condamnare

Fostul preşedinte PSD Satu Mare, Mircea Govor, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare

Fostul preşedinte PSD Satu Mare şi vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Mircea Govor, a fost condamnat, luni, de Tribunalul Satu Mare, la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul în care era acuzat de şantaj şi intervenţii la ANAF pentru numirea unor persoane la AJFP. Decizia nu e definitivă.

Pedeapsa primită de şefii unui clan politic, găsiţi vinovaţi de uciderea a 57 de persoane în 2009

O instanţă filipineză i-a găsit joi pe şefii unui clan politic, influent, vinovaţi de faptul că au plănuit uciderea a 57 de persoane în 2009, potrivit Reuters.

Sentinţa primită de un poliţist din Tulcea, după ce a cerut bani grei pentru rezolvarea unor dosare penale

Un poliţist din Tulcea, acuzat că a pretins şi a primit de la cinci persoane bani pentru a propune soluţii favorabile în dosarele penale în care erau cercetate pentru că au condus băute, a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu executare de Curtea de Apel Constanţa. Decizia este definitivă.

Pedeapsa primită de Neil Shipperley, fost fotbalist în Premier League, după ce a fost prins masturbându-se în public

Neil Shipperley (45 de ani), fost fotbalist în Premier League, a fost condamnat la 12 luni de muncă în folosul comunităţii de către tribunalul din Uxbridge pentru masturbare în public şi tentativă de agresiune sexuală asupra a două persoane de sex feminin.

Fostul preşedinte pakistanez Pervez Musharraf, reacţie după ce a fost condamnat la moarte: O „vendetă personală”

Fostul conducător militar şi preşedinte al Pakistanului, Pervez Musharraf, a declarat că decizia unei instanţe speciale de a-l condamna la moarte într-un caz de înaltă trădare a fost rezultatul unei „vendete personale”, relataeză site-ul agenţiei Reuters.

Trei poliţişti din Teleorman, condamnaţi pentru luare de mită. Câţi bani le cereau şoferilor opriţi în trafic

Trei poliţişti din Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman, au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Bucureşti, pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, pentru că luau între 50 şi 200 de lei de la şoferi opriţi în trafic.

Medicul Gheorghe Burnei, condamnat la 3 ani închisoare cu suspendare pentru luare de mită

Magistraţii Tribunalului Bucureşti l-au condamnat, luni, pe medicul Gheorghe Burnei, la 3 ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care a fost cercetat pentru luare de mită (21 de fapte). Decizia poate fi atacată.

Dosarul Colectiv. Piedone, condamnat la 8 ani şi 6 luni de închisoare. Patronii clubului, 11 ani şi 8 luni. Condamnaţii, obligaţi să plătească daune uriaşe

Dosarul Colectiv. Fostul primar al Primăriei Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a fost condamnat, luni, la opt ani şi şase luni, iar cei trei patroni ai clubului au primit câte 11 ani şi opt luni de închisoare cu executare, în dosarul Colectiv.

Topul ţărilor cu cei mai mulţi jurnalişti condamnaţi la închisoare în 2019. Surpriza de pe locul doi

Un raport oficial al Comitetului pentru Protecţia Jurnaliştilor arată că cel puţin 250 de jurnalişti au fost condamnaţi la închisoare pentru activitatea lor, relatează CNN

Casa de modă Dolce & Gabbana, condamnată să îi plătească 70.000 de euro lui Diego Maradona. Care este motivul

Casa de modă Dolce&Gabbana a fost condamnată de Tribunalul civil din Milano să îi plătească fostului mare jucător argentinian Diego Maradona 70.000 de euro, după ce i-a folosit numele într-o prezentare de modă desfăşurată la Napoli, în anul 2016.

Reacţia lui Liviu Dragnea după ce a părăsit sediul instanţei supreme. VIDEO

Liviu Dragnea a ieşit din sala de judecată a instanţei supreme, unde s-a dezbătut contestaţiile formulate de acesta faţă de condamnarea de 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. Dezbaterea a avut loc în camera de consiliu.

Portretul unui fost lider comunist: Nicolae Ceauşescu – cizmar, geniu, condamnat (Partea I)

„Erou printre eroi”, „Cel mai iubit fiu al poporului”, „Geniul Carpaţilor”, „Marele conducător”, „Patriot înflăcărat”. Sunt câteva expresii din arsenalul cultului personalităţii folosite în regimul comunist pentru a-l descrie pe Nicolae Ceauşescu, fostul cizmar ajuns în vârful PCR şi la conducerea României. În realitate, Ceauşescu a fost ahtiat după putere, acaparând-o pas cu pas în interes personal.

Închisoare cu executare. Bărbatul care a lovit intenţionat o maşină în zona Fântânii Mioriţa şi-a aflat pedeapsa

Bărbatul care, în 2015, a lovit intenţionat o maşină care circula în zona Fântânii Mioriţa, din Capitală, a fost condamnat definitiv de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de închisoare. Decizia este definitivă.

„Molka”, fenomenul de spionaj sexual, continuă în Coreea de Sud. Două staruri K-pop, condamnate la închisoare pentru viol în grup

Cântăreţii Jung Joon-young şi Choi Jong-hoon, fost membru al trupei FT Island, au fost condamnaţi, vineri, la şase, respectiv cinci ani de închisoare pentru viol în grup şi distribuirea ilegală a unor înregistrări video care surprindeau femei în ipostaze sexuale, potrivit Newsweek.

Trei bărbaţi acuzaţi pe nedrept de crimă, declaraţi nevinovaţi după 36 de ani de închisoare

Trei bărbaţi acuzaţi pe nedrept de crimă în statul american Maryland au fost eliberaţi după 36 de ani petrecuţi după gratii, relatează BBC.

Sancţiunea primită de o femeie din Prahova care şi-a determinat propria fiică să se prostitueze

O femeie din Prahova care şi-a determinat fiica să se prostitueze a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare. Femeia trebuie să muncească fie la o primărie, fie la o parohie, timp de 120 de zile.

11 persoane au fost extrădate în ultima săptămână, cele mai multe în Austria

Un număr de 11 persoane au fost extrădate în ultima săptămână, în ţări europene, cele mai multe în Austria. Alte 13 persoane arestate în ţări UE au fost aduse în ţară, iar şapte condamnaţi au ajuns în România pentru continuarea pedepsei.

„Nu ţi-e ruşine, tâmpitule ce eşti!” 8 luni de închisoare cu suspendare pentru învăţătoarea din Braşov care-şi jignea elevii. Sentinţa e definitivă

O învăţătoare din Braşov care îi numea pe copii „gunoi”, „umflat” sau „tâmpit” a fost condamnată definitiv la 8 luni de închisoare cu suspendare şi la plata unor daune.

Pedeapsa primită de un bărbat de 74 de ani din Iaşi care a zgâriat cu cheia un BMW

Un bărbat de 74 de ani din Iaşi a fost condamnat de magistraţii Judecătoriei Iaşi, la 5 luni de închisoare cu suspendare, pentru că a zgâriat cu cheia ambele portiere de pe partea dreaptă ale unei maşini de lux parcate în faţa garajului său.

Primarul unei comune din Prahova, condamnat definitiv pentru pornografie infantilă

Primarul comunei Şotrile din Prahova a fost condamnat, luni, de Curtea de Apel Ploieşti la un an şi şase luni de închisoare pentru pornografie infantilă, pedeapsa fiind redusă faţă de cea pronunţată de instanţa de fond. Decizia este definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul primar al Timişoarei, condamnat cu suspendare în dosarul finanţării Clubului Politehnica

Fostul primar al Timişoarei, Gheorghe Ciuhandu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul finanţării Clubului de Fotbal Politehnica. Sentinţa este definitivă. Fostul edil are de lucrat 120 de zile în folosul comunităţii.

Bărbat condamnat la închisoare după ce a bătut un copil: „Fiică-sa filma în timp ce mie mi-au dat să beau urină”

Un bărbat din Iaşi a fost condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare, după ce a bătut un copil şi l-a obligat să bea urină. Bărbatul are de plătit şi 10.000 de lei daune morale, iar timp de cinci ani nu are voie să se apropie la mai puţin de 200 de metri de victima sa.

Gardian şef din Penitenciarul Bacău, condamnat la închisoare: Bărbatul cerea deţinuţilor 200 de euro pentru o zi de permisie şi 1.000 de euro pentru un telefon

Un agent şef de penitenciar din Bacău lua de la deţinuţi o „taxă” de 200 de euro pentru o zi de permisie, iar pentru a duce un telefon la cei închişi primea până la 1.000 de euro. Pe lângă bani, agentul cerea rudelor deţinuţilor vin, electrocasnice şi chiar încălţăminte sport pentru el şi iubita sa.

Şcoala, „locul de joacă” al agresorilor. Profesorul de sport acuzat de hărţuire, condamnat să-i plătească unei eleve daune de 10.000 de lei

Un profesor de sport din Paşcani, judeţul Iaşi acuzat că a hărţuit o elevă, a fost condamnat definitiv la trei luni de închisoare cu suspendare şi la plata unor daune morale de 10.000 de lei. Magistraţii i-au interzis să predea timp de doi ani.

Constănţeanul care şi-a injectat fiica cu o substanţă necunoscută, condamnat la 16 ani de închisoare

Bărbatul din comuna constănţeană Săcele care şi-a ucis fiica injectând-o cu o substanţă necunoscută, a fost condamnat definitiv la 16 ani de închisoare, de către magistraţii Curţii de Apel Constanţa.

CEDO condamnă Italia în legătură cu regimul carceral dur aplicat teroriştilor şi mafioţilor care nu cooperează cu autorităţile

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a hotărât marţi că regimul dur de detenţie, aplicat în Italia în cazul teroriştilor şi mafioţilor care nu cooperează cu autorităţile, încalcă drepturile omului, informează site-ul postului Euronews.

