condamnare

Guvernul din Singapore salută condamnarea la şase ani de închisoare a lui Silviu Ionescu

Guvernul din Singapore a salutat decizia Curţii de Apel Bucureşti de a-l condamna definitiv, la şase ani de închisoare, pe fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu, pentru cele două accidente rutiere din decembrie 2009.

Jorge Jesus a acceptat o amendă de 25.000 de euro pentru incidentul din septembrie

Tehnicianul echipei Benfica Lisabona, Jorge Jesus, pus sub acuzare pentru că s-a opus cu violenţă forţelor de ordine ca să apere un suporter la un meci din septembrie 2013, va plăti o amendă de 25.000 de euro, această sumă urmând să revină unor instituţii.

Eurodeputat sloven vizat de un flagrant împreună cu Adrian Severin, condamnat la închisoare

Fostul eurodeputat sloven Zoran Thaler, vizat împreună cu Adrian Severin de un flagrant al unor jurnalişti britanici, a fost condamnat de justiţia slovenă la doi ani şi jumătate de închisoare şi la plata unei amenzi de 32.250 de euro pentru luare de mită în schimbul modificării legislaţiei UE.

Dosarul decontărilor ilegale: Trei medici, condamnaţi la câte 3 ani şi 6 luni de închisoare

Trei medici au fost condamnaţi la câte trei ani şi şase luni de închisoare cu executare şi alte 16 persoane la pedepse cu suspendare şi amenzi penale, în dosarul decontării frauduloase a unor bilete false de trimitere pentru investigaţii paraclinice şi pentru servicii medicale clinice.

Vâlcea: 16 ani închisoare pentru un bărbat care a violat trei fete şi a încercat să violeze alte 19

Un bărbat din Vâlcea trimis în judecată după ce a violat trei fete şi a încercat să violeze alte 19 minore cu vârste cuprinse între 7 şi 12 ani a fost condamnat la 16 ani de închisoare de către magistraţii Tribunalului Râmnicu Vâlcea.

Fostul director de cabinet al ministrului Muncii, condamnat la trei ani de închisoare cu executare

Iuliana Coruţ, fost director de cabinet al ministrului Muncii, a fost condamnată de Tribunalul Bucureşti la trei ani de închisoare cu executare în dosarul în care este acuzată că a luat mită pentru a ajuta o persoană să câştige concursul pentru funcţia de consilier afaceri europene la AMPOSDRU.

Knox şi fostul ei prieten, condamnaţi din nou pentru uciderea lui Meredith Kercher

Studenta americană Amanda Knox şi fostul ei prieten italian Raffaele Sollecito au fost condamnaţi joi, în apel, pentru uciderea colocatarei britanice a lui Knox, în 2007, Meredith Kercher, relatează AFP.

Foştii judecători Diaconescu şi Anghel, condamnaţi definitiv la patru ani şi şase luni închisoare

Foştii judecători de la Tribunalul Dolj Bogdan Diaconescu şi Laurenţiu Anghel au fost condamnaţi definitv, joi, de instanţa supremă, la patru ani şi şase luni de închisoare, pentru fapte de corupţie.

Relu Fenechiu, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare CU EXECUTARE. El s-a predat Poliţiei Judeţene Iaşi

Fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu a fost condamnat definitiv, joi, la cinci ani de închisoare cu executare, iar fratele acestuia, Lucian Fenehiu, a primit o pedeapsă tot de cinci ani de închisoare cu executare, în dosarul "Transformatorul".

PNL: Fenechiu e o mare pierdere pentru partid, sperăm că va trece cu bine prin această încercare

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat joi pentru MEDIAFAX, în urma condamnării la cinci ani de închisoare a lui Relu Fenechiu, că acesta este o "mare pierdere" pentru PNL, iar liberalii speră că "va trece cu bine prin această încercare" şi va rămâne apropiat partidului.

Instanţa supremă menţine condamnarea la zece ani şi trei luni de închisoare a lui Genică Boerică

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a menţinut, marţi, pedepsele dispuse în dosarul de spălare de bani al lui Genică Boerică, astfel că acesta are de executat zece ani şi trei luni de închisoare, decizia instanţei supreme fiind definitivă.

Mehedinţi: Doi primari şi doi foşti funcţionari publici, condamnaţi pentru fapte de corupţie

Primarul suspendat al unei comune mehedinţene a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu executare, iar alt primar şi doi foşti funcţionari publici au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare într-un dosar vizând retrocedări ilegale de terenuri, sentinţele nefiind însă definitive.

Un apartament, jumătate de casă şi un teren ale Monicăi Ridzi, menţinute sub sechestru de ICCJ

Apartamentul din Petroşani şi un teren intravilan ale Monicăi Iacob Ridzi, precum şi jumătate dintr-o casă pe care o deţine în coparticipaţie, au fost menţinute sub sechestru de judecătorii ICCJ care l-au condamnat, luni, pe fostul ministru la cinci ani de închisoare cu executare.

