concert

Tudor Gheorghe începe turneul „Ce-am avut şi ce-am pierdut” la Craiova

Tudor Gheorghe începe turneul "Ce-am avut şi ce-am pierdut" pe 25 februarie, de ziua lui Marin Sorescu, la Teatrul Naţional din Craiova, care poartă numele marelui scriitor.

Chitaristul Joe Satriani, în premieră în România, pe 20 mai. Ce preţuri au biletele la concert – VIDEO

Chitaristul american Joe Satriani va cânta în premieră în România, într-un concert care va avea loc pe 20 mai, la Sala Palatului din Capitală, informează organizatorii, Events.

Smokie revine la Bucureşti pe 2 martie, acompaniată de o orchestră de 50 de muzicieni. Ce preţuri au biletele

Membrii trupei Smokie revin la Bucureşti, acompaniaţi de o orchestră de 50 de muzicieni, într-un concert care va avea loc pe 2 martie, de la ora 19.00, la Sala Palatului, informează organizatorii.

Numărul de bilete pentru concertul din Bucureşti al trupei Bad Boys Blue a fost suplimentat

Numărul de bilete pentru concertul pe care trupa Bad Boys Blue îl va susţine pe 15 februarie, la Cinema Patria din Bucureşti, va fi suplimentat, după ce două categorii de tichete au fost epuizate.

Cântăreaţa Ciara, pentru prima dată în România, în ianuarie. Cât costă intrarea la show-ul artistei

Cântăreaţa Ciara va cânta pentru prima dată în România pe 19 ianuarie, în clubul Bamboo din Bucureşti, potrivit unui anunţ al organizatorilor show-ului.

„Clasic e fantastic”, concert dedicat Zilei Culturii Române, pe 20 ianuarie la Ateneul Român

Ziua Culturii Române, care se sărbătoreşte pe 15 ianuarie, va fi celebrată de Filarmonica "George Enescu" la Ateneul Român din Capitală pe 20 ianuarie, evenimentul marcând, totodată, împlinirea a 163 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu.

Alexandru Tomescu va susţine un concert pentru persoanele cu dizabilităţi pe 14 ianuarie, la Opera Naţională

Violonistul Alexandru Tomescu şi actorii Ana Pepine şi Paul Cimpoieru vor susţine un concert pe 14 ianuarie, la Opera Naţională Bucureşti (ONB), pentru ajutarea unor persoane cu dizabilităţi intelectuale.

Ricchi e Poveri concertează pe 26 februarie la Bucureşti – VIDEO

Ricchi e Poveri, una dintre cele mai faimoase formaţii pop italiene, care s-a bucurat de succes în anii '70-'80, va concerta pe 26 februarie la Sala Palatului din Bucureşti, potrivit organizatorilor evenimentului.

Patricia Kaas revine la Bucureşti pe 23 iunie 2013, cu albumul „Kaas Chante Piaf”. Ce preţ au biletele la concert – VIDEO

Cântăreaţa Patricia Kaas revine la Bucureşti pe 23 iunie 2013, la Sala Palatului, unde va susţine un concert în care va interpreta piesele de pe cel mai recent album al său - "Kaas Chante Piaf", informează Project Events.

Vaya Con Dios va concerta şi la Cluj, în cadrul turneului de retragere

Trupa belgiană Vaya Con Dios va concerta, în 13 martie 2013, la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca, în cadrul turneului de retragere.

Trupele The Animals şi The Troggs, în concert în Bucureşti, în 2013

Trupele britanice The Animals şi The Troggs vor susţine un concert în Hard Rock Cafe din Bucureşti, pe 26 februarie 2013, de la ora 21.00, informează organizatorii într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Bilete reduse cu 25% la concertul lui Andrea Bocelli din Capitală

Biletele pentru concertul pe care tenorul italian Andrea Bocelli îl va susţine în Bucureşti, pe 25 mai 2013, la Romexpo, vor putea fi achiziţionate la preţuri cu 25% mai mici pe 19 şi 20 decembrie, în cadrul unei promoţii de Crăciun oferită de organizatori, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Salvador Adamo nu va mai susţine concertul de la Bucureşti

Concertul pe care cântăreţul belgian de origine italiană Salvadore Adamo urma să îl susţină pe 18 decembrie, la Sala Palatului din Capitală, a fost anulat din motive tehnice, anunţă organizatorii printr-un comunicat remis MEDIAFAX.

