copos

Copos: „U” Cluj a fost peste noi şi a meritat victoria

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, sâmbătă, că Universitatea Cluj a fost mai bună decât echipa sa în meciul din etapa a XX-a a Ligii I şi a meritat victoria, a doua din acest sezon al Ligii I pentru ardeleni.

Rednic: Dacă pleca George Copos, plecam şi eu

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că ar fi părăsit conducerea tehnică a echipei Rapid în cazul în care ar fi plecat principalul acţionar George Copos.

George Copos rămâne la Rapid

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a anunţat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu va vinde pachetul majoritar pe care îl deţine la gruparea "alb-vişinie", deoarece nu a găsit persoana potrivită care să preia clubul.

Copos: Penalităţile AFC Rapid către stat vor fi achitate până la 15 martie

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că penalităţile fostei societăţi, AFC Rapid, generate în urma unor greşeli, care se ridică la un milion de euro, vor fi plătite la bugetul de stat până la 15 martie.

Avocatul Sică Puşcoci, pentru a doua oară la DNA

Avocatul Sică Puşcoci, cercetat de către procurori alături de mai mulţi oameni din fotbal, s-a prezentat, vineri, pentru a doua oară la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Gigi Becali: Îi dau 30 de milioane de euro lui Copos să-mi dea clubul

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, marţi, că îi oferă 30 de milioane de euro acţionarului majoritar al FC Rapid, George Copos, pentru a-i ceda clubul, din care să facă Steaua III, deoarece Steaua II este Gloria Buzău.

Dragomir: Nu cred că George Copos va vinde Rapid

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că nu crede că George Copos va vinde FC Rapid.

Copos i-a anunţat duminică pe liderii galeriei rapidiste că vrea să vândă clubul

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, i-a anunţat încă de duminică pe reprezentanţii galeriei giuleştene de intenţia sa de a vinde clubul, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, Gheorghe Răducan, preşedintele Ligii Suporterilor Rapidişti (LSR).

Copos susţine că va renunţa la Rapid

Acţionarul majoritar George Copos a declarat, într-un interviu publicat, vineri, de cotidianul Pro Sport, că se va retrage din fotbal, precizând că deocamdată nu ştie dacă va vinde clubul Rapid.

Coman: Avem încredere că George Copos a făcut toate transferurile legal

Portarul echipei Rapid, Dănuţ Coman, a declarat, vineri, că are încredere în acţionarul majoritar al clubului, George Copos, că a făcut legal toate transferurile, deşi DNA îl acuză pe acesta şi pe alţi nouă oameni de fotbal de înşelăciune, evaziune fiscală şi spălare de bani.

Copos, Borcea, Pădureanu, Stoica şi Victor Becali, despre ancheta DNA

Acţionarul majoritar al FC Rapid Bucureşti, Gheorghe Copos, a declarat, joi, la Crowne Plaza, că nu are nicio problemă în legătură cu decizia DNA de a începe urmărirea penală în cazul a zece oameni de fotbal.

Contractele jucătorilor Budujan, Grigore, Săpunaru şi Dică vor fi mărite cu 48 la sută

Contractele jucătorilor echipei Rapid, Lucian Burdujan, Nicoae Grigore, Cristian Săpunaru şi Emil Dică, vor fi mărite cu aproximativ 48 la sută în această pauză competiţională, a anunţat, miercuri, acţionarul majoritar al grupării giuleştene, George Copos.

Copos: Mazilu pleacă doar dacă aducem un atacant argentinian sau brazilian

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea giuleşteană va renunţa la Ionuţ Mazilu doar dacă va aduce în locul lui un atacant de acelaşi nivel, argentinian sau brazilian.

Copos investeşte 80 de milioane de euro într-o clădire de birouri cu 27 de etaje

Omul de afaceri George Copos va începe în această primăvară lucrările de construcţie la o clădire de birouri cu 27 de etaje, care va fi ridicată în apropierea Casei Presei din Bucureşti, valoarea investiţiei ridicându-se la 80 de milioane de euro.

Mircea Sandu: George Copos va fi chemat la Comisia de Disciplină

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, joi, că acţionarul majoritar al clubului Rapid, George Copos, va fi chemat la Comisia de Disciplină pentru declaraţiile făcute la adresa arbitrilor înaintea meciului contra echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, informează Pro TV.

