comunism

Hans Modrow, care, în calitate de ultim prim-ministru comunist al Germaniei de Est, a supervizat reformele care au deschis calea reunificării Germaniei, a murit la vârsta de 95 de ani, a anunţat sâmbătă partidul german de stânga Die Linke, conform Reuters.

Pe 22 august 2017 am înţeles poate mai bine decît oricînd ce a însemnat viaţa şi moartea partizanilor anticomunişti. Atunci am descoperit, alături de echipa de arheologi condusă de Gheorghe Petrov trei partizani, ucişi într-o luptă cu Securitatea la 8 martie 1949 în zona comunei Cricău, la poalele muntelui Piatra Craivii, din Alba, într-un peisaj minunat şi acesta a fost singurul lucru bun care li s-a întîmplat. Au fost îngropaţi într-un loc aşa cum îmi închipui că arată gura Raiului, din baladă. Şi îmi mai rămîn, de neuitat, slujba din pădure, de la căpătîiul celor morţi, care a răsunat acolo ca într-o caredrală.

Rezistenţa armată anticomunistă din România s-a născut din patriotism şi disperare. Majoritatea celor care s-au retras în munţi pentru a lupta cu arma în mînă împotriva ocupaţiei sovieto-comuniste a ţării la finele celui de-al doilea război mondial au făcut-o din convingerile lor, indiferent de opţiunea politică anterioară. Cu toate acestea, ”parizanii din munţi” sînt astăzi protagoniştii unei istorii pe cale de a fi interzisă. Sau cel puţin ocultată.

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului salută decizia preşedintelui României de a include istoria comunismului românesc pe harta celui mai mare muzeu din lume, dedicat comunismului.

Pînă la căderea regimului comunist din România, nu se putea pune problema judecării celor vinovaţi pentru crimele şi abuzurile comise în numele acelui regim, care nu numai că le-a făcut posibile, dar în numele căruia ele au fost făptuite. Sistemul nu avea cum să-şi condamne propria politică. „Raţiunile de stat“ care l-au împiedicat să se autocondamne au funcţionat şi după dispariţia sa oficială – semn că, de fapt, undeva, în subteranele unei realităţi care îl nega sau îl uitase, comunismul a continuat să trăiască. Şi trăieşte încă, în multe din cele ce se întîmplă în jurul nostru.

Rumen Radev, preşedintele bulgar, a fost pilot de supersonice (MIG-uri) în armata Bulgariei comuniste a lui Jivkov şi membru al Partidului Comunist. Spune oricui că nu se ruşinează cu trecutul lui – dealtfel, a parcurs calea pînă la cele mai înalte trepte ierarhice militare din Bulgaria, ajungînd general şi comandant al aviaţiei. Din 22 ianuarie 2017, susţinut fiind de Partidul Socialist Bulgar, fost comunist, a ajuns preşedinte al ţării. De curînd, a participat şi la una din cele mai rîvnite acţiuni culturale ale lumii – concertul de Anul Nou, al Filarmonicii de la Viena. Nu pentru că şi-ar fi dorit el neapărat aşa ceva – profilul său cultural e departe de al unui meloman.

Azi se împlinesc 75 de ani de la prima zi de Republică, în România – ”Republica Populară Română”, o formă-surogat de guvernămînt, care acoperea realitatea mult mai prozaică a unui regim de ocupaţie sovieto-comunistă a ţării. Ceea ce ne-au impus ocupanţii ruşi în urmă cu trei sferturi de secol, Republica, dăinuie încă, fiind un semn exterior al blocajului istoric în care se află România. Faptul că nu e niciun semn din partea ”clasei politice” a ţării că ar dori revenirea la forma legitimă istoric şi juridic de guvernămînt a României nu e decît un reflex, pe care continuitatea structurilor instituţionale şi a mentalităţilor ”omului nou” l-a produs, ca efect de lungă durată a comunismului. Aşa cum ”războiul rece” între est şi vest nu s-a sfîrşit încă, nu s-au încheiat nici efectele domniei fărădelegii în ţara noastră, care se va întoarce la normalitate abia atunci cînd vom reveni la stabilitatea, siguranţa şi prestigiul reîntoarcerii la monarhia constituţională. E singura garanţie pentru toţi românii că în această ţară, a lor, prosperitatea şi buna înţelegere între toţi vor reveni, doar atunci cînd ei se vor reaşeza sub deviza regalităţii din România, ”Nihil Sine Deo” – nimic fără Dumnezeu. Căci primul pas al unei renaşteri a românilor e reînvierea lor morală, care numai astfel, ”cu Dumnezeu înainte”, se mai poate face, în aceste vremuri tulburi. Nu ne aşteaptă ani uşori şi, în afară de noi, nimeni alticineva nu se îndeamnă să ne croiască un viitor mai bun.