Concert istoric la New York, în favoarea sinistraţilor uraganului Sandy. Paul McCartney a cântat împreună cu Nirvana – VIDEO

McCartney cântând cu Nirvana, Springsteen cu Bon Jovi, Susan Sarandon preluând donaţii prin telefon cu Chelsea Clinton - o pleiadă de staruri şi vedete şi-au unit talentele miercuri seară, la Madison Square Garden din New York, pentru un concert istoric în favoarea sinistraţilor uraganului Sandy.

Mădălina Ghenea şi Gerard Butler, împreună la concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace

Fotomodelul român Mădălina Ghenea va fi prezentă alături de iubitul ei, actorul Gerard Butler, la concertul organizat la Oslo marţi seară, în onoarea laureatului premiului Nobel pentru pace.

Trupa Bad Boys Blue susţine un concert la Bucureşti pe 15 februarie 2013

Trupa Bad Boys Blue, care a lansat în anii 1980 hituri precum "Kiss You All Over Baby" şi "Queen of Hearts", va cânta la Cinema Patria din Bucureşti pe 15 februarie 2013, informează un comunicat al organizatorilor remis MEDIAFAX.

Cristi Minculescu, la primul concert în Bucureşti fără Iris, a trecut testul fanilor

Peste 300 de spectatori l-au aplaudat minute în şir pe Cristi Minculescu la finalul primului concert susţinut de acesta fără trupa Iris, într-un club din Centrul Vechi al Capitalei, mulţi dintre cei prezenţi privind cu optimism decizia artistului de a se despărţi de trupa cu care a făcut istorie.

Cristi Minculescu, la primul concert cu noua sa trupă Lotus. Aproximativ 300 de sibieni au participat

Aproximativ 300 de sibieni au participat, în noaptea de joi spre vineri, la primul concert al lui Cristi Minculescu alături de noua sa trupă Lotus, într-un pub din Sibiu, evenimentul reprezentând lansarea formaţiei în România.

Bonnie Tyler vrea hotel de cinci stele, cu solar şi piscină, pentru şederea în România. Ce dorinţe mai are artista britanică

Managementul cântăreţei britanice Bonnie Tyler, care va susţine un concert sâmbătă, de la ora 20.00, la Sala Palatului din Bucureşti, a cerut organizatorilor să-i asigure vedetei condiţii excelente în timpul vizitei în România - limuzină, gardă de corp, hotel de cinci stele şi mâncare sănătoasă.

Ce au cerut membrii trupei BZN pentru concertul din România. Printre preferinţe, mâncare tradiţională românească

Membrii trupei olandeze BZN, care vor susţine un al şaselea concert în România, la Sala Palatului din Capitală, joi, de la ora 20.00, au cerut organizatorilor să le fie servite sucuri naturale şi mâncare tradiţională românească.

Trupa britanică Mungo Jerry aduce „In the Summer Time”, în mijlocul iernii, la Bucureşti – VIDEO

Trupa rock britanică Mungo Jerry, celebră pentru hitul "In the Summer Time", va concerta în premieră în România pe 25 ianuarie, în Hard Rock Cafe din Bucureşti, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Shania Twain, din nou pe scenă după 8 ani. Cum arată acum cântăreaţa şi ce piese a interpretat – FOTO,VIDEO

Shania Twain a revenit pe scenă după 8 ani. Cântăreaţa a susţinut un concert în Las Vegas, la Colosseum-ul de la Caesars Palace.

Eagle Eye Cherry vrea să includă România în noul său turneu

Eagle Eye Cherry a declarat miercuri dimineaţă la ProFM că vrea să includă şi România în noul său turneu, anul viitor, informează postul de radio.

Concertul de la Constanţa al trupei BZN a fost anulat. Show-ul de la Bucureşti al formaţiei va avea loc

Concertul pe care trupa BZN trebuia să îl susţină la Constanţa duminică a fost anulat din motive de ordin logistic, informează organizatorii, Project Events, care anunţă că show-ul din Bucureşti, programat pe 6 decembrie, la Sala Palatului, va avea loc.

Concertul lui SEAL de astăzi, de la Bucureşti, a fost ANULAT

Concertul pe care Seal urma să îl susţină marţi seară la Bucureşti a fost anulat în aceeaşi zi, managementul artistului motivând condiţii tehnice nesatisfăcătoare, în timp ce organizatorii show-ului susţin că au respectat toate cerinţele cântăreţului, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Slash, în concert la Sala Palatului, pe 5 februarie 2013. Ce preţ au biletele – VIDEO

Rockerul american Slash vine în România pentru a susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 5 februarie 2013, informează site-ul oficial al artistului. Slash va cânta la Bucureşti alături de Myles Kennedy şi The Conspirators.

Soprana Ana-Camelia Ştefănescu şi pianista Mariana Izman susţin un concert de gală, la Bruxelles

Soprana Ana-Camelia Ştefănescu şi pianista Mariana Izman vor fi protagonistele unui concert de gală, pe 6 decembrie, la Bruxelles, prin care va fi celebrat spaţiul cultural comun România - Republica Moldova, informează Institutul Cultural Român (ICR) de la Bruxelles.

Angela Gheorghiu s-a refăcut complet după problemele de sănătate care i-au întrerupt un spectacol

Angela Gheorghiu s-a refăcut complet după neaşteptata indispoziţie cauzată de o gripă intestinală - motivul pentru care nu a putut să ducă la bun sfârşit premiera spectacolului "Tosca", din 15 noiembrie, de la Opera din San Francisco, informează biroul de presă al artistei.

Trupa The Rolling Stones a încântat publicul londonez la 50 de ani de existenţă a grupului

Trupa The Rolling Stones a electrizat duminică seară la Londra un public de 20.000 de spectatori, cu ocazia primului concert major susţinut în ultimii cinci ani, care marchează împlinirea a 50 de ani de existenţă ai grupului britanic.

Fanfara Ciocârlia, invitată să cânte la concertul dedicat laureatului Nobel pentru pace – VIDEO

Fanfara Ciocârlia a fost invitată să cânte la concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace din acest an, care va avea loc la Oslo Spektrum, pe 11 decembrie.

CONCERTUL Macy Gray de la Bucureşti: Coveruri şi competiţii de virtuozitate între instrumentişti – FOTO

Concertul de aproape două ore pe care Macy Gray l-a susţinut joi, la Bucureşti, a inclus mai mult coveruri şi experimente muzicale decât hituri, mai mult demonstraţii de abilitate muzicală ale membrilor trupei artistei decât intervenţii în forţă ale acesteia, dar şi un aer vintage-glamour.

Lapte de soia şi şampanie fină, printre cerinţele lui Seal pentru concertul de la Bucureşti

Cântăreţul Seal, care va concerta la Sala Palatului din Bucureşti pe 27 noiembrie, a cerut organizatorilor show-ului românesc să-i pună la dispoziţie alimente bogate în fibre şi antioxidanţi, precum fructe şi legume, lapte de soia, sucuri naturale şi şampanie fină.

Cum îşi doreşte Macy Gray să fie răsfăţată în culisele concertului de la Bucureşti

Cântăreaţa americană Macy Gray vrea să aibă în culisele concertului pe care îl va susţine joi, pe 22 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, bomboane, biscuiţi cu ciocolată, lichior şi vin roşu.

Vrea ca iluminatul public să fie oprit în timpul show-ului său din Piaţa Constituţiei. Ce vedetă a cerut asta

Roger Waters, membru fondator al legendarei trupe Pink Floyd, a cerut ca pe durata show-ului "The Wall", pe care îl va susţine la Bucureşti pe 28 august 2013, să fie întrerupt iluminatul public în Piaţa Constituţiei.

Cargo susţine un concert de Crăciun în Capitală, pe 19 decembrie. Ce piese vor asculta fanii

Trupa rock Cargo va susţine un concert special de Crăciun pe 19 decembrie, în clubul Silver Church din Bucureşti, informează un comunicat.

Biletele pentru concertul „The Wall” al lui Roger Waters, puse în vânzare de vineri. Cu ce preţuri pot fi achiziţionate

Biletele pentru show-ul "The Wall", al muzicianului Roger Waters, care va avea loc pe 28 august 2013 în Piaţa Constituţiei din Capitală vor fi puse în vânzare vineri pe site-ul myticket.ro, la mai multe categorii de preţ

Roger Waters aduce show-ul „The Wall” la Bucureşti. Când va fi concertul

Roger Waters aduce muzica trupei Pink Floyd în România, în superproducţia "The Wall", în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, informează organizatorii, Emagic.

Jennifer Hudson şi Seal, invitaţi să cânte la concertul dedicat laureatului Nobel pentru pace

Jennifer Hudson şi Seal au fost invitaţi să cânte la concertul dedicat laureatului premiului Nobel pentru pace din acest an.

Trupa Taxi cântă în deschiderea concertului de la Bucureşti al lui Seal

Trupa românească Taxi va cânta în deschiderea concertului pe care Seal îl va susţine pe 27 noiembrie, la Sala Palatului din Bucureşti, informează organizatorii.

Alexandru Tomescu, în concert sub bagheta lui Gerd Schaller, pe 16 noiembrie, la Sala Radio

Violonistul Alexandru Tomescu va cânta alături de Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Gerd Schaller, pe 16 noiembrie, la Sala Radio din Capitală.