contracep ie

Prima injecţie contraceptivă pentru bărbaţi ar putea fi disponibilă peste trei ani

Bărbaţii ar putea beneficia în curând de un mijloc contraceptiv cu efecte durabile - care nu are legătură cu prezervativul -, sub forma unei injecţii cu un hidrogel polimeric, care ar putea fi disponibilă pe piaţă peste trei ani, informează dailymail.co.uk.

Un dispozitiv revoluţionar de contracepţie, implantat sub piele, disponibil în curând

Un dispozitiv contraceptiv revoluţionar, implantat sub piele, care conţine o rezervă de substanţe anticoncepţionale cu eliberare lentă pentru 16 ani, a fost pus la punct de o companie din Statele Unite şi va fi disponibil pe piaţă până în 2018.

ONU recomandă cursuri de educaţie sexuală în şcoli, începând de la vârsta de 12 ani

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), o Agenţie ONU specializată, a subliniat vineri asupra importanţei introducerii unor cursuri de educaţie sexuală în şcoli începând de la vârsta de 12 ani, în vederea familiarizării cu folosirea metodelor de contracepţie.

Campania „Planifică Neprevăzutul!”: În vacanţă au loc mai multe contacte sexuale, nu trebuie uitată contracepţia

Oamenii întreţin în vacanţă mai multe contacte sexuale şi tind să uite de contracepţie, atrage atenţia Societatea de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală din România (SECS), recomandând utilizarea metodelor contraceptive eficiente.

Pilula contraceptivă masculină, la un pas de a fi creată

Cercetătorii australieni au reuşit să îi facă pe şoarecii de sex masculin să devină infertili prin blocarea funcţionării a două proteine, intrând astfel într-o nouă etapă a procesului de creare a unei pilule contraceptive pentru bărbaţi, afirmă autorii unui studiu publicat marţi.

Pilulele contraceptive Yaz şi Yasmin ar fi cauzat moartea a cel puţin 23 de femei în Canada. Pastilele se vând şi în România

Cel puţin 23 de femei din Canada care luau pilule contraceptive printre cele mai răspândite au decedat, cel mai adesea din cauza formării unor cheaguri de sânge, potrivit unor documente aparţinând Ministerului canadian al Sănătăţii, a anunţat marţi postul de televiziune public CBC.

Pilula de a doua zi, accesibilă fără reţetă şi fără limită de vârstă în SUA

Administraţia Obama a anunţat că va renunţa la apelul împotriva deciziei unui judecător care a eliminat limita de vârstă în privinţa accesului fără reţetă la pilula contraceptivă de a doua zi.

Papa Francisc pledează pentru garanţii juridice de protejare a fătului din momentul concepţiei

Papa Francisc a solicitat, în predica de duminică, oferirea de garanţii juridice pentru protejarea fătului încă din momentul concepţiei, relansând o temă sensibilă de bioetică.

Medicii sunt aproape să descopere pilula contraceptivă pentru bărbaţi

Descoperirea unei substanţe capabile să inhibe producţia de spermatozoizi ar putea conduce la obţinerea unei pilule contraceptive pentru bărbaţi, cu efecte reversibile, fără a perturba sinteza de hormoni masculini, afirmă autorii unui studiu american.

Barack Obama a sunat-o pe o studentă insultată la televiziune pentru că a vorbit despre contracepţie

Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a sunat-o vineri pe o studentă care a fost insultată la un post de televiziune de un moderator foarte conservator după ce a vorbit în Congres despre accesul la contracepţie, a anunţat Casa Albă.

Obama, acuzat de republicani că atacă libertatea religioasă prin prevederi privind contracepţia

Republicanii l-au acuzat miercuri pe preşedintele american Barack Obama de un atac sistematic contra religiei prin intermediul reformei sale a asigurărilor de sănătate, o dispoziţie a acesteia urmând să oblige asiguratorii să ramburseze cheltuielile de contracepţie.