Mulţi publicişti şi istorici, ba chiar şi mulţi politicieni, au observat că Procesul de la Târgovişte l-a reabilitat pe Nicolae Ceauşescu. De ce? Răspunsul e mai mult decît interesant în materie de imagine publică. Anterior lui 22 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a fost pentru mai toţi românii un portret. Un portret idealizat, dar un portret. […]

Premierul Nicolae Ciucă spune că tinerii şi copiii trebuie să ştie cât rău a însemnat dictatura şi să cunoască meritele şi jertfa celor care au făcut posibilă libertatea de astăzi, într-un mesaj adresat cu ocazia Zilei Memoriei Victimelor Comunismului şi Zilei Victoriei Revoluţiei Române.

În urmă cu 33 de ani, în Bucureşti izbucnea Revoluţia care a dus la căderea regimului comunist. După o noapte de foc, Ceuşeascu fugea, puterea rămânând scurtă vreme în mâinile poporului din stradă.

În septembrie 1994, generalul în rezervă Victor Athanasie Stănculescu, fost ministru al apărării după Revoluţie, a fost audiat de Comisia Senatorială care ancheta evenimentele din decembrie 1989. Încă nici nu se întrezărea anchetarea (urmată de condamnarea sa) pentru participarea la reprimarea revoltelor din Timişoara: tot ”grupul Iliescu” acţiona solidar, iar procurorii, obişnuiţi încă cu obedienţa faţă de putere, nu îndrăzneau nici măcar să se gîndească la aşa ceva – a fost nevoie ca această putere să se schimbe după alegerile din noiembrie 1996, pentru ca o asemenea anchetă să înceapă. Era perioada în care totuşi, în scop propagandistic, se mai vorbea şi de un ”proces al comunismului”, despre care am avut ocazia să discut deschis cu adjunctul procurorului general, generalul Mugurel Florescu. Rîzînd uşor sarcastic, el mi-a spus – în legătură cu procesul comunismului şi ancheta Revoluţiei: ”dragă, asemenea procese n-ai să vezi cît Iliescu e la putere, doar n-au cum să se condamne pe sine!” Acestea sînt circumstanţele în care, în noiembrie 1994, generalul Stănculescu apărea, sigur pe sine, în faţa Comisiei senatoriale. Siguranţa lui era conferită şi de bunăstarea la care ajunsese: director al marelui concern Balli, în România.

Prof. dr. Marian Preda, rectorul Universităţii Bucureşti, vorbeşte despre schimbările din societatea românească după 33 de ani de la căderea regimului comunist, percepţiile, aşteptările şi temerile românilor, precum şi despre necesitatea stabilirii unui plan de ţară şi reformarea clasei politice.

Bogdan Nicolae şi invitatul său, prof. dr. Marian Preda, rectorul Universităţii Bucureşti, discută despre schimbările din societatea românească după 33 de ani de la căderea regimului comunist, percepţiile românilor despre aceste schimbări şi aşteptările lor, precum şi nevoia de reformare a clasei politice.

După instaurarea comunismului, proprietarii vilelor şi palatelor din Bucureşti şi din toată ţara, clădiri pe care le vedem astăzi mutilate, în ruină şi rareori restaurate, au avut aceeaşi soartă amară, trasă la indigo.

”Lumina se plimba afară. Şi iar se căznea, aşa orb, s-o afle. Dar nu putea decît să şi-o închipuie”. Sînt rîndurile scrise de poetul Vasile Voiculescu despre coborîrea eroului său, Zahei Orbul, în ocnă, în vremuri în care pe pămînt domnea iadul închisorilor comuniste. Aşa s-a întîmplat şi în salina de la Ocnele Mari, unde robii regimului săpau la sare, chinuiţi de slujbaşii acestuia. Cei din urmă aveau resentimente puternice faţă de credinţă şi de poezie. Pe prima erau asmuţiţi să o sfărîme; pe cea de-a doua o distrugeau pentru că, pur şi simplu, nu intra în puterea înţelegerii lor. Aşa cum bine spunea unul dintre comandanţii Securităţii din acei ani, generalul Pintilie Gheorghe, despre cadrele Securităţii şi gardienii închisorilor: „La noi nu au ce să caute oameni care cred în Dumnezeu!”. Dar a venit vremea ca Dumnezeu să coboare şi în ocna de sare a orbului Zahei, iar de acolo să izvorască lumina, pînă la cer. Cu aceste sentimente am trăit Sfînta Liturghie Arhierească, oficiată de Înalt Preasfinţitul Varsanufie de la Rîmnic, de Sfînta Varvara, ocrotitoarea minerilor, în capela de la Ocnele Mari: un loc al suferinţei, preschimbat într-o grădină a rugăciunii. Şi a minunilor zilnice.

