copil

Iaşi: Copil în comă alcoolică, după ce a primit băutură de la un bărbat pe care l-a ajutat să cureţe zăpada

Un copil în vârstă de 14 ani, dintr-o comună ieşeană, se află internat în spital, fiind adus în comă alcoolică şi în şoc hipotermic, după ce a primit băutură de la un localnic pe care l-a ajutat să cureţe zăpada.

Adolf Hitler a avut un fiu? Dovezile care arată că dictatorul A AVUT UN URMAŞ

Adolf Hitler ar fi avut un fiu cu o femeie franceză, pe când era un simplu soldat care lupta în nordul Franţei.

Fetiţă în vârstă de cinci ani muşcată de faţă de câinele unor vecini

O fetiţă în vârstă de cinci ani a ajuns la spital după ce a intrat în livada unei vecine şi a fost muşcată de faţă de câinele acesteia, proprietara animalului fiind acum cercetată penal.

Ce dansează acest copil? VIDEOCLIPUL la care s-au uitat sute de mii de oameni

Un copil de doar câţiva ani face senzaţie pe internet într-un videoclip în care dansează.

Robert Downey Jr. a devenit tată pentru a doua oară

Actorul american Robert Downey Jr. a devenit tată pentru a doua oară, la vârsta de 46 de ani, după ce soţia lui, Susan Levin, a născut un băieţel, care se va numi Exton Elias.

Cea mai ciudată poză de familie din istorie? O viitoare mamă şi-a DESENAT PE BURTĂ copilul cu care era însărcinată – FOTO

O poză de familie înfăţişează o viitoare mamă care şi-a desenat pe burtă copilul cu care era însărcinată.

Lady Gaga: Îmi doresc un copil, dar tatăl lui trebuie neapărat să fie italian

Cântăreaţa americană Lady Gaga a declarat într-un interviu recent că îşi doreşte un copil, însă, spre surprinderea presei americane şi a actualului ei iubit - care este american - artista a spus că tatăl bebeluşului trebuie neapărat să fie italian.

Constanţa: O femeie susţine că fiul său de şapte ani ar fi fost abuzat sexual de un băiat de 13 ani

O femeie din localitatea constănţeană Sibioara i-a sesizat, sâmbătă, pe poliţişti că un băiat de 13 ani ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fiul său în vârstă de şapte ani.

Natalia Oreiro a născut un băieţel

Actriţa de telenovele şi cântăreaţa Natalia Oreiro, în vârstă de 34 de ani, a născut joi primul său copil, un băieţel care a primit numele Merlín Atahualpa Mollo Oreiro, potrivit presei spaniole.

BĂIAT SAU FATĂ? Motivul pentru care părinţii au ţinut secret sexul copilului lor timp de CINCI ANI – FOTO

Părinţii unui copil au ţinut secret sexul acestuia timp de cinci ani, crescându-l ca şi cum ar avea "genul neutru".

Copil de şase ani, în stare gravă după ce a fost muşcat de o haită de câini

Un copil de şase ani din localitatea timişeană Checea a ajuns, vineri, la Spitalul de Copii din Timişoara în stare gravă după ce a fost muşcat de o haită de câini.

Copil de un an muşcat şi ars de mamă şi concubinul acesteia. Parchetul a deschis o anchetă

Parchetul din Beclean (Bistriţa-Năsăud) a deschis o anchetă privind cazul unui copil de un an şi trei luni, care a fost muşcat, ars cu obiecte incandescente şi lovit de mama sa şi concubinul acesteia.

O femeie şi-a ucis fetiţa de patru luni, apoi s-a spânzurat

O femeie în vârstă de 31 de ani din Tecuci şi-a ucis fetiţa în vârstă de patru luni, după care s-a spânzurat, ea lăsând un bilet în care a scris că şi-a omorât copilul întrucât era bolnav.

Un băiat de 15 ani a fost salvat după ce a rămas blocat între două blocuri mai mult de o oră

Un adolescent a rămas blocat, duminică după-amiază, între două clădiri, în apropierea Liceului "Ovidiu", pe strada Basarabiei, din centrul Constanţei, după ce a încercat să sară de pe una din ele, fiind scos în cele din urmă cu ajutotrul unor chingi.

