companie

DNA intră în zona energiei. În vizor: doi oameni de afaceri – reţinuţi, iar directorul Centralei Termoelectrica Bucureşti Sud (CET SUD/ Elcen) şi directorul Sucursalei Electrocentrale Rovinari – sub control judiciar. Detaliile unui halucinant dosar

UPDATE. Cei doi oameni de afaceri, Ion Eugen Petru şi Ion Macovei, au fost arestaţi preventiv pentru următoarele 30 de zile. Decizia a fost luată de judecătorul de drepturi şi libertăţi al Tribunalului Bucureşti. Doi oameni de afaceri, Ion Eugen Petru şi Ion Macovei, dar şi doi directori din sectorul energetic – Dorin Adrian Ecobescu […]

Cushman & Wakefield Echinox: Piaţa de închirieri de birouri din Bucureşti a crescut în 2023 cu 43%

Suprafaţa de birouri tranzacţionată în Bucureşti a crescut în 2023 cu 43% faţă de anul anterior, până la peste 463.000 de metri, depăşind totodată recordul înregistrat în 2019, când piaţa a ajuns la 390.000 metri pătraţi, arată datele companiei de consultanţă imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Naţionala de futsal, învinsă în primul meci de pregătire cu Georgia

Naţionala de futsal a României a pierdut primul meci test din acest an, disputat la Tbilisi, în compania selecţionatei Georgiei.

O companie relocată din Rusia caută 500 de angajaţi în Bihor

O companie relocată din Rusia, specializată în producţia de anvelope pentru autoturisme, caută peste 500 de angajaţi pentru fabrica pe care o construieşte în Bihor.

O companie chineză a creat primul copil AI care uimeşte prin emoţii, autonomie şi inteligenţă

O companie din China, Beijing General Artificial Intelligence Research Institute (BIGAI), a reuşit să atragă atenţia lumii cu un avans remarcabil în domeniul inteligenţei artificiale (AI), scrie Interesting Engineering. Obiectivul este de a crea o entitate cu funcţii autonome în percepţie, cogniţie, luare de decizii, învăţare, execuţie şi interacţiune socială, aliniată cu emoţiile, etica şi […]

Hobby-urile periculoase ale lui Zuckerberg reprezintă motiv de îngrijorare pentru Meta

Meta a avertizat recent investitorii despre implicarea CEO-ului Mark Zuckerberg în activităţi cu risc ridicat, care ar putea duce în mod potenţial la moartea sa, scrie Gizmodo. Compania a dezvăluit în raportul său anual că Zuckerberg, în ciuda comportamentului său modest, se angajează în sporturi de luptă şi extreme, precum şi în aviaţie recreativă, toate […]

Cercetătorii au descoperit legătura dintre lungimea nasului unui câine şi durata de viaţă a acestuia

Noul studiu scoate la iveală corelaţia dintre lungimea nasului câinelui şi durata sa de viaţă, potrivit CNN. Analizând datele de la peste 584.000 de câini din Marea Britanie, studiul a dezvăluit perspective intrigante asupra longevităţii caninelor. Datele au fost colectate de la veterinari, registre de rasă, organizaţii de salvare şi companii de asigurări pentru animale […]

Avocat: ISU avea frecvente mese la Ferma Dacilor

Avocatul Adrian Cuculis susţine că „ISU avea frecvente mese” în complexul Ferma Dacilor. Drept dovadă este prezentată o factură eliberată de companie pentru „servicii de masă” la evenimentul unui „ONG ISU Prahova”.

