copii

VIDEO Patru copii RĂNIŢI, după ce castelul gonflabil în care se jucau a fost luat de vânt

Mai mulţi copii din Mexic au fost răniţi după ce castelul gonflabil şi saltele în care se jucau, au fost luate de rafalele puternice de vânt, informează kwch.com.

Doar 43 de copii, adoptaţi într-un an în Bucureşti. În parcul Tineretului, pentru fiecare copil care a intrat într-o familie a fost plantat un pom

Pentru a marca Ziua Naţională a Adopţiei şi a atrage, totodată, atenţia populaţiei cu privire la problema copiilor din centrele de plasament, care aşteaptă de ani de zile să îşi găsească un cămin, Primăria Capitalei a demarat, vineri, campania "Adoptă un pom".

GALERIE FOTO Ploieşti: Maraton de piese de teatru pentru copii şi ateliere de origami şi pictură, la un festival

Trupe de teatru din Bucureşti şi Ploieşti participă, de joi până duminică, la Festivalul Magie, Feerie şi Poveşti din Ploieşti. Festivalul a debutat cu o paradă a personajelor şi cuprinde un maraton de piese teatru pentru copii, ateliere de origami, pictură şi aeromodele, dar şi concursuri de role.

TRAGEDIA copiilor din orfelinatele comuniste: 771 de minori au MURIT în căminele-spital. Mărturii cutremurătoare

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a înaintat un denunţ către Parchetul General cu privire la săvârşirea infracţiunii de tratamente neomenoase aplicate în timpul regimului comunist copiilor aflaţi în Căminele spital pentru minorii nerecuperabili din Cighid şi Păstrăveni şi cei din Căminul pentru minori deficienţi nerecuperabili din Sighetu Marmaţiei.

GALERIE FOTO Zeci de copii şi părinţi s-au plimbat, joi, prin Bucureşti, cu „Tramvaiul copiilor”

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) a pus în circulaţie, pe 1 iunie, un tramvai destinat exclusiv copiilor, dotat cu mese de desen, cărţi de colorat şi multe poveşti pe care cei mici să le asculte cât timp fac înconjurul Capitalei.

Balonul cu aer cald, atracţia din Parcul Herăstrău, greu de ridicat de la sol

Cea mai mare atracţie din Parcul Herăstrău a fost, joi, balonul cu aer cald pe care organizatorii l-au ridicat însă cu greu câţiva metri deasupra solului. Părinţii au fost nevoiţi să stea în soare, chiar şi o oră la coadă, cu cei mici pentru a se bucura de câteva minute în balon.

Kaspersky Lab: Copiii din România sunt atraşi cel mai mult de site-urile de comunicare

Copiii români sunt interesaţi de site-urile de comunicare (47,66%), acestea fiind urmate de cele cu informaţii despre alcool, tutun şi droguri (26,05%) şi jocuri pe computer (13,13%), potrivit unui raport despre detecţiile făcute pe computerele folosite de către copii, publicat joi de Kaspersky Lab.

VIDEO, FOTO | 1500 de copii au format o inimă imensă la Alba Iulia/ Dans sincron pe cântece ale copilăriei

Aproximativ 1.500 de copii care au purtat şepci roşii, galbene şi albastre au dansat sincron, joi, la Alba Iulia, iar apoi au format o inimă tricoloră imensă şi au înălţat spre cer sute de baloane umflate cu heliu.

Cel puţin 2,7 milioane de copii trăiesc în instituţii rezidenţiale, la nivel mondial: Europa Centrală şi de Est, regiunea cu cea mai ridicată rată/ Situaţia din România

La nivel mondial, cel puţin 2,7 milioane de copii trăiesc în instituţii rezidenţiale, Europa Centrală şi de Est fiind regiunea cu cea mai ridicată rată din lume la acest capitol, potrivit unor noi estimări UNICEF.

