comisia de cultur

Ministrul Culturii lipseşte de la audierile în Parlament privind tăierile bugetare din domeniu

Ministrul Culturii, Daniel Breaz, nu participă, deşi a confirmat că o va face, la audierile programate miercuri în în Comisia de cultură a Camerei Deputaţilor, unde au fost invitaţi managerii mai multor instituţii culturale pentru a discuta despre tăierile bugetare din domeniu.

Comisiile juridică şi de cultură ale Senatului, raport comun favorabil pentru proiectul privind drepturile de autor

Comisiile Juridică şi de cultură din Senat au dat, marţi, raport comun favorabil proiectului legislativ pentru modificarea legii privind drepturile de autor, care prevede realizarea de exemplare în format accesibil ale operelor protejate, astfel încât să poată beneficia şi persoanele nevăzătoare.

Legea de funcţionare agenţiei de presă Agerpres, modificată. Directorul, demis dacă Parlamentul respinge raportul de activitate/ Giboi: Comisia de cultură a Senatului aprobă proiectul de subordonare politică

Comisia de cultură a Senatului a dat, miercuri, raport favorabil asupra proiectului care modifică Legea de funcţionare a Agenţiei Naţionale de Presă Agerpres, directorul general putând fi demis dacă raportul anual de activitate al instituţiei este respins de Parlament.

Senatorii din Comisia de cultură îi cer Corinei Şuteu retragerea OUG privind taxe noi pentru cinematografe, televiziuni, furnizorii de telefonie şi internet

Senatorii din Comisia de cultură i-au cerut, marţi, ministrului Culturii Corina Şuteu să renunţe la OUG privind cinematografia şi să depună un proiect de lege în regim de urgenţă, membrii comisiei criticând taxele incluse în draftul pus în dezbatere publică.

FER contestă proiectul de lege privind timbrul cultural. Consultări, luni, în Comisia de Cultură

Federaţia Editorilor din România (FER) contestă proiectul de lege privind timbrul cultural, care presupune creşterea preţului cărţilor, luni urmând să aibă loc o serie de consultări cu reprezentanţii celor vizaţi de noile prevederi legislative, la Comisia de Cultură din Camera Deputaţilor.

PSD o va propune pe Olguţa Vasilescu în locul lui Sergiu Nicolaescu la Comisia de cultură

Grupul PSD din Senat o va nominaliza, miercuri, pe Olguţa Vasilescu pentru a prelua funcţia de preşedinte al Comisiei de cultură, în locul lui Sergiu Nicolaescu, care a demisionat luni din partid, au declarat pentru MEDIAFAX surse din conducerea PSD.

Lista reprezentanţilor în CA ai SRR, avizată de Comisiile de cultură cu două abţineri

Comisiile de Cultură din Camera Deputaţilor şi Senat au avizat, luni, lista cu reprezentanţi – titulari şi supleanţi – în CA ai SRR, înregistrându-se două abţineri.