Moment AMUZANT: Cum REACŢIONEAZĂ un copil când gustă o lămâie pentru PRIMA OARĂ – VIDEO

Un clip difuzat pe YouTube, cu un copil care gustă pentru prima dată dintr-o lămâie, a stârnit amuzamentul celor care l-au vizionat şi a generat numeroase comentarii.

Constanţa: Adolescent de 14 ani acuzat că a abuzat sexual un copil de 12 ani

Poliţiştii constănţeni au deschis o anchetă după ce mama unui băiat în vârstă de 12 ani, din oraşul Murfatlar, judeţul constanţa, a reclamat că fiul său ar fi fost violat de un băiat mai mare, în vârstă de 14 ani.

Cel mai CELEBRU copil din lume? Cum a cunoscut 130 de VEDETE, printre care Johnny Depp, John Terry şi Reese Witherspoon, în doar un an de existenţă – FOTO

În vârstă de numai un an, un copil a cunoscut mai multe celebrităţi decât reuşesc unii să întâlnească într-o viaţă.

Un copil de 11 ani a fost găsit spânzurat într-o anexă a gospodăriei

Copilul de 11 ani din comuna Curtişoara, judeţul Olt, care a fost găsit spânzurat într-o anexă a gospodăriei făcea parte dintr-o familie respectată în localitate, profesorii declarându-se şocaţi de gestul elevului, care avea numai note de 9 şi 10 şi nu avea absenţe.

Vaslui: Copil de doi ani în comă alcoolică şi cu hipotermie după ce a fost lăsat nesupravegheat

Un copil în vârstă de doi ani din localitatea vasluiană Mirceşti a ajuns la spital în comă alcoolică şi cu hipotermie, după ce a fost lăsat singur de părinţi într-o casă neîncălzită şi cu două căni de vin pe masă pe care băieţelul le-a băut.

Un copil a murit strivit de planşeul unei clădiri dezafectate. Parchetul cercetează cazul

Procurorii Parchetului Judecătoriei Târgu Jiu cercetează cazul unui copil mort după ce a fost strivit de planşeul unei clădiri dezafectate aparţinând unei societăţi comerciale din localitatea Rovinari, unde venise cu un prieten să fure fier vechi.

Tatăl lui Carmen Bejan spune că este dispus să crească copilul acesteia şi că o va susţine

Familia fostei studente Carmen Bejan, rămasă însărcinată în închisoare, după ce a fost condamnată pentru uciderea şi tranşarea unui bărbat, este dispusă să crească copilul şi o va susţine pe tânără, pe care o consideră "o victimă a societăţii".

Anchetă în cazul unui copil de nouă luni ajuns la spital cu multiple leziuni pe corp

O fetiţă de nouă luni care avea multiple leziuni la cap şi pe corp a ajuns la Spitalul Judeţean din Slobozia şi ulterior la Spitalul "Bagdasar Arseni" din Capitală, iar Poliţia şi Direcţia pentru Protecţia Copilului au început anchete pentru a stabili dacă fetiţa a fost agresată.

Copil dispărut de acasă din 4 ianuarie, găsit ascuns după zeci de ore sub un pat din casa bunicii

Un copil de zece ani din localitatea buzoiană Verneşti care a dispărut de acasă în 4 ianuarie a fost găsit după zeci de ore sub patul bunicii, fără ca aceasta să ştie de existenţa copilului în casa ei.

Băieţel de şapte ani, în comă după ce maşina condusă de mama lui a căzut într-o râpă. Copilul a fost adus la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală

Un copil de şapte ani a ajuns, marţi, la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală, în comă profundă, după ce maşina condusă de mama sa a derapat şi a căzut într-o râpă, pe drumul care leagă municipiul Sibiu de staţiunea Păltiniş.

TRAGEDIE ÎN TIMIŞ: Un bărbat şi-a ucis copilul şi socrii, apoi s-a spânzurat în faţa casei

Un bărbat în vârstă de 29 de ani din localitatea Şag, judeţul Timiş, şi-a ucis copilul de şapte ani şi socrii, apoi s-a spânzurat în faţa casei. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş Andreea Cinteză a declarat că un bărbat de 29 de ani din localitatea Şag a fost găsit, luni, de fratele său, spânzurat în faţa casei.

Băiat de 11 ani, găsit mort, cu urme de agresiuni, într-o gară din Bistriţa-Năsăud

Un băiat în vârstă de 11 ani a fost găsit mort de familie, duminică, în gara Rodna Veche din Bistriţa-Năsăud, cu urme de agresiuni, copilul fiind dezbrăcat de la brâu în jos.

