condamnare

Un fost ofiţer Stasi, condamnat la 10 ani pentru uciderea unui polonez la Zidul Berlinului, în 1974

Un fost ofiţer al poliţiei secrete Stasi din fosta Germanie de Est comunistă a fost condamnat luni la 10 ani de închisoare, pentru uciderea unui pompier polonez la trecerea între Berlinul de Est şi Berlinul de Vest, în urmă cu 50 de ani, a anunţat presa germană, citată de Reuters.

Magnatul israelian Beny Steinmetz, condamnat în România, reţinut în Grecia

Magnatul franco-israelian în domeniul mineritului, Beny Steinmetz, a fost reţinut la Atena în baza unui mandat de arestare emis de România, au declarat luni surse judiciare şi de poliţie, citate de Reuters.

USR: Membrii care primesc condamnări penale în primă instanţă vor fi excluşi

În şedinţa de vineri a Biroului Naţional al USR, preşedinta partidului, Elena Lasconi, a propus o rezoluţie care stabileşte că orice membru USR care este condamnat penal pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie, în primă instanţă, va fi exclus din partid, dacă nu îşi va da demisia din USR şi din orice funcţie publică. Până […]

Fugar Most Wanted, adus în ţară din Germania. Era condamnat pentru omor deosebit de grav

Un fugar din categoria Most Wanted, condamnat la 20 de ani de închisoare în România, a fost adus în ţară din Germania. Aceasta a mai fost prins în Germania în 2016, dar predarea i-a fost refuzată.

Giorgia Meloni a condamnat „antisemitismul galopant” la comemorarea de luni de la sinagoga din Roma

Giorgia Meloni, premierul Italiei, a confirmat sprijinul pentru Israel şi a denunţat antisemitismul în creştere, în cadrul unui discurs la sinagoga din Roma, scrie The Times of Israel.

Guvernul României reiterează condamnarea fermă a atacurilor împotriva Statului Israel

Guvernul României reiterează, la un an de la atacurile atroce ale Hamas împotriva Statului Israel, condamnarea fermă a acestor atacuri, precum şi apelurile pentru eliberarea imediată şi fără precondiţii a tuturor ostaticilor ţinuţi captivi în enclavă de 365 de zile.

Antonio Guterres, declaraţii la un an de la atacul din sudul Israelului: „A marcat suflete”

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a publicat duminică pe platforma X o declaraţie video pentru a marca un an de la atacul terorist comis de Hamas pe 7 octombrie 2023 în sudul Israelului, afirmând că „acel atac îngrozitor a marcat suflete”, relatează The Times of Israel.

Erdogan acuză Israelul că l-a atacat „fără ruşine” pe secretarul general al ONU

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, a acuzat vineri Israelul că l-a atacat „fără ruşine” pe secretarul general al ONU, António Guterres, relatează The Guardian.

Turcia face apel la Consiliul de Securitate al ONU să preseze Israelul să înceteze atacurile

Turcia a făcut joi apel la Consiliul de Securitate al ONU să ia măsuri „rapide” împotriva Israelului, despre care Ankara spune că urmăreşte să extindă războiul actual dincolo de teritoriile palestiniene, relatează AP News.

Turcia condamnă „tentativa de invazie ilegală” a Israelului şi îi cere retragerea imediată

Turcia a condamnat marţi intrarea forţelor israeliene în sudul Libanului, catalogând-o drept o „tentativă de invazie ilegală” şi cerând încetarea imediată a ofensivei şi retragerea trupelor israeliene, potrivit AP News.

Fost boxer japonez, eliberat după ce a petrecut 46 de ani condamnat la moarte

Un bărbat în vârstă de 88 de ani, cel mai longeviv condamnat la moarte din lume, a fost achitat de un tribunal japonez, după ce s-a constatat că probele folosite împotriva sa au fost fabricate, potrivit Le Figaro.

Ion Cristoiu: Punctul slab al Mareşalului: Mihai Antonescu

Cu ceva timp în urmă a fost dată publicităţii Stenograma unei discuţii angajate în Comitetul Politic Executiv, la finele lui 1975, între Nicolae Ceauşescu şi cîţiva colaboratori în chestiunea condamnării ilegale a unui cetăţean: Camil Demetrescu. Mai precis, Camil Demetrescu, fost subdirector al Direcţiei Cifrului din Ministerul Afacerilor Străine în anii Campaniei din Est, condamnat […]

Fragmente de dronă rusească găsite în zona Plauru, judeţul Tulcea

Fragmente de dronă rusească au fost găsite marţi în zona localităţii Plauru, judeţul Tulcea, a transmis Ministerul Apărării Naţionale (MApN). Acestea au fost ridicate în vederea expertizării.

