembrie

Magazinul Cocor din Bucureşti, închis în 2008 pentru extindere şi modernizare, va fi redeschis în luna septembrie, în prezent centrul fiind închiriat în proporţie de 74%, potrivit unui anunţ al companiei.

Magazinul Cocor va fi redeschis în mai sau septembrie

Magazinul Cocor din Bucureşti, închis în 2008 pentru extindere şi modernizare, va fi redeschis în luna mai, dacă gradul de închiriere va fi de peste 85%, în caz contrar urmând să fie relansat în septembrie.

Gândul: Bătrânul Cocor îşi ia haine de firmă: Cocor Chanel

Cea mai mare faţadă media din Europa, instalată pe o singură clădire, Cocor Chanel, va fi inaugurată în mai puţin de două săptămâni, pe 1 decembrie.

Incendiu puternic la un imobil din spatele magazinului Cocor

Un incendiu a izbucnit, marţi seară, la o casă din spatele magazinului Cocor din Capitală, după ce o persoană care locuieşte la parterul imobilului şi-a incendiat locuinţa, flăcările întinzându-se până la acoperiş.