covid

Încă un angajat al Consiliului Judeţean Ilfov a fost depistat cu noul coronavirus

Activitatea CJ Ilfov s-a reluat de astăzi (luni – n.r.). Au fost efectuate 163 de teste şi, din păcate, s-a mai pozitivat încă unul, în afară de cel de săptămâna trecută, a transmis instituţia, printr-un comunicat de presă. CJI precizează faptul că toţi colegii persoanelor infectate cu COVID-19, deşi au teste negative, nu au venit […]

Guvernatorul regiunii italiene Lombardia neagă acuzaţiile de fraudă cu echipamentele medicale pentru COVID

Guvernatorul Lombardiei, regiunea italiană lovită cel mai mult de coronavirus, a negat acuzaţiile privind frauda cu echipamente medicale. Acesta este investigat pentru contract de achiziţie de materiale sanitare încheiat cu o companie deţinută de cumnatul său, scrie Swissinfo.ch. Magistraţii îl cercetează pe Attilio Fontana, în vârstă de 68 de ani, membru al partidului de extremă-dreapta […]

Vaccinul dezvoltat de Moderna intră în ultima fază a testării clinice. SUA oferă companiei încă 472 de milioane de dolari

Moderna a primit încă 472 de milioane de dolari din partea Autorităţii pentru Cercetări Avansate şi Dezvoltare în Domeniul Biomedical (BARDA), pentru susţinerea dezvoltării vaccinului său împotriva Covid-19, scrie Reuters. Compania famaceutică a spus că fondurile vor susţine studiul său clinic, în faza a treia, pentru vaccinul împotriva noului coronavirus. Fondurile suplimentare vin după ce, […]

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 27 iulie: Peste 16 milioane de cazuri/ China raportează cel mai mare număr de cazuri noi din ultimele luni

Alertă în Vietnam, autorităţile evacuează 80.000 de oameni Vietnamul evacuează 80.000 de oameni, în mare parte turişti, din Danang. Măsura vine după ce trei rezidenţi au fost testat pozitiv pentru coronavirus în weekend, a declarat guvernul luni. Vietnamul este încă închis pentru turişti străin China a raportat cel mai mare număr de cazuri noi China […]

Amenzi în valoare de 1,1 milioane de lei aplicate în weekend în Capitală, pentru nerespectarea măsurilor

Poliţiştii şi jandarmii bucureşteni au dat, în weekend, 2.000 de sancţiuni în valoare de 1.100.000 lei pentru hipermarket-uri, pieţe, terase sau în mijloacele de transport, ca urmare a încălcării măsurilor pentru prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei.

COMENTARIU Valeriu Şuhan: Psihologia crimei de Covid

Crima asta are autori multipli. E ca într-un roman de Agatha Christie. Pe de-o parte este virusul însuşi. Pe de alta, sunt oameni cărora rezistenţa psihică la presiunea micului ucigaş, diminuează treptat, acţionând asupra propriului sine ori asupra semenilor.

Dancă: Dacă nu oprim răspândirea Covid-19, va fi tot mai greu să relansăm economia

„Din păcate, suntem într-o nouă zi cu peste 1000 de infectari. Vidul de legislaţie pentru combaterea răspândirii infecţiilor cu noul Coronavirus, provocat de atacuri politico-juridice iresponsabile în plină pandemie, combinat cu o propagandă obscură de decredibilizare a pericolului Covid, ne-au adus din nou într-o situaţie limită. Momentul nu este uşor din punct de vedere sanitar […]

Şi TU trebuie să fii responsabil când ieşi la terasă, spun proprietarii restaurantelor

Sofia a ieşit duminică să se relaxeze cu prietenii la o terasă de lux din Capitală. Convinsă că virusul nu rezistă căldurii, Sofia spune că se simte în siguranţă şi nu crede că se poate îmbolnăvi dacă este cald afară. „Eu mă simt destul de safe şi, ca să fiu sinceră, nu prea le respect. […]

Judeţul care a înregistrat aproape de două ori mai multe cazuri de coronavirus faţă de Bucureşti în ultimele 24 de ore. Situaţia pe judeţe

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.120 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. CITEŞTE AICI Judeţul cu cele mai multe cazuri în ultimele 24 de ore […]

Turiştii se distrează fără precauţie la mare/ Prefectul Constanţei: „Oameni care, parcă, nu cred în existenţa virusului” | VIDEO

George Sergiu Niculescu este prefectul Constanţei. Sâmbătă noapte s-a alăturat echipelor care au ajuns în Eforie Nord să controleze dacă turiştii şi comercianţii respectă regulile impuse de pandemia Covid. Filmul pe care l-a postat pe facebook îţi arată că distanţarea socială e o regulă complet ignorată pe litoralul românesc. “Sunt oameni care chiar poartă masca […]

