conducere

Indemnizaţii de 8.800 euro la Transelectrica, la o zi după ce Ponta anunţă limitarea salariilor

AGA Transelectrica a stabilit remuneraţii brute lunare cuprinse între 6.800 de lei (1.500 euro) şi 38.000 de lei (8.800 euro) pentru directorii companiei şi de 7.000 lei (1.600 euro) net pe lună pentru membrii CS, la o zi după ce premierul Ponta a anunţat plafonarea salariilor în societăţile de stat.

Transgaz şi Romgaz vor fi conduse de actualii directori ai Ţiriac Holdings şi E.ON Gaz Distribuţie

Directorul general al Ţiriac Holdings, Petru Văduva, ar putea fi numit luni în funcţia de director general al Trasngaz Mediaş, iar directorul E.ON Gay Distribuţie, Virgil Metea, va prelua conducerea producătorului de gaze Romgaz Mediaş, a declarat ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niţă.

Daniel Dăianu ar urma să fie prim-vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară – surse

Daniel Dăianu ar urma să ocupe poziţia de prim-vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară (ASF), au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, surse din USL, conform cărora acesta va asigura conducerea organismului alături de Dan Radu Ruşanu, care va fi preşedinte.

Lideri ai USL se reunesc la Parlament. Ar putea fi abordată şi problema schimbării şefului ANAF

Lideri ai USL se vor reuni, luni seara, la Parlament pentru o discuţie privind mai multe teme politice, ocazie cu care ar urma să fie abordată şi problema schimbării din funcţie a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), au declarat surse politice.

Şerban Pop, anunţat că va fi retras din ANAF. Ponta nu a semnat încă decizia de eliberare şi aşteaptă discuţia politică – surse

Şerban Pop a fost anunţat că va fi retras de la conducerea ANAF într-o discuţie avută, luni, cu premierul Victor Ponta, au declarat surse guvernamentale, în timp ce oficiali din Finanţe precizează că postul ar urma să fie preluat de Gelu Ştefan Diaconu, secretar de stat în Ministerul Economiei.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR Marfă a fost numit director general al Companiei Aeroporturi Bucureşti

Preşedintele Consiliului de Administraţie al CFR Marfă, Liviu Radu, a fost numit director general al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), iar Radu Merica, fost CEO Ţiriac Holdings, va fi noul preşedinte al Consiliului de Administraţie.

LISTA CANDIDAŢILOR la funcţiile din conducerea PSD

Congresul PSD se reuneşte, vineri şi sâmbătă, la Sala Palatului, pentru a decide, prin vot, asupra noii structuri de conducere a partidului, singurul candidat la şefia formaţiunii fiind actualul preşedinte, Victor Ponta, în timp ce Liviu Dragnea candidează la funcţia de preşedinte executiv.

Un fost director general al CFR Marfă, George Micu, a preluat conducerea CFR SA

Noul Consiliu de Administraţie al CFR SA l-a numit pe George Micu, fost director general al CFR Marfă, la conducerea companiei care administrează infrastructura feroviară.

BVB ar putea trece la sistemul dualist de conducere, dacă solicitarea unor acţionari va fi aprobată

SIF Moldova şi SSIF Broker au solicitat administratorilor Bursei de Valori Bucureşti (BVB) să completeze ordinea de zi a şedinţei AGA din aprilie cu propunerea de trecere la un sistem dualist de conducere, format din Directorat şi Consiliu de Supraveghere.

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene şi-a ales conducerea: Oprişan – preşedinte, vicepreşedinţi din partea PSD, PNL, UDMR

Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene şi-a ales, joi, noua conducere, în funcţia de preşedinte al UNCJR fiind validat Marian Oprişan, iar pentru funcţiile de vicepreşedinte şefi de consilii judeţene din partea PNL, PSD şi UDMR.

Mihai Ţurcanu a demisionat de la conducerea ANSVSA – surse

Mihai Ţurcanu a demisionat de la conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA), au declarat surse oficiale.

Ponta anunţă că ANSVSA va avea o altă conducere

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară (ANSVSA) va avea o altă conducere, a anunţat premierul Victor Ponta. Instituţia este condusă în prezent de Mihai Ţurcanu, sprijinit de PNL.

Dan Baranga, fost prefect de Ilfov în Guvernul Boc, numit de Ponta la şefia Rezervelor de Stat

Dan-Cornel Baranga, fost prefect al judeţului Ilfov în Guvernul Boc, a fost trecut de premierul Victor Ponta din postul de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) la şefia Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat.