Ministerul Public: Justiţia pentru copii reprezintă o prioritate pentru procurori

Justiţia pentru minori reprezintă o prioritate pentru procurori, în ceea ce priveşte supravegherea respectării reglementărilor naţionale, europene şi internaţionale în domeniu, pe linia prevenirii şi combaterii violenţei împotriva copiilor, transmite Ministerul Public.

Pentru cel puţin 700 milioane de copii din lume, copilăria s-a încheiat prea devreme. În România se înregistrează 34 de naşteri la 1.000 de adolescente între 15 şi 19 ani

România se situează pe locul 52 din 172 de ţări în care copilăria este pusă în pericol, potrivit unui raport al organizaţiei "Salvaţi Copiii" publicat de 1 iunie, care arată că pentru cel puţin 700 de milioane de copii din lumea întreagă, copilăria s-a încheiat prea devreme.

GALERIE FOTO Cele mai frumoase duo-uri mamă-fiică de la Hollywood

La Hollywood nu se moşteneşte doar talentul, ci şi frumuseţea.

Patru din 10 români spun că în familia lor există obiceiul aplicării de „corecţii” copiilor. Mama, indicată de cei mai mulţi drept cea care le administrează

4 din 10 români spun că în familia lor există obiceiul de a fi aplicate "corecţii" copiilor. În cazul acestora, mama este indicată de cei mai mulţi ca fiind cea care le aplică (87%), arată un studiu IRES.

FOTO Ziua Porţilor Deschise la MAI: Peste 2.000 de copii au vizitat sediul ministerului/ Ministerul Justiţiei: Peste 150 de copii au vizitat instituţia

Cu ocazia Zilei Copilului, Ministerul Afacerilor Interne a deschis porţile tuturor celor care vor să cunoască activitatea instituţiei. Mii de copii s-au urcat în maşinile de poliţie, au făcut poze în elicopterul SMURD, au admirat armele ofiţerilor şi au învăţăt tehnici de autoapărare.

Eveniment interactiv la Cinema Pro cu copiii, în care actriţa Daniela Nane le citeşte celor mici

Eveniment interactiv cu copiii în care actriţa Daniela Nane le citeşte micuţilor, duminică, ora 11:00, la Cinema Pro.

VIDEO Şi-a aruncat copiii de la ultimul etaj în timpul unui incendiu. Este remarcabil ce au făcut oamenii de pe stradă

Un tată disperat şi-a aruncat copiii de la balcon, apoi a sărit şi el, după ce flăcările i-au cuprins locuinţa.

În România, peste 15.000 de copii şi adolescenţi sub 18 ani au malformaţii cardiace

Mai bine de 15.000 de copii şi adolescenţi din România suferă de malformaţii cardiace. Anual se nasc peste 1.200 de copii cu astfel de probleme, arată INS.

În timp ce în România decesele din cauza rujeolei au ajuns la 27, Guvernul german plănuieşte să-i amendeze pe părinţii care nu îşi vaccinează copiii

Problema refuzului vaccinării copiilor nu este una cu care se confruntă doar România. Autorităţile germane au propus un proiect de lege prin care obligă grădiniţele să raporteze cazurile in care părinţii refuză să-şi vaccineze copiii, iar Guvernul german plănuieşte să-i amendeze pe părinţi cu sume care pot ajunge până la 2.500 de euro, dacă încalcă regulile impuse, scrie Gândul.

Traian Băsescu, despre alegerile din 2009: Au murit copii şi te dai de ceasul morţii ce au făcut 4 beţivani

Fostul fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, vineri, la Sinaia, că atunci când în ţară au murit atâţia copii din cauza rujeolei, subiectul nu este „ce au făcut patru beţivani în noaptea alegerilor”, referindu-se la ancheta privind la alegerile din 2009.

CAZUL şcolii din Capitală unde tavanul de pe HOL s-a prăbuşit. Instituţiile se încurcă în declaraţii. Părinţii, ÎNGROZIŢI: Puteam vorbi despre zeci de copii morţi | IMAGINILE ŞOCANTE

Incidentul care a avut loc la Şcoala 141 din Sectorul 5 al Capitalei, unde un tavan s-a prăbuşit, i-a revoltat pe părinţii. Ca urmare, Federaţia Asociaţiilor de părinţi face verificări pentru a stabili cui aparţine vina că elevii au fost salvaţi doar de programul "Săptămâna Altfel".