Chiuariu: Dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre fără probe. Voi face plângere la CEDO

Senatorul PNL Tudor Chiuariu, condamnat de instanţa supremă la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, susţine că ”dreptatea a fost înfrântă de o hotărâre dată fără probe şi fără bază legală”, el anunţând că va depune plângere la CEDO.

Vîntu, CONDAMNAT la doi ani de închisoare cu EXECUTARE în dosarul favorizării lui Nicolae Popa. El a fost dus în Arestul Central al Poliţiei Capitalei

Sorin Ovidiu Vîntu a fost condamnat definitiv, vineri, de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul favorizării lui Nicolae Popa, condamnat în 2006 în legătură cu prăbuşirea FNI.

Pocora: Sperăm ca Tudor Chiuariu să treacă de acest moment şi să rămână alături de PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat vineri pentru MEDIAFAX că liberalii nu comentează decizia instanţei în cazul senatorului Tudor Chiuariu, dar speră ca acesta "să depăşească momentul personal greu şi să rămână alături de PNL".

CRIZA DIN UCRAINA: UE avertizează Kievul cu „acţiuni” şi „consecinţe” şi îndeamnă la „o încetare imediată” a conflictelor

Uniunea Europeană s-a declarat "şocată" de violenţele din Ucraina, avertizând Kievul cu "posibile acţiuni" şi "consecinţe" asupra relaţiilor bilaterale.

Agresorul baschetbalistului Hardy, condamnat definitiv la şapte ani de închisoare cu executare

Instanţa supremă l-a condamnat definitiv, miercuri, la şapte ani de închisoare cu executare pe Ionuţ Tănăsoaia, agresorul baschetbalistului american Chauncey Hardy - decedat după ce a fost lovit cu pumnul în faţă, în urma unei altercaţii într-un club din Giurgiu, în 2011.

DOSARUL „Jaful secolului”: Inculpaţii, condamnaţi la 10 ani de închisoare

Judecătoria Sectorului 1 i-a condamnat pe Petru Nica, Romulus Aurelian Paven şi Gabriel Constantin Velescu la 10 ani de închisoare, iar pe Ionela Popa, iubita lui Velescu, la doi ani şi jumătate cu suspendare, în dosarul cunoscut drept "Jaful secolului".

Argeş: Bărbatul acuzat că a violat, ucis şi tranşat o femeie, condamnat la 19 de închisoare

Bărbatul acuzat că a violat, ucis şi tranşat o femeie al cărei cadavru a fost găsit, fără cap şi membre, în râul Argeş, a fost condamnat la 19 ani de închisoare de magistraţii Tribunalului Argeş, care au dispus şi plata de daune civile şi morale în cuantum de peste 400.000 de lei rudelor victimei.

Fostul prim-procuror de la Cornetu, Tomiţă Neagu, condamnat la cinci ani de închisoare

Fost prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Cornetu, Tomiţă Neagu, acuzat de DNA că ar fi primit un teren drept mită în schimbul rezolvării favorabile a unor dosare ale primarului din Jilava, Adrian Mladin, a fost condamnat, vineri, de CAB, la cinci ani de închisoare cu executare.

Iliescu, despre condamnarea lui Năstase: Devine agasantă chestiunea. Nu cred în conexiunea politică

Fostul şef al statului Ion Iliescu a declarat, miercuri, că Adrian Năstase a devenit pe nedrept şi în mod exagerat simbolul corupţiei în România, el spunând că noua condamnare a acestuia este un coşmar, o chestiune care devine agasantă, dar că el nu crede în conexiunea cu politicul.

Inspecţia Judiciară, sesizată de CSM în urma declaraţiilor lui Ponta despre condamnarea lui Năstase

Consiliul Superior al Magistraturii a decis, marţi, să sesizeze Inspecţia Judiciară în cazul declaraţiilor făcute de premierul Victor Ponta despre condamnarea lui Adrian Năstase, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali din CSM.

CONDAMNAREA lui Adrian Năstase, în presa internaţională. Cum relatează AFP şi BBC despre sentinţa primită de fostul premier

Presa internaţională relatează despre condamnarea lui Adrian Năstase la patru ani de închisoare pentru acte de corupţie, reamintind că este a doua oară când fostul premier ajunge la închisoare, în contextul în care Uniunea Europeană monitorizează eforturile României în combaterea corupţiei.

Gorghiu: O întreagă clasă politică trebuie să înveţe ceva din condamnarea lui Năstase

Deputatul PNL Alina Gorghiu susţine că întreaga clasă politică ar trebui "să înveţe ceva din condamnarea fostului premier" şi să nu folosească ideea unui proces politic în explicarea deciziei în cazul acestuia.

Vanghelie, despre condamnarea lui Năstase: E prea mult, indiferent de fapte. Creăm un precedent foarte periculos

Vicepreşedintele PSD Marian Vanghelie a declarat pentru "Gândul" că sentinţa primită de fostul premier Adrian Năstase în dosarul Zambaccian "este prea mult, indiferent de faptele pe care le-a făcut", avertizând că se creează "un precedent foarte periculos".