Laura Oprean: Voi analiza o posibilă candidatură la DNA, după ce MJ stabileşte procedura

Şeful interimar al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Oprean, a spus că nu poate analiza eventualitatea unei candidaturi la conducerea DNA decât după ce Ministerul Justiţiei va elabora un regulament de organizare, adăugând că a transmis MJ o listă cu potenţiali procurori-candidaţi.

Foşti directori ai Electrica, condamnaţi la pedepse cu executare, fostul director general, achitat

Instanţa supremă a condamnat miercuri la pedepse cu executare între trei şi opt ani de închisoare foşti directori ai societăţii Electrica Banat şi a dispus achitarea fostului director general al Electrica SA, Lucian Silviu Boghiu.

Laminorul Brăila are o nouă conducere, după ce Mechel a vândut compania

Combinatul Laminorul Brăila (LMRU), vândut recent de grupul rus Mechel către firma Invest Nikarom din Bucureşti, are de vineri un nou director general, Katylkou Hleb, şi un nou preşedinte al Consiliului de Administraţie, Eduard Chimac, cei doi lucrând şi anterior pentru companii din grupul Mechel.

ANALIZĂ: Liberalii îşi votează Statutul şi conducerea partidului în Congresul care are loc vineri şi sâmbătă

Liberalii se reunesc, vineri şi sâmbătă, în Congres, pentru adoptarea Statutului şi alegerea conducerii, totul pe fondul acuzaţiilor privind concentrarea puterii în mâna preşedintelui PNL lansate la adresa lui Crin Antonescu de către Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman şi Ludovic Orban.

CFR Marfă are o nouă conducere, formată din economişti, ingineri şi jurişti

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, a anunţat joi noua conducere a CFR Marfă, formată din economişti, ingineri şi jurişti, despre care a spus că nu vor avea contribuţii directe în privatizare dar ar trebui "să mai repare ceea ce se mai poate repara" în activitatea companiei.

Avocatul Vlad Stoica, numit şef al Cancelariei premierului

Avocatul Vlad Ştefan Stoica, fost preşedinte onorific al Asociaţiei pentru promovarea principiilor sociale şi democratice ale tinerilor din România şi, potrivit propriilor declaraţii, pasionat de raliuri, a fost instalat de premierul Victor Ponta la conducerea Cancelariei.

Antonescu: Congresul PNL va fi pe 22 şi 23 februarie, modificăm Statutul şi alegem noua conducere

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că Delegaţia Permanentă a convocat congresul partidului pe 22 şi 23 februarie, în Bucureşti, pentru modificarea Statutului, adoptarea noului program politic şi alegerea noii conduceri a partidului.

Un influent vicepreşedinte al IBM se retrage din funcţie după 36 de ani în companie

Vicepreşedintele IBM Mike Daniels, şeful diviziei de servicii, cea mai mare a grupului, se retrage din activitate după 36 de ani petrecuţi în companie.

Ponta schimbă conducerea INS: A comis o greşeală gravă, vreau oameni pe care să mă bazez

Premierul Victor Ponta a anunţat că a solicitat secretarului general al Guvernului să pregătească schimbarea conducerii Institutului Naţional de Statistică pentru "greşeala gravă" comisă în calcularea PIB pe 2011, arătând că are nevoie ca la INS să lucreze oameni pe care se poate baza.

Judecătorul Mircea Aron şi procurorul Oana Schmidt Hăineală candidează la preşedinţia CSM

Judecătorul Mircea Aron şi procurorul Oana Schmidt Hăineală, în prezent vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, candidează la funcţia de preşedinte al CSM.

Noul director al Aeroportului „Henri Coandă” este Cornel Poteraşu. El fusese demis în august

Noul director al Aeroportului "Henri Coandă" este Cornel Poteraşu, destituit în 31 august în urma scandalul izbucnit după uciderea studentei japoneze, a declarat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu, afirmând că Poteraşu nu a avut nicio vină întrucât paza aeroportului era asigurată de MAI.

Şeful DGIPI şi adjuncţii acestuia vor fi numiţi direct de către premier, nu prin ordin de ministru

Şeful Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DGIPI) din Ministerul Afacerilor Interne şi adjuncţii acestuia vor fi numiţi prin decizie a premierului, şi nu prin ordin al ministrului de resort, ca până în prezent.

Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim

Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri Rodin Traicu a demisionat din funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Oltchim, poziţie pe care a fost numit provizoriu la finele lunii iulie, invocând motive de incompatibilitate.