Hong Kong. Bărbat condamnat la închisoare pentru un tricou cu un mesaj care îndeamnă la răzvrătire

Un bărbat din Hong Kong a fost condamnat la 14 luni de închisoare după ce a pledat vinovat la acuzaţia de răzvrătire pentru că a purtat un tricou inscripţionat cu un slogan care îndeamnă la protest, potrivit BBC. Chu Kai-pong, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat într-o staţie de metrou în iunie. […]

Fotbalist din LaLiga, condamnat pentru agresiune sexuală asupra unei mascote pe stadion

Fotbalistul spaniol Hugo Mallo a fost condamnat pentru agresiune sexuală asupra unei mascote înainte de un meci din LaLiga, potrivit Sky News. Incidentul s-a produs în 2019 atunci când Mallo a jucat pentru Celta Vigo şi a întâlnit echipa rivală Espanyol Barcelona. Condamnarea a fost dictată de un tribunal din Barcelona. Mallo a fost amendat […]

MAE condamnă atacul ruşilor împotriva unei nave care transporta cereale în Marea Neagră

Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm atacul forţelor armate ruse împotriva unei nave comerciale, care transporta cereale în Marea Neagră. Atacul a avut loc joi. Nava nu s-a scufundat.

Condamnat pe nedrept, un bărbat primeşte o despăgubire de 50 de milioane de dolari

Marcel Brown, un bărbat în vârstă de 34 de ani din Illinois, a primit o despăgubire uriaşă de peste 50 de milioane de dolari, după ce a petrecut aproape un deceniu în închisoare pentru o crimă pe care nu a comis-o.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Neputinţa lui Dumnezeu

Există o predică a Papei Francisc, rostită pe la începutul pontificatului său, în urmă cu vreo zece ani, în care încearcă să explice, atât cât cuvintele o pot face, o temă subtilă: Dumnezeu, care poate orice, un singur lucru nu Îşi îngăduie – să forţeze iubirea omului pentru El. Această măreaţă neputinţă seamănă cu a […]

Începe procesul fiului preşedintelui american, Hunter Biden

Fiul preşedintelui american, Hunter Biden, este acuzat de evaziune fiscală în valoare de 1,4 milioane de dolari şi cheltuieli extravagante, inclusiv pe droguri şi lucrătoare sexuale.

Ciolacu, întâlnire cu preşedintele Statului Israel: Am condamnat ferm atacurile teroriste

În care vizitei pe care o face joi în Israel, premierul Marcel Ciolacu s-a întâlnit cu preşedintele Isaac Herzog. „L-am asigurat pe preşedintel Isaac Herzog că România va continua să pledeze ferm pentru eliberarea tuturor ostaticilor şi am condamnat ferm atacurile teroriste asupra Israelului”, a scris pe X Marcel Ciolacu. Anterior, Marcel Ciolacu a avut, […]

Harvey Weinstein scapă de acuzaţii în Marea Britanie

Procurorii britanici au renunţat la acuzaţiile împotriva lui Harvey Weinstein, invocând lipsa unei perspective realiste de condamnare, după o analiză a probelor.

Shakira compară Fiscul spaniol cu „Inchiziţia”

Shakira a criticat modul în care autorităţile spaniole au gestionat cazul de fraudă fiscală ce a vizat-o, acuzând că acestea ar fi mai degrabă interesate de „condamnarea publică” decât de argumentele aduse de artistă.

Netanyahu condamnă decizia Regatului Unit de a opri unele licenţe de export: „ruşinoasă”

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a condamnat marţi decizia guvernului britanic de a suspenda unele licenţe de export de arme către Israel, calificând-o drept o „decizie ruşinoasă”, scrie Reuters. Reacţia vine după ce ministrul britanic de externe, David Lammy, a anunţat luni suspendarea a 30 din cele 350 de licenţe de export de arme către Israel, […]

Unul dintre cei mai valoroşi specialişti ruşi în studierea gazelor a primit ani grei de închisoare

Omul de ştiinţă rus Shiplyuk a fost condamnat la 15 ani de închisoare pentru trădare.

Deţinutul evadat din Penitenciarul Rahova a fost prins

Bărbat de 37 de ani, condamnat la 2 ani, 9 luni şi 297 de zile, care a fost considerat evadat, după ce marţi nu s-a prezentat la închisoare în urma permisei a fost prins. Hariton Marian Pencea fusese în permisiune pentru o zi şi nu s-a mai întors.

Un bărbat condamnat pentru furt, evadat din Penitenciarul Rahova

Un bărbat de 37 de ani, condamnat la 2 ani, 9 luni şi 297 de zile, aflat în ispăşirea pedepsei la Peniteciarul Rahova, este considerat evadat, după ce, marţi, nu s-a prezentat la închisoare. Hariton Marian Pencea fusese în permisiune pentru o zi.

