conducere

Boc va discuta cu reprezentanţii PSD situaţia lui Emilian Cutean

Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că va discuta cu reprezentanţii PSD despre situaţia lui Emilian Cutean, judecat pentru corupţie, dar reinstalat la conducerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, arătând că acesta a fost numit în funcţie la propunerea PSD.

IRS renunţă la 1.200 de angajaţi, iar Cristian Burci preia postul de director general

Cristian Burci, preşedinte şi acţionar majoritar al International Railway Systems (IRS), va prelua şi funcţia de director general al companiei, după demisia lui Juergen von Schwerin, survenită unui amplu proces de restructurare, care presupune renunţarea la 1.200 de angajaţi.

Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu are un nou director general

Noul director general al Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu din Constanţa este, începând de miercuri, Cristian Păvălaşc, numit prin ordin al Ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, transmtie corespondentul MEDIAFAX.

Emilian Cutean a fost reinstalat la Secretariatul pentru Revoluţionari

Fostul deputat PSD Emilian Cutean, judecat pentru corupţie, a fost reinstalat la conducerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor, prin decizie a premierului Emil Boc, în locul lui Nicolae Puiu Fesan, eliberat din funcţie.

Liliana Mincă, numită preşedinte la Agenţia de Control al Exporturilor

Fostul director general al Loteriei Române Liliana Mincă (PC) a fost numită la conducerea Agenţiei Naţionale de Control al Exporturilor, în locul lui Cristian Munteanu, eliberat din funcţie.

Directorul general al companiei care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 ar putea fi ales joi

Acţionarii EnergoNuclear, compania care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 la Cernavodă, se vor întâlni joi, în prima adunare generală a acţionarilor, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi este alegerea şefului acesteia, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor.

Directorul general al companiei care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 ar putea fi ales joi

Acţionarii EnergoNuclear, compania care va construi reactoarele nucleare 3 şi 4 la Cernavodă, se vor întâlni joi, în prima adunare generală a acţionarilor, iar unul dintre punctele de pe ordinea de zi este alegerea şefului acesteia, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse apropiate discuţiilor.

TMK Europe vrea să reducă şi la TMK-Artrom Slatina numărul administratorilor la fel ca la TMK-Reşiţa

Grupul rus TMK Europe, acţionarul majoritar al combinatului siderurgic TMK-Artrom Slatina, vrea să reducă numărul de administratori ai companiei de la nouă la şapte şi să-l numească în funcţia de director general pe Adrian Popescu, unul dintre membrii actuali ai Consiliului de Administraţie.

Sârbu a demis 60 de directori ai APIA

Ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu, a demis, joi, 18 directori din conducerea centrală a Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) şi 42 de directori la nivel local, motivând că nu a fost respectat termenul de începere a plăţilor la hectar către fermieri.

Ringier România închide gratuitul Compact

Ringier România închide gratuitul Compact, ultima apariţie fiind cea din 26 februarie, şi înfiinţează Divizia de Ziare, care va reuni cele două divizii de ziare ale companiei, sub conducerea lui Claudiu Şerban, directorul general adjunct al Ringier.

Congresul PNL, în 20-21 martie

Preşedintele PNL, Călin Popescu Tăriceanu a anunţat, miercuri, că liberalii se vor reuni în congres, în 20 şi 21 martie, la Palatul Parlamentului, Bogdan Olteanu menţionând că congresul are pe ordinea de zi modificarea statutului şi alegerea noii conduceri a partidului.

Un nou sistem de evaluare şcolară, elaborat de Ministerul Educaţiei

Ministerul Educaţiei va prezenta Guvernului, în aprilie, un proiect de lege privind învăţământul care reglementează sistemul de evaluare şcolară, descentralizarea învăţământului preuniversitar, organizarea, conducerea şi finanţarea învăţământului superior, potrivit unui document obţinut de MEDIAFAX.

Marica: Guvernul să lămurească până unde merge intervenţia politicului în funcţii publice

Liderul "Sed Lex", Vasile Marica, a declarat, luni, că a fost informat că în teritoriu se strâng bani pentru desemnarea unor persoane în funcţii de conducere din instituţii publice pe criterii politice, cerând Guvernului să lămurească până unde merge intervenţia politicului în acest sistem.