GALERIE FOTO ”Bucurie pentru Nepal”. Românii au donat bani şi au reuşit: Două şcoli finalizate şi o alta în construcţie, pentru copiii din Nepal

În urmă cu doi ani, Alex Găvan, un alpinist român, a dat startul campaniei ”Bucurie pentru Nepal”, în cadrul căreia peste 36.000 de oameni au răspuns apelului şi au donat bani, reuşind astfel să ajute la construirea a două şcoli în Nepal, în timp ce o a treia este acum în curs de construcţie.

Vă mai amintiţi de Blanket, fiul cel mic al lui Michael Jackson? Acum este un adolescent care seamnă UIMITOR de mult cu tatăl său – GALERIE FOTO

Imaginea celor trei copiii ai lui Michael Jackson, după moartea artistului, a făcut înconjurul lumii, dar dacă Paris a devenit o figură publică, despre fiul cel mic, Blanket, nu s-au aflat prea multe.

Cluj-Napoca: Cinci copii bolnavi „locuiesc” în Spitalul de Urgenţă, unul dintre ei din aprilie 2014

Cinci copii diagnosticaţi cu afecţiuni neurologice sunt internaţi permanent în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj-Napoca, ei locuind practic în Secţia de Terapie Intensivă Intermediară, cel mai vechi pacient, un băieţel, fiind internat din aprilie 2014, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO Remediu împotriva dependenţei de smartphone: Jocul Kendama. Ce este şi cum se joacă

Vrei să îţi scapi copilul de dependenţa de telefon? Atunci e cazul să afli cel mai nou joc îndrăgit atât de copii, cât şi de adulţi: Kendama.

Peste 2 milioane de copii, forţaţi să-şi părăsească casele din cauza războiului din Sudanul de Sud

Peste două milioane de copii au fost nevoiţi să fugă din cauza conflictului civil din Sudanul de Sud, soldat cu zeci de mii de morţi şi aproximativ 3,5 milioane de refugiaţi, potrivit UNICEF şi Înaltului Comisar ONU pentru Refugiaţi, relatează agenţia de ştiri Dpa.

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Avem o problemă cu vaccinul pentru hepatită, nu există producător care să-l livreze

Florian Bodog, ministrul Sănătăţii, a declarat, duminică, că sunt probleme privind vaccinul antihepatic destinat nou-născuţilor pentru că nu există niciun producător care să îl poată livra.

Două mii de medicamente pe reţete speciale, găsite la percheziţiile în cazul copiiilor sedaţi, din Suceava

Procurorii DIICOT Suceava au găsit, în urma percheziţiilor la Centrul Medical al MAI din Suceava, peste 2.000 de medicamente eliberate exclusiv în baza unor reţete speciale, din care aproape 600 comprimate de xanax. Percheziţiile au fost făcute în urma unei sesizări privind sedarea a doi copii.

VIDEO Cei doi copii care au intrat peste interviul tatălui lor la BBC au primit propriu desen animat

În luna martie, profesorul Robert Kelly a fost întrerupt de copiii săi în transmisiune directă la BBC, imaginile devenind virale pe internet la scurt timp. Micuţii au câştigat rapid inimile tuturor, cei doi fiind muzele unor producători de desene animate, care le-au dedicat propria serie online, scrie The Telegraph.

Răspunsul Protecţiei Copilului la întrebările despre existenţa unui abuz asupra celor doi copii, campioni la alpinism, morţi în avalanşa din Masivul Retezat

DGASPC Braşov a anunţat, marţi, că se va autosesiza în cazul morţii celor doi copii alpinişti în Masivul Retezat doar dacă ancheta procurorilor va stabili că a fost vorba de un abuz asupra minorilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţii la Centrul Medical al MAI din Suceava în cazul copiiilor cărora li s-ar fi dat sedative

Procurorii DIICOT din Suceava fac, luni, trei percheziţii în cazul a doi copii cărora li s-ar fi administrat sedative. Una dintre percheziţii are loc într-un birou din cadrul Centrului Medical al Ministerului Afacerilor Interne din Suceava.

Elev de 14 ani din Craiova, electrocutat în timp ce încerca să-şi facă un selfie pe un vagon

Un elev de 14 ani din Craiova a ajuns în stare gravă la spital, după ce s-a electrocutat încercând să-şi facă un selfie pe un vagon de tren. Alţi trei prieteni ai acestuia au suferit răni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

TRAGEDIE în Munţii Retezat. Cei doi copii morţi în avalanşă erau SPORTIVI de performanţă şi atinseseră Vârful Aconcagua din Argentina, de 6.962 metri, cel mai înalt din America

Doi copii ar fi murit, sâmbătă, după o avalanşă produsă în Munţii Retezat. Echipele de salvare montane din judeţul Hunedoara au pornit către zona semnalată de apelant.

Sorin Grindeanu, surprins de familie la Guvern: „Cea mai emoţionantă vizită pe care am primit-o până acum”

Sorin Grindeanu a primit o vizită surpriză din partea familiei sale chiar în biroul său de premier. Şeful Executivului şi soţia sa au profitat de ocazie şi au făcut o fotografie cu cei doi copii.

Cea mai simpatică metodă pentru a-i pedepsi pe cei mici. Funcţionează GARANTAT

O mamă a gândit cea mai tare metodă de a-şi pedepsi copiii. De fiecare dată când se ceartă, cei doi sunt puşi să danseze înghesuiţi în acelaşi tricou.

Ce efecte au asupra copiilor tabletele sau smartphone-urile

Somnul este un element esenţial pentru dezvoltarea sănătoasă a unui copil. Un nou studiu, realizat de Birbeck University of London, arată că micuţii, cu vârste cuprinse şase şi 11 luni, care folosesc dispozitive cu ecrane tactile dorm mai puţin.

Horodniceanu (DIICOT): Părinţii din reportajul „The Sun” nu au exercitat niciun abuz asupra copiilor care asamblau jucării

Procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că părinţii copiilor care ar fi fost obligaţi să asambleze jucării pe sume derizorii nu au exercitat niciun abuz asupra acestora, aşa cum reieşea dintr-un reportaj al jurnaliştilor britanici de la "The Sun".

Ministrul Agriculturii, IRONIZAT de unul dintre copiii care au vizitat Palatul Victoria

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost ironizat de unul dintre copiii care au vizitat, miercuri, Palatul Victoria, care a reamintit replica dată de Daea în contextul subvenţiilor pentru fermieri - "data de 31 martie este exactă şi misiunea de asemenea", în aplauzele celor prezenţi.

După salarizare vine MAREA FISCALIZARE. Ministrul Muncii: Veţi ajunge să cereţi facturi de peste tot

Românii şi-ar putea deduce cheltuielile pe care le fac cu educaţia copiilor, de exemplu, dacă vor avea chitanţă pentru asta. „E sistemul american, dacă vreţi. (...) Fiscalizăm totul”, a dat ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu primele detalii despre planul privind impozitul pe gospodărie, în discuţie la Finanţe.

De ce nu-şi vaccinează românii copiii? Ce reiese în realitate din datele oficiale

Ministerul Sănătăţii a lansat în dezbatere publică legea vaccinării obligatorii, având ca argument „o scădere dramatică” a imunizării copiilor.

Generaţia copiilor cu tableta în mână. Când devine toxică, cu adevărat, tehnologia

Se vorbeşte frecvent despre diferenţele dintre generaţii. Generaţia tânără de astăzi este reprezentată de copiii aşa-zişilor „crescuţi cu cheia de gât”, cei ai căror părinţi aveau grijă de trei aspecte din viaţa copiilor lor - sănătate, şcoală, hrană - şi care se consideră că au fost neglijaţi.