copii

Ziua Internaţională a Familiei, sărbătorită şi în România, cu semnale de alarmă pe fondul crizei

Ziua Internaţională a Familiei, instituită de ONU în 1995, a fost marcată, marţi, şi în România de către Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) şi Ambasada Franţei, subliniindu-se cu acest prilej necesitatea îmbunătăţirii politicilor în domeniu.

HITUL VERII: Melodia pe care copiii cântă şi dansează chiar şi în maşină – VIDEO

O melodie a cântăreţului Gotye pare să-i fascineze pe copiii de toate vârstele, începând chiar de la un an, Internetul fiind invadat de înregistrări în care copiii cântă sau dansează pe piesa "Somebody That I Used to Know", lansată în 2011, dar care se bucură de un imens succes abia din acest an.

Copii TERORIZAŢI de propria mamă. Cum îi abuza femeia şi ce decizie a luat instanţa în acest caz

Doi copii au fost terorizaţi timp de 5 ani de propria lor mamă, care îi înfometa, îi bătea şi îi ţinea închişi în camere neîncălzite.

Planurile de familie ale lui Cameron Diaz au fost distruse de carieră. Ce simte actriţa

Încă din adolescenţă, Cameron Diaz a pozat pentru diferite reviste. Mai târziu, ea şi-a început cariera în actorie, iar rolul din "Masca" a propulsat-o într-una dintre actriţele cel mai vânate de la Hollywood. Totuşi, cariera ei a împiedicat-o să aibă viaţa de familie pe care o plănuia.

Monica Bellucci se bucură că a devenit târziu mamă

Actriţa Monica Bellucci a declarat într-un interviu că se bucură că a aşteptat până la aproape 40 de ani pentru a deveni mamă, considerând că înainte nu era pregătită să îşi schimbe viaţa pentru totdeauna.

Facebook, mediu de schimb pentru pedofili. Pericolul la care sunt expuşi copiii

Facebook este cel mai mare site de distribuire a fotografiilor în lume, adunând în fiecare lună peste 900 de milioane de utilizatori. Însă nu toate aceste fotografii reprezintă imagini din vacanţe sau întâmplări din viaţa utilizatorilor, unele dintre acestea având conţinut pornografic pentru pedofili.

Prinţesa Charlene de Monaco, deprimată pentru că nu poate rămâne însărcinată

Prinţesa Charlene ar fi deprimată pentru că nu îi poate oferi un moştenitor soţului său, prinţul Albert de Monaco, între cei doi existând un pact secret ce include naşterea unui copil pentru tronul principatului monegasc

REPORTAJ: „Fabrica de copii” – Spitalul în care se nasc 120 de copii pe zi – VIDEO

Unul dintre spitalele din Manila, capitala Filipinelor, are un adevărat record privind numărul de naşteri. În zilele aglomerate 120 de copii se nasc aici, iar într-una slabă 65 de copii văd pentru prima dată lumina zilei. Denumit şi "fabrica de copii", spitalul Jose Fabella este unul din locurile în care femeile filipineze trăiesc adăvarate drame din cauza sărăciei care le împiedică să-şi procure metode de contracepţie.

„Îmbătrâneşte” 26 de zile pe secundă. Viaţa unui copil, cuprinsă în 2 minute şi 45 de secunde – VIDEO

Un olandez a decis că vrea să imortalizeze într-un videoclip schimbările din înfăţişarea fetiţei lui de la naştere până la 12 ani. Videoclipul, postat pe Youtube, se deosebeşte de alte filmuţele asemănătoare prin faptul că foloseşte imagini în mişcare spre deosebire de cele care utilizează poze.

Senat: Părintele care pleacă la muncă în străinătate va trebui să lase copilul în grija unei rude

Senatul a adoptat o iniţiativă legislativă care prevede ca părinţii care au copii minori şi care doresc să plece la muncă în străinătate să fie obilgaţi să lase copii în grija unui membru al familiei extinse şi să anunţe autorităţile locale înainte de a pleca din ţară.