O femeie a picat de 771 de ori examenul pentru permisul de conducere

O femeie, în vârstă de 68 de ani, din Coreea de Sud a picat de 771 de ori examenul pentru permisul de conducere, însă nu şi-a pierdut speranţa că într-o zi îl va obţine, informează poliţia.

Ingrid Zaarour, înlocuită la ANRP de consiliera lui Geoană

Ingrid Zaarour a fost eliberată din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, conducerea instituţiei fiind preluată de către Ancuţa Gianina Oprea, consiliera preşedintelui PSD Mircea Geoană.

Şeful IPJ Braşov şi alţi poliţişti, cercetaţi prealabil

Conducerea IGPR a decis declanşarea procedurii de cercetare prealabilă faţă de şeful Inspectoratului de Poliţie al judeţului Braşov, Constantin Arişanu, şeful Poliţiei municipiului Braşov, Ioan Dorel David, şeful secţiei 4 Poliţie Braşov, Dan Buleandra, precum şi faţă de doi poliţişti de la Compartimentul Urmăriri, din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale.

Predoiu îl propune pe Morar la conducerea DNA

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îl propune pe procurorul Daniel Morar în continuare la conducerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Preşedinta CRP: Sper ca domnul Geoană să fie, în viitor, partenerul nostru

Preşedinta CRP, Indira Crasnea, a declarat marţi, după întâlnirea informală cu preşedintele Senatului, Mircea Geoană, că speră că acesta va fi, pe viitor, partenerul reprezentanţilor mass-media în Coaliţie, în ceea ce priveşte problema drepturilor de autor în presă.

Silvian Ionescu (PDL) revine la conducerea Gărzii de Mediu

Silvian Ionescu (PDL) a fost numit la conducerea Gărzii de Mediu, instituţie pe care a mai condus-o în perioada 2005-2007, prin decizie a premierului Emil Boc.

Ionel Georgescu, avizat de PSD pentru şefia DGIPI

Adjunctul Direcţiei Generale Anticorupţie, Ionel Georgescu, a fost avizat, luni, de conducerea PSD, pentru a prelua şefia DGIPI, au declarat pentru MEDIAFAX surse din PSD.

Ministrul canadian al Apărării, posibil candidat la conducerea NATO

Ministrul canadian al Apărării, Peter MacKay, este flatat pentru că a fost citat drept posibil candidat la conducerea NATO, a declarat sâmbătă purtătorul său de cuvânt, sugerând însă că el este destul de ocupat cu funcţia sa actuală.

Sorin Boca: Bergodi vine sâmbătă să negociem

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Sorin Boca, a declarat că antrenorul italian Cristiano Bergodi este aşteptat, sâmbătă, la Iaşi pentru a negocia preluarea conducerii tehnice a echipei din dealul Copoului.

Anca Dumitru a primit avizul CNVM pentru funcţia de director general al BVB – surse

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat, joi, numirea Ancăi Dumitru în funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), după demisia lui Stere Farmache din poziţia de conducere în luna decembrie a anului trecut, au declarat pentru MEDIAFAX surse din piaţa de capital.

Năstase: Demisia lui Oprea de la conducerea PSD Ilfov e firească

Preşedintele consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, înaintea întâlnirii liderilor PSD de la Snagov, că demisia lui Gabriel Oprea din funcţia de preşedinte al PSD Ilfov este normală şi firească.

Geoană: Virgil Ardelean nu va rămâne la conducerea DGIPI

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, miercuri, la Snagov, înaintea întâlnirii cu conducerea partidului, că Virgil Ardelean nu va rămâne la conducerea Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă din MAI.

Vanghelie : Demisia lui Oprea era un lucru aşteptat

Preşedintele PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că demisia lui Gabriel Oprea din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor era un lucru aşteptat, după ce acesta a încercat să facă "un joc de neimaginat".

Sindicaliştii BCR anulează greva generală (Video)

Sindicaliştii Băncii Comerciale Române (BCR) anulează greva generală anunţată pentru miercuri, după ce au primit o ofertă din partea administraţiei băncii, aceasta urmând să fie analizată de membrii Sindicatului Liber din BCR.