Prostituatele din perioada romană îşi ucideau pruncii nou-născuţi, în lipsa unor metode de contracepţie

Prostituatele din timpul Romei antice îşi ucideau copiii nou-născuţi în mod obişnuit, care apoi erau îngropaţi în gropi comune. Urme ale sinistrului obicei au fost dezgropate de arheologi pe un câmp dintr-o fermă din sud-estul Angliei.

Prezervativul este cel mai cunoscut mijloc de contracepţie pentru românce

Cele mai cunoscute mijloace de contracepţie printre românce sunt prezervativul şi pilula contraceptivă. Pe locul doi se află contracepţia de urgenţă, metoda calendarului şi coitul întrerupt, iar pe locul trei, dispozitivul intrauterin, respectiv steriletul, potrivit Gândul.

Cât de eficiente sunt noile metode de contracepţie pentru femei

Utilizate corect, metodele contraceptive oferă o siguranţă de 99 la sută, cu o singură precizare: cel care decide care metodă de contracepţie ţi se potriveşte este medicul, potrivit Gândul.

S-a inventat pilula contraceptivă pentru bărbaţi. Vezi când se lansează

Un grup de cercetători israelieni de la Universitatea Bar-Ilan au creat prima alternativă a contraceptivului pentru femei, relatează "The Telegraph". Mai exact, este vorba despre o pastilă care "dezactivează" lichidul seminal înainte ca acesta să ajungă să fecundeze ovulul.

Ultrasunetele ar putea fi folosite în contracepţia masculină

Ultrasunetele ar putea fi folosite ca metodă contraceptivă reversibilă de către bărbaţi, teste în acest sens desfăşurându-se în prezent la Universitatea din Carolina de Nord (SUA), informează bbc.co.uk.

Contracepţia la 20, 30, 40 de ani

Cum alegem dintre toate tipurile de metode contraceptive disponibile pe piaţă, la vârsta de 20 de ani? "Este de preferat ca, la debutul vieţii sexuale, să alegi să foloseşti două tipuri de contracepţie, cum ar fi pilula şi prezervativul.

Pilulele contraceptive pot preveni cancerul

Femeile care au luat pilule contraceptive la sfârşitul anilor '60 sunt expuse unui risc mai mic de a muri din cauza unui cancer, se afirmă într-un studiu britanic, ale cărui concluzii par să fie liniştitoare pentru femeile care au luat pilule din această primă generaţie de anticoncepţionale.

Un nou contraceptiv de urgenţă, disponibil în curând

Un nou contraceptiv de urgenţă care poate fi luat în primele cinci zile după un raport sexual neprotejat va ajunge mai întâi în farmaciile franceze, la sfârşitul lunii septembrie, şi ulterior în cele europene, informează lefigaro.fr.

Cola nu este contraceptivă!

Băutura răcoritoare pe bază de cola, despre care se spunea că ar fi un contraceptiv eficace, nu ar trebui folosită ca spermicid, putând prezenta chiar riscuri pentru sănătatea femeilor şi a eventualelor sarcini, potrivit unui studiu publicat în British Medical Journal, preluat de linternaute.com.

Gândul: Majoritatea româncelor fac sex înainte de 18 ani

Mai mult de 60 la sută dintre tinerele din România îşi încep viaţa sexuală înainte de 18 ani, relevă un studiu realizat de o reţea farmaceutică în parteneriat cu site-ul coolgirl.

Una din două femei se aşteaptă să facă sex de Sfântul Valentin

Una din două femei se aşteptă să facă sex de Sfântul Valentin, dar numai 36 la sută vor folosi una din metodele contraceptive moderne, potrivit unui studiu, lansat miercuri de Societatea pentru Educaţie Contraceptivă şi Sexuală (SECS).

Vasectomia ar putea deveni reversibilă, cu ajutorul unei telecomenzi

Vasectomia, operaţia chirurgicală de sterilizare masculină, ar putea deveni în curând un proces uşor reversibil datorită unui implant care opreşte fluxul de spermă şi care ar fi controlat cu ajutorul unei telecomenzi.