Caleb Followill, solistul trupei Kings of Leon, va deveni tată

Caleb Followill, solistul trupei Kings of Leon, şi soţia sa, modelul Lily Aldridge, aşteaptă primul lor copil.

Îngerul Victoria’s Secret Alessandra Ambrosio este însărcinată cu al doilea copil

Top modelul brazilian Alessandra Ambrosio, o veterană a casei de modă Victoria's Secret, este însărcinată cu al doilea copil.

Un american mărturiseşte că a ucis fiica unui prieten cu lovituri de cărămidă şi a tranşat-o

Un american în vârstă de 39 de ani a mărturisit poliţiei că a ucis-o cu lovituri de cărămidă pe fiica unui prieten aflată în grija sa, după care i-a tranşat corpul cu un ferăstrău, au anunţat marţi forţele de ordine.

Elena Udrea: Îmi doresc un copil. Sper ca în curând să mi se îndeplinească dorinţa

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, îşi doreşte un copil şi speră ca această dorinţă să i se îndeplinească în curând, după cum a declarat ea în emisiunea "Poveştiri adevărate", care va fi difuzată în ziua de Ajun, sâmbătă, de la ora 16.30, pe postul Acasă.

Imaginea care a şocat Facebook-ul: Cum îşi tratează un bărbat fiica dacă nu îl ascultă – FOTO

Un bărbat a şocat întreaga comunitate de pe Facebook după ce a postat o imagine cu fiica sa.

COPILĂRIE FĂRĂ CRĂCIUN: Povestea băieţelului care nu poate avea brad şi nu poate primi dulciuri cadou – FOTO

Un copil de 3 ani nu se poate bucura de Crăciun deoarece nu poate participa la masa festivă de Crăciun şi nu poate sta în preajma unui brad tradiţional de sărbători.

Cel mai frumos cadou posibil: Un bebeluş sub bradul de Crăciun

Un poliţist a contribuit la venirea pe lume a fiicei sale chiar sub bradul de Crăciun pentru că ştia ca ambulanţa nu va ajunge la timp.

Bârlad: Un copil de un an şi jumătate, lăsat nesupravegheat, a căzut de la etajul al treilea al unui bloc

Un copil în vârstă de un an şi jumătate din Bârlad a ajuns în stare critică la spital, sâmbătă după-amiază, după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din municipiu, fiind lăsat nesupravegheat de către mama lui.

SOLIDARITATE IMPRESIONANTĂ: Momentul în care trecătorii ridică o maşină de teren pentru a elibera o fetiţă prinsă dedesubt – VIDEO

Camerele de supraveghere au surprins momentul emoţionant în care o mulţime de oameni ridică o maşină pentru a elibera o fetiţă prinsă dedesubt.

Bărbat cercetat penal după ce concubina lui în vârstă de 15 ani a născut

Un bărbat de 22 de ani din judeţul Prahova este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor, după ce concubina acestuia a născut, luni, în maternitatea Spitalului Municipal din Câmpina.

Un adolescent de 16 ani căruia i s-a făcut rău la un cros de Ziua Naţională a murit la spital

Un adolescent de 16 ani din localitatea bihoreană Budoi, care a participat miercuri la un cros organizat la Oradea cu ocazia Zilei Naţionale, a murit la Spitalul Municipal "Gavril Curteanu" din municipiu, unde a fost dus după ce i s-a făcut rău la scurt timp de la terminarea cursei.

Crima care a şocat lumea: Un bărbat şi-a ucis copilul de 3 ani din cauza unei glume la grădiniţă

Un bărbat a şocat lumea după ce şi-a ucis băieţelul de doar trei anişori îi modul cel mai inuman cu putinţă. Motivul? O glumă făcută de copil unui coleg de grădiniţă.

Lily Allen a născut primul ei copil

Cântăreaţa britanică Lily Allen, în vârstă de 26 de ani, a născut primul ei copil, vineri, a anunţat cotidianul Daily Mail.

Bebeluş mort în condiţii suspecte, după ce a fost hrănit de mama sa

Poliţiştii din judeţul Vaslui au declanşat joi o anchetă în cazul unui bebeluş în vârstă 26 de zile care a murit în condiţii suspecte, la scurt timp după ce a fost hrănit de mama sa.