copii

Strategie de prevenire a terorismului în Marea Britanie: Grădiniţele, obligate să raporteze copiii care riscă să devină terorişti

Angajaţii grădiniţelor din Marea Britanie vor fi obligaţi să raporteze copiii care riscă să devină terorişti, confom unei strategii de prevenire a terorismului redactată de Ministerul britanic de Interne.

Actriţa Zoe Saldana a dezvăluit numele gemenilor săi

Actriţa americană Zoe Saldana, care a născut gemeni în urmă cu aproximativ o lună, a dezvăluit, vineri, că aceştia au primit numele Cy şi Bowie.

Peste 20.000 de copii din 4 judeţe primesc pachete din Germania, dar trebuie să planteze câte un pom – FOTO

Un număr de 20.400 de copii din judeţele Cluj, Suceava, Mureş şi Bistriţa-Năsăud primesc, duminică, pachete din Germania, din “Camionul de Crăciun”, ei fiind rugaţi ca, drept mulţumire pentru cadoul primit, să planteze fiecare câte un copac.

Mama a şapte din cei opt copii găsiţi morţi într-un oraş din Australia a fost arestată

Mama a şapte din cei opt copii găsiţi morţi pe o proprietate privată din Cairns, în nord-estul Australia, a fost arestată pentru omor, a anunţat sâmbătă poliţia.

ANPDCA: 925 de copii au fost părăsiţi în unităţi sanitare în primele nouă luni ale anului

Un număr de 925 de copii au fost abandonaţi, în primele nouă luni ale anului, în maternităţi, secţii de pediatrie sau în alte secţii de spital, iar 807 dintre ei au fost externaţi, arată Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, într-un răspuns la solicitarea MEDIAFAX.

ANPIS: Peste 15.000 de bărbaţi sunt în concediu de creştere a copilului

Aproape 137.000 de indemnizaţii pentru creşterea copilului sunt în plată, 15.153 dintre beneficiari fiind bărbaţi, arată Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIAFAX.

Nicole Kidman îşi doreşte foarte mult să rămână însărcinată: „Bunica mea a născut ultima dată când avea 49 de ani”

Actriţa Nicole Kidman, în vârstă de 47 de ani, mama a patru copii, a recunoscut recent că nu este pregătită să se mulţumească cu familia pe care o are şi îşi doreşte foarte mult să rămână însărcinată, potrivit contactmusic.com.

Centrul pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi: 85% din sesizări privesc dreptul la educaţie

Peste 85 la sută dintre sesizările care ajung la Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilităţi (CEDCD) privesc probleme legate de dreptul la educaţie, a declarat, vineri, preşedintele organizaţiei neguvernamentale, Mădălina Turza.

EXCLUSIV: Guvernul amână iar cuponul preşcolarilor din familii sărace şi 500 euro pentru nou-născuţi

Guvernul va amâna din nou, până la finele anului viitor, alocarea de cupoane sociale pentru educaţie, destinate preşcolarilor din familii cu venituri mici, şi nu va acorda nici anul viitor, aşa cum era obligat prin lege, 500 euro pentru educaţia permanentă a fiecărui nou-născut.

Angelina Jolie: Copiii mei vor deja să îşi facă tatuaje

Actriţa Angelina Jolie spune că Maddox şi Zahara, cei mai mari dintre cei şase copii ai ei, vor deja să îşi facă tatuaje, iar această perspectivă îl îngrijorează foarte tare pe soţul ei, actorul Brad Pitt, a precizat vedeta hollywoodiană într-un interviu publicat miercuri în revista RadioTimes.

CADOURI DE CRĂCIUN: Cum să facii economii în mod inteligent când ai o listă mare de cumpărături

Dacă ai o familie mare şi un grup mare de prieteni pe lista cadourilor de sărbători, bugetul tău alocat cheltuielilor ar putea avea de suferit, dar poţi să eviţi acest lucru dacă iei în calcul câteva strategii înainte să pleci la cumpărături.

Vaslui: Învăţătoarea care a bătut cu o nuia la palmă 15 copii de clasa întâi şi-a dat demisia

Învăţătoarea din localitatea vasluiană Pungeşti, care a bătut cu o nuia la palmă 15 copii de clasa întâi pe motiv că nu şi-au făcut temele, şi-a dat demisia din funcţie şi a solicitat pensionarea anticipată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cluj: Celor care au trecut vineri prin faţa Muzeului Etnografic le-au fost lustruite cizmele – FOTO

Celor care au trecut vineri prin faţa Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj le-au fost lustruite cizmele de către directorul instituţiei şi de şeful Breslei Meşteşugarilor din Transilvania, în cadrul unei acţiuni caritabile pentru copii cu dizabilităţi, organizată în ajun de Sfântul Nicolae.

Corina Creţu: Fac apel către statele membre să sprijine investiţiile în îngrijirea copilului

Comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Creţu, cere statelor membre să includă în programele operaţionale proiecte prin care să sprijine investiţiile în îngrijirea copilului şi în infrastructura de educaţie, ea arătând că 21 la sută dintre copiii din UE sunt în risc de sărăcie.

STUDIU: Aproape jumătate dintre copiii români au fost victime ale fenomenului bullying

Aproape jumătate dintre copiii din România au fost la un moment dat victime ale bullying-ului, iar peste 51 la sută dintre copiii chestionaţi spun că şcoala nu ia în serios acest fenomen, arată studiul "Fenomenul bullying în unităţile de învăţământ", publicat de Asociaţia Telefonul Copilului.

Avertisment ONU: Traficul de copii continuă să crească la nivel mondial

Traficul de copii continuă să crească la nivel mondial, iar în prezent atinge o treime din cazurile înregistrate, trage un semnal de alarmă Biroul ONU de luptă împotriva drogurilor şi crimei organizate (ONUDC) în raportul pentru 2014, publicat luni.

ANALIZĂ: La 25 ani de Convenţie ONU privind drepturile copilului, România are încă restanţe în domeniu

Legislaţia privind protecţia drepturilor copilului şi sistemul în ansamblu au cunoscut schimbări majore în ultimii 17 ani, de când a început implementarea Convenţiei ONU din 1989, însă, deşi lucrurile au evoluat simţitor faţă de era copilului "tratat ca obiect", sunt multe probleme încă nerezolvate.

Copiii instituţionalizaţi de mici sunt mai agresivi în adolescenţă şi dezvoltă probleme psihiatrice

Copiii instituţionalizaţi de la vârste foarte mici au în perioada adolescenţei probleme de ataşament, un IQ mai mic, agresivitate mai mare şi dezvoltă probleme psihiatrice, rezultă dintr-un studiu făcut de cercetători americani pe copii din România.

Pedeapsă insolită: Jamie Oliver pune ardei iute în mâncarea copiilor, dacă aceştia sunt neascultători

Maestrul bucătar Jamie Oliver a inventat o metodă insolită de pedepsire a copiilor săi, adăugând ardei iute în mâncărurile lor, atunci când aceştia sunt neascultători.

Alicia Keys a scris o carte pentru copii

Cântăreaţa Alicia Keys a devenit scriitoare şi a lansat o carte pentru copii, inspirată din relaţia cu bunica ei.

Iohannis, despre copii înfiaţi: Am aflat cu certitudine de 100% că sunt bine merci, oameni adulţi

Prezidenţiabilul ACL, Klaus Iohannis, a declarat duminică seară că a aflat ”cu certitudine de 100%" că acei copii înfiaţi în anii ’90, proces în care a fost implicat, ”sunt bine merci, sunt oameni adulţi, sunt la casele lor, unii dintre ei chiar cu copii lor”, fapt pe care îl va putea dovedi cu acte.

Femeia filmată beată, în timp ce cădea cu copilul, a dat în judecată DGASPC

Femeia filmată pe un drum judeţean din Vaslui în timp ce, beată fiind, s-a prăbuşit cu unul dintre copii pe şosea a dat în judecată Direcţia pentru Protecţia Copilului pentru a-şi recupera cei opt copii care au fost scoşi din familie din cauza situaţiei de risc permanent la care erau expuşi.

Paisprezece copii de la o grădiniţă din Sebeş, la spital cu toxiinfecţie alimentară

Paisprezece copii şi un angajat al unei grădiniţe din Sebeş au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecţie alimentară, în noaptea de joi spre vineri, cel mai probabil din cauza alimentelor servite la grădiniţă, autorităţile sanitare deschizând o anchetă în acest caz.

Cameră multisenzorială inaugurată la Liceul Special „Moldova” pentru copiii cu deficienţe de vedere

Liceul Special „Moldova” inaugurează o cameră de stimulare multisenzorială, destinată terapiilor specifice de recuperare realizate cu elevii liceului.

Avertizare UNICEF: Criza economică i-a afectat şi pe copiii din ţările bogate

Criza economică mondială a avut un impact dureros asupra copiilor, în condiţiile în care sărăcia a crescut considerabil în mai mult de jumătate dintre ţările bogate, inclusiv Franţa, existând riscul unei încetiniri a creşterii demografice, a avertizat, marţi, UNICEF, relatează AFP.

STUDIU: Bebeluşii născuţi prin cezariană prezintă un risc mai mare cu 23% de a suferi de autism

Bebeluşii născuţi prin cezariană prezintă un risc mai mare cu 23% de a suferi de autism, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii de la University College Cork din Irlanda.

UNICEF: Copiii, primele victime ale crizei din Portugalia

Copiii sunt principalele victime ale crizei economice care a afectat Portugalia şi primii care au suferit din cauza unor măsuri de austeritate precum reducerea alocaţiilor familiale şi creşterea impozitelor, a apreciat luni UNICEF.

