coreea de nord

ONU – Producţia alimentară creşte în Coreea de Nord, însă malnutriţia persistă: „Întârzierea procesului de creştere la copii este alarmantă”

Producţia alimentară a Coreei de Nord a crescut pentru al treilea an consecutiv, însă malnutriţia persistă în această ţară, au anunţat agenţii ale Naţiunilor Unite, îngrijorate în special de întârzierea procesului de creştere şi dezvoltare a copiilor.

Coreea de Nord ar fi repornit reactorul nuclear de la Yongbyon, afirmă AIEA

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a prezentat joi imagini prin satelit care arată că Phenianul caută să-şi repornească reactorul nuclear controversat de la Yongbyon.

REPORTAJ: Nord-coreenii aşa cum n-au fost văzuţi niciodată. Turul Berii şi alte poveşti, de la un turist american în ţara lui Kim Jong-un – VIDEO

Un reportaj CNN prezintă Coreea de Nord din perspectiva unui agent de turism care se ocupă de pachete de călătorie pentru turiştii americani, pe care încearcă să-i atragă prin lucruri mai puţin ştiute, cum ar fi calitatea berii nord-coreene.

Coreea de Nord a recunoscut că deţine un american, a anunţat Washingtonul

Coreea de Nord a recunoscut că deţine un cetăţean american în vârstă de 85 de ani, dar la care diplomaţii occidentali nu au acces, a anunţat Departamentul de Stat.

John Kerry a îndemnat Phenianul să îl elibereze pe fostul combatant american în Războiul Coreei

Secretarul de Stat american John Kerry a îndemnat joi Coreea de Nord să elibereze un american în vârstă de 85 de ani, un fost combatant în Războiul Coreei, încarcerat de aproape o lună în această ţară.

Coreea de Nord ameninţă Seulul cu O MARE DE FOC, la trei ani de la bombardarea Insulei Yeonpyeong

Coreea de Nord a marcat vineri trei ani de la bombardarea unei insule sud-coreene situate în apropierea frontierei maritime dintre cei doi vecini, ameninţând cu transformarea Casei Albastre, sediului preşedinţiei sud-coreene, la Seul, într-o "mare de foc".

Un veteran american din Războiul Coreei, încarcerat de trei săptămâni în Coreea de Nord

Un american în vârstă de 85 de ani, veteran al Războiului din Coreea, care efectua o vizită organizată în Coreea de Nord, este deţinut de trei săptămâni în această ţară, potrivit rudelor sale, care au alertat postul CNN miercuri.

Kim Jong-un a ordonat intensificarea „propagandei de război” împotriva preşedintei Coreei de Sud, Park Geun-hye

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a ordonat o intensificare a "propagandei de război" împotriva administraţiei Park Geun-hye luna trecută, în cadrul unei posibile schimbări de politică, a declarat miercuri un oficial guvernamental sud-coreean, citat de presa sud-coreeană.

Oficial sud-coreean: Coreea de Nord pregăteşte un nou test nuclear

Regimul stalinist din Coreea de Nord este pregãtit sã efectueze un nou test nuclear, deşi nu au fost depistate încă semnale privind iminenţa acestuia, anunţă Ministerul sud-coreean al Apărării, citat de agenţia Yonhap.

EŞEC militar al Coreei de Nord: Un „submarin de vânătoare” s-a scufundat, provocând moartea unui număr neprecizat de marinari – FOTO

Coreea de Nord a dezvăluit că una dintre navele sale război s-a scufundat luna trecută, provocând moartea unui număr neprecizat de marinari, într-un gest rar de recunoaştere a unui eşec militar.

Coreea de Nord avansează în dezvoltarea unor rachete intercontinentale, anunţă un centru american

Coreea de Nord avansează în dezvoltarea unor rachete strategice capabile să poarte o încărcătură nucleară menită să vizeze continentul american, a anunţat marţi un centru american de reflecţie.

Mătuşa liderului nord-coreean Kim Jong-un a fugit în SUA în anii ’90

Mătuşa tânărului lider al Coreei de Nord s-a refugiat în Statele Unite în anii '90, din Elveţia, unde se afla pentru a-şi supraveghea nepotul înscris la studii într-un pensionat din această ţară, scrie un ziar sud-coreean în ediţia de marţi.

Coreea de Nord: Lucrări la un poligon de lansare a rachetelor, confirmate de un centru american

Observaţii recente prin satelit asupra teritoriului nord-coreean au confirmat lucrări importante la instalaţia de unde a fost lansată o rachetă cu rază lungă de acţiune în decembrie, a anunţat marţi un centru de studii americano-coreean.