În urmă cu şaptezeci de ani, la începutul anului 1952, la o plenară din martie, Dej a început ofensiva împotriva ”străinilor” din rîndurile comuniştilor din România, pentru a da o nuanţă de ”patriotism” ocupaţiei sovieto-comuniste din ţară. Primul care a ”căzut” a fost Vasile Luca, fost ministru de finanţe, în contextul nemulţumirii populare faţă de ”reforma bănească”. I-au urmat Teohari Georgescu şi Ana Pauker: ”troika” moscovită a dispărut din fruntea partidului peste noapte, aşa cum şi apăruse: din voia lui Stalin.

După arestarea lul Lucreţiu Pătrăşcanu, a început prigoana împotriva prietenilor şi cunoscuţilor săi. Consilierii sovietici care coordonau Serviciul Secret de Informaţii şi Securitatea Poporului, dacă tot era vorba de o acuzaţie de spionaj pe care i-o aduceau, trebuiau să construiască şi ”lotul de spioni” din jurul său. Astfel că au fost arestaţi prietenii şi cunoscuţii lui Pătrăşcanu şi ai soţiei: Belu Zilber, Lena Constante, Hary Brauner, Nicolae Betea, Anton Raţiu, alături de care au fost închişi Remus Kofler, Jak Berman, Emil Calmanovici - ultimul, un arhitect bogat şi idealist, care-şi donase aproape întreaga avere partidului comunist, în timpul războiului. Ultimii trei, care lucraseră la Secţia financiară a partidului, au avut pînă în august 1944 relaţii inclusiv cu agenţi ai serviciilor de informaţii occidentale, pe atunci aliaţi, cu autorizarea partidului. Acum, urmau să fie pandantul acuzării lui Pătrăşcanu de spionaj.

Securitatea a jucat rolul esential nu numai în arestarea a sute de mii de oameni care s-au împotrivit comunismului, dar şi în scenariile epurărilor staliniste, în luptele dure pentru putere dintre liderii comunişti din România, după intaurarea regimului de ocupaţie sovietică a ţării. România nu a făcut excepţie în ”blocul răsăritean”. După instalarea la putere a comuniştilor în ţările din estul şi centrul Europei, ocupate de Armata Roşie, singurul factor de risc în calea impunerii puterii necondiţionate a lui Stalin era o linie "naţională” a comuniştilor din vreuna din aceste ţări, care ar fi putut ameninţa unitatea "blocului sovietic". Astfel, de la apărarea ”regimului democrat-popular”, Poliţia politică (Securitatea Poporului, creată în Republica Populară Română de consileri sovietici şi comandată de foşti agenţi NKVD) a trecut şi la apărarea "unităţii şi purităţii" partidului şi prin aceasta la apărarea integrităţii sistemului de ocupaţie sovietică din ţările Blocului de răsărit. În ochii lui Stalin, aceasta fusese pusă la îndoială de Tito, liderul iugoslav care refuzase să i se supună, pentru că-şi eliberase singur ţara. A început astfel lupta împotriva ”patrioţilor” din partidele comuniste, acuzaţi de ”titoism”, iar în România primul pe listă era Lucreţiu Pătrăşcanu.

Adrian Sârbu a vorbit la Aleph News în ediţia de 1 decembrie a ŞTIU despre oportunitatea unică pe care România o are în acest moment: Reunirea tuturor românilor în graniţele Europei.

Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie n-a fost nici spontană şi nici întîmplătoare. A fost riguros şi ”ardeleneşte” organizată, în baza unui regulament de desemnare a delegaţilor, foarte bine pregătită şi rezultat final al unui proces de trezire entuziastă a conştiinţei naţionale. Au fost reprezentate toate categoriile sociale, împuterniciţi din partea celor două confesiuni româneşti, cîte doi aleşi din partea fiecărei societăţi culturale româneşti, delegaţi din mediul universitar, cîte unul şi din fiecare gimnaziu românesc, reprezentanţi ai studenţilor, cîte un ofiţer şi un soldat din fiecare unitate judeţeană a Gărzii Naţionale. Din fiecare circumscripţie electorală erau trimişi, pe lîngă cei de mai sus, cîte cinci ”aleşi” ai comunităţii: în genere, din aceştia cel puţin trei erau ţărani, reprezentîndu-şi consătenii. Dacă istoria ”elitelor” culturale şi politice ale făuritorilor Unirii e binecunoscută şi scrisă, cea a miilor de ţărani veniţi din toate colţurile Transilvaniei, cu cele mai bune haine ale lor, în care ţineau la bun adăpost ”credenţionalele” prin care fuseseră împuterniciţi de cetăţeni, cei care au ascultat discursurile şi Proclamaţia Unirii şi care, de fapt, au pus-o în aplicare ”în teren”, a fost mai puţin cunoscută. Prezint aici istoria a doi consăteni din satul Voievozi, comuna Chemiz, judeţul Bihor, tineri ţărani plecaţi la drum, acum o sută patru ani, spre Alba Iulia. Ei şi alţii, asemenea lor, sînt de fapt coloana vertebrală a naţiunii noastre, iar istoria lor rămîne încă să fie scrisă.

Fostul preşedinte chinez Jiang Zemin, care şi-a scos ţara din izolare după zdrobirea protestelor pro-democraţie din Piaţa Tiananmen şi a sprijinit reformele economice care au dus la un deceniu de creştere economică explozivă, a murit la vârsta de 96 de ani.

În 2004, cînd am terminat de scris "Moştenitorii Securităţii", nu-mi imaginam că structuri aidoma fostei Securităţi şi chiar originare din aceasta vor reuşi să ia in posesie România, la peste trei decenii de la căderea comunismului. Acum România e a lor. A ”eşuat” în braţele lor.

Cu prilejul zilei mele de naştere, ca să mă exprim în termenii cărţii de vizită a unui demnitar ajuns doctor prin plagiat, colegii de la Evenimentul zilei mi-au făcut un cadou. Nu, nu e vorba de un yaht, de o maşină, nici măcar la un ceas elveţian, ca să mă refer la ceea ce se […]

15 noiembrie 1987 nu era o zi obişnuită – nici măcar pentru comunişti. Aveau loc alegeri, steagurile cu secera şi ciocanul colorau în roşu străzile Braşovului, iar mesele festive erau deja întinse la Primărie şi Comitetul judeţean de partid. Se aşteptau rezultatele, adică bine cunoscutul procent de 99,9% participanţi la un scrutin în care candidaţii erau doar cei propuşi de partid sau de anexa sa, Frontul Democraţiei şi Unităţii Socialiste. Dar în jurul orei 10, liniştea oraşului a fost spulberată. O parte dintre muncitorii uzinei „Steagul Roşu” au ajuns în centru, strigînd sloganuri anti Ceauşescu şi anticomuniste. Pe drum, coloanei – care număra cîteva sute de muncitori – i se alăturaseră braşoveni cărora nu le venea să creadă ce se întîmplă. Pe străzi nu mai putea fi văzut nici un miliţian, circulaţia era blocată, şoferii troleibuzelor abandonau maşinile şi se alăturau revoltei. Mii de oameni, printre care elevi şi studenţi, aveau în sfîrşit curajul să protesteze. În momentul în care coloana protestatarilor a ajuns în faţa Spitalului Judeţean s au auzit, timid, cîteva cuvinte din Deşteaptă te, române!, imn patriotic născut la Braşov şi interzis vreme de peste două decenii de regimul comunist. Oamenii încercau să l cînte, dar nu ştiau nici versurile, nici muzica. La un moment dat, tonul a reuşit să fie dat de către unul dintre muncitorii de la „Steagul Roşu” – Iosif Farcaş - şi, după cîteva ezitări, a fost reluat de mulţimea manifestanţilor. A fost, în opinia martorilor, cel mai impresionant moment.

Fiul lui Witold Pilecki, erou al lagărului de exterminare de la Auschwitz din Al Doilea Război Mondial, cere despăgubiri de milioane de euro guvernului polonez pentru arestarea postbelică a tatălui său şi execuţia acestuia în 1948 de către autorităţile comuniste ale ţării din acea vreme.