Tesla plăteşte o amendă de 1,5 milioane de dolari într-un caz privind deşeurile periculoase din California

Tesla a ajuns la o înţelegere de acord într-un caz privind gestionarea incorectă a deşeurilor periculoase la facilităţile sale din California, la doar două zile după ce procurorii districtuali din 25 de comitate din California au intentat procesul împotriva companiei, informează Tech Crunch. Tesla va plăti 1,3 milioane de dolari în amenzi civile şi 200.000 […]

Un cunoscut bancher din China, dispărut de un an, a demisionat din conducerea companiei sale

Bancherul miliardar chinez Bao Fan, despre care nu s-a ştiut nimic aproape un an, a demisionat din conducerea companiei China Renaissance Holdings Ltd, potrivit BBC.

Probleme pentru cea mai mare companie de curierat din lume. 12.000 de oameni ar putea fi concediaţi

UPS dezmăgeşte aşteptările analiştilor de pe Wall Street raportând scăderi în volumele de livrări, atât internaţional cât şi pe piaţa din SUA, în trimestrul al patrulea al anului 2023. Totodată, compania a anunţat că va concedia 12.000 de oameni ca un plan de a-şi gestiona mai bine resursele în 2024. Concedierile vor avea un impact […]

ANAF a găsit un prejudiciu de peste 9,7 milioane lei la o companie de ride-sharing din Bucureşti

Inspectorii ANAF au identificat un prejudiciu de peste 9,7 milioane lei la o companie de ride-sharing din Bucureşti, care nu a înregistrat toate veniturile şi a declarat contracte de muncă de 2 ore deşi angajatii lucrau mai mult, anunţă Ziarul Financiar.

Superliga acuză UEFA, într-o scrisoare, de comportament anticoncurenţial

Compania A22 Sports Management, formată pentru a ajuta la crearea Superligii europene, a făcut publică miercuri o scrisoare pe care a trimis-o UEFA în care cere încetarea imediată a comportamentului anticoncurenţial.

Controversă în China: O femeie lasă 2,8 milioane $ animalelor sale de companie

O femeie din Shanghai, China, cunoscută ca doamna Liu, a stârnit controverse prin faptul că a lăsat o avere de 2,8 milioane de dolari pisicilor şi câinilor săi în locul copiilor săi adulţi, invocând presupusa lor neglijare în timpul bătrâneţii sale, scrie NDTV. Moştenirea este gestionată de o clinică veterinară locală din cauza restricţiilor legale […]

Philip Morris România recunoscută drept Angajator de Top, pentru al zecelea an consecutiv

Philip Morris International a primit, la rândul său, certificarea de Global Top Employer de la Top Employers Institute.

Mai puţine femei în consiliile de administraţie ale companiilor de servicii financiare europene

Numărul femeilor desemnate membri în consiliile de administraţie ale celor mai mari companii de servicii financiare europene a scăzut cu şapte procente faţă de anul anterior, potrivit celui mai recent studiu EY European Financial Services Boardroom Monitor.

Microsoft atinge pentru prima dată o valoare de piaţă de 3.000 de miliarde de dolari

Valoarea bursieră a Microsoft a depăşit miercuri, pentru prima dată, pragul de 3.000 de miliarde de dolari, păstrându-şi poziţia de a doua cea mai valoroasă companie din lume, imediat după Apple, producătorul iPhone.

Numărul de abonaţi Netflix din lume creşte după ce compania a interzis partajarea conturilor

Netflix a înregistrat o creştere a numărului de abonaţi la sfârşitul anului trecut, după ce a interzis oamenilor să partajeze conturi şi a introdus abonamente mai ieftine cu reclame.

Oficiile poştale din ţară sunt închise de Ziua Unirii Principatelor

De Ziua Unirii Principatelor Române, în 24 ianuarie, toate subunităţile poştale din mediul urban şi rural vor fi închise, transmite, luni, Compania Naţională „Poşta Română”.

Circulaţia feroviară se desfăşoară, în continuare, în condiţii de iarnă

Compania CFR SA anunţă că traficul feroviar se desfăşoară, duminică la prânz, în condiţii de iarnă pe întreaga reţea feroviară, fără a fi înregistrate probleme majore în circulaţie.