Şapte sud-coreeni au fugit în Coreea de Nord. Phenianul i-a trimis înapoi

Cel puţin şapte sud-coreeni au fugit în Coreea de Nord în ultimii ani, imigranţii fiind repatriaţi zilele trecute de regimul stalinist de la Phenian, o situaţie care uimeşte opinia publică din Coreea de Sud, obişnuită cu venirea refugiaţilor nord-coreeni, relatează CNN.

Fugari nord-coreeni au făcut mărturii cutremurătoare pentru anchetatori ai ONU

Nord-coreeni care au reuşit să fugă de regimul stalinist de la Phenian au făcut mărturii cutremurătoare, la Londra, despre ceea ce au îndurat, vorbind în faţa echipei ONU care efectuează anchete asupra încălcării drepturilor omului în Coreea de Nord.

Coreea de Nord a efectuat noi lucrări la un complex nuclear: „Phenianul se pregăteşte să efectueze noi explozii pe viitor”

Coreea de Nord a construit două intrări de tunel la complexul unde ţara efectuează teste nucleare, un semn care sugerează că pregăteşte noi teste, a apreciat miercuri un centru de reflecţie american.

Imaginile cu Coreea de Nord pe care regimul de la Phenian le-a interzis: Cum au fost păstrate – GALERIE FOTO

Un jurnalist suedez a avut ocazia să pozeze în Coreea de Nord tot ceea ce i se părea lui interesant pentru public. Anumite fotografii i-au fost şterse de către agenţii de pază la graniţa cu China, dar jurnalistul a reuşit să le păstreze şi să le facă şi pe acestea cunoscute.

Greşeală de Photoshop la nivel înalt: FOTOGRAFIA cu Kim Jong-Un care ar fi fost trucată – FOTO

O fotografie publicată de agenţia oficială nord-coreeană de presă KCNA în care Kim Jong-Un apare alături de oficiali ai ţării în faţa unui spital pentru copii din Phenian prezintă semne evidente că ar fi fost modificată în Photoshop, potrivit unui site specializat în jocuri video.

Coreea de Nord ameninţă voalat SUA cu un „RĂZBOI TOTAL”

Coreea de Nord a îndemnat sâmbătă Statele Unite să pună capăt manevrelor militare şi "şantajului nuclear", avertizând din nou asupra riscului unui "război total".

Schimbare la conducerea armatei în Coreea de Nord

Coreea de Nord a confirmat joi înlocuirea comandantului forţelor sale armate, în vârstă de 75 de ani, considerat un adept al politicii belicoase, cu un general mai tânăr, un nou semn al voinţei tânărului lider al ţării de a-şi plasa oamenii în posturi-cheie.

Concedieri în masă în Coreea de Nord: Jumătate din oficialii de rang înalt ai ţării,înlocuiţi – raport sud-coreean

Liderul nord-coreean Kim Jong-un a înlocuit aproape jumătate din oficialii de rang înalt ai ţării pentru a-şi consolida controlul asupra aparatului de stat, a anunţat marţi un raport oficial sud-coreean.

Coreea de Nord avertizează SUA, înaintea unor manevre navale: „Trupe nord-coreene, pregătite să lanseze o operaţiune în orice moment”

Coreea de Nord a avertizat marţi Statele Unite împotriva unei "catastrofe atroce" şi şi-a plasat trupele în alertă, înaintea unor manevre comune prevăzute de Statele Unite, Japonia şi Coreea de Sud, la care participă un submarin nuclear american.

Preşedinta Coreei de Sud, criticată după ce a îndemnat Phenianul să renunţe la „ambiţiile nucleare”

Înaltul Comandament al forţelor armate nord-coreene a criticat-o dur pe preşedinta sud-coreeană Park Geun-Hye, după câteva săptămâni de acalmie, şi a promis că Phenianul îşi va continua programul nuclear.

Noi dovezi că Phenianul a repornit un reactor nuclear – FOTO

Institutul americano-coreean din cadrul Universităţii Johns-Hopkins a anunţat miercuri că deţine o nouă fotografie prin satelit, care arată că regimul nord-coreean a repornit un reactor nuclear la centrala Yongbyon, care produce plutoniu.

Phenianul a denunţat „aroganţa” Washingtonului şi a criticat Seulul, într-un discurs susţinut la ONU

Coreea de Nord a denunţat marţi "aroganţa" şi "politica ostilă" a Statelor Unite şi a criticat vecinul din Sud pentru "abordarea conflictuală", într-un discurs susţinut la tribuna Adunării Generale a ONU.

Programul nuclear al Coreei de Nord, analizat de experţi: Sancţiunile sunt inutile în faţa progreselor înregistrate de ţara condusă de Kim Jong-un

Sancţiunile internaţionale aplicate Coreei de Nord nu au avut efectul scontat, regimul comunist controlând în prezent tehnologiile fundamentale necesare pentru dezvoltarea programului nuclear, au apreciat miercuri experţi reuniţi la Seul.

China a interzis exporturile care pot contribui la modernizarea armamentului Coreei de Nord

China a anunţat că interzice exportarea către Coreea de Nord a tuturor materialelor şi tehnologiilor care ar putea să servească la confecţionarea de rachete sau arme nucleare, chimice sau biologice.

Phenianul amână pentru o dată nedeterminată întâlnirile familiilor separate de război

Coreea de Nord a anunţat, sâmbătă, că va amâna pentru o dată nedeterminată întâlnirile familiilor separate de război, care ar fi trebuit să aibă loc peste patru zile.

Militari sud-coreeni au ucis un bărbat care încerca să ajungă în Coreea de Nord

Militari sud-coreeni au ucis un bărbat care încerca să ajungă în Nord traversând fluviul Imjin, a anunţat luni un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.

Coreea de Nord: Complexul industrial de la Kaesong, redeschis

Oameni de afaceri sud-coreeni au traversat luni dimineaţa frontiera şi au intrat pe teritoriul nord-coreean spre complexul industrial Kaesong, după cinci luni de la închiderea acestuia pe fondul unor tensiuni puternice în peninsulă.

Coreea de Nord efectuează lucrări la un reactor nuclear: „Este într-o stare jalnică, ar putea fi o catastrofă pentru peninsula coreeană”

Coreea de Nord efectuează lucrări la un reactor nuclear de la Yongbyon care se află într-o "stare jalnică", o situaţie care riscă să antreneze "o catastrofă" în Peninsula Coreea, a declarat joi o sursă rusă citată de agenţii.

Club nord-coreean de fotbal, suspendat şase luni

Clubul nord-coreean Sonbong a fost suspendat pentru şase luni din toate competiţiile interne, după ce a trişat în finala Cupei Coreei de Nord pe care a şi câştigat-o, a anunţat, miercuri, agenţia KCNA.

Kim Jong-un are o fiică, a dezvăluit Dennis Rodman. Ce nume poartă aceasta

Liderul nord-coreean Kim Jong-un are o fiică, a dezvăluit duminică fosta vedetă a baschetului Dennis Rodman, care a efectuat recent o nouă vizită la Phenian, pentru The Guardian.

Paradă militară uriaşă la Phenian marcând 65 de ani de la crearea Republicii populare – FOTO

Coreea de Nord a organizat luni a doua paradă militară uriaşă, după numai o lună şi ceva, o defilare axată pe glorificarea Coreei de Nord şi a liderilor ei, şi mai puţin pe lupta împotriva "inamicilor".

Coreea de Nord şi Siria, suspectate de legături în materie de arme chimice

Ministerul sud-coreean al Apărării a atras atenţia comunităţii internaţionale, joi, în privinţa arsenalului chimic al Coreei de Nord, sugerând că între Damasc şi Phenian ar fi putut avea loc un schimb arme chimice de acest tip.

Dennis Rodman face o nouă vizită în Coreea de Nord – VIDEO

Fostul jucător de baschet Dennis Rodman a anunţat marţi că se află în drum spre Coreea de Nord, dar a refuzat să spună dacă intenţionează să obţină eliberarea unui cetăţean american deţinut la Phenian.

COREEA DE NORD efectuează noi lucrări de construcţie într-un poligon de rachete

Coreea de Nord s-a lansat într-un nou program de construcţii de anvergură în incinta instalaţiei de unde a efectuat un tir de rachetă cu rază lungă de acţiune în decembrie, potrivit unor imagini din satelit aparţinând unui Centru de studii americano-coreean.

Kim Jong-un ar fi ordonat execuţia publică a fostei sale iubite. Aceasta ar fi fost implicată într-un caz de pornografie – VIDEO

Liderul nord-coreean Kim Jong-un ar fi ordonat execuţia publică a fostei sale iubite, alături de alte 11 persoane, pentru presupusa lor implicare într-un caz de pornografie, relatează Huffington Post, în ediţia electronică de joi.

Nava nord-coreeană reţinută în Panama: Armele confiscate la bordul cargoului nord-coreean încalcă sancţiunile ONU

Armamentul confiscat în iulie la bordul navei nord-coreene imobilizate în Panama "încalcă fără îndoială" regimul de sancţiuni adoptat de ONU împotriva Coreei de Nord, au anunţat autorităţile panameze miercuri, citând raportul unor experţi ONU.

Washingtonul va trimite un emisar în Coreea de Nord pentru a încerca eliberarea unui cetăţean american

Un emisar al Guvernului american va efectua vineri o vizită în Coreea de Nord, la invitaţia Phenianului, cu scopul de a încerca să obţină eliberarea unui cetăţean american deţinut începând din noiembrie 2012, care este bolnav, a anunţat marţi Washingtonul.