comisia european

Comisia Europeană avertizează Germania că trebuie să acorde şomaj europenilor fără loc de muncă

Comisia Europeană avertizează Germania că trebuie să acorde şomaj europenilor care nu şi-au găsit un loc de muncă, scrie Süddeutsche Zeitung, care a obţinut un document al CE transmis Curţii Europene de Justiţie.

Comisia Europeană lansează un premiu pentru a promova cele mai bune practici de conservare a naturii

Comisia Europeană lansează premiul "Natura 2000" pentru recunoaşterea excelenţei în ceea ce priveşte cele mai bune practici în domeniul conservării patrimoniului natural al Europei, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Comisia Europeană propune interzicerea clonării animalelor

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, trei proiecte de lege prin care interzice clonarea animalelor de fermă, importurile de clone ale acestor animale, precum şi comercializarea alimentelor provenite de la animale clonate.

CE măreşte până la 15.000 de euro plafonul pentru ajutoarele în agricultură, de la 1 ianuarie 2014

Comisia Europeană a adoptat, miercuri, un regulament prin care plafonul pentru ajutoarele în agricultură va creşte, de la 1 ianuarie 2914, de la 7.500 de euro la 15.000 de euro per beneficiar.

Comisia Europeană va cere statelor membre noi asigurări privind cheltuirea fondurilor europene

Statele din UE vor trebui să ofere declaraţii de asigurare la nivel înalt în ceea ce priveşte responsabilităţile şi obligaţiile care le revin în managementul şi controlul fondurilor comunitare, potrivit unui comunicat al Comisiei Europene.

Comisarul European pentru Politici Regionale: Sper ca toate acordurile de parteneriat să fie aprobate până la mijlocul lui 2014

Comisarul pentru Politici Regionale, Johannes Hahn, a declarat, luni, că nicio ţară nu a rămas în urmă în ceea ce priveşte calendarul pentru acordurile de parteneriat şi şi-a exprimat speranţa că, până la mijlocul lui 2014, vor fi aprobate toate aceste documente.

Oficial CE: Orice fel de restricţii aplicate de Marea Britanie muncitorilor din UE sunt ilegale

Orice fel de restricţii aplicate de Marea Britanie muncitorilor din Uniunea Europeană sunt ilegale, iar acuzaţiile privind turismul pentru beneficiile sociale nu sunt susţinute de date, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Jonathan Todd.

România va trimite Acordul de Parteneriat la sfârşitul lunii ianuarie 2014

Ministerul Fondurilor Europene va transmite, la Bruxelles, Acordul de Parteneriat 2014-2020, la sfârşitul lunii ianuarie 2014, potrivit calendarului aprobat în şedinţa de Guvern de miercuri, potrivit unui comunicat MFE.

Oficial UE: România să respecte recomandările Consiliului, indiferent dacă semnează sau nu cu FMI

România trebuie să respecte recomandările Consiliului UE privind reformele structurale şi măsurile bugetare, indiferent dacă semnează sau nu Memorandumul cu FMI, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al comisarului Olli Rehn, Simon O'Connor.

Dragnea cere CE realocarea de fonduri UE de 350 de milioane euro de la POS Transport şi Mediu la POR

Vicepremierul Liviu Dragnea, ministru al Dezvoltării, a anunţat joi, în comisiile de buget-finanţe din Parlament, că a solicitat Comisiei Europene realocarea a 350 de milioane de euro de la programele pentru Transport şi Mediu către POR, ceea mai mare parte din sumă urmând să fie destinată şcolilor.

La Comisia Europeană se mănâncă sărmăluţe şi ciorbă de perişoare, de Ziua Naţională a României

Ziua Naţională a României se sărbătoreşte în avans, joi, la sediul Comisiei Europene, unde se vor servi produse tradiţionale româneşti, precum sărmăluţe, ciorbă de perişoare, salată de vinete, potrivit unui comunicat al reprezentanţei CE la Bucureşti.

Comisia Europeană a aplicat României corecţii financiare de 139 de milioane de euro în 2012

Comisia Europeană a aplicat României corecţii financiare în valoare de 139 de milioane de euro în 2012, faţă de 53 de milioane de euro în 2011, potrivit Raportului financiar pe anul trecut, publicat marţi de CE.

Oficial european: Comisia Europeană va evalua măsurile Londrei privind accesul românilor la sistemul de beneficii

Comisia Europeană va evalua măsurile anunţate de Londra privind restricţiile pentru români şi bulgari la sistemul de beneficii sociale, după ce acestea vor fi finalizate, a declarat, luni, Jonathan Todd, purtătorul de cuvânt al comisarului pentru ocuparea forţei de muncă, Laszlo Andor.

CE a lansat un plan pentru a ajuta statele să combată abuzurile la dreptul la liberă circulaţie

Comisia Europeană a lansat, luni, un plan ce cuprinde cinci măsuri prin care îşi propune să ajute autorităţile naţionale să pună mai bine în practică normele naţionale privind libera circulaţie, în urma unor îngrijorări exprimate de statele membre în legătură cu acest subiect.

Comisia Europeană a lansat patru proceduri de infringement împotriva României

Comisia Europeană a lansat, miercuri, patru proceduri de infringement împotriva României, care nu a transpus legislaţia europeană în cea naţională în domeniul mediului, al mării şi al controalelor importurilor de sare.

Eduard Hellvig reclamă la Comisia Europeană agenţiile online care măresc articifial preţul biletelor de avion

Eurodeputatul liberal Eduard Hellvig solicită Comisiei Europene să se pronunţe în cazul unor agenţii online care măresc artificial preţurile zborurilor cu avionul, ca urmare a unor sesizări primite din partea unor cetăţeni.

Căutări pe internet: editorii de presă europeni îşi apără poziţia împotriva grupului Google

Mai mulţi editori de presă europeni au cerut, miercuri, Comisiei Europene să respingă cele mai recente propuneri făcute de grupul american Google, acuzat că a abuzat de poziţia sa dominantă de pe piaţă în ceea ce priveşte căutările pe internet şi publicitatea online.

Hahn: CE e la curent cu problemele agricultorilor provocate de construirea autostrăzii Nădlac-Arad

Johannes Hahn, comisarul pentru politică regională, a precizat, răspunzând unei întrebări a unui europarlamentar român, că CE este la curent cu problemele agricultorilor apărute ca urmare a construirii autostrăzii Nădlac-Arad şi a ridicat această problemă în faţa autorităţilor de la Bucureşti.

Oficial UE: E foarte probabil ca România şi Bulgaria să nu intre în Schengen la 1 ianuarie 2014

Discuţiile privind aderarea României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen sunt în curs, dar ţinând cont de actuala situaţie din UE este foarte probabil ca cele două ţări să nu intre la 1 ianuarie 2014, a declarat, marţi, un purtător de cuvânt al CE.

Comisia Europeană premiază localitatea tulceană Jurilovca, pentru turism accesibil. Autorităţile primesc „vizitatori de toate vârstele din întreaga Europă”

Comisia Europeană va premia, luni seară, 19 localităţi europene, printre care şi Jurilovca din Tulcea, pentru turism accesibil persoanelor în vârstă şi celor cu nevoi speciale, se arată într-un comunicat al Executivului de la Bruxelles.

Comisia Europeană cere statelor membre reducerea utilizării pungilor de plastic subţiri

Comisia Europeană a adoptat, luni, o propunere care impune statelor membre să reducă utilizarea pungilor de transport din plastic subţiri, din cauza faptului că acestea conţin particule microscopice nocive, care sunt periculoase pentru flora şi fauna marină, potrivit unui comunicat al CE.

Comisia Europeană organizează o conferinţă dedicată bunăstării câinilor şi pisicilor din UE

Comisia Europeană va organiza, luni, la Bruxelles, o conferinţă dedicată bunăstării câinilor şi pisicilor din Uniunea Europeană, în urma căreia va fi lansat un studiu privind acţiunile necesare în vederea îmbunătăţirii condiţiilor pentru animalele de companie, se arată într-un comunicat al CE.

Florin Lupescu (CE): Internetul creează cinci locuri de muncă la fiecare două pierdute

Florin Lupescu, principal advisor European Commission Directorate General Communications Networks, Content&Technology, a declarat, joi, că în UE există o preocupare deosebită pentru realizarea "pieţei unice digitale", precizând că internetul creează cinci locuri de muncă la fiecare două pierdute.

Ministerul Fondurilor Europene anunţă că a transmis la Bruxelles prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020

Ministerul Fondurilor Europene (MFE) anunţă că a transmis, vineri, serviciilor Comisiei Europene prima versiune a Acordului de Parteneriat 2014-2020.

Bucureştenii, printre cei mai nemulţumiţi europeni de calitatea vieţii din oraşul lor

Bucureştenii sunt printre cei mai nemulţumiţi europeni în ceea ce priveşte calitatea vieţii din oraşul în care locuiesc, potrivit unui sondaj realizat de TNS Political & Social la solicitarea Uniunii Europene. Sondajul a inclus 79 de oraşe europene, dintre care trei din România: Bucureşti, Cluj-Napoca şi Piatra Neamţ.

Purtătorul de cuvânt al CE: Raportul MCV pentru România va fi publicat la începutul anului 2014

Raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru România va fi publicat la "începutul anului 2014", a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Mark Gray.

Deblocarea POS CCE urmează să fie anunţată în luna octombrie

Deblocarea POS CCE urmează să fie anunţată la începutul lunii octombrie, după ce o echipă de audit a Comisiei Europene a fost, săptămâna trecută, la Bucureşti pentru a evalua măsurile luate de autorităţile române pentru reluarea programului, au precizat pentru MEDIAFAX surse europene.