Poliţia nigeriană a descoperit o „fabrică de bebeluşi” destinaţi vânzării pentru ritualuri

Poliţia nigeriană a efectuat o percheziţie la un "orfelinat" din sudul Nigeriei unde au fost descoperite tinere femei gravide ale căror copii erau destinaţi vânzării pentru ritualuri, a declarat un poliţist vineri.

50 de lucruri pe care un copil trebuie să le facă până la 12 ani. Tu câte ai făcut? – VIDEO

Într-o eră a tehnologiei, în Marea Britanie a fost iniţiată o campanie pentru încurajarea copiilor să aibă cât mai multe activităţi în aer liber. Iniţiativa vine ca urmare a unui studiu care a arătat că, în prezent, mai puţin de unul din zece copii ştie să meargă pe bicicletă.

Copilul tău aude voci? Studiul care explică halucinaţiile auditive

Unul din cinci copii cu vârste cuprinse între 11 şi 13 ani poate auzi voci, potrivit unui nou studiu de specialitate. În majoritatea cazurilor, halucinaţiile auditive dispar cu timpul, însă cei care continuă să audă voci prezintă un risc mai mare de a dezvolta boli mintale sau tulburări de comportament.

Vei avea un copil parior? Poţi afla la 3 ani dacă îi vor plăcea jocurile de noroc

Personalitatea unui copil de trei ani este atât de dezvoltată încât psihologii pot spune dacă el va deveni un parior atunci când va fi adult. Conform unui studiu întins pe 30 de ani, la care au participat 939 de indivizi, psihologii au împărţit copiii în cinci grupuri.

Noua Lege a adopţiei: Părinţii adoptivi, obligaţi să informeze copilul de la vârste cât mai mici că este adoptat

Noua Lege a adopţiei obligă familiile care înfiază copii să îi informeze pe aceştia, de la vârste cât mai mici, că au fost adoptaţi, acest lucru urmând să fie făcut cu sprijinul specialiştilor.

Mazăre le-a dus cadouri copiilor în grădiniţe: Dacă veţi fi politicieni, veţi avea mulţi bani

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a vizitat joi mai multe grădiniţe şi şcoli din oraş pentru a împărţi copiilor pachete cu fructe, dulciuri şi jucării, el spunând că ar fi trebuit să împartă aceste cadouri de Crăciun, însă atunci nu a fost lăsat de "nişte oameni mici şi răi la Bucureşti".

Moldova şi Transilvania, regiunile cu cele mai multe cazuri de abuz sexual şi trafic de copii

Peste 5.000 de copii din Moldova şi Transilvania vor fi informaţi cu privire la traficul de persoane, după ce anul trecut au fost înregistrate aproape 400 de cazuri de acest fel sau de abuz sexual în rândul minorilor, majoritatea în cele două regiuni.

Numărul copiilor abandonaţi care au intrat în sistemul de protecţie a crescut în 2011

Procentul de copii intraţi din familii în sistemul de protecţie asigurat de stat a scăzut uşor anul trecut faţă de 2010, dar a crescut ponderea celor abandonaţi, doar în prima jumătate din 2011 înregistrându-se 60% din numărul copiilor abandonaţi în precedentele 12 luni, rezultă dintr-un raport HHC.

Zece la sută dintre copiii aflaţi în centrele de plasament au fost internaţi la psihiatrie

Zece la sută dintre copiii din centrele de plasament au fost internaţi în secţii de psihiatrie, într-un interval de un an şi jumătate, numărul mare al acestora (780) fiind cauzat şi de faptul că nu există suficienţi specialişti, iar internările se fac cu multă uşurinţă, potrivit unui raport HHC.