În primăvara anului 1955, o nouă problemă a fost înscrisă pe agenda de discuţii a Secţiei Agrare a Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (fost şi viitor Comunist) : mureau oile. O epidemie ciudată a făcut ca, pur şi simplu, oaia să nu se poată adapta nici gospodăriei agricole de stat, aşa cum nu se […]

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că liberalii au cedat prea uşor când au acceptat ordonanţa de urgenţă privind reglementarea pieţei de energie până în martie 2025 şi suspectează o capcană întinsă pesediştilor pentru a-i demoniza ulterior. “S-a adoptat ordonanta de reglementare a pieţei energiei, da?  După ce se adoptă ordonanţa ea trebuie să treacă prin Parlament. […]

Memoriile lui Mihail Gorbaciov, ultima parte a acestora, ca să fiu mai precis, deoarece m-am apucat de lectura lor după moartea fostului lider sovietic, pe cale de a fi faraonizat de Occident, cel care l-a tras pe sfoară pentru a cîştiga Războiul Rece, mă conving de adevărul Tezei potrivit căreia Istoria îşi face drum prin […]

Un roman care a stârnit dezbateri în lumea literară greacă şi cipriotă, dat fiind că pune în discuţie o temă delicată şi dureroasă, căderea comunismului şi dizolvarea blocului socialist, cu consecinţe asupra vieţii oamenilor. Acţiunea se desfăşoară în mare parte la Bucureşti.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri Legea privind introducerea disciplinei „Istoria Revoluţiei din 1989 şi a schimbării de regim din România”.

S-au scris deja istorii ale culturii române, ale obiceiurilor tradiţionale, ale măreţelor victorii militare şi, mai puţin, ale umilitoarelor înfrîngeri. Nu s-a scris însă o istorie a corupţiei la români. De mirare o asemenea absenţă, dacă ne gîndim că, în anii postdecembrişti, corupţia e o realitate evidentă. De evidenţa pluralismului politic şi a libertăţii de […]

Au trecut şase ani de la moartea lui Fidel Castro şi un an de când Miguel Díaz-Canel a preluat conducerea Cubei după retragerea lui Raul Castro în aprilie 2021, însă Cuba încă a rămas sub conducerea Partidului Comunist. Dar mulţi foşti lideri sud-americani cer Statelor Unite să scoată insula de sub embargoul implementat din 1958.

Teohari Georgescu a fost, pînă la arestarea sa în 18 februarie 1952 pentru ”deviere de dreapta”, nu numai capul represiunilor sîngeroase îndrepte de regimul comunist împotriva opoziţiei politice şi a rezistenţei anticomuniste, dar şi un ”bussineman”, îmbogăţit de pe urma ”comerţului” cu paşapoarte, eliberate evreilor care doreau să emigreze. Mai cinstit, susţine el, succesorul lui în fruntea Ministerului Afacerilor Interne, Alexandru Drăghici, a predat banii încasaţi de la aceştia la stat.

Evreii din România au dispărut, practic, ca minoritate nu în timpul celui de-al doilea război mondial, ci în anii comunismului, cînd au optat pentru emigrarea masivă în Israel.

Un Muzeu al Comunismului va fi amenajat în clădirea depozitului de tutun al fostei fabrici de ţigarete din Sfântu Gheorghe. Proiectul va fi finanţat prin PNRR cu 11,3 milioane de euro.

Partidul Comunist Chinez, aflat la guvernare, afirmă că în ultimul deceniu a cercetat aproape cinci milioane de membri pentru posibile fapte de corupţie, iar 553 au fost urmăriţi penal.

Duminică, 16 octombrie 2022, s-a deschis la Beijing Congresul XX al Partidului Comunist Chinez. El se va desfăşura pînă în 22 octombrie 2022. La finele Congresului va fi ales secretarul general al PCR, care e şi preşedintele Chinei, precum şi întreaga echipă care va conduce ţara cinci ani de zile de acum încolo. Pe vremea […]

Pe 16 noiembrie 1945 soseşte în România Mark Ethridge, trimis special al preşedintelui SUA. În contextul anilor 1945-1947, americanul e cel mai înalt reprezentant occidental care vizitează România pentru a se convinge, la faţa locului, de realitatea pe care o sesizau rapoartele trimişilor SUA şi ai Marii Britanii la Bucureşti. Aceste documente semnalau, cu îngrijorare, […]

Articolele pe care le-am scris la MEDIAFAX despre monumentul ridicat la Piteşti în cinstea ”eroilor Securităţii” a avut ca efect mai multe proteste civice, precum şi luări de poziţie ”oficiale”.

Alegerile parlamentare anticipate din Italia au avut o prezenţă la vot de 63,91%. În România postdecembristă, o asemenea prezenţă la vot nu s-a mai înregistrat din 2000, cînd parlamentarele s-au ţinut împreună cu prezidenţialele. Începînd cu 2008, cînd pentru prima oară în postdecembrism alegerile parlamentare au fost diferenţiate de cele prezidenţiale, prezenţa la scrutin a […]