CE a lansat un infringement împotriva României din cauza legislaţiei privind emisiile industriale

Comisia Europeană a lansat, joi, un infringement împotriva mai multor state, printre care şi România, din cauza necomunicării informaţiilor privind implementarea Directivei UE privind emisiile industriale în legislaţia naţională, a anunţat purtătorul de cuvânt al CE, Olivier Bailly.

CE: Franţa a fost de acord cu integrarea romilor în ţările de rezidenţă, nu doar în cele de origine

Franţa s-a angajat să participe la crearea unei strategii europene privind integrarea romilor nu doar în ţările de origine, ci şi în cele de rezidenţă, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Olivier Bailly, în replică la declaraţiile unui oficial francez.

CONFERINŢA Mediafax Talks about Energy: Nicolescu, Petrom – România trebuie să fie mult mai activă la Bruxelles, să influenţeze politicile CE

România ar trebui să joace un rol mult mai activ la Bruxelles, decât în prezent, şi să influenţeze politicile europene, apreciază Răzvan Nicolescu, director de afaceri publice în cadrul OMV Petrom, cea mai mare companie din România.

CE a trimis aviz motivat României pentru nerespectarea Directivei privind stocurile petroliere

Comisia Europeană a trimis joi aviz motivat României, cerând să ia măsuri pentru a garanta respectarea deplină a obligaţiilor care îi revin în conformitate cu legislaţia UE privind stocurile petroliere.

Comisia Europeană a declanşat infringement împotriva României pentru licitaţia de reabilitare a DN Crasna-Iaşi

Comisia Europeană a anunţat joi declanşarea procedurii de infringement împotriva României pentru încălcarea directivelor UE privind achiziţiile publice în derularea CNADNR a licitaţiei pentru reabilitarea drumului naţional între Crasna şi Iaşi.

Comisia Europeană recomandă încetarea procedurii de deficit excesiv împotriva României

Comisia Europeană (CE) recomandă Consiliului Ecofin încetarea procedurii de deficit excesiv în cazul României, după ce a constatat reducerea deficitului bugetar sub nivelul maxim de 3% permis în UE şi estimează menţinerea în anii următori atât a deficitului, cât şi a îndatorării publice în limita permisă în Tratatul UE.

Comisia Europeană analizează dacă Apple foloseşte tactici neloiale pe piaţa smartphone-urilor din Europa

Comisia Europeană (CE) investighează dacă Apple încearcă să scoată producători rivali de smartphone-uri de pe piaţa din Europa folosind tactici de vânzări anticoncurenţiale şi restricţii tehnice în privinţa iPhone, potrivit Financial Times (FT).

Comisia Europeană a aprobat extinderea metroului cu fonduri structurale

Comisia Europeană a aprobat marţi includerea magistralelor de metrou M4 (Parc Bazilescu - Străuleşti) şi M5 (Drumul Taberei - Universitate), precum şi a tronsonului de autostradă Sebeş-Turda în rândul proiectelor care sunt finanţate prin Programul Operaţional Sectorial de Transport (POS-T).

CNA: Trei membri au sesizat Comisia Europeană că Laura Georgescu a falsificat o Decizie a Consiliului

Trei membri ai CNA - Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea - au sesizat, marţi, Comisia Europeană cu privire la faptul că Laura Georgescu, membru al Consiliului, a falsificat o Decizie adoptată de Consiliu.

Organismele de gestiune a drepturilor de autor muzicale au câştigat un proces cu Comisia Europeană

Tribunalul Uniunii Europene a dat câştig de cauză, vineri, unor societăţi de gestiune a drepturilor de autor în domeniul operelor muzicale, într-un proces pe care acestea l-au declanşat împotriva Comisiei Europene, care le acuzase de colectare ilegală a drepturilor de autor.

CE a autorizat fuziunea editurilor Penguin-Random House

Comisia Europeană a autorizat, vineri, fuziunea editurii britanice Penguin şi a corporaţiei media germane Bertelsmann, care deţine editura Random House, în vederea creării unui gigant pe piaţa mondială de carte în limba engleză.

Comisia Europeană: Nu abandonăm opinia privind procedura selecţiei procurorilor şefi, dar aşteptăm reacţia CSM

Comisia Europeană a luat notă de numele avansate de Guvernul român pentru ocuparea funcţiilor de procuror general şi şef al DNA şi nu îşi abandonează opinia privind necesitatea unei proceduri de selecţie, însă aşteaptă şi reacţia CSM în acest proces, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, Mark Gray.

Comisia Europeană despre memorandumul Guvernului român: Raportul MCV este corect şi imparţial

Comisia Europeană informează, la solicitarea MEDIAFAX, că a luat notă de memorandumul Guvernului României privind MCV pe justiţie, menţionând însă că ultimul raport se bazează pe o analiză atentă, corectă şi imparţială, fiind salutat inclusiv de Consiliul UE, în care România este parte.