Alţi doi fraţi ai bebeluşului mort la Huşi au ajuns la spital, cu suspiciune de toxiinfecţie

Autorităţile sanitare vasluiene au declanşat, sâmbătă, o anchetă epidemiologică în cazul bebeluşului de opt luni care a murit,cu o zi în urmă, la Spitalul Huşi, după ce alţi doi fraţi ai acestuia, pe lângă cel internat odată cu el, au ajuns la spital cu suspiciune de toxiinfecţie alimentară.

Vaslui: Anchetă în cazul unei femei cu opt copii, filmată beată, în timp ce cade cu copilul în braţe – VIDEO

Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vaslui va prelua opt copii cu vârste între un an şi 14 ani, neglijaţi de părinţi şi crescuţi într-o cameră insalubră, ancheta fiind declanşată în urma unor imagini în care mama acestora apare băută, prăbuşindu-se cu unul dintre copii în braţe.

Festivalul de Film KINOdiseea, între 14 şi 19 noiembrie, în Bucureşti

Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Internaţional de Film pentru Copii KINOdiseea va avea loc între 14 şi 19 noiembrie, în Bucureşti, iar organizatorii invită copiii iubitori de cinema să participe la un concurs pentru un loc în juriul evenimentului.

Stevie Wonder va deveni tată de tripleţi, la 64 de ani

Cântăreţul de muzică soul Stevie Wonder, în vârstă de 64 de ani, va deveni din nou tată, iubita sa fiind însărcinată cu tripleţi, potrivit presei tabloide americane, informează contactmusic.com.

Copiii din familii cu venituri mici sau aflaţi în sistemul de protecţie vor primi ajutoare mărite

Familiile cu un venit lunar de până la 530 lei/membru vor primi, din noiembrie, un ajutor de 42 lei pentru fiecare copil, iar pentru copiii aflaţi în sistemul special de protecţie va fi alocat câte 440 lei, alocaţiile de stat pentru ceilalţi copii urmând să fie limitate la nivelul actual, de 42 lei.

Şova: Declaraţia Gabrielei Firea privind copiii a fost una nefericită la adresa lui Iohannis

Purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a precizat, marţi, că declaraţia făcută de senatorul Gabriela Firea privind familiile fără copii a fost una ”nefericită” la adresa lui Klaus Iohannis, el arătând că social-democraţii nu sunt interesaţi de aspectele legate de familie ale niciunui candidat.

Shakira va lua o pauză muzicală de un an, pentru a se concentra asupra copiilor săi

Cântăreaţa Shakira a spus că intenţionează să facă o pauză de un an, înainte de a lansa un nou album, în limba spaniolă, pentru a-şi concentra întreaga energie asupra copiilor ei, informează femalefirst.co.uk.

Cum trăiesc copiii elitei din Teheran. Sancţiunile internaţionale şi regulile stricte din Iran nu îi afectează – FOTO

Copiii elitei din capitala Iranului nu sunt afectaţi nici de sancţiunile internaţionale care li s-au impus ţării lor şi nici de legile islamice.

Şase cazuri de hepatită acută virală de tip A la copii dintr-o localitate suceveană

Autorităţile sanitare monitorizează situaţia epidemiologică din localitatea suceveană Mironu unde, în ultima lună, s-au înregistrat şase cazuri de hepatită acută virală de tip A, din care cinci la copii cu vârste între doi şi cinci ani şi unul la un elev în vârstă de 11 ani.

Doi copii au fost ucişi în timp ce deplasau un obuz rămas neexplodat în estul Ucrainei

Doi copii au fost ucişi şi alţi cinci răniţi, în timp ce deplasau un obuz rămas neexplodat într-o zonă separatistă din estul Ucrainei, au anunţat sâmbătă autorităţile regionale, citate de AFP.

Mai multe spitale vor fi dotate cu aparatură pentru depistarea precoce a surdităţii la nou-născuţi

Spitalele Elias şi "Marie Curie" din Bucureşti, "Sf. Apostol Andrei" Constanţa, Judeţean Galaţi, Judeţean Alexandria, Judeţean Piteşti şi Maternitatea Ploieşti vor primi aparatură pentru depistarea surdităţii la nou-născuţi, boală congenitală care afectează doi copii din 1.000.

STUDIU: Peste 50% dintre părinţi ţipă când copiii greşesc, 11% îi trag de păr sau de urechi

Peste 50 la sută dintre părinţi spun că prima reacţie atunci când copilul face ceva greşit estă să ridice vocea sau să ţipe, aproape o treime cred că pedeapsa este un rău necesar, iar 11 la sută îşi trag copiii de păr sau de urechi când aceştia greşesc, rezultă dintr-un studiu UNICEF.

Excesul de antibiotice înainte de vârsta de doi ani generează un risc crescut de obezitate

Administrarea de antibiotice copiilor în vârstă de până la doi ani creşte riscul de obezitate infantilă, iar acesta este încă şi mai mare pentru pacienţii care au primit doze importante, potrivit unui studiu american ale cărui rezultate au fost publicate luni.