Adrian Năstase, CONDAMNAT DEFINITIV la 4 ani de închisoare cu executare în dosarul ZAMBACCIAN. Dana Năstase, 3 ani cu suspendare

Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, luni, de instanţa supremă, la patru ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită, iar soţia sa, Dana, a primit o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul Zambaccian.

MOTIVAREA tribunalului în dosarul „ICA”: Mencinicopschi, condamnat pentru că a urmărit „cu orice preţ” privatizarea ICA

Gheorghe Mencinicopschi a fost condamnat la şase ani de închisoare pentru că, susţin judecătorii în motivarea deciziei, el a urmărit "cu orice preţ" privatizarea ICA în favoarea firmei controlate de Dan Voiculescu, respectiv SC Grivco SA.

Dinel Staicu, condamnat la 11 ani de închisoare în dosarul fraudării Transgaz Mediaş

Fostul preşedinte al Societăţii de Investiţii Financiare Oltenia, Dinel Staicu, a fost condamnat, luni, la 11 ani de închisoare de Judecătoria Sectorului 2, în dosarul deschis de procurorii anticorupţie pentru fraudarea patrimoniului SC Transgaz SA Mediaş cu peste 11 milioane de euro.

Google, condamnat la o amendă de 900.000 de euro pentru atingere adusă vieţii private în Spania

Organismul spaniol de supraveghere a Internetului a ordonat, joi, gigantului american Google să plătească o amendă de 900.000 de euro pentru "încălcări grave" ale vieţii private.

O vioară Stradivarius furată în 2010, vândută la licitaţie pentru 1,6 milioane de euro

O vioară Stradivarius furată în decembrie 2010 la Londra şi recuperată intactă în luna iulie a fost vândută miercuri pentru suma de 1,6 milioane de euro la licitaţia organizată de casa Tarisio.

Vâlcea: Fostul primar Mircea Gutău, condamnat pentru abuz în serviciu în dosarul locurilor de joacă

Fostul primar al municipiului Râmnicu Vâlcea Mircia Gutău a fost condamnat, miercuri, la trei ani şi şase luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă calificată şi continuată, într-un dosar de achiziţie a şase locuri de joacă pentru municipalitate, decizia putând fi atacată cu recurs.

Solistul trupei Lostprophets, condamnat la 35 de ani de închisoare pentru pedofilie

Ian Watkins, solistul trupei rock britanice Lostprophets, a fost condamnat, miercuri, la 35 de ani de închisoare pentru tentativă de viol asupra unui bebeluş şi multiple agresiuni sexuale comise asupra minorilor.

Dan Diaconescu, condamnat la trei ani de închisoare cu executare pentru şantaj

Dan Diaconescu a fost condamnat, miercuri, de Judecătoria Sectorului 1, la trei ani de închisoare cu executare, pentru şantajarea fostului primar al comunei arădene Zărand şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.

Luciano Moggi, condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare în apel

Fostul director general al clubului Juventus Torino Luciano Moggi a fost condamnat, marţi, la Napoli, de instanţa de apel, la doi ani şi patru luni de închisoare cu executare, în procesul Calciopoli 2006.

Taximetrist condamnat la patru ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de minori şi de persoane

Un taximetrist vasluian în vârstă de 32 de ani a fost condamnat de Tribunalul Vaslui la patru ani şi opt luni de închisoare pentru trafic de minori şi de persoane după ce a racolat şi exploatat sexual două tinere atât în ţară, cât şi în bordeluri din străinătate, una dintre victime având 14 ani.

Dan Păsat, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare. Fostul deputat PDL s-a predat la Secţia 4 Poliţie

Fostul deputat Dan Păsat a fost condamnat definitiv, joi, de instanţa supremă, la trei ani de închisoare cu executare, pentru şantaj şi fapte de corupţie. Dan Păsat s-a predat la Secţia 4 Poliţie, de unde va fi transferat în Arestul Central al Poliţiei Capitalei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliţie.

Deputatul Nicolae Vasilescu, condamnat definitiv pentru corupţie, intenţiona să plece cu avionul în China

Deputatul PSD Nicolae Vasilescu, condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare, intenţiona să plece cu avionul în China, însă de pe Aeroportul "Henri Coandă" s-a întors acasă, marţi noapte, fiind anunţat de soţie că este căutat de poliţişti, au declarat oficiali din Poliţia Capitalei.

Eugen Brădean, condamnat la trei ani cu suspendare în dosarul „Mită la Hidroelectrica”

Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti (TB), la trei ani de închisoare cu suspendare, pentru complicitate la dare şi luare de mită, după ce şi-a recunoscut faptele.

Fotbalistul Mihail Rekudanov, condamnat la şase ani de închisoare pentru omor

Fotbalistul rus Mihail Rekudanov, fost component al echipei Torpedo Moscova, a fost condamnat la şase ani de detenţie într-un centru de maximă securitate, pentru că a ucis un tânăr din Asia Centrală.