craciun

Războiul din Ucraina, ziua 319. Ruşii suferă pierderi grele în mai multe zone din Doneţk / Rusia acuză că Ucraina că desfigurează cadavre, pentru a acuza inamicul de tortură / Ucraina are cel mai întins câmp minat din lume / Primul schimb de prizonieri al anului

UPDATE 23:00 Moscova: Kievul desfigurează cadavre, pentru a ne învinovăţi pentru tortură „Serviciile speciale ale Ucrainei au pregătit o provocare pe scară largă în regiunea Harkov prin deschiderea mormintelor din mai multe cimitire”, susţine Ministerul rus al Apărării. Potrivit Moscovei, „cadavrele dezgropate au fost desfigurate pentru a trece drept dovezi ale „torturii” şi „execuţiei” ruseşti”. […]

PREZENTUL FĂRĂ PERDEA Marius Oprea / ”Războiul sfînt”, o ispită a lui Putin pentru o sută de milioane de credincioşi, în timp ce participă la Slujba Naşterii Domnului de unul singur

Preşedintele Vladimir Putin a participat sîmbătă singur la slujba de Crăciun oficiată într-o catedrală din Kremlin, în loc să se alăture credincioşilor, informează agenţia Reuters. Fotografia sa, în faţa unor icoane, a fost postată şi pe site-ul Kremlinului, alături de un mesaj al preşedintelui, care mulţumeşte Bisericii Ortodoxe Ruse. Are şi de ce: alături de […]

VIDEO Vladimir Putin, singur la slujba de Crăciun

Preşedintele rus Vladimir Putin a participat sâmbătă la slujba ortodoxă din Ajunul Crăciunului la Catedrala Buna Vestire, în Kremlin.

Alertă de raid aerian în Ucraina. Localnicii sunt sfătuiţi să nu participe la slujbele de Crăciun

Sirenele de raid aerian s-au declanşat vineri în mai multe zone din Ucraina, în ciuda încetării temporare a focului anunţată de ruşi. Totuşi, încă nu au fost raportate atacuri cu rachete şi drone. Localnicii sunt sfătuiţi să nu participe la slujbele de Crăciun pe rit vechi.

Patriarhul Kiril al Moscovei cere un armistiţiu în Ucraina în perioada Crăciunului pe rit vechi. Reacţia Kievului

Patriarhul Kiril al Moscovei, şeful Bisericii Ortodoxe Ruse, a cerut joi ca ambele părţi implicate în războiul din Ucraina să respecte un armistiţiu de Crăciun, o măsură respinsă de Kiev ca fiind o capcană cinică.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Azi îi miercuri, mâine-i joi

„Azi îi miercuri, mâine-i joi/ Trece Domnul pe la noi…”. Aşa suna începutul unui colind pe care îl tot aud ca şi cum ar veni printr-o pâlnie veche cu smalţul sărit. Pe-atunci, Dumnezeu trecea des pe la noi, şedeam la vorbă până târziu. Astăzi, ghiftuiţi cu miracole, abia dacă mai observăm că a venit şi […]

Dancă: Parcă avem de-a face cu Guvernul Grinch, care fură bucuria românilor

Cabinetul Ciucă este Guvernul Grinch, spune la RFI deputatul Ionel Dancă, care comentează astfel faptul că Executivul adoptă o serie de proiecte importante, cu impact masiv asupra economiei, între Crăciun şi Anul Nou.

O italiancă a ars din greşeală 20.000 de euro în cupoane ascunse de către soţul ei

O femeie din Roma a aprins de Crăciun şemineul din casă şi a ars 20.000 de euro în cupoane poştale ascunse de soţul ei.

Cel puţin 27 de persoane au murit în vestul statului New York din cauza viscolului

Viscolul care a paralizat vestul statului New York în weekendul de Crăciun a provocat moartea a cel puţin 27 de persoane, au anunţat autorităţile locale. Regiunea se confruntă cu cea mai puternică furtună din ultimele decenii.

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi ce tradiţii respectă românii în această zi

Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, persoanele certate trebuie să se împace.

Războiul din Ucraina, ziua 306. Ucraina mizează pe forţă pentru a elibera peninsula Crimeea / Iurii Ihnat, purtătorul de cuvânt al Forţelor Aeriene: Atacul cu drone asupra Rusiei este consecinţa invadării Ucrainei / Medvedev şantajează Vestul cu declanşarea celui de-al IIII-lea Război Mondial

UPDATE 22:40 Guvernator: Peste 60% din infrastructura din Bakhmut a fost avariată sau distrusă Guvernatorul regiunii Doneţk, Pavlo Kyrylenko, a declarat la 26 decembrie că peste 60% din infrastructura din oraşul Bakhmut, care a fost locul unor lupte intense, este parţial sau complet distrusă.   „Rusia bombardează în mod constant infrastructura din Bakhmut. Inamicul menţine […]

Mai mulţi migranţi au fost lăsaţi în faţa casei Kamalei Harris, deşi afară erau -18 grade Celsius

Mai multe autobuze pline cu migranţi au fost lăsate în faţa reşedinţei vicepreşedintelui Kamala Harris din Washington, DC, în ajunul Crăciunului, pe o vreme de -18 grade Celsius, sâmbătă noaptea, potrivit CNN.

Războiul din Ucraina, ziua 305. Crăciunul în vreme de război: artileria ucraineană loveşte două posturi de comandă ruseşti. Ocupanţii lansează zeci de rachete drept represalii

UPDATE – Statul Major: Forţele ruse au bombardat peste 65 de aşezări în Ucraina în ziua de Crăciun    UPDATE 22:00 –   Shmyhal: Ucraina a primit 1,5 miliarde de dolari în sprijin pentru sectorul energetic de la parteneri Sprijinul partenerilor pentru sectorul energetic al Ucrainei se ridică la 1,5 miliarde de dolari, a declarat prim-ministrul […]

HOROSCOP Luni, 26 decembrie – A doua zi de Crăciun vine la pachet cu situaţii bulversante. Zodiile vizate nu prea au alternative

În a doua zi de Crăciun, Luna din Vărsător face un careu tensionat cu Uranus retrograd din Taur şi o conjuncţie cu Saturn. Aşadar, zodiile Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) sunt puse în faţa unei situaţii neaşteptate, care le pune unele piedici.

Un alt fel de „singur acasă”: Bambi, salvat dintr-un râu din judeţul Hunedoara

Ziua de Crăciun i-a adus unui pui de căprioară, poznaş şi neatent, din judeţul Hunedoara, o experienţă greu de uitat: a căzut într-un pârâu, cu apă foarte rece de unde nu mai putea ieşi, malurile fiind abrupte şi mult prea înalte pentru puterile lui. El a fost salvat de pompieri.

Zelenski îi sfidează pe ruşi şi îi îmbărbătează pe ucraineni într-un discurs de Crăciun: „Şi chiar şi în întuneric total, ne vom găsi unul pe altul să ne îmbrăţişăm strâns. Şi chiar dacă nu este căldură, ne vom îmbrăţişa ca să ne încălzim”

Preşedintele Volodimir Zelenski le-a cerut ucrainenilor să aibă „răbdare şi credinţă” într-un discurs sfidător la adresa Rusiei de Crăciun, după ce un val de atacuri ruseşti asupra oraşului Herson.

Mesajul de Crăciun al regelui Charles al III-lea reflectă problemele economice ale poporului britanic

Regele Charles a comunicat primul său mesaj de Crăciun în calitate de monarh al Marii Britanii, într-o perioadă nefastă a regatului unde cetăţenii britanici au de suferit de pe urma pandemiei, inflaţiei, tensiunilor politice, crizei energetice şi efectelor post-Brexit.

Cum sărbătoresc ucrainenii primul lor Crăciun de la începutul invaziei ruse

Medicul de luptă Myroslav Mardarevych este aplecat deasupra unui birou în foaierul Catedralei Sfânta Sofia din centrul Kievului. Tocmai a sosit de pe linia frontului şi notează cu furie nume pe bileţele de hârtie. Acestea sunt cereri de rugăciune pentru biserică, scrie Sky News.

Maia Sandu: Vom fi şi vom rămâne de partea luminii. De partea luminoasă a lumii

„Ştiu că în pomul din anul acesta vom avea parte de mai puţine luminiţe, dar cu siguranţă vom fi şi vom rămâne de partea luminii”, afirmă preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, cu ocazia sărbătorilor de Crăciun.

