concept

Scaunele controversate pe două nivele ar putea deveni realitate în avioane. Airbus „explorează câteva concepte în fază incipientă”

Dacă aţi văzut imagini cu infamul concept de scaun de avion cu două niveluri şi v-aţi gândit „asta nu se va întâmpla niciodată”, mai gândiţi-vă o dată.

Cât de întunecată este personalitatea ta? Cercetătorii au identificat „Factorul D”

Psihologii au descoperit un element comun care stă la baza celor mai întunecate trăsături ale personalităţii umane. Denumit „Factorul D”, acest concept reuneşte tendinţe precum psihopatia, narcisismul, egoismul şi sadismul, arătând că toate au o rădăcină comună, raportează Science Alert. Studiul, realizat de cercetători din Germania şi Danemarca, explică modul în care aceste trăsături negative […]

Argentina sub impactul reformei Milei. Femicidul ar putea dispărea din codul penal

Administraţia preşedintelui argentinian Javier Milei a anunţat intenţia de a elimina femicidul din codul penal, o decizie care a provocat reacţii puternice în rândul activiştilor pentru drepturile femeilor. Ministrul justiţiei, Mariano Cúneo Libarona, a declarat că guvernul va propune în Congres eliminarea acestei infracţiuni specifice, argumentând că „toate vieţile sunt egale în faţa legii”., informează […]

Noul decret al lui Putin desemnează Ucraina drept sursă principală de „extremism” şi introduce conceptul de „rusofobie”

Pe 28 decembrie, preşedintele rus Vladimir Putin a semnat un decret prin care a introdus o versiune actualizată a „Strategiei de combatere a extremismului în Federaţia Rusă,” desemnând Ucraina drept una dintre principalele surse de extremism şi incorporând oficial conceptul de „rusofobie” pentru prima dată, scrie The Kyiv Independent.   Spre deosebire de strategia anterioară […]

Controverse după prezentarea noului concept de maşină electrică de la Jaguar

Noul concept de maşină electrică de la Jaguar a stârnit ample controverse încă de la lansarea videoclipului. Având un nou logo, maşina Type 00 a fost considerată prea îndrăzneaţă de unii comentatori care au sugerat că nu este o maşină reală. Luni, la Miami, Jaguar a dezvăluit noul concept de maşină electrică, stârnind alte controverse. […]

“Noapte înstelată” ilustrează cu precizie o teorie ştiinţifică ce a fost descrisă abia după moartea lui van Gogh

Cercetări recente au relevat că celebra pictură a lui Vincent van Gogh, ”Noapte înstelată”, ilustrează cu precizie modele asociate teoriei turbulenţei lui Kolmogorov, un concept care nu a fost articulat oficial decât mult timp după moartea artistului, relatează Smithsonian Magazine. Creată în 1889, în timpul şederii lui Van Gogh într-o instituţie psihiatrica, pictura prezintă un […]

Senatorul Bernie Sanders propune o săptămână de lucru de patru zile în SUA

Senatorul Bernie Sanders a readus conceptul de săptămână de lucru de patru zile în atenţie prin introducerea unei legislaţii care propune stabilirea unei săptămâni de lucru formale de 32 de ore în Statele Unite, relatează Forbes. În timp ce ideea unei săptămâni de lucru mai scurte nu este nouă, proiectul de lege al lui Sanders […]

Casca de realitate mixtă Vision Pro este sold out. Motivul pentru care produsul e atât de dorit

Apple a anunţat că Vision Pro, casca de realitate mixtă, este sold out. Conform analistului Ming-Chi Kuo, Apple a vândut între 160.000 şi 180.000 de unităţi, relatează Aleph News.Vision Pro este confecţionată din materiale precum aluminiu şi sticlă.

BMW intră într-o nouă eră. Compania a lansat „Vision Neue Klasse” noul concept pentru următoarea generaţie de maşini / Viitorul este electric şi BMW pare că a înţetes asta

Constructorul auto german BMW a lansat mult aşteptatul concept pentru noua sa generaţie de maşini. BMW a descris conceptul "Vision Neue Klasse" ca fiind începutul unei noi ere pentru companie.

Ciolacu, despre patriotismul economic: Adică să producem şi să consumăm cât mai mult româneşte

Dincolo de banii europeni, vreau ca astăzi să vă prezint un nou concept pe care îl propun pentru perioada următoare şi anume patriotismul economic, adică să producem şi să consumăm cât mai mult româneşte, spune Marcel Ciolacu la Conferinţa Naţională cu tema „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Concept educaţional original creat de Ştefan Mandachi: hub cultural şi bibliotecă ȋn container

Antreprenorul sucevean Ştefan Mandachi lansează proiectul educaţional ,,Cu lectura dai lovitura”, la patru ani de la manifestul ,,România vrea autostrăzi”.

Oamenii de ştiinţă vor să răspândească sateliţi prin spaţiu pentru a comunica cu alte lumi

Conceptul este inspirat de „Pony Express”, care folosea mesaje transmise de călăreţi pe cai pentru a traversa SUA. Acesta a funcţionat timp de doar 18 luni în jurul anului 1860, înainte de a fi depăşit de telegraf, dar ar putea supravieţui într-o formă complet nouă, speră cercetătorii.   În cazul expresului polar terestru, scrisorile erau […]

OUTDOORZ, un concept de festival cu totul nou, promite muzica bună, magia naturii şi adrenalina offroad-ului la Fundata

Participanţii vor avea la dispoziţie 60 de hectare de teren pentru 3 zile de concerte live, circuit trial, workshop-uri de specialitate (prim-ajutor, supravieţuire în sălbăticie), loc de joacă şi activităţi pentru copii, locuri special amenajate pentru corturi, rulote şi campervans. Motocicletele şi atv-urile nu sunt nici ele uitate. „Outdoorz s-a născut din ideea de a […]

Imagini inedite din interiorul hotelului spaţial Pioneer Station. Acesta ar putea fi operaţional în 2025

În prezent, proiectul este supravegheat de Orbital Assembly Corporation, o companie de construcţii spaţiale care a tăiat legăturile cu Gateway.   Orbital Assembly îşi propune acum să lanseze nu una, ci două staţii spaţiale cu cazare pentru turişti: Voyager Station, proiectul original redenumit Voyager Station, este acum programat să găzduiască 400 de persoane şi să […]

(P) MEREUAVANTAJOS – un nou concept dm care promite preţuri avantajoase, de durată, în România

Compania dm drogerie markt România a introdus, începând cu data de 1 aprilie 2022, conceptul MEREUAVANTAJOS, cu scopul de a lansa noi tendinţe de calitate pe piaţa internă, care vor aduce beneficii pe termen lung, experienţă de calitate şi cumpărături relaxate, transmiţând în acelaşi timp bunele practici ale altor ţări europene în care dm funcţionează. Astfel, clienţii vor scăpa de stresul urmăririi promoţiilor, având mereu un preţ avantajos pentru produsele din drogherie.

Antreprenorul care a lansat un concept unic în România. Cum funcţionează businessul fără angajaţi

Într-o perioadă critică, în care distanţarea socială a devenit un laitmotiv, iar companiile implementează măsuri din ce în ce mai drastice pentru păstrarea siguranţei consumatorilor şi a angajaţilor, un antreprenor cu experienţă în producţia de mobilier vine cu ceva în plus. Un concept store de bucătării fără angajaţi, în care interacţiunea clienţilor cu designerii e 100% remote şi digitalizată.

Reuniune NATO: Ministrul de externe Bogdan Aurescu a pledat pentru un Nou Concept Strategic

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a pledat, la reuniunea miniştrilor de externe din statele membre ale NATO, pentru un Nou Concept Strategic adaptat la provocările actuale şi consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe întreg Flancul Estic

Nunta pe plajă, varianta inedită pentru un eveniment de neuitat. În ce locaţii se poate organiza

Nunta este unul din cele mai importante evenimente din viaţa unui cuplu. Pentru cei care îşi doresc o nuntă ca în filmele de la Hollywood, Ioana Şelner aduce conceptul Nuntă Pe Plajă.    Ioana pune la dispoziţie una din cele 10 destinaţii de vis printre care se află, desigur, şi România.    „Am avut de […]

Două concepte româneşti merg la Paris: un local mixt 5 to go şi Donuterie

Un concept ce cuprinde o cafenea 5 to go şi o gogoşerie Donuterie a fost deschis în centrul Parisului. Localul poartă ambele branduri şi este operat de un partener local al celor două afaceri antreprenoriale româneşti, scrie Ziarul Financiar.