Gheorghe Ştefan spune că George Copos l-a înşelat la transferul lui Iencsi la Spartak Moscova

Preşedintele de onoare al grupării Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, că acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, l-a înşelat cu o sumă de bani la transferul fundaşului Adrian Iencsi la Spartak Moscova, efectuat în luna februarie a anului 2004.

Gheorghe Ştefan: Rapid ar trebui depunctată pentru atitudinea lui Copos

Preşedintele de onoare al grupării Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat, marţi, că ameninţările rapidiştilor de a retrage echipa de pe teren în cazul în care vor fi furaţi de arbitri ar trebui să se soldeze cu depunctarea giuleştenilor.

Lupescu: Copos ar trebui să termine cu presiunile pe arbitri şi să se concentreze pe fotbal

Directorul general al FRF, Ionuţ-Angelo Lupescu, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că finanţatorul clubului Rapid, George Copos, ar trebui să nu mai pună presiune pe arbitri şi să se concentreze numai pe fotbal.

Copos: Dacă vom fi furaţi de arbitri la Piatra Neamţ vom retrage echipa de pe teren

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că dacă este nemulţumit de arbitrii delegaţi la meciul restanţă cu Ceahlăul Piatra Neamţ, ameninţând cu retragerea echipei de pe teren dacă formaţia giuleşteană va fi "furată de arbitri".

Copos: O să cumpărăm teren de la domnul Becali şi facem stadion în altă parte

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat că gruparea giuleşteană va achiziţiona teren de la finanţatorul Stelei, Gigi Becali, şi va face stadion în altă parte, în cazul în care nu se va semna mai repede contractul de concesiune a stadionului Giuleşti cu Ministerul Transporturilor.

Copos: Primă suplimentară de 84.000 de euro pentru ultimele două meciuri din acest an

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, duminică, după victoria din partida cu Dacia Mioveni, scor 3-0, că jucătorii giuleşteni vor avea o primă suplimentară de 84.000 de euro net dacă vor câştiga ultimele două meciuri din acest an, cu Gloria Bistriţa şi Ceahlăul Piatra Neamţ.

Recursul la decizia de restituire a dosarului „Loteria”, în 25 februarie

Completul de nouă judecătorial Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va judeca în 25 februarie anul viitor, recursul DNA împotriva deciziei de restituire, la DIICOT, a dosarului "Loteria", în care este inculpat George Copos alături de alte cinci persoane.

Romania’s Transports Ministry Leases Stadium To Football Mogul

Romania’s Ministry of Transports is to lease Rapid Stadium to businessman George Copos, main shareholder in FC Rapid Bucharest, for a period of 15 up to 20 years, for upgrade works worth EUR3 million.

Stadionul Giuleşti, concesionat omului de afaceri George Copos

Ministerul Transporturilor va concesiona stadionul Rapid omului de afaceri George Copos, principalul finanţator al echipei de fotbal Rapid, pe o perioadă cuprinsă între 15 şi 20 ani, pentru a-l moderniza, suma minimă alocată investiţiei fiind de trei milioane euro.

Copos: CFR Cluj are nevoie de încă o sută de ani pentru a obţine performanţele Rapidului

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că gruparea CFR Cluj are nevoie de o sută de ani pentru a obţine performanţele Rapidului, precizând că formaţia antrenată de Mircea Rednic va urca pe primul loc în primăvară.

Instanţa supremă: DNA şi-a arogat nelegal competenţa în dosarul Loteria

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) "şi-a arogat nelegal competenţa" de efectuare a urmăririi penale în dosarul "Loteria" în care este judecat George Copos, deşi actele de constatare stabileau un prejudiciu mai mic de un milion de euro, a stabilit Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).

Lupescu: George Copos încearcă să creeze o diversiune

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, i-a răspuns acţionarului FC Rapid, George Copos, care i-a sugerat să renunţe la delegarea arbitrilor, susţinând că nu exclus ca diriguitorul rapidist să încerce să creeze diversiune, având în vedere problemele sale cu autorităţile statului şi cu suporterii.