Nu oricine poate fi părinte. Imaginile cu adulţi care-şi supun copiii la lucruri inimaginabile – GALERIE FOTO

Nu există un ghid universal valabil pentru "meseria" de părinte, însă fotografiile următoare ar trebui să intre într-un regulament de "cum să nu-ţi creşti copilul". De la o mamă inconştientă care merge cu căruciorul pe trecerea de cale ferată când semaforul este roşu, până la un copil ţinut în cuptorul cu microunde, pozele arată că ar trebui inventat un "permis de a deveni părinte".

Ritli a cerut verificarea veridicităţii declaraţiilor medicului Cîrstoveanu din The Independent

Ministrul Sănătăţii, Ritli Ladislau, a cerut conducerii Spitalului de Copii "Marie Curie" din Capitală să verifice dacă sunt reale declaraţiile medicului Cătălin Cîrstoveanu, interpretate de cotidianul britanic în sensul că, în România, chirurgii ar cere mită pentru a salva viaţa bebeluşilor.

Prahova: 12 copii au ajuns la spital cu toxiinfecţie alimentară. Cauza ar fi alimentele primite la şcoală

Un număr de 12 copii, majoritatea elevi în mai multe şcoli din Prahova, au ajuns la spital, miercuri seară, cu toxiinfecţie alimentară, autorităţile sanitare spunând că este posibil ca aceştia să se fi îmbolnăvit după ce au mâncat produsele primite la şcoală prin programul "Cornul şi laptele".

Argeş: Trei copii au murit după ce au căzut într-un canal de evacuare

Trei copii din comuna argeşeană Băiculeşti au căzut într-un canal de evacuare al hidrocentralei din localitate şi au fost scoşi din apă de către pompierii militari. Aceştia au fost declaraţi morţi, vineri seară, după ce medicii de la Ambulanţă au încercat mai bine de o oră manevre de resuscitare.

Peste 83.000 de copii au cel puţin un părinte plecat la muncă în străinătate

Peste 83.000 de copii au cel puţin un părinte plecat să muncească în străinătate, iar 23.924 dintre ei au rămas acasă fără niciunul dintre părinţi, rezultă din datele centralizate de direcţia de specialitate din Ministerul Muncii, transmise la solicitarea agenţiei MEDIAFAX.

Peste 200 de copii din Alba Iulia, amprentaţi de poliţiştii criminalişti, de Ziua Porţilor Deschise

Peste 200 de copii de la grădiniţe şi şcoli din Alba Iulia au fost amprentaţi, miercuri, de poliţiştii criminalişti, în cadrul unei acţiuni inedite de promovare a activităţii Poliţiei Judeţene Alba.

Proiect de combatere a rasismului şi violenţei în rândul copiilor prin mişcare, joc şi sport

Peste 2.600 de copii români au fost incluşi într-un proiect pentru combaterea rasismului şi violenţei prin mişcare, sport şi joc, dezvoltat şi implementat de Fundaţia Terre des hommes şi susţinut de nume importante din sportul românesc, printre care Miodrag Belodedici, Laura Badea şi Gabriela Szabo.

Kate, ducesa de Cambridge, a susţinut primul ei discurs public, într-un centru medical pentru copii

Ducesa de Cambridge a susţinut primul ei discurs public, luni, într-un centru de tratamente paliative pentru copii, pe care îl patronează, la peste o lună după ce s-a achitat de primul ei angajament oficial regal la care a participat fără a fi însoţită de soţul ei, prinţul William.

BATMAN în carne şi oase: Ajută poliţiştii brazilieni să lupte împotriva infracţiunilor – VIDEO

Poliţia din oraşul Taubate, Brazilia, a apelat la ajutorul eroului pentru a-i convinge pe copii să nu comită infracţiuni. Oraşul are una dintre cele mai mari rate ale infracţiunii din regiunea Sao Paulo şi "Batman" a părut soluţia cea mai potrivită pentru a-i convinge pe copii să treacă de partea binelui.

Test din 1952: La ce întrebări trebuiau să răspundă copiii de 11 ani?

Un test din 1952, descoperit de un fost profesor britanic, demonstrează că în prezent testele pentru copii au devenit mai uşoare.

Un bărbat şi-a abandonat pe stradă copiii în vârstă de doi şi patru ani, după ce bunica lor a refuzat să-i primească

Un bărbat din oraşul prahovean Urlaţi este cercetat pentru că şi-a abandonat pe stradă cei doi copii, unul în vârstă de doi ani şi celălalt de patru ani, minorii fiind preluaţi de reprezentanţii Direcţiei pentru Protecţia Copilului Prahova.

Angelina Jolie, la plimbare alături de copii. Cum se comportă cei mici pe stradă – FOTO

Angelina Jolie a fost surprinsă de fotografi alături de trei dintre copiii săi, Zahara, Vivienne şi Pax, pe o stradă din New Orleans, Louisiana.

Madonna ia lecţii de limba franceză pentru a înţelege conversaţiile copiilor ei

Cântăreaţa americană Madonna a declarat că a început să ia lecţii de limba franceză, pentru "a ţine pasul" cu cei patru copii ai ei, care învaţă la o şcoală franceză şi discută de multe ori între ei, acasă, în această limbă.

Doi fraţi români de 5 şi 7 ani, numiţi „cei mai puternici copii din lume” de presa britanică. Cum se antrenează băieţii, supervizaţi de tatăl lor – VIDEO

Doi copii români, Claudiu şi Giuliano Stroe, au fost numiţi de presa britanică "cei mai puternici copii din lume".

Deznodământ tragic: Tatăl şi copiii dispăruţi în Cluj, găsiţi morţi în lacul Tarniţa. Fetiţa de trei ani era legată de trupul tatălui ei cu un cablu electric

Cei doi copii în vârstă de trei şi 15 ani, dispăruţi împreună cu tatăl lor, au fost găsiţi, vineri după-amiază, alături de bărbat, în lacul Tarniţa, din judeţul Cluj, de către scafandrii constănţeni specializaţi în scufundări la mare adâncime.

Doi copii au fost muşcaţi de un Rottweiler. Unul dintre ei este în stare gravă la spital

Doi copii, o fetiţă de cinci ani şi verişorul ei de trei ani, din localitatea timişeană Hitiaş, au fost muşcaţi, joi seară, de un câine Rottweiler, fetiţa ajungând în stare gravă la spital.

„Salvaţi Copiii”: Cei mai mulţi copii care au primit mesaje sexuale pe internet sunt din România. 62 la sută dintre părinţii nu monitorizează activitatea copilului

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană în ce priveşte numărul de copii care au primit mesaje sexuale pe internet, aproximativ 70 la sută dintre minori fiind destinatarii unor asemenea mesaje, a declarat, marţi, preşedintele executiv de la "Salvaţi Copiii" România, Gabriela Alexandrescu.

Accident în Giurgiu: Patru copii, care se întorceau de la săniuş, au fost loviţi de un şofer băut

Patru copii din Giurgiu cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Giurgiu, după ce opt copii ce se întorceau de la săniuş au fost loviţi de o maşină condusă de un fost şef al Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, care era sub influenţa alcoolului.

George Clooney, babysitter pentru copiii cuplului Jolie-Pitt

Actorul american George Clooney s-a oferit să stea cu cei şase copii ai cuplului Angelina Jolie - Brad Pitt, dacă prietenul său, nominalizat ca şi el la premiile Oscar anul acesta, va câştiga preţiosul trofeu.

O carte pentru copii scrisă de James Joyce, publicată în premieră

O carte pentru copii scrisă de James Joyce a fost publicată pentru prima dată, de o editură din Dublin, dar fundaţia care deţine drepturile asupra operei scriitorului spune că nu şi-a dat acordul pentru lansarea pe piaţă a volumului.

Suceava: Doi copii în vârstă de un an şi cinci ani, salvaţi de pompieri dintr-un incendiu

Doi copii în vârstă de un an şi cinci ani din comuna suceveană Stulpicani au fost salvaţi, duminică, de pompieri dintr-un incendiu care a cuprins casa în care se aflau.