Şine de cale ferată rupte din cauza temperaturilor scăzute. Întârzieri ale trenurilor

Temperaturile scăzute din timpul nopţii, care au ajuns şi la -13 grade Celsius, au provocat ruperea şinelor de cale ferată pe anumite secţiuni de pe raza regionalelor Iaşi, Braşov şi Craiova, ceea ce a generat întârzieri, a anunţat duminică dimineaţa compania CFR SA.

Samsung îţi oferă funcţii bazate pe inteligenţă artificială. Ce promite seria Galaxy S24

Compania coreeană anunţă că doar seria Galaxy S24 va beneficia de funcţii bazate pe A.I. Funcţiile sunt disponibile până la finele anului, urmând apoi să plăteşti un abonament lunar.

Incident într-un avion TAROM: Un pasager a apelat la un gest extrem de automutilare

Un pasager a devenit agresiv şi „a apelat la un gest extrem de automutilare” la bordul unui avion Bruxelles-Bucureşti, a anunţat joi compania TAROM.

Infrastructura Paris 2024 va fi livrată la timp şi cu respectarea bugetului

Parisul este pe drumul cel bun pentru a găzdui Jocurile Olimpice de vară din acest an, toate infrastructurile urmând să fie gata la timp, în ciuda unor mici piedici, susţine compania publică Solideo.

O nouă încercare de transformare a standardului de muncă: Săptămâna de lucru de 4 zile

Republica Dominicană se pregăteşte să demareze un program pilot revoluţionar de şase luni pentru săptămâna de lucru de patru zile, o premieră pentru naţiunea din Caraibe, relatează The Guardian. Iniţiativa, programată să înceapă în februarie, va menţine salariile angajaţilor în timp ce reduce săptămâna de lucru standard de la 44 la 36 de ore, de […]

CFR Călători: Întreruperea temporară a cumpărării biletelor de la automatele kiosk din gări

Compania CFR Călători anunţă că, începând de marţi, pentru o perioadă limitată, nu va fi posibilă cumpărarea de legitimaţii de călătorie de la automatele kiosk din gări.

Microsoft devansează Apple şi devine cea mai valoroasă companie din lume

Valoarea de piaţă a acţiunilor Microsoft a încheiat vineri o şedinţă de tranzacţionare mai mare decât cea a Apple pentru prima dată din 2021, devenind astfel cea mai valoroasă companie din lume, în condiţiile în care îngrijorările legate de cerere au afectat acţiunile producătorului iPhone.

Calvin Klein în centrul unui scandal, în urma unei reclame

Calvin Klein este în centrul unui scandal de discriminare în UK. Autorităţile britanice au interzis o reclamă cu FKA Twigs. Autorităţile spun că reclama prezintă femeia ca obiect sexual.

Apple a nu mai e pe primul loc. Alt gigant tehnologic este cea mai valoroasă companie din lume

Acţiunile Microsoft, cu sediul în Redmond, Washington, au crescut cu 1,6%, ceea ce i-a conferit companiei o evaluare de piaţă de 2.875 de miliarde de dolari, deoarece avansul său în cursa pentru a face bani din inteligenţa artificială generativă a contribuit la atragerea investitorilor. Apple a scăzut cu 0,9%, cu o capitalizare de piaţă de […]

Ziarul Financiar: O companie din Cluj exportă anual în Vest sute de tone de ciuperci şi fructe de pădure

Produsele româneşti, la export. Eco Fruct Total, din judeţul Cluj, trimite anual sute de tone de ciuperci şi fructe de pădure, culese din Carpaţi, în Austria, Olanda, Franţa, Germania şi Italia, anunţă Ziarul Financiar.

Finlanda blochează trei achiziţii de proprietăţi având suspiciunea că sunt iniţiate de ruşi

Ministerul finlandez al Apărării a anunţat miercuri că a blocat trei tranzacţii imobiliare. Cel puţin una dintre tranzacţii a implicat o companie deţinută parţial de Rusia. Permiterea achiziţiilor ar putea pune în pericol apărarea teritoriului finlandez, susţin autorităţile din Finlanda.