SOLIDARITATE. O echipă de medici germani ajută la tratarea pacienţilor cu coronavirus din România

Dr. Thushira Weerawarna, care a avut deja experienţa tratării pacienţilor francezi infectaţi cu COVID-19 la spitalul Siloah din sud-vestul Germaniei, se află acum împreună cu echipa sa de la secţia de Pneumologie la Braşov pentru a-i ajuta pe medicii români în lupta împotriva coronavirusului. Deja înainte ca restricţiile de călătorie să fie ridicate. dr. Weerawarna […]

Se împlinesc cinci luni de la primul caz de COVID-19 din ţară. România se află în faţa unor scenarii sumbre

„Totul va fi bine!” este mesajul cu care românii au intrat în pandemie. În primă fază, oamenii au ieşit din case doar pentru lucrurile urgente, de teama virusului şi a amenzilor. Copiii au învăţat online, iar cursurile de absolvire a şcolilor s-au desfîăşurat în faţa laptopurilor. În faza a doua a celor cinci luni de […]

Coronavirus în lume, LIVE UPDATE 26 iulie. Marea Britanie impune noi restricţii/ Cele zece ţări cu cel mai mare număr de infecţii

Iată cele zece ţări cu cel mai mare număr de infecţii: SUA: 4.178.021 Brazilia: 2.394.513 India: 1.385.635 Rusia: 805.332 Africa de Sud: 434.200 Mexic: 385,036 Peru: 375.961 Chile: 343.592 Regatul Unit: 300.270 Iran: 288.839 Toţi călătorii care sosesc în Regatul Unit din Spania, obligaţi să stea în carantină de 14 zile În încercarea de a […]

Prefectul de Cluj, vindecat de COVID, îşi reia de luni activitatea

Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat, pentru MEDIAFAX, că a primit rezultatul negativ la testul pentru depistarea coronavirusului. „După 21 de zile de la infectare mi-a ieşit primul test negativ. Fiind asimptomatic, nu mai am nevoie de al doilea test, dar am făcut unul, pentru siguranţă”, a spus Abrudean. Şi testul copilului prefectului a […]

Activitatea pompierilor din Lugoj, suspendată după ce un angajat a fost confirmat pozitiv

La ISU Timiş s-a înregistrat un caz de infectare cu virusul SARS-CoV-2, a unui cadru militar care lucrează la Detaşamentul de Pompieri Lugoj. Acesta a mers la spital în urmă cu două zile, având anumite simptome, iar vineri ISU Timiş a fost informat că rezultatul testului COVID-19 este pozitiv. A fost suspendată activitatea Detaşamentului de […]

În ciuda gestionării controversate a pandemiei ce a dus Brazilia la peste un milion de cazuri, Jair Bolsonaro creşte în sondaje

Liderul de extremă dreaptă, care este el însuşi infectat în prezent cu virusul, a subestimat pandemia chiar şi atunci când acesta a explodat în Brazilia, ţara cu cele mai multe infecţii şi decese COVID-19 din lume, cu excepţia Statelor Unite, relatează France 24. Însă sondajele din această săptămână sugerează că Bolsonaro supranumit „Tropicalul Trump” traversează […]

Cele două judeţe care au înregistrat peste 100 de cazuri în ultimele 24 de ore. Situaţia pe judeţe

În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.284 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19.  În intervalul 24.07.2020 (10:00) – 25.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 15 de decese (12 bărbaţi şi 3 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în […]

Când credeau că au scăpat de coronavirus acesta s-a întors. O ţară a înregistrat primul caz de transmitere locală din ultimele trei luni

Datorită măsurilor stricte de carantină şi a unui program de testare agresiv şi amplu,Vietnamul şi-a menţinut totalul infectărilor la 415 cazuri. Ţara nu a raportat o infecţie nouă transmisă local timp de 100 de zile. Vineri, ministrul Sănătăţii din Vietnam a declarat într-o declaraţie că un bărbat de 57 de ani din Danang, un punct […]

CORONAVIRUS. Record de cazuri în aproape 40 de ţări în ultima săptămână/ OMS: „Nu vom reveni la vechea normalitate”

Rata cazurilor a crescut nu numai în ţări precum Statele Unite, Brazilia şi India, care au dominat titlurile ştirilor globale, ci şi în Australia, Japonia, Hong Kong, Bolivia, Sudan, Etiopia, Bulgaria, Belgia, Uzbekistan şi Israel. Multe ţări, în special cele în care oficialii au redus măsurile de distanţare socială, se confruntă cu un al doilea […]

Echipament medical pentru pacienţii cu COVID-19 internaţi la Institutul„Matei Balş” din Capitală, donat de UNICEF

Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş” se află în prima linie de luptă împotriva COVID-19, aşadar UNICEF dă o mână de ajutor, dăruind spitalui 20 de concentratoare de oxigen.     Cele 20 de seturi de echipamente distribuite vor fi utilizate în tratarea pacienţilor internaţi diagnosticaţi  cu noul coronavirus.   Acestea se adaugă […]

Bilanţul epidemic a ajuns la 35.097 de morţi în Italia. Sunt 245.590 de cazuri de coronavirus, în total

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 35.097 de morţi în Italia, cu cinci decese produse în ultimele 24 de ore. Numărul total al infecţiilor se apropie de 246.000.   Ministerul italian al Sănătăţii a comunicat, vineri după-amiază, că bilanţul epidemic este de 35.097 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu noul […]

Scenariul se repetă. Muncitori români angajaţi la o fermă din Germania, depistaţi cu coronavirus

11 muncitori români angajaţi la o fermă din Germania au fost depistaţi cu noul coronavirus, anunţă MAE.   După ce în presa germană au apărut informaţii legate de cazuri de infectare cu COVID-19 la o fermă din localitatea Borken, Germania, Consulatul General al României la Bonn s-a autosesizat şi a aflat că acolo lucreazpă aproximativ […]

MAE: 12 muncitori români din Berlin, confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus. Unii au fugit din carantină şi riscă închisoare

MAE menţionează că cei 12 cetăţeni români infectaţi locuiesc într-un spaţiu de cazare din afara oraşului Berlin, alături de alţi şapte conaţionali.  Autorităţile locale au dispus plasarea în carantină a tuturor persoanelor cazate în locaţia respectivă, în vederea limitării riscului de răspândire a infecţiei, angajatorul asigurând aprovizionarea cu cele necesare pe perioada carantinei. Totodată, „autorităţile […]

Nu mai sunt locuri la ATI în Capitală. Un pacient COVID a fost transferat la Craiova

Un pacient în stare gravă, care are nevoie de terapie intensivă, a fost transferat, vineri, din Spitalul Universitar de Urgenţă din Capitală la Spitalul de Urgenţă din Craiova, ca urmare a atingerii capacităţii maxime de internare pe secţiile de ATI – COVID, din Bucureşti, potrivit DSU.   DSU transmite că, în urma atingerii capacităţii maxime […]

Un angajat al Facultăţii de Medicină din Sibiu, confirmat cu COVID-19. Alte opt persoane, în izolare

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ştefan, a fost confirmată pozitiv în urma testării SARS CoV-2 o persoană angajată a Universităţii „Lucian Blaga” (ULB), din Sibiu, iar în urma anchetei epidemiologice făcute de Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu, alţi opt angajaţi, contacţi ai cazului confirmat, au fost puşi în izolare. „Precizăm faptul […]

Senatorul UDMR Tanczos Barna, vindecat de COVID-19, povesteşte că a parcurs zilnic o oră de „plimbare în celulă”

Senatorul UDMR Tanczos Barna a fost externat, vineri, din spitalul din Miercurea Ciuc, după ce a avut două teste negative consecutive pentru SARS-CoV-2.

Un angajat de la Ford Craiova a fost diagnosticat cu COVID-19/ Klaus Iohannis a fost în vizită la fabrica Ford Craiova în data de 22 iulie

Un angajat al uzinei Ford Craiova a fost diagnosticat cu COVID-19. Bărbatul lucrează în secţia Vopsitorie şi a venit la serviciu, ultima data, marţi, 21 iulie. Primele simtome ale bolii le-a avut miercuri, 22 iulie, în ziua în care Klaus Iohannis, preşedintele României, a fost în vizită la fabrica de autoturisme din Bănie, potrivit unor […]

Subprefect Covasna, vindecat de COVID-19: Acest virus pervers există printre noi şi loveşte necruţător

Subprefectul judeţului Covasna, Cosmin Boricean, infectat şi vindecat de COVID, avertizează că acest virus pervers există printre noi şi loveşte necruţător.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 24 iulie. Nou record: 1.119 noi cazuri confirmate în ţară. Peste 300 de pacienţi la ATI. Bilanţul actualizat

CORONAVIRUS ROMÂNIA – Noul bilanţ – 24 iulie  Până astăzi, 24 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 42.394 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 25.349 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi şi 2.918 pacienţi asimptomatici au fost externaţi la 10 zile după depistare.  CITEŞTE AICI – Se întoarce carantina. Restricţii […]

