constitu ie

Zegrean, despre referendum: Nu poate să încalce nimeni decizia poporului

Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a declarat miercuri, răspunzând unei întrebări privind declaraţiile şefului statului privind revizuirea Constituţiei şi rezultatul referendumului din 2009 pentru Parlamentul unicameral, că nimeni nu poate să încalce decizia poporului român.

Băsescu: Prevederea din noua Constituţie că partidul cu cele mai multe mandate dă premier, o trăsnaie

Şeful statului a declarat, marţi, că USL a stipulat în proiectul de modificare a Constituţiei că partidul cu cel mai mare număr de mandate dă automat prim-ministrul şi că Parlamentul poate respinge intenţia preşedintelui de organizare a unui referendum, el catalogând propunerile drept "trăsnăi".

Curtea Supremă a SUA ar putea limita puterea preşedintelui de a numi oficiali

Curtea Supremă americană pare să încline către o limitare a puterii constituţionale a preşedintelui de a numi prin decret oficiali în domeniul justiţiei şi administraţiei federale.

ANALIZĂ:Referendumul de revizuire a Constituţiei, în 24-25 mai. Ar putea fi necesară modificarea legii

Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea avea loc, timp de două zile, sâmbătă 24 mai şi duminică 25 mai, proiectul noii legi fundamentale ar trebui să treacă de Parlament cel mai devreme în 24 aprilie.

USL a decis organizarea referendumului pentru Constituţie simultan cu europarlamentarele

USL a decis organizarea referendumului pentru validarea Constituţiei modificate simultan cu europarlamentarele din luna mai, consultarea populară urmând să aibă loc timp de două zile, cu prag de validare de 50%, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Uniune. Ministrul de Interne, liberalul Radu Stroe, a confirmat, înaintea şedinţei USL, informaţia privind decizia USL de organizare a referendumului pentru modificarea Constituţiei simultan cu europarlamentarele.

Antonescu: Nu exclud varianta organizării unui referendum de revizuire pe pragul de 50%

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi, răspunzând unei întrebări, că nu exclude varianta în care să susţină organizarea unui referendum de revizuire a Constituţiei la alegerile prezidenţiale din acest an în condiţiile în unui cvorum legal de 50%.

Antonescu: Activitatea Comisiei de revizuire a Constituţiei se reia pe 27 ianuarie 2014, la ora 13

Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că membrilor Comisiei pentru revizuirea Constituţiei le-au fost distribuite comentariile, observaţiile şi propunerile Consiliului legislativ şi ale Comisiei de la Veneţia, iar activitatea se va relua pe 27 ianuarie 2014, la ora 13.00.

Ponta: Comisia de revizuire a Constituţiei să includă în proiect observaţiile Comisiei de la Veneţia

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, în debutul şedinţei BPN al PSD, la care presa a avut acces, că înainte de vacanţa parlamentară de iarnă Comisia de revizuire a Constituţiei trebuie să se reunească pentru a include în proiectul de modificare observaţiile Comisiei de la Veneţia.

Egipt: Proiectul de Constituţie prevede judecarea civililor de către armată. Articolul controversat va fi supus unui referendum

Comisia constituantă a adoptat, duminică, un articol controversat al proiectului noii Constituţii, care trebuie supus unui referendum în Egipt, şi care menţine posibilitatea ca atotputernica armată să judece civilii care atacă militari.

Băsescu: Prezidenţialele simultan cu revizuirea Constituţiei, ca lovitura de stat din vara lui 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că PSD doreşte referendum pentru revizuirea Constituţiei odată cu prezidenţialele pentru a pune "o maimuţă" la Cotroceni, şi a apreciat că un astfel de demers ar duce la decredibilizarea României în UE.

Chelaru: Comisia pentru revizuirea Constituţiei îşi reia activitatea săptămâna viitoare

Comisia parlamentară pentru revizuirea Constituţiei îşi va relua activitatea de săptămâna viitoare, membrii comisiei urmând să analizeze observaţiile transmise de Comisia de la Veneţia, Consiliul Legislativ şi uniunile profesionale, a declarat joi, pentru MEDIAFAX, senatorul PSD Ioan Chelaru.

Antonescu: Modificarea Constituţiei, amânată în urma deciziei Curţii Constituţionale

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, joi, că modificarea Constituţiei este un proiect care deocamdată se amână pentru că cei de la Curtea Constituţională aşa au decis, deşi nu au avut fundament legal, liberalul afirmând că tot CC a falsificat şi rezultatul referendumului din 2012.

Kelemen: USL să spună că nu mai sunt o prioritate amendarea Constituţiei şi regionalizarea

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, că USL "ar trebui să anunţe foarte repede" că amendarea Constituţiei şi regionalizarea nu mai sunt o prioritate, astfel încât acestea "să nu mai fie teme false", el spunând că majoritatea ar trebui să se ocupe de guvernare.

Judecători CC: Revizuirea Constituţiei să prevadă clar raporturile între puterile statului

Judecătorii Curţii Constituţionale Mircea Ştefan Minea, Tudorel Toader şi Petre Lăzăroiu au apreciat, vineri, la Suceava, că revizuirea Constituţiei ar trebui să prevadă clar raporturile între puterile statului, să stabilească forma de guvernare a ţării, dar şi texte mai clare.

Antonescu: Proiectul de revizuire a Constituţiei va fi trimis Comisiei de la Veneţia probabil în 2014

Liderul PNL, Crin Antonescu, a declarat, duminică, la Piteşti, că forma finală a proiectului de revizuire a Constituţiei va fi trimisă Comisiei de la Veneţia "probabil în cursul anului 2014", şi nu cum se convenise iniţial, la sfârşitul acestei luni.

Antonescu: Calendarul revizuirii Constituţiei va fi rediscutat în USL. Vom informa Comisia despre amânarea intervenită – AUDIO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă pentru MEDIAFAX că la nivelul USL se va discuta din nou calendarul revizuirii Constituţiei, iar Comisiei de la Veneţia se va comunica faptul că a intervenit o amânare de calendar asupra procedurii modificării legii fundamentale.

EXCLUSIV: Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii proiectul de revizuire a Constituţiei

Comisia de la Veneţia aşteaptă până la finalul lunii septembrie ca proiectul de Constituţie să-i fie înaintat spre analiză, după ce partea română i-a cerut să nu studieze varianta iniţială dorind mai mult timp pentru noi modificări, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Ponta: Există încă posibilitatea reală de a avea referendum odată cu primul tur al prezidenţialelor

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că există încă posibilitatea reală ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie organizat odată cu primul tur al prezidenţiale, el acuzându-l pe preşedintele Traian Băsescu de "abuz" şi "sabotaj", pentru că a sesizat CC pe Legea referendumului.

ANALIZĂ: Referendum pe Constituţie concomitent cu prezidenţialele, încă posibil, în funcţie de decizia CC

Organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei cu prag redus de prezenţă la 30% concomitent cu primul tur al prezidenţialelor este încă posibilă, în condiţiile în care CC nu va amâna decizia pe noua Lege a referendumului după 23 octombrie, iar hotărârea va fi una de constituţionalitate.

GOOGLE a lansat un portal care recenzează constituţiile din lumea întreagă

Grupul Google a prezentat, luni, la New York, un nou portal care recenzează constituţiile din lumea întreagă, cu scopul de a ajuta mai ales ţările aflate în tranziţie politică.

Zgonea: Referendumul pe Constituţie nu va mai avea loc odată cu turul 1 al prezidenţialelor

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că în condiţiile în care preşedintele Băsescu a atacat la CC legea privind pragul la referendum, consultarea populară pentru validarea modificării Constituţiei nu va mai putea avea loc în 2014 odată cu primul tur al prezidenţialelor.

PDL vrea reluarea de la zero a dezbaterilor din Parlament pe revizuirea Constituţiei

PDL a adresat o scrisoare deschisă lui Antonescu în calitatea sa de preşedinte al Comisiei de revizuire a Constituţiei în care solicită reluarea de la zero a dezbaterilor la modificarea Constituţiei, cu alcătuirea unei noi comisii din care să facă parte şi cetăţeni şi experţi, pe lângă parlamentari.

Ponta: Anul viitor, în orice moment, putem merge la referendum pentru modificarea Constituţiei

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în debutul BPN reunit la Mamaia, că din punctul său de vedere, proiectul Comisiei de revizuire a Constituţiei reprezintă o reformă de care era nevoie a sistemului politic şi constituţional şi că anul viitor se poate merge în orice moment la referendum.

Ponta: În toamnă modificăm legea şi formăm regiuni înainte de revizuirea Constituţiei

Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, în deschiderea BPN al PSD, reunit la Mamaia, că din toamnă trebuie să se modifice Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional prin revizuirea Legii fundamentale.

Băsescu: Potrivit Constituţiei, preşedintele decide recunoaşterea sau nu a independenţei Kosovo

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus ambasadorilor români că nu trebuie făcută "confuzie" în privinţa atribuţiei sale constituţionale de a decide poziţia României în recunoaşterea independenţei Kosovo, având în vedere că a existat o declaraţie "la nivelul Guvernului" pe această temă.

Băsescu, despre noua Constituţie: Să fie la fel de bine gândită ca cea din 1923

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri seară, la Constanţa, după ce a vizitat expoziţia dedicată Regelui Ferdinand I, că noua Constituţie trebuie să fie "la fel de bine gândită ca cea din 1923", susţinând că aceea "a fost una dintre cele mai moderne constituţii din lume".

Boc: Guvernul Ponta este guvernul reformelor şi proiectelor eşuate. Reforma Constituţiei, una dintre ele

Fostul premier Emil Boc consideră că reforma Constituţiei promovată de Guvernul Ponta este "una dintre multele reforme eşuate" ale actualului Executiv, astfel încât acesta poate fi numit un guvern al "reformelor şi proiectelor eşuate şi al taxelor mărite".

Antonescu: Probabilitatea ca referendumul pe Constituţie să fie amânat devine din ce în ce mai mare

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, că probabilitatea ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie amânat după anul care se scurge deja, în acord cu decizia Curţii Constituţionale, şi organizat poate chiar o dată cu alegerile prezidenţiale, devine din ce în ce mai mare.

Preşedintele interimar egiptean a nominalizat membrii unei Comisii pentru revizuirea Constituţiei

Preşedintele interimar egiptean Adly Mansour a nominalizat sâmbătă membrii unei Comisii de experţi însărcinate să prezinte amendamente Constituţiei, suspendate după destituirea fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi de către Armată pe 3 iulie.

Producătorii americani de filme porno spun că sexul neprotejat este garantat de Primul Amendament

Producătorii americani de filme porno au declarat în instanţă că decizia Curţii Supreme din Los Angeles care stipulează că actorii de filme pentru adulţi trebuie să poarte prezervative în timpul filmărilor încalcă dreptul la libera exprimare, garantat de Primul Amendament din Constituţia americană.

Ponta: PSD decide, la sfârşitul lui august, strategia pe revizuirea Constituţiei. Există trei variante

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că PSD va decide, la sfârşitul lunii august, când vor fi convocate şedinţe ale BPN, CExN şi grupurilor parlamentare, strategia sa privind adoptarea revizuirii Constituţiei, el arătând că există trei variante privind momentul desfăşurării referendumului.

Ponta: Mandatul viitorului preşedinte va fi de 5 ani dacă referendumul de revizuire va fi cu primul tur al alegerilor prezidenţialele

Premierul Victor Ponta a precizat, luni, că, în ipoteza în care referendumul pentru revizuirea Constituţiei va avea loc simultan cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, noua Constituţie se va aplica viitorului preşedinte, cu excepţia prevederii referitoare la durata mandatului.

Delegaţia Comisiei de la Veneţia reclamă poziţia dominantă a Guvernului în legiferare – surse

Delegaţia Comisiei de la Veneţia şi-a exprimat o serie de nemulţumiri, în discuţiile cu membrii Comisiei de revizuire a Constituţiei, în special în ceea ce priveşte poziţia dominantă a Guvernului în procesul de legiferare, faţă de cea a Parlamentului, au declarat surse participante pentru MEDIAFAX.

Secretarul Comisiei de la Veneţia: Nu avem nicio obiecţie de principiu privind întărirea parlamentarismului faţă de preşedinte

Secretarul Comisiei de la Veneţia, Thomas Markert, a declarat, vineri, că în ceea ce priveşte limitarea puterilor preşedintelui şi scoaterea acestuia din sfera executivă prin întărirea Parlamentului nu există din partea Comisiei "nicio obiecţie de principiu".

Antonescu: În noua Constituţie, Parlamentul va fi doar for de dezbateri, nu şi de decizie

Liderul PNL Crin Antonescu a precizat, vineri, că în urma observaţiilor ridicate de Comisia de la Veneţia, din proiectul de Constituţie se va scoate termenul "decizie" din sintagma care definea Parlamentul ca "for de dezbatere şi decizie".

Băsescu: Antonescu pare a fi naiv privind modificarea Constituţiei. E o gaşcă acolo

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că în privinţa proiectului de revizuire a Constituţiei a decis "o gaşcă", adăugând că nu se referă la preşedintele Comisiei parlamentare, Crin Antonescu, care pare a fi destul de naiv în această privinţă.

Băsescu: Nu critic CC, dar nu înţeleg termenul „un an”. Nu are niciun Dumnezeu, e greşit fixat

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, răspunzând unei întrebări legate de decizia CC privind Legea referendumului, că nu înţelege termenul de "un an" fixat de această instituţie, precizând că acesta este "greşit fixat".

Senatul susţine că experţii Comisiei de la Veneţia vor ca întâlnirile pe revizuire să fie confidenţiale

Experţii Comisiei de la Veneţia, care se află joi şi vineri la Bucureşti, au cerut ca întâlnirile pe care le vor avea pe tema revizuirii Constituţiei "să aibă caracter confidenţial", conform unui comunicat al Senatului remis agenţiei MEDIAFAX.

Chiuariu: Consiliul Legislativ trebuia să înţeleagă că aşezarea sistemului politic este o decizie politică – AUDIO

Senatorul PNL Tudor Chiuariu a declarat pentru MEDIAFAX că avizul Consiliului Legislativ asupra revizuirii Constituţiei a analizat chestiuni de "oportunitate politică", în special în ceea ce priveşte atribuţiile executive ale şefului statului, fiind comise şi o serie de erori de interpretare.