Misiunea Peregrine. Nava care are scurgeri de combustibil nu are nicio şansă pentru aselenizare

Misiunea Peregrine nu are „nicio şansă” pentru aselenizare, după ce nava a avut o scurgere de combustibil în primele ore ale călătoriei sale în spaţiu, a declarat marţi compania, citată de Reuters.

Circulaţie feroviară în condiţii de iarnă. Mai multe restricţii au fost ridicate

Circulaţia feroviară se desfăşoară în continuare în condiţii de iarnă, dar o parte din restricţiile impuse au fost ridicate, a anunţat marţi dup-amiaza compania CFR SA.

Costin Iordache revine în funcţia de director general al Tarom

Potrivit unui comunicat de presă transmis luni de Tarom, Consiliul de Administraţie al companiei a decis vineri, 5 ianuarie 2024, numirea lui Costin Iordache în calitate de director general interimar al companiei. Costin Iordache este absolvent al Academiei de Studii Economice, dar şi al programului Leadership Excellence, din cadrul Univerităţii Berlin. Iordache are o experienţă […]

O campanie chineză, aproape de a depăşi Tesla şi de a fi cel mai mare producător de maşini electrice

O campanie din China este foarte aproape de a detrona Tesla şi de a deveni cel mai mare producător de maşini electrice din lume.

Probleme pentru ceasurile Apple: Casa Albă menţine interdicţia de import în mijlocul unui conflict de brevete

Apple se confruntă cu un impas semnificativ în condiţiile în care Casa Albă menţine interdicţia asupra importurilor pentru anumite ceasuri Apple în mijlocul acuzaţiilor de furt tehnologic de pulsoximetrie (măsurarea nivelului de oxigen din sânge) de la compania de monitorizare medicală Masimo, scrie Sky News. Apple susţine că ar suferi ”daune ireparabile” şi solicită o […]

15 milioane de dolari ajutor umanitar: Nvidia şi angajaţii săi sprijină civilii afectaţi de conflictul Israel-Hamas

Într-un efort umanitar remarcabil, producătorul de cipuri american Nvidia, împreună cu angajaţii săi dedicaţi din peste 30 de ţări, a strâns impresionanta sumă de 15 milioane de dolari pentru organizaţii non-profit care ajută civili afectaţi de conflictul dintre Israel şi grupul militant palestinian Hamas. Această contribuţie semnificativă a devenit posibilă datorită donaţiilor individuale totalizând 5 […]

O companie chinezească a prezentat un vehicul electric care să concureze cu Panamera şi Maybach

Producătorul chinez de automobile electrice Nio a dezvăluit sâmbătă, în cadrul evenimentului său anual pentru clienţi, un sedan emblematic, vehiculul urmând să se confrunte cu seria Panamera de la Porsche şi cu Maybach de la Mercedes-Benz.

O companie din China a introdus o iniţiativă inedită legată de sănătatea angajaţilor

O companie din China, Guangdong Dongpo Paper, a introdus o iniţiativă inedită legată de sănătatea angajaţilor săi. Primele anuale vor depinde de numărul de kilometri pe care angajaţii îi aleargă în fiecare lună.

Seniorii amercani luptă împotriva singurătăţii cu ajutorul robotului vorbăreţ ElliQ

Robotul ElliQ, creat de Intuition Robotics, oferă o soluţie inovatoare pentru a combate singurătatea şi izolarea experimentate de mulţi vârstnici americani. Dispozitivul, asemănător cu o mică lampă de masă, foloseşte inteligenţa artificială pentru a oferi companie şi pentru a personaliza interacţiunea cu fiecare utilizator în funcţie de personalitatea şi interesele sale, relatează Associated Press. Caracteristicile […]