Oprea: Secretarii de stat numiţi la MAI sunt agreaţi de conducerea partidului

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, a declarat, luni, înaintea Biroului Permanent Naţional al PSD, că a venit să le transmită colegilor din BPN că secretarii de stat numiţi de el la MAI sunt agreaţi de conducerea partidului.

Stolojan: Situaţia de la MAI este problema PSD

Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că situaţia numirilor de la MAI şi retragerea sprijinului politic acordat ministrului Gabriel Oprea este "problema" PSD-ului, acelaşi lucru susţinându-l şi secretarul executiv al PDL, Mircea Toader.

SNLO şi complexele energetice din zonă vor avea, de luni, noi directori – surse

Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO) şi complexele energetice din zonă vor avea de luni noi directori generali, numiţi în funcţii din partea PSD şi PDL, au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, surse din rândul celor două formaţiuni politice.

Circa 300 de angajaţi de la Electroputere Craiova ar putea fi disponibilizaţi

Aproximativ 300 de angajaţi de la Electroputere Craiova ar putea fi disponibilizaţi în perioada următoare, liderul de sindicat Aurel Bojenoiu afirmând că la sfârşitul lunii va avea loc un Consiliu de Administraţie unde va fi discutată problema forţei de muncă de la fabrică.

Un liberal cere congres extraordinar pentru schimbarea conducerii centrale a PNL

Fostul secretar coordonator al PNL Iaşi, Valerian Sălăvăstru, finul liderului liberal ieşean Relu Fenechiu, solicită organizarea unui congres extraordinar al PNL pentru schimbarea actualei conduceri centrale a PNL, considerând că şefii liberali au negociat neprofesionist formarea guvernului.

Ordonanţa CSAT, justificată de Guvern prin necesitatea evitării unor „deficienţe”

Ordonanţa care permite preşedintelui Senatului, post ocupat de Mircea Geoană, să participe la lucrările Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), ca vicepreşedinte, este justificată de Guvern prin necesitatea unei conduceri care să "reflecte importanţa" Consiliului şi evitarea unor "deficienţe".

Guvernul limitează cheltuielile pentru achiziţii şi deplasări şi numărul funcţiilor de conducere

Cheltuielile pentru achiziţionarea de maşini şi mobilier vor fi reduse anul viitor cu 50% faţă de 2008, iar numărul total al posturilor de conducere va fi limitat la maximum 12% din numărul total al funcţiilor publice, a anunţat premierul Emil Boc, la finalul şedinţei de marţi a Guvernului.

Fostul şef al Direcţiei Silvice Iaşi Florian Munteanu va prelua conducerea Romsilva

Fostul şef al Direcţiei Silvice Iaşi în perioada guvernării Năstase, Florian Munteanu, va prelua funcţia de director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, ministrul Agriculturii, Ilie Sârbu.

Tăriceanu şi Orban vor candida pentru şefia PNL

Liberalii vor convoca congresul ordinar al PNL, conform prevederilor statutului formaţiunii, cel mai probabil în luna iulie, la şase luni de la Delegaţia Permanentă, pentru şefia partidului exprimându-şi intenţia de a candida, până în acest moment, Călin Popescu Tăriceanu şi Ludovic Orban.

Sârbu: Persoanele din minister care s-au implicat politic ar trebui să plece

Noul ministru al Agriculturii Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, Ilie Sârbu, a declarat marţi, la preluarea portofoliului, că angajaţii din minister care s-au "remarcat prea mult" în zona politică ar trebui să se retragă.

Senatorii au depus jurământul de credinţă (Video)

Senatorii au depus, vineri, în plenul Senatului, jurământul de credinţă faţă de ţară şi popor, cu mâna pe Biblie şi Constituţie, în cadrul unei şedinţe solemne, care a început cu intonarea imnului de stat.

Liderii PSD şi PDL s-au reunit la Senat

Emil Boc, Theodor Stolojan şi alţi lideri democrat-liberali participă, luni, la această oră, la o şedinţă comună cu conducerea PSD, care are loc la Senat, în contextul retragerii lui Theodor Stolojan din poziţia de premier desemnat.