Tradiţii bizare de Crăciun. Avatari ai lui Moş Crăciun, marketing şi plimbări pe role către biserici

Tradiţia cu bradul împodobit, decorat cu lumini şi beteală şi mesele îmbelşugate de Crăciun pare prea puţină festivă, faţă de obiceuirile practicate în anumite ţări: capre uriaşe din paie, avatari malefici ai lui Moş Crăciun, vrăjitoare şi plimbări pe role către slujbele religioase.

Un câine a dat foc la casă în seara de Ajun. Incendiul s-a declanşat de la un uscător de păr pornit accidental de patruped

Un câine lăsat singur acasă a provocat un incendiu în Ajunul Crăciunului, după ce a pornit accidental un uscător de păr. Serviciul de pompieri din Essex a fost solicitat să intervină sâmbătă seara, după ce vecinii au sesizat fum ieşind din locuinţă. Pompierii au raportat un incendiu mocnit într-un dormitor şi au lucrat rapid să-l stingă. […]

Naşterea Domnului nu s-a petrecut într-un grajd şi nici pe data de 25 decembrie a anului 1

Poveştile cu naşterile miraculoase erau la modă în antichitate Naşterea lui Iisus Hristos a fost relatată de două dintre cele patru evanghelii canonice – Matei şi Luca.  După trendurile epocii, naşterea fiecărei personalităţi care a schimbat istoria a fost hiperbolizată, iar povestea capătă elemente supranaturale. Naşterile miraculoase sunt consemnate şi în cazul marilor profeţi şi […]

Iohannis, mesaj de Crăciun: Spiritul acestor Sfinte Sărbători să ne lumineze sufletele

Spiritul acestor Sfinte Sărbători să ne lumineze sufletele, să ne inspire să îi ajutăm pe cei care au nevoie de sprijin şi să ne aducă împreună, pentru că doar uniţi suntem mai puternici, transmite Klaus Iohannis într-un mesaj cu prilejul Crăciunului.

Cum va fi vremea de Crăciun, între 25 şi 26 decembrie 2022

Potrivit prognozei meteo de la ANM, vremea de Crăciun va fi mai degrabă specifică unor zile de toamnă. Nu au fost emise atenţionări de ninsoare sau de vreme severă.

Regele Charles îi aduce un omagiu mamei sale, Regina Elisabeta, în mesajul său de Crăciun

Mesajul Regelui Charles al III-lea, de Crăciun, aduce un omagiu mamei sale, regina Elisabeta a II-a. Este primul mesaj de Crăciun al lui Charles în calitate de monarh.

HOROSCOP Sâmbătă, 24 decembrie. În Ajun, visurile acestor zodii se împlinesc. Tot ce şi-au propus devine realitate

Ajunul începe pe fondul unui trigon armonios între Luna din Capricorn şi Uranus retrograd din Taur şi continuă prin intermediul a două conjuncţii între aceeaşi Lună cu Venus şi Mercur din Capricorn. Zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) au parte de un Ajun de Crăciun aşa cum au visat.

Vest vs Est: Preparate tradiţionale de Crăciun în Europa

Un cadou ideal pentru un gurmand ar fi să călătorească cu sania lui Moş Crăciun pentru a gusta toate bunătăţile tradiţionale ale Europei.

Freshful by eMAG depăşeşte pragul de 65.000 de clienţi în Bucureşti şi Ilfov, iar numărătoarea continuă în cea mai aglomerată perioadă a cumpărăturilor, cea de Crăciun

Freshful, primul hypermarket 100% online din România cu misiunea asumată de a schimba felul în care bucureştenii îşi fac cumpărăturile săptămânale – digital, rapid, eficient, controlat şi sigur anunţă că, între 1 ianuarie şi 15 decembrie 2022, livratorii Freshful au transportat 456.876 de comenzi către cei peste 65.000 de clienţi din Bucureşti şi Ilfov.

HOROSCOP Vineri, 23 decembrie – Luna Nouă de azi. Sărbătoarea Crăciunului aduce noi începuturi

Luna Nouă de azi se perfectează în semnul Capricornului, astfel că zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) au parte azi de noi începuturi.

Cum va petrece Leo Messi Crăciunul? Campionul mondial se pregăteşte de sărbătoare

După ce a câştigat Cupa Mondială şi s-a bucurat de sărbătorirea acesteia acasă, în Argentina, Lionel Messi s-a îndreptat spre oraşul natal Rosario pentru a petrece sărbătorile de Crăciun alături de familie şi prieteni, inclusiv alături de atacantul uruguayan Luis Suarez.