Doi români au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă în Italia, după ce şi-au ucis verişoara. Femeia a fost omorâtă chiar sub ochii copilului ei de doar 11 luni

Doi români au fost condamnaţi în Italia la închisoare pe viaţă, după ce au omorât-o pe soţia vărului lor, în urmă cu aproape 2 ani, chiar în faţa fiicei sale de 11 luni.

Condamnarea de 8 ani de închisoare pentru Gheorghe Ştefan, desfiinţată de Curtea de Apel Bucureşti

Condamnarea de opt ani şi două luni dispusă de magistraţii Tribunalului Bucureşti pentru Gheorghe Ştefan în dosarul „Poşta Română” a fost desfiinţată de Curtea de Apel Bucureşti, magistraţii luând în considerare că o sentinţă poate fi desfiinţată dacă una din părţi nu a fost legal citată.

Medic de la Neurochirurgie condamnat definitiv la 3 ani cu suspendare, pentru luare de mită

Un medic de la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi a fost condamnat definitiv, miercuri, la 3 ani de închisoare cu suspendare, pentru luare de mită, după ce, în 2016, a pretins şi primit bani de la mai mulţi pacienţi, pentru efectuarea unor examene RMN.

Cunoscut actor din Rusia, condamnat la închisoare în urma protestelor de la Moscova

Un tribunal din Moscova l-a condamnat pe actorul Pavel Ustinov la trei ani şi jumătate de închisoare, fiind acuzat de agresiune asupra unui poliţist în timpul unuia dintre recentele proteste neautorizate care au avut loc în ultimele luni în Rusia, potrivit Reuters.

Ultima „rudă în viaţă” a lui Adolf Hitler, condamnată pentru pedofilie după ce a agresat o fetiţă de 13 ani | VIDEO

Romano-Lukas Hitler, un individ care susţine că este ultima rudă al lui Adolf Hitler, a fost condamnat pentru pedofilie. El a ajuns recent în atenţia publică şi altfel decât etalându-şi poveste excentrică, după ce ar fi sărutat o fată de 13 ani, deşi a negat acuzaţiile.

Un lider al opoziţiei din Turcia a fost condamnat la închisoare

O instanţă din Turcia a decis vineri condamnarea la nouă ani şi opt luni de închisoare a liderului filialei din Istanbul a Partidului Republican al Poporului, Canan Kaftancioglu, potrivit Reuters.

Fostul liderul PSD Brăila, Bunea Stancu, eliberat din închisoare după mai puţin de două luni de la condamnare

Fostul lider al PSD Brăila şi preşedinte al Consiliului Judeţean, Gheorghe Bunea Stancu, a fost eliberat din închisoare, vineri, după ce a ispăşit aproape două luni din condamnarea de 3 ani şi 8 luni, în urma deciziei Tribunalul Galaţi de a respinge contestaţia DNA.

A$AP Rocky, condamnat în Suedia pentru agresiune. Motivul pentru care rapperul va scăpa de închisoare

Instanţa suedeză l-a găsit vinovat de agresiune pe rapperul A$AP Rocky la plata unor daune în valoare de 1.300 de dolari către victimă şi îl iartă de închisoare, arată Variety.

Tay-K, rapper inclus în Billboard’s Hot 100, condamnat la 55 de ani de închisoare, pentru crimă. Avea 16 ani când s-a comis fapta | VIDEO

Rapperul american Tay-K, în vârstă de 19 ani, al cărui single "The Race" a fost inclus în Billboard's Hot 100, a fost condamnat la 55 de ani de închisoare, după ce a fost găsit vinovat de moartea unui bărbat, în urmă cu trei ani, potrivit Associated Press.

Fostul primar din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, condamnat la 3 ani şi 9 luni de închisoare într-un dosar ce vizează Poşta Română

Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat, luni, de magistraţii Tribunalului Bucureşti la 3 ani şi 9 luni de închisoare cu executare într-un dosar ce vizează Poşta Română. Decizia nu este definitivă.

Celebrul interlop mexican Joaquín „El Chapo” Guzmán a fost condamnat la închisoare pe viaţă

Liderul interlop mexican Joaquín "El Chapo" Guzmán a fost condamnat, miercuri, la închisoare pe viaţă de către o instanţă din Statele Unite, potrivit BBC.

Nicuşor Constantinescu, o nouă condamnare definitivă: 10 ani de închisoare cu executare

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, în prezent încarcerat, a fost condamnat, joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) la 10 ani de închisoare cu executare. Decizia este definitivă.

Co-fondatorul Festivalului de Film Sundance, condamnat pentru a doua oară pentru abuz sexual asupra unui copil

Sterling Van Wagenen, co-fondator al Festivalului de Film Independent Sundance, a fost condamnat marţi pentru a doua oară pentru abuz sexual asupra unui copil, cineastul pledând ”vinovat”, arată Associated Press.

Ilie Năstase rămâne condamnat definitiv. CAB i-a respins apelul de reducere a pedepsei

Ilie Năstase rămâne cu pedeapsa de 9 luni şi 10 zile de închisoare cu amânare, cu termen de supraveghere de 2 ani, după ce magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis menţinerea deciziei din prima instanţă, soluţia de marţi fiind, astfel, definitivă.