creier

Inteligenţa artificială distinge diferenţele dintre creierul bărbaţilor şi cel al femeilor

Descoperirea publicată în Neuroscience News susţine ipoteza – controversată – potrivit căreia există diferenţe în modul în care sunt organizate creierele bărbaţilor şi ale femeilor. Existenţa diferenţelor dintre creierul bărbaţilor şi cel al femeilor este o problemă mult dezbătută de ştiinţă şi se află în centrul unor rezultate contradictorii. Din punct de vedere structural, creierele […]

Un stimulator pentru creier a ajutat o femeie cu depresie paralizantă

Emily Hollenbeck a trăit cu o depresie profundă şi recurentă pe care o asemăna cu o gaură neagră, în care gravitaţia era atât de puternică şi membrele atât de grele încât abia se putea mişca. Ea ştia că boala o poate ucide. Ambii ei părinţi îşi luaseră viaţa.

De ce e important să fii mereu curios? De ce sunt unii oameni mai curioşi decât alţii?

„Curiozitatea este forţa motrice din spatele învăţării despre lucrurile din lume”, explică Celeste Kidd, cercetător în neuroştiinţe la Universitatea California din Berkeley, conform Focus. „Este ceea ce ne motivează să cercetăm lucrurile pe care nu le înţelegem, astfel încât să putem învăţa din ele. Ne atrage spre incertitudine şi, în acest fel, ne ajută să […]

Adevăruri şi mituri despre somn dezvăluite de experţi

Miturile despre somn au circulat de mult timp, dar cercetătorii şi experţii dezvăluie adevărul din spatele acestora, scrie The Guardian. Printre miturile spulberate se numără şi acelea legate de adolescenţi şi somnul necesar, precum şi visarea la copii. Iată câteva aspecte esenţiale: Adolescenţii nu au nevoie cel mai mult de somn: FALS. Recomandările sugerează că […]

Alimentele-cheie recomandate de un expert Harvard pentru sănătatea creierului şi lupta împotriva bolii Alzheimer

Alimentele pe care le consumăm joacă un rol critic în sănătatea creierului şi pot influenţa semnificativ riscul de a dezvolta boala Alzheimer, scrie CNBC. Un specialist în neurologie instruit la Harvard, Lisa Genova, susţine dieta MIND (Mediterranean Intervention for Neurodegenerative Delay), concepută pentru a reduce declinul cognitiv odată cu înaintarea în vârstă. Dar nu trebuie […]

Un singur implant cerebral împotriva epilepsiei şi a tulburărilor obsesiv-compulsive

Povestea unei americance care beneficiază de primul implant cerebral din lume ce poate trata două afecţiuni: epilepsia şi tulburarea obsesiv-compulsivă, face ceva mai puţină vâlvă decât primul cip introdus în creierul omului, dar este la fel de interesantă.

Iaşi: Fetiţă de trei ani, operată cu succes de o tumoare pe creier de 8 centimetri

O fetiţă de trei ani a fost operată cu succes de o tumoare gigant de 8 centimetri pe creier de medicii de la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi.

Plimbările în natură îmbunătăţesc funcţiile cognitive

Un studiu recent de scanare a creierului, publicat în jurnalul Scientific Reports, dezvăluie că plimbările în natură pot îmbunătăţi funcţia cognitivă mai eficient decât plimbările în medii urbane, informeaza Upi. Cercetătorii de la Universitatea din Utah au descoperit că indivizii care se plimbau printr-un arboretum au avut performanţe mai bune la testele de funcţionare a […]

Inovaţie în ştiinţă: Primul ţesut cerebral imprimat în 3D, capabil să funcţioneze ca unul uman

O echipă de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Wisconsin-Madison a dezvoltat primul ţesut cerebral imprimat în 3D care poate creşte şi funcţiona ca un ţesut cerebral obişnuit, notează Science Daily.