Care sunt culorile ideale pentru brazii de Crăciun?

Publicaţia Better Homes & Gardens a realizat un top 7 culori potrivite pentru decorat bradul de Crăciun în 2022.  1. Roşu şi alb clasic, considerată perechea emblematică a Crăciunului tradiţionalist.  2 Albastru Victorian – culoarea albastră era populară în Marea Britanie de la jumătatea secolului 19, atunci când brazii de Crăciun erau decoraţi cu mărgele, panglici […]

Comentariu Lelia MUNTEANU: Drum

Iată-mă, mamă, burniţează rece, în iarna asta care e şi nu e. Ce-a fost se-ntoarce, ce va fi va trece. Fumul coboară, gândul meu se suie. Şi vin colindători din alt Crăciun, cu glasul lor tăcut să ne atingă. Şi-abia acum îmi fac curaj şi-ţi spun: la noapte o să plouă şi-o să ningă. Va […]

Kylie Jenner a decorat un brad înalt de două etaje, iar Jennifer Lopez şi-a decorat bradul ca să se asorteze cu ţinuta ei favorită

Kylie Kristen Jenner, o personalitate de televiziune americană şi sora mai mică a lui Kim Kardashian, şi-a decorat bradul ei de Crăciun care este aproape înalt de două etaje. Publicaţia BuzzFeed i-a clasat bradul pe prima poziţie a clasamentului brazilor decoraţi de celebrităţile americane.  Sora ei mai mare, Kim Kardashian a decorat un rând de brazi amplasaţi în […]

(P) De sărbători, cadourile inspirate vin uşor: profită de reduceri la partenerii Kaufland Card

Dacă şi tu te numeri printre cei care nu au apucat să bifeze toate cadourile de pe lista de Crăciun sau abia acum începi să te gândeşti la ce s-ar potrivi fiecărei persoane dragi din viaţa ta – dar eşti în pană de idei – ai ajuns unde trebuie.

O furtună majoră va aduce în SUA cel mai friguros Crăciun din ultimele decenii

O furtună majoră care va mătura SUA în această săptămână ar putea aduce cel mai friguros Crăciun din ultimele patru decenii în unele zone ale ţării, spun meteorologii, conform BBC.

Pele îşi va petrece Crăciunul în spital din cauza agravării cancerului

Cancerul legendei fotbalului brazilian Pele a avansat şi are nevoie de îngrijiri legate de disfuncţii renale şi cardiace, potrivit unui raport medical, iar familia sa a anunţat că acesta va rămâne internat într-un spital din Sao Paulo în perioada Crăciunului, relatează Reuters.

Programul slujbelor de Crăciun şi de Anul Nou la Catedrala Patriarhală

La Catedrala Patriarhală vor avea loc slujbe sâmbătă şi duminică, de Crăciun, dar şi în 31 decembrie şi în 1 ianuarie.

Caietele pătate de ulei ale mamelor care au hrănit Bucureştiul de generaţii. Cele mai vechi şi mai bune reteţe de cozonaci

De Crăciun, deschide “Caietul de reţete”, locul din care afli reţete de prăjituri sau de orice altceva ai poftă, documente vechi, scrise de mame şi bunici pe foi pătate de ulei.

Decor festiv în Rusia. Soldaţii de gheaţă marchează Crăciunul patriotic în oraşul Chita

Chita se află la 4.830 km est de Moscova. Autorităţile locale au decis că sculpturile de gheaţă militarizate ar fi un decor adecvat pentru acest sezon festiv; o modalitate de a încuraja un nou an patriotic. Cei mai mulţi dintre oamenii cu care vorbesc în piaţă sunt de acord.   „Ducem un război”, spune Tatyana, […]

Riscul unui atac de cord, cu 37% mai mare în Ajunul Crăciunului – studiu

Un studiu desfăşurat pe o perioadă de mai bine de 15 ani, a scos la iveală faptul că şansele unui atac de cord erau cu 37% mai mari în Ajunul Crăciunului, cu 15% mai mari decât de obicei de Crăciun şi cu 20% mai mari în ziua de Anul Nou.