Hotelurile „adult only“, noua nişă în turismul local

Conceptul de adult only din industria hotelieră, care permite accesul doar celor peste 18 ani, a început să câştige teren şi în România, iar primele unităţi de cazare care au intrat pe această nişă fie integral, fie doar pentru o parte a com­ple­­xului sunt deja operaţionale, scrie Ziarul Financiar. „Acest concept a pornit de la […]

Jucăriile smart dezvoltă copilul. „Locul de joacă s-a mutat acasă”

Copiii ne inspiră zi de zi. Ba chiar pot da şi idei de afaceri. O demonstrează Dan Popa. După ani de zile în care a fost medic şi organizator de evenimente, în 2015 s-a născut fetiţa lui, Leea. De atunci, din dorinţa de a-i oferi ce putea el mai bun, a început o nouă afacere, […]

Hotelurile se nişează. Care este conceptul deja existent în România

În viitor hotelurile se vor adresa numai unor categorii de turişti, scrie Ziarul Financiar.   Deşi timid, acest trend a început deja în România. Una dintre nişe este conceptul adult only. Motivul este clar: adulţii vor să se relaxeze şi să petreacă un sejur în linişte.    Gabriel Roşca este proprietarul unui hotel din Poiana […]

Samsung provoacă Apple cu noul display pliabil în două locuri. Sud-coreeni, cel mai mare producător de smartphone-uri

Samsung nu glumeşte în duelul pentru supremaţie cu Apple şi vrea să dea lovitura cu telefoane cum nu s-au mai văzut. Tocmai a prezentat planurile de viitor şi arată ca în filmele SF. Samsung a prezentat trei concepte pentru viitoare device-uri spectaculoase. În primul rând, un smartphone pliabil în două locuri care se transformă dintr-o […]

Se construieşte primul hotel spaţial. Va fi gata peste cinci ani

Când vrei să pleci în vacanţă, dilema a fost mai mereu: la munte sau la mare? În câţiva ani vei mai putea alege o destinaţie: în Spaţiu! Voyager Station se va numi primul hotel din Spaţiu. Va pluti deasupra Pământului iar compania care îl va construi spune că o să fie gata în 2027. Fostul […]

Obiecte din lemn masiv pentru animalele de companie. „Animalele le adoră şi astfel ai un obiect de design în casă”

Pătuţul sau locul de joacă al pisicii sau căţelului pot fi obiecte de design în casă. Conceptul este întâlnit în străinătate, iar în urmă cu un an şi jumătate a fost adus şi în România. Daniel Bantea are 27 de ani, a terminat inginerie mecanică în construcţii şi este fondatorul Petrums. El face locuri de […]

Camping la alt nivel. Nissan a lansat un nou concept pentru autorulote

Pentru cei pasionaţi de călătorii şi camping, hai să vă spun de un concept nou. Nissan are o dubiţă electrică care poate îmbunătăţi semnificativ viitoarele vacanţe. Noua dubiţă de la Nissan este electrică şi echipată perfect pentru excursiile pe timp de iarnă. Vine la pachet cu o bucătărie integrată perfect funcţională, frigider şi paturi pliabile. […]

China a prezentat prototipul celui mai rapid tren. Tehnologia este asemănătoare cu cea folosită de Elon Musk

Prototipul unui tren foarte rapid a fost prezentat într-un eveniment din oraşul Cheng-du. Acesta se foloseşte de magneţi pentru a pluti deasupra şinei şi va prinde viteze de până la 600 kilometri pe oră, spun autorităţile chineze. În Japonia există deja un astfel de tren, care a stabilit recordul de viteză – în 2019 a […]

Un fan împătimit al maşinilor puternice a creat un nou concept unicat: Lamborghini SC20

Un fan împătimit al maşinilor puternice a cheltuit milioane pentru un Lamborghini, însă nici nu ar putea să o conducă în SUA. Lamborghini SC20 este o maşină unică, operă a inginerilor de la divizia Squadra Corse. Va exista un singur model iar viitorul proprietar a fost implicat cu totul în designul maşinii. Rezultatul este SF. […]

Bulgarii promit o maşină sport electrică cu un design futurist. Cât va costa maşină vecinilor

O companie din Bulgaria îţi promite cea mai tare maşină electrică. Se numeşte Alieno şi arată ca în filme. La graniţa Bulgariei cu Grecia se află un mic orăşel numit Tuhovişta. Probabil ultimul loc de unde te-ai aştepta să vină cea mai puternică maşină electrică din lume. Însă asta promite şeful companiei Alieno. Ahmed Merchev […]

Restaurant deschis în pandemie. Ce a decis să facă un chef cu banii de la Start Up Nation

Noul restaurant,  Zori este pentru chef Marian Zăncianu chiar răsăritul mult aşteptat, mai ales că e afacerea lui. A pornit-o cu un proiect Start-up, a investit 80.000 de euro, iar soarele a răsărit în august: a deschis restaurantul în pandemie. Ce îl deosebeşte faţă de alte restaurante?   Nu are congelator în bucătărie, astfel că […]