Gigi Becali: CFR Cluj merge cu bani la arbitri de un an şi jumătate

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, înainte de Adunarea Generală Extraordinară a LPF, că CFR Cluj merge cu bani la arbitri de un an şi jumătate, reacţionând astfel la afirmaţiile principalului acţionar al FC Rapid, George Copos, care i-a acuzat şi el, duminică, pe clujeni.

Andone: Copos a fost la Comisia de Disciplină să impresioneze

Antrenorul echipei CFR Cluj, Ioan Andone, a declarat, vineri, că patronul clubului Rapid, George Copos, a mers la şedinţa Comisiei de Disciplină care a analizat cazul jucătorului Marius Constantin "ca să impresioneze.

Copos: Recunosc că am greşit când i-am cerut demisia lui Piţurcă

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că a greşit când i-a cerut demisia selecţionerului Victor Piţurcă în urmă cu doi ani, după meciul România - Olanda, scor 0-2, din preliminariile CM 2006.

Copos: Sunt foarte fericit pentru redebutul lui Rednic

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că este foarte fericit pentru Mircea Rednic, antrenor care a redebutat la echipa giuleşteană cu o victorie, scor 2-0, în partida din deplasare cu Poli Iaşi.

Dosarul „Loteria”, trimis la Parchet

Instanţa supremă a dispus, luni, ca dosarul Loteria, în care George Copos este judecat alături de alte cinci persoane, să fie trimis Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru refacerea urmăririi penale, soluţie care poate fi atacată la completul de nouă judecători.

Boc spune că a predat şurubul Comisiei de Apel a FRF

Vicepreşedintele LPF, Alexandru Boc, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că, după partida Steaua-Rapid, din cadrul etapei a VII-a a Ligii I, la care a fost observator de joc, a predat Comisiei de Apel şurubul cu care a fost lovit în cap fundaşul giuleştean Vladimir Bozovici.

Copos îl acuză pe Boc că a favorizat clubul Steaua

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, îl acuză pe observatorul LPF Alexandru Boc că a favorizat clubul Steaua, neprezentând Comisiei de Disciplină a FRF şurubul cu care a fost lovit în cap fundaşul Vladimir Bozovici în timpul meciului direct din cadrul etapei a VII-a a Ligii I.

Copos: Am greşit de două ori faţă de Rednic, regret sincer

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă organizată pentru prezentarea noului antrenor, că a greşit de două ori faţă de Mircea Rednic, exprimându-şi regretul "sincer şi public" pentru acest lucru.

Copos: Rednic este cel mai exigent şi al dracului antrenor

Principalul acţionar al FC Rapid, George Copos, a declarat, marţi seară, că noul tehnician al grupării giuleştene, Mircea Rednic, este "cel mai exigent şi al dracului antrenor", considerând totodată că este cea mai bună decizie pe care o putea lua.

ÎCCJ se va pronunţa în 22 octombrie în procesul lui Copos

Instanţa supremă va lua o decizie, în 22 octombrie, cu privire la excepţia invocată, luni, în procesul lui George Copos, după ce avocaţii din dosar au susţinut că Direcţia Naţională Anticorupţie nu era competentă să ancheteze cazul, deoarece prejudiciul presuspus este mai mic de un milion de euro.

Copos: Necalificarea ar fi un eşec

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi, înaintea partidei cu echipa FC Nurnberg, din manşa secundă a turului întâi al Cupei UEFA, că o necalificare a giuleştenilor în grupele competiţiei ar fi un eşec.

Lupescu: Sunt curios dacă Copos va fi chemat la Comisie

Directorul general al FRF, Ionuţ Lupescu, a declarat, marţi, că este curios dacă membrii Comisiei de Disciplină se vor sesiza şi îl vor chema la audieri pe patronul clubului Rapid, George Copos, după ce acesta a afirmat că arbitrii au luat bani.

Copos: Să vină să joace federaţia, comisiile, eu nu am ce căuta în fotbal

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat că el nu are ce căuta în fotbal şi că acest sport ar trebui să fie jucat de cei din Federaţia Română de Fotbal şi din Comisiile FRF şi LPF, care nu iau măsuri împotriva celor care încalcă regulamentele.