Juncker va fi urmat la conducerea Eurogroup de ministrul de Finanţe al Olandei

Liderii zonei euro au convenit la summit-ul de la sfârşitul săptămânii trecute ca ministrul de Finanţe al Olandei, Jeroen Dijsselbloem, să devină preşedinte al Eurogroup după retragerea actualului şef, Jean-Claude Juncker, la începutul anului 2013, potrivit unor surse citate de postul TV german ARD.

Guvernul caută bancher pentru postul de vicepreşedinte Eximbank. Mandreş a fost respins de BNR

Guvernul caută un bancher pentru unul dintre posturile de vicepreşedinte la Eximbank, după ce Mihai Mandreş nu a primit aprobarea BNR pentru această poziţie.

Omul de televiziune Niels Schnecker va conduce Consiliul de Administraţie al CFR SA

Omul de televiziune Niels Schnecker, realizator de programe la postul Antena 3, va conduce Consiliul de Administraţie al companiei CFR SA din postura de preşedinte, informaţia fiind confirmată pentru MEDIAFAX de către ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi.

Boc, întrebat dacă vrea să revină în conducerea PDL: Eu mă ocup exclusiv de Primăria Cluj-Napoca

Fostul preşedinte al PDL Emil Boc spune că nu este interesat să candideze în primăvara anului viitor pentru o funcţie în conducerea centrală a partidului, la o viitoare Convenţie, urmând să se ocupe exclusiv de Primăria Cluj-Napoca.

Ponta l-a numit la şefia AVAS pe Adrian Volintiru, fost director la Rompetrol, Relad şi Vulcan

Premierul Victor Ponta l-a retras pe Marius Lucian Obreja din postul de preşedinte al Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) şi l-a numit la conducerea instituţiei pe Adrian Volintiru, fost director la Rompetrol, Relad şi Vulcan Bucureşti.

CHINA şi-a ales conducătorii. Cine sunt cei şapte oameni care vor decide în ţara cu cea mai numeroasă populaţie din lume – VIDEO

Comitetul permanent al Biroului politic al Partidului Comunist Chinez, centrul decizional al puterii din China, va fi format din şapte membri, faţă de nouă anterior, iar componenţa acestuia, anunţată joi, respectă previziunile majorităţii experţilor.

Noua conducere supremă a Partidului Comunist Chinez a fost redusă la şapte membri

Noua conducere supremă a Partidului Comunist Chinez (PCC) anunţată joi a fost redusă de la nouă la şapte membri, potrivit agenţiei China Nouă.

Li Keqiang, promovat într-o poziţie care îi asigură funcţia de premier în martie

Vicepremierul chinez Li Keqiang a fost promovat, joi, în cadrul cercului de lideri de cel mai înalt nivel şi se află astfel în poziţia de a deveni, în martie, viitorul premier al lui Xi Jinping, noul lider chinez.

Gabriel Postolache, noul preşedinte interimar al PDL Vrancea, în locul lui Alin Trăşculescu

PDL l-a numit pe Gabriel Postolache, primar în comuna Ţifeşti, preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a partidului din Vrancea, în locul lui Alin Trăşculescu.

Philippe Lhotte a primit avizul BNR pentru funcţia de director general al BRD şi membru CA

Banca Naţională a României a aprobat numirea lui Philippe Charles Lhotte ca director general al BRD - Groupe Societe Generale şi membru al Consiliului de Administraţie al băncii, urmând ca acesta să fie ales preşedinte al CA.

APPLE reorganizează conducerea. Directorul responsabil cu hărţile a fost CONCEDIAT

Directorul general al Apple Tim Cook a lansat un proces de reconfigurare a conducerii pentru perioada post-Steeve Jobs, în care şeful diviziei de software pentru aparate mobile, Scott Forstall, şi directorul de retail, John Browett, vor pleca din companie, relatează Bloomberg.

Ministerul Economiei a schimbat directorul general şi preşedintele CA la Transelectrica

Compania Transelectrica (TEL), controlată de Ministerul Economiei, are un nou director general, Andrei Gabriel Benghea-Mălăieş, şi un nou preşedinte CA, Gabriel Gheorghe.

Duşa: În scurt timp vom opera schimbări la conducerea IPJ Timiş

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a declarat, joi, la Timişoara, că pregăteşte o schimbare la conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, deoarece actualul şef, care este detaşat pe şase luni, a cerut să fie retrimis acasă.

Noul director Oltchim: În două săptămâni trebuie să repornim instalaţiile şi să plătim salariile. Mâine Victor Ponta va arăta planul de finanţare a combinatului

Noul director general al Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Bălan, a declarat, miercuri, că va avea discuţii cu băncile pentru a fi deblocate conturile combinatului, astfel încât în termen de două săptămâni să fie repornite instalaţiile şi să fie plătite salariile restante.