Prima maşină electrică canadiană va fi rezultatul unui efort colectiv

În vreme ce Tesla, Lucid, Wolksvagen sau Renault îşi fac singuri maşinile electrice, canadienii au găsit o altă metodă. Asociaţia canadiană a Producătorilor de Piese de schimb, o organizat un concurs de design pentru prima maşină electrică din Canada, numit Project Arrow. Concursul a fost anunţat în ianuarie, la Consumer Electronics Show din Las Vegas, […]

VIDEO Cum arată noua maşină electrică de la Renault, Megane eVision

Poate ai trecut prea uşor, aşteptând lansarea Dacia Spring, peste noua propunere electrică de la Renault, Megane eVision. Maşina vine pe o platformă nouă, dezvoltată alături de Nissan şi Mitsubishi. Deocamdată e un concept, care va fi pus în producţie în următorii doi ani. Are un motor mediu, de 160 de kWh, care dezvoltă 217 […]

Airbus dezvăluie noul concept pentru avionul alimentat cu hidrogen. Constructorul de aeronave vrea să revoluţioneze prin propulsie cu zero emisii de carbon

Airbus a dezvăluit trei concepte vizuale pentru noile avioane cu „zero emisii” care vor fi alimentate cu hidrogen. Constructorul aeronautic vrea să atragă atenţia publicului asupra ambiţiilor sale de a oferi zboruri cu „zero emisii”, în timp ce guvernele europene fac presiuni pentru o tehnologie pro mediu în planurile lor de recuperare post-COVID. Airbus AIR.PA […]

Toate pânzele sus! Corăbiile din trecut au fost reinventate în secolul vitezei, iar rezultatul este impresionant

Ca multe alte reveniri interesante, iată că revin şi vasele cu pânze. Suedezii au construit un cargou care poate transporta 7.000 de maşini. Nava se numeşte Oceanbird şi nu e chiar o corabie cu pânze în sensul clasic. Pânzele sunt de fapt cinci aripi extensibile care se pot ridica până la 80 de metri înălţime, […]

FOTO | iPhone pliabil la orizont. Ce a comandat Apple de la Samsung

Se vorbeste de câţiva ani despre un iPhone pliabil. Iar zvonurile au fost înteţite de comanda pe care Apple a dat-o către Samsung pentru mostre de ecran pliabil. Prin 2016 au apărut primele zvonuri despre un iPhone pliabil, care ar fi urmat să fie dezvoltat în parteneriat cu LG. Mai recent, s-a vorbit despre cei […]

VIDEO | eBussy este cel mai uşor vehicul modular din lume

Ai visat la maşina care se poate transforma în funcţie de drumul pe care vrei să mergi? Ei bine, nemţii transformă visul în realitate. eBussy este la început un camion plat şi poate fi personalizat astfel încât să fie potrivit fie pentru drum normal, fie pentru off-road. Şi nu sunt singurele variante: clienţii pot alege […]

Cum poţi să faci sute de mii de euro pe an din cereale cu lapte

Te-ai gândit vreodată să faci bani din cereale cu lapte? Lucian Bădilă este unul dintre patronii singurului cereal bar din România. Conceptul a fost gândit în urmă cu doi ani, iar o singură locaţie a generat în 2019 venituri de aproximativ 200.000 de euro. Lucian este optimist, deşi criza COVID-19 a afectat multe afaceri. El spune […]

SPECTACULOS. Audi a prezentat conceptul Q4 Sportback eTron pentru modelul ce va intra în producţie anul viitor

Audi a prezentat oficial conceptul Q4 Sportback e-tron, care previzualizează un model de producţie care va fi introdus anul viitor. În esenţă, este o versiune coupe crossover a conceptului Q4 e-tron, iar Sportback oferă o faţadă sportivă cu o grilă complet închisă, care este flancată de farurile subţiri LED. Modelul are, de asemenea, prize mari […]

Ce spun şefii Renault despre prima Dacia electrică. Care va fi preţul unui model Spring

Dacia va lansa un model electric, primul din gama sa, numit Spring. Este un concept nou pentru marca din portofoliul constructoruluif francez şi cu siguranţă că va susrprinde fanii acestui automobil. Conceptul a fost prezentat în martie iar modelul de serie va fi destul de apropiat de acesta. În plus, şefii Renault încearcă să menţină […]

Două cuvinte pentru tine: Bere şi Yoga! Un nou concept care câştigă popularitate

Acesta ar putea deveni noul tău hobby, scrie educatedbox.com. Pe site-ul german BierYoga este descris ca „un mariaj între două mari iubiri – bere şi yoga. Ambele sunt terapii vechi de secole pentru minte, trup şi suflet”. Cursurile implică să iei o bere, să o bei şi să o pui din nou jos, în mai […]