congres

Băsescu: Eu nu ştiu vreun dosar care să fi fost făcut la comandă, dar sunt politicieni care cred că se poate interveni în justiţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Congresul avocaţilor, că el nu ştie vreun dosar care să fi fost făcut la comandă, în schimb sunt foarte mulţi politicieni care cred că se poate interveni în justiţia din România.

Vizitele turistice la Casa Albă vor fi anulate din cauza măsurilor de austeritate

Vizitele la Casa Albă, populare în rândul turiştilor care vin la Washington, vor fi anulate din acest weekend, din cauza măsurilor de austeritate intrate în vigoare săptămâna trecută, a anunţat marţi Biroul de vizite al reşedinţei oficiale.

Delegaţii PDL Covasna vor vota după propria opţiune la Convenţie. Liderul filialei a semnat la Blaga

Cei 54 de delegaţi ai PDL Covasna care vor participa la Convenţia Naţională din 23 martie nu vor primi un mandat clar în vederea sprijinirii unui anumit candidat pentru funcţia de preşedinte al partidului, ci fiecare va vota după propria opţiune.

Congresul american pregăteşte o consolidare a sancţiunilor împotriva Iranului

Un proiect de extindere a sancţiunilor împotriva Iranului a fost depus miercuri la Camera Reprezentanţilor, repezentând o nouă iniţiativă ce urmăreşte descurajarea Teheranului în vederea obţinerii armei nucleare.

Jack Lew, confirmat în funcţia de secretar al Trezoreriei de către Senatul american

Senatul american a aprobat miercuri nominalizarea lui Jack Lew la conducerea Departamentului Trezoreriei, în pofida legăturilor acestuia cu Wall Street-ul în timpul crizei financiare.

Colegiul Director al PDL a propus organizarea Convenţiei Naţionale a partidului în 23 martie, la Romexpo, cu 5.000 de delegaţi

Colegiul Director al PDL a decis, vineri, să propună CNC organizarea Convenţiei Naţionale a partidului în 23 martie, la Romexpo, la care să participe 5.000 de delegaţi.

Congresul extraordinar al PNL: Modificările propuse la Statut au fost adoptate. Amendamentele lui Tăriceanu, nesupuse votului

Congresul extraordinar al PNL a început, vineri, în prezenţa a 1.303 de delegaţi şi a invitaţilor din partea partidelor guvernamentale, a reprezentanţilor UDMR, a minorităţilor naţionale şi a liderilor liberalilor europeni. Modificările propuse la Statutul PNL de către Delegaţia Permanentă au fost adoptate cu 1424 de voturi "pentru" şi 3 "împotrivă", iar amendamentele formulate de fostul lider PNL Călin Popescu Tăriceanu nu au mai fost supuse votului.

ANALIZĂ: Liberalii îşi votează Statutul şi conducerea partidului în Congresul care are loc vineri şi sâmbătă

Liberalii se reunesc, vineri şi sâmbătă, în Congres, pentru adoptarea Statutului şi alegerea conducerii, totul pe fondul acuzaţiilor privind concentrarea puterii în mâna preşedintelui PNL lansate la adresa lui Crin Antonescu de către Călin Popescu Tăriceanu, Andrei Chiliman şi Ludovic Orban.

Tăriceanu: Voi participa la Congres. Mă îngrijorează şi decepţionează somnolenţa democratică

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, la finalul şedinţei Delegaţiei Permanente a partidului, că va lua partea la Congresul PNL, însă este "îngrijorat" şi "decepţionat" de atitudinea din partid şi de "somnolenţa democratică".

Chiţoiu, Orban, Tăriceanu, Chiliman, David, Djuvara – la Congresul PNL din partea PNL Sector 1

PNL Sector 1 a aprobat, marţi, lista delegaţilor filialei la Congresul PNL din 22-23 februarie 2013, printre aceştia numărându-se Daniel Chiţoiu, Ludovic Orban, Diana Tuşa, Călin Popescu Tăriceanu, Ramona Mănescu, Cristian David, Andrei Chiliman, Neagu Djuvara şi Stejărel Olaru.

Chiliman: Nu accept o poziţie numită în conducerea PNL. E posibil să candidez pe o funcţie

Primarul liberal al Sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat că nu va accepta o funcţie în conducerea PNL dacă aceasta va fi una numită, precizând că este posibil să candideze pentru o astfel de funcţie dacă la nivelul Congresului se va vota uninominal.

Discursul lui Obama despre Starea Naţiunii. Principalele puncte

Bugetul, modificările climatice şi situaţia Coreei de Nord s-au aflat, între altele, printre principalele puncte abordate de preşedintele american Barack Obama în discursul despre Starea Naţiunii susţinut marţi seara în Congresul Statelor Unite.

Senatul american va avea doi membri de culoare, o premieră în istoria SUA

Senatul american va număra pentru prima dată în istoria Statelor Unite doi membri de culoare, după nominalizarea de miercuri a unui înlocuitor pentru John Kerry, devenit secretar de Stat.

Democrata Gabrielle Giffords, împuşcată în cap acum doi ani, şi-a mustrat colegii în Congres pentru lipsa de acţiune privind armele de foc

Democrata Gabrielle Giffords, la doi ani după ce a fost împuşcată cu un glonţ în cap, dar a rămas în viaţă, a venit şchiopătând în faţa colegilor din Congresul american, unde a vorbit cu dificultate, dar suficient cât să îi mustre pentru lipsa de acţiune privind armele de foc.

Chuck Hagel, nominalizat la conducerea Pentagonului, audiat de Senat joi

Chuck Hagel, nominalizat de către Barack Obama la şefia Pentagonului, îşi prezintă priorităţile joi, la ora locală 9.30 (16.30, ora României), în faţa senatorilor din cadrul Comisiei pentru Forţele Armate, într-o audiere care promite să fie animată de criticii săi republicani.

Congresul SUA a alocat 60 de miliarde de dolari pentru reconstrucţie în urma uraganului Sandy

Congresul american a aprobat definitiv luni un ajutor excepţional în valoare de 60,2 miliarde de dolari pentru reconstrucţia regiunilor de coastă ale Statelor Unite devastate de uraganul Sandy la sfârşitul lui octombrie, după trei luni de dispute bugetare.

Antonescu: E o chestiune de demnitate din partea lui Chiliman dacă mai rămâne în PNL după congres

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că dacă el va fi reales la şefia partidului, pentru Andrei Chiliman ar trebui să fie o chestiune de demnitate dacă mai rămâne în partid după congres.

Antonescu: Congresul PNL va fi pe 22 şi 23 februarie, modificăm Statutul şi alegem noua conducere

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că Delegaţia Permanentă a convocat congresul partidului pe 22 şi 23 februarie, în Bucureşti, pentru modificarea Statutului, adoptarea noului program politic şi alegerea noii conduceri a partidului.

Tăriceanu: Alegerile în PNL ar trebui să se facă uninominal. Listele nu aduc voci cu rezonanţă

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că alegerile în congresul PNL ar trebui să se facă în mod uninominal pentru funcţiile de conducere, deoarece listele prevăzute în actualul Statut nu dau posibilitatea afirmării unor "voci cu rezonanţă".

Antonescu vrea congres extraordinar al PNL în 23-24 februarie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că propunerea sa este ca Delegaţiei Permanente a partidului, ce ar putea avea loc peste o săptămână, să îi fie propusă organizarea congresului extraordinar al formaţiunii în 23-24 februarie.

Donald Trump şi Fidel Castro, mai populari decât Congresul SUA

Congresul american nu a mai fost vreodată atât de nepopular în Statele Unite, fiind mai puţin preferat varzei de Bruxelles, ambuteiajelor sau Franţei, potrivit unui sondaj apărut marţi.

Raluca Turcan: Cei care cer „congres pe bune” în PDL nu ar fi fost în conducere fără susţinere

Vicepreşedintele PDL Raluca Turcan a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că mulţi dintre democrat-liberalii care cer "congres pe bune" în PDL nu ar fi fost în conducerea partidului dacă nu ar fi fost susţinuţi de cei care au candidat la preşedinţia PDL.

Ponta: Structurile locale ale PSD vor avea alegeri interne de pe 1 februarie până la Congres

Preşedintele PSD, Victor Ponta, anunţat, luni, că structurile locale ale PSD vor avea alegeri interne începând din 1 februarie şi până la Congresul stabilit să aibă loc în 19-20 aprilie în Bucureşti.

Ponta: Propun organizarea Congresului pe 20 aprilie. PSD nu trebuie să se confunde cu Guvernul

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN, la care a avut şi presa acces, că propune organizarea Congresului pe 20 aprilie, el arătând că la acest for partidul trebuie pregătit pentru a exista şi acţiona separat de Guvern.

Alegerile prezidenţiale din SUA: Congresul american numără voturile exprimate de marii electori

Congresul american se reuneşte vineri pentru a număra cele 538 de voturi ale marilor electori şi pentru a-l proclama oficial învingător pe Barack Obama, o formalitate învechită dar indispensabilă.

Noul Congres american are un număr record de femei

Congresul american nu a numărat niciodată atât de multe femei ca în prezent, când are 20 de senatoare şi 81 de membre ale Camerei Reprezentanţilor, acesta fiind rezultatul unui efort susţinut al democraţilor pentru alegerea unor femei.

Antonescu: Doresc să propun un congres extraordinar al PNL, poate în februarie 2013

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că doreşte să propună un congres extraordinar al formaţiunii cât mai curând, chiar în februarie 2013, menţionând că sunt necesare "măsuri de organizare internă care să răspundă nevoilor unui partid mare".

Ben Affleck a susţinut cauza civililor din Republica Democrată Congo, în faţa Congresului american

Actorul şi regizorul american Ben Affleck a cerut miercuri, în faţa Congresului american, ca Statele Unite să insiste mai mult în întărirea mandatului ONU în Republica Democrată Congo (RDC), cu scopul de a proteja mai bine populaţia civilă.

Un raport oficial american asupra atentatului de la Benghazi denunţă deficienţe de securitate

Un raport oficial american dat publicităţii marţi critică dur Departamentul de Stat pentru deficienţe în dispozitivul de securitate la Consulatul american de la Benghazi, atacat la 11 septembrie de islamişti, atentat în care a fost ucis ambasadorul Statelor Unite în Libia.

SUA vor suplimenta securitatea reprezentanţelor diplomatice, a anunţat Hillary Clinton Congresul

Statele Unite vor suplimenta cu sute de puşcaşi marini protecţia reprezentanţelor diplomatice, a anunţat marţi secretarul de Stat Hillary Clinton într-o scrisoare adresată Congresului care însoţeşte un raport guvernamental privind atacul asupra Consulatului de la Benghazi.

Ponta: Intenţionez să candidez în continuare pentru un mandat de preşedinte al PSD

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat, marţi, că intenţionează să candideze în continuare pentru un nou mandat de preşedinte al PSD, arătând că şi-a anunţat această decizie încă de când a fost ales preşedinte al partidului în 2010.

Convenţia Naţională a PDL, în mai 2013. Până atunci, Blaga rămâne preşedinte – surse

Convenţia Naţională a PDL pentru alegerea unei noi conduceri va avea loc în luna mai 2013, iar până atunci Vasile Blaga rămâne preşedinte al partidului, au declarat pentru MEDIAFAX surse participante la şedinţa Colegiului Director.

Hillary Clinton va fi audiată în Congres pe tema atentatului de la Benghazi

Secretarul de Stat american Hillary Clinton va fi audiat la 20 decembrie în Congres în legătură cu atentatul de la 11 septembrie împotriva Consulatului Statelor Unite de la Benghazi, în Libia, a anunţat miercuri o aleasă americană.

Ponta: PSD va avea Congres cu alegeri în februarie 2013. Îmi doresc să continui ca preşedinte

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, marţi, că în februaire 2013 va avea loc Congresul partidului, pentru alegeri şi aprobarea programului politic, el arătând că, dacă partidul ar fi pierdut alegerile parlamentare, nu ar mai fi candidat, dar, în urma rezultatului, doreşte să continue ca preşedinte.

Antonescu: După alegeri cer congres extraordinar PNL pentru şefia partidului şi prezidenţiabil

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri seară, că după alegerile parlamentare de duminică va solicita organizarea unui congres extraordinar al partidului, în care să fie puse în joc atât funcţia de preşedinte al partidului, cât şi poziţia de candidat la prezidenţiale.

Presiunile Egiptului asupra Hamas sunt „destul de slabe”, apreciază un senator democrat american

Senatorul american Carl Levin, preşedinte al Comisiei pentru Apărare a Camerei superioare a Congresului, a criticat duminică Egiptul, apreciind ca "destul de slabe" presiunile pe care le exercită asupra aliatului său islamist Hamas în vederea dezamorsării conflictului cu Israelul.

Fostul şef CIA, David Petraeus: Militanţi Al-Qaida au fost implicaţi în atacul de la Benghazi

Fostul director CIA David Petraeus le-a spus vineri congresmenilor americani că a aflat imediat că militanţi cu legături în Al-Qaida au fost implicaţi în atacul asupra consulatului american de la Benghazi (Libia), în prima sa apariţie oficială de când şi-a anunţat demisia.

Xi Jinping îi succedă lui Hu Jintao la conducerea Chinei

Xi Jinping i-a succedat, joi, lui Hu Jintao la conducerea Partidului Comunist Chinez (PCC) şi, prin urmare, a Chinei, o putere mondială autoritară în plină schimbare, pe care va trebui să o reformeze şi să combată corupţia care o ameninţă, a anunţat agenţia China Nouă.

Cine sunt pretendenţii la intrarea în grupul restrâns care va conduce China

Cei 1,3 miliarde de chinezi vor afla joi componenţa Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez (PCC), centrul de decizie al puterii, o echipă restrânsă care ar urma să treacă de la nouă la şapte membri, în opinia unor analişti, relatează AFP care prezintă pretendenţii.

Cel de-al XVIII-lea congres al Partidului Comunist Chinez s-a încheiat

Partidul Comunist Chinez (PCC) a încheiat, miercuri, cel de-al XVIII-lea congres după ce şi-a ales comitetul central care îi va desemna, încă de joi, pe noii lideri ai Chinei în următorii cinci ani, a anunţat preşedintele Hu Jintao.