Mai mulţi parlamentari turci s-au luat la bătaie în plen, provocând haos în Parlament

Parlamentul Turciei a fost cuprins de haos după ce o bătaie masivă a izbucnit între parlamentari, provocată de un schimb de replici tensionat legat de un deputat al opoziţiei încarcerat, Can Atalay, care fusese lipsit de imunitatea parlamentară, scrie The Guardian. Confruntarea a început când Ahmet Şık, membru al Partidului Muncitorilor din Turcia (TIP), de […]

Apel pentru reorganizarea alegerilor în Venezuela. Joe Biden susţine ideea unui nou scrutin

Biden a fost întrebat de un reporter dacă este de acord că ţara ar trebui să organizeze un nou scrutin, iar liderul de la Casa Albă a spus „Da”. Oficialii americani au declarat anterior că datele disponibile sugerau că Edmundo González, candidatul opoziţiei, l-a învins pe preşedintele în exerciţiu Nicolás Maduro, relatează POLITICO. Consiliul Naţional […]

Violatorul olandez condamnat se gândeşte să renunţe la voleiul pe plajă după criticile de la Paris

Jucătorul olandez de volei pe plajă Steven van de Velde, un violator condamnat, spune că se gândeşte să renunţe la acest sport dacă participarea sa la turneele internaţionale continuă să întâmpine obiecţii.

Alina Gorghiu anunţă aducerea în ţară a unui traficant de droguri

Bărbatul a fost adus în ţară în noaptea de marţi spre miercuri. „3 ani şi 8 luni de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc. Este condamnarea pe care a primit-o Nichifor Dragoş-Valentin. Un fugar adus aseară din Marea Britanie. A fost membrul unui grup infracţional organizat, care aducea heroină de la Bucureşti la […]

Cazul Raisa: Poliţistul care a omorât o fată pe trecerea de pietoni, condamnat la trei ani de închisoare

Poliţistul a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, deşi la primă instanţă a primit o condamnare cu suspendare. De asemenea, poliţistul va plăti daune morale. „Dosarul Raisa a ajuns la final! 3 ani cu executare pentru poliţistul care a omorât-o pe Raisa şi daune morale de 700.000 de euro! Decizia a fost […]

Prima condamnare în cazul violenţelor din Marea Britanie: Un bărbat va sta trei ani în închisoare

Derek Drummond a fost condamnat miercuri la trei ani de închisoare pentru că a participat la protestul violent din Southport, potrivit BBC. El este primul participant la proteste care a fost trimis la închisoare. De asemenea, el a fost condamnat pentru că lovit cu pumnul un poliţist. Violenţele au izbucnit după ce săptămâna trecută o […]

Doi fraţi, condamnaţi pentru proxenetism, aduşi în ţară din Olanda

Doi fraţi, condamnaţi la închisoare pentru proxenetism, au fost aduşi vineri seara în România din Olanda, a anunţat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.

Benjamin Netanyahu s-a adresat Congresului SUA. Apel pentru o alianţă împotriva Iranului

Yair Lapid numeşte discursul lui Netanyahu o „ruşine” Liderul opoziţiei israeliene, Yair Lapid, a criticat discursul prim-ministrului Benjamin Netanyahu, exprimându-şi indignarea faţă de eşecul lui Netanyahu de a susţine un acord pentru eliberarea captivilor rămaşi. Lapid a numit discursul o „ruşine” într-o postare pe reţelele sociale, subliniind tensiunile şi dezacordurile politice în curs din Israel. […]

Un bărbat a petrecut 30 de ani în închisoare înainte de a-i fi anulată condamnarea

Un judecător din Missouri a anulat condamnarea lui Christopher Dunn, care a petrecut mai mult de 30 de ani în închisoare pentru o crimă pe care a susţinut mult timp că nu a comis-o.

Comitetul olimpic olandez îi interzice violatorului condamnat să interacţioneze cu mass-media

Steven van de Velde, un jucător de volei pe plajă care a fost condamnat în 2016 pentru violarea unei fete de 12 ani, va fi izolat de coechipierii săi la Jocurile Olimpice de la Paris şi i se va interzice să vorbească cu presa, informează Inside the Games.

Biden, după condamnarea lui Evan Gershkovich: Jurnalismul nu este o crimă

„Astăzi, Evan Gershkovich a primit o pedeapsă de 16 ani într-o închisoare rusă, în ciuda faptului că nu a comis nicio crimă. Mai degrabă, a fost vizat de guvernul rus pentru că este jurnalist şi american. Facem eforturi pentru eliberarea lui Evan şi vom continua să facem acest lucru. După cum am spus de mult […]

Jurnalistul american Evan Gershkovich, condamnat de un tribunal rus la 16 ani de închisoare

Reporterul Wall Street Journal (WSJ) a fost arestat pentru prima dată de serviciile de securitate în martie anul trecut, în timp ce se afla într-o călătorie pentru un reportaj în oraşul Ekaterinburg, la aproximativ 1.600 kilometri de Moscova, relatează BBC. Procurorii l-au acuzat că lucrează pentru Agenţia Centrală de Informaţii (CIA), acuzaţii pe care Gershkovich, […]

Doi lideri de grupări infracţionale, condamnaţi în România, depistaţi în Spania

Doi români urmăriţi internaţional, condamnaţi pentru trafic de droguri şi constituirea unui grup infracţional organizat, au fost prinşi în Spania.

Lideri din întreaga lume condamnă incidentul armat de la mitingul lui Donald Trump

Numeroşi lideri mondiali au condamnat incidentul armat de la mitingul lui Donald Trump din Pennsylvania, în care fostul preşedinte a fost împuşcat în urechea dreaptă.