Crucea Roşie: Pandemia de coronavirus şi efectele sale ar putea duce la o migraţie de amploare

Multe persoane se confruntă cu decizia de a se expune la riscul infectării cu noul coronavirus sau să facă foamea, a spus Chapagain, avertizând că disperarea generată ar putea avea consecinţe de anvergură. „Ceea ce auzim este că multe persoane care şi-au pierdut sursele de trai, odată ce graniţele încep să se deschidă, se vor […]

Libanul se prăbuşeste sub hiperinflaţie. Un salariu ce reprezenta 400 de dolari acum valorează sub 60 de dolari/ Preţul alimentelor a explodat

Libanul se alătură astfel Venezuelei, care este lovită de hiperinflaţie din aprilie, fiind al doilea val din ultimii ani, potrivit Steve H. Hanke, profesor de economie aplicată la Universitatea Johns Hopkins. Hiperinflaţia se întâmplă atunci când rata inflaţiei a unei ţări depăşeşte 50% într-o perioadă de timp, definită de Hanke drept 30 de zile consecutive. […]

Studiu: Aproximativ 40 la sută dintre adulţii din SUA sunt expuşi riscului de complicaţii severe în cazul infecţiei cu COVID-19

Aproximativ 40 la sută dintre adulţii din Statele Unite suferă de cel puţin o afecţiune care îi încadrează în categoria de risc în cazul în care sunt infectaţi cu noul coronavirus, se arată într-un studiu publicat, joi, de Centrul pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor.

Bilanţul epidemic a ajuns la 35.092 de morţi în Italia. Sunt peste 245.000 de cazuri de coronavirus, în total

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 35.092 de morţi în Italia, cu zece decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al infecţiilor se apropie de 245.500.   Ministerul italian al Sănătăţii a comunicat, joi după-amiază, că bilanţul epidemic este de 35.092 de morţi, iar numărul total al cazurilor de infectare cu […]

Oprişan, prins cu „declaraţia politică” de către Spitalul Judeţean Focşani. Câţi oameni sunt în realitate internaţi

Conducerea Spitalului Judeţean Focşani şi cea a Direcţiei de Sănătate Publică Vrancea susţin că acuzaţiile aduse de preşedintele CJ Marian Oprişan sunt atacuri politice şi spun că în câteva luni numărul cazurilor înregistrate în spital a scăzut de la 100 la 2.

Coronavirus în România LIVE UPDATE 23 iulie. 1.112 de cazuri noi de Covid-19 în ultimele 24 de ore. Bilanţ actualizat

CORONAVIRUS ROMÂNIA – Noul bilanţ – 23 iulie  În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 1.112 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În ultimele 24 de ore au fost […]

La Stampa analizează situaţia coronavirusului în Balcani: ”În Serbia există riscul unei catastrofe”. Ce scrie despre România

Situaţia din regiunea Balcanilor devine una din ce în ce mai critică, pe măsură ce noile cazuri de Covid-19 încep să crească alarmant. Serbia are o medie de 300 de noi cazuri zilnic, la o populaţie de 7 milioane de locuitori. La limita Balcanilor, România a depăşit pragul de 1000 de infectări în ultimele 24 de […]

CORONAVIRUS. Numărul cazurilor a trecut pragul de 15 milioane/ Sesiune specială ţinută de OMS

Deşi are cazuri considerabil mai puţine confirmate – 297.951 – Regatul Unit are încă al treilea cel mai mare număr de decese, cu 45.586 de victime. Numărul real de cazuri este probabil mult mai mare. Multe cazuri nu sunt descoperite din cauza lipsei de testare cu precădere în ţările cu sisteme medicale mai puţin dezvoltate. […]

O nouă localitate din România intră în carantină| DOCUMENT

În urma analizei de risc, miercuri a fost derulată procedura legală de carantinare zonală pentru a doua localitate, respectiv, localitatea Gornet, comuna Gornet, judeţul Prahova. Carantina zonală se instituie la propunerea Direcţiei de Sănătate Publică teritorială cu avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi în baza Hotărârii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă prin ordin […]

Focar de COVID-19 la unul dintre marile spitale de copii din ţară. O secţie a unităţii a fost închisă

Epidemia de COVID-19 loveşte în cadrele medicale din Galaţi. După focarul de la Spitalul Judeţean, altul a apărut la Spitalul de Copii, una dintre cele mai mari unităţi de profil din ţară. Potrivit informaţiilor oficiale, 12 cadre medicale s-au infectat şi o secţie a fost închisă pentru dezinfecţie totală. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică au […]