Nu doar Musk a creat implantul cerebral, ci sunt zeci de proiecte în întreaga lume

Numeroase experimente au fost făcute şi în Italia, unde se lucrează pentru a se ajunge la primele implanturi în interiorul cortexului cerebral uman, scrie ANSA. ,,Tehnologia introdusă de compania lui Musk este cea mai puţin invazivă şi cea mai eficientă testată până acum”, observă bioinginerul Silvestro Micera: „Ideea implanturilor cerebrale s-a născut cu mulţi ani […]

Compania Neuralink a lui Elon Musk a realizat primul implant cerebral la un pacient

Într-o postare pe X (ex-Twitter), Musk a spus că pacientul se recuperează bine şi că rezultatele iniţiale ale procedurii sunt promiţătoare, potrivit Bloomberg. Implantul cerebral Neuralink are ca scop să ajute persoanele cu leziuni traumatice să opereze computere folosindu-se doar de gândurile lor. În luna mai, compania a declarat că a primit aprobarea din partea […]

De ce îţi zâmbeşte viaţa pe drumul către iubit/iubită?

Dacă pe drumul lung şi aglomerat pe care trebuie să îl parcurgi pentru a ajunge la partenerul tău, viaţa îţi zâmbeşte, este deoarece creierul tău este inundat cu acelaşi neurotransmiţător care te determină să pofteşti dulciuri sau nicotină: dopamina.

AI te ajută să înţelegi cum se formează amintirile

AI te ajută să înţelegi cum se formează amintirile. Amintirile se formează prin două structuri corticale: hipocampul şi neocortexul. Cercetătorii au folosit GenAI pentru a reda procesul de codificare a celor două structuri.

A fost descoperită „amprenta chimică” care menţine vie dragostea şi dorinţa pentru un partener

Oamenii de ştiinţă au descoperit că dopamina este cheia care menţine vie dragostea şi dorinţa pentru un partener. Este vorba despre acelaşi hormon ce stă în spatele poftei de dulciuri, nicotină sau cocaină, care „inundă” creierul atunci când suntem cu jumătatea noastră.

Experiment unic. Voluntari inhalează aer poluat pentru a studia efectele acestuia asupra creierului

13 voluntari sănătoşi inhalează mai multe tipuri de aer poluat pentru a studia efectele acestora asupra creierului. Efectele expunerii la aerul poluat asupra inimii şi a bolilor cronice (diabet, cancer) sunt cunoscute de mult timp. Mai puţin explorate sunt cele asupra creierului.

E dovedit ştiinţific: activitatea care trebuie făcută, ca să îmbătrânim frumos

Nu sunt favorizaţi doar muşchii, rezistenţa şi respiraţia: importanţa exerciţiilor fizice depăşeşte cu mult sănătatea corpului şi atinge, de asemenea, aspecte ale sănătăţii creierului. De la memorie la capacitatea de concentrare. Acest lucru este afirmat de un studiu care implică o echipă de cercetători de la Centrul de Sănătate a Creierului al Institutului de Neuroscience […]

Michael Bolton a fost operat de o tumoare pe creier. Toate concertele au fost anulate

Michael Bolton a fost operat de o tumoare pe creier. Tumoarea cerebrală îi fusese diagnosticată cu puţin timp înainte de Crăciun. Toate concertele au fost anulate.

10 ani de la accidentul lui Michael Schumacher. Metoda revoluţionară prin care familia vrea să-i restabilească sănătatea

Ultima încercare de reabilitare complexă a sănătăţii lui Michael Schimbacher a fost urcarea lui în maşină pentru a-i stimula creierul cu cele mai familiare sunete, în timp ce fratele lui, Ralf, punctează că „s-au făcut multe datorită posibilităţilor medicale moderne, dar nimic nu mai este ca înainte”.

Studiu: O capsulă ingerabilă, care vibrează, ar putea ajuta la tratarea obezităţii

Inginerii Massachