cornel lnar

Dinu despre posibila venire a lui Andone la Dinamo: S-a colindat mai mult decât se obişnuieşte

Directorul tehnic al FC Dinamo, Cornel Dinu, a declarat, luni, la reunirea lotului antrenat de Cornel Ţălnar, că tehnicianul Ioan Andone poate reprezenta în viitor o soluţie pentru "alb-roşii", dar a catalogat informaţiile privind venirea lui la echipă drept "colinde".

Ţălnar: Prima parte a jocului a fost cea mai bună repriză făcută de Dinamo în acest campionat

Tehnicianul Cornel Ţălnar a declarat, sâmbătă seară, după victoria, cu scorul de 2-1, obţinută de Dinamo în derbiul cu Rapid, că prima parte a jocului a fost cea mai bună a dinamoviştilor în această ediţie de campionat.

Rednic: Am un acord semnat cu Dinamo şi nu s-a pus problema să nu preiau echipa

Antrenorul Mircea Rednic a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că are un acord semnat cu Dinamo şi nu s-a pus problema să nu mai antreneze formaţia "alb-roşie", dar a precizat că va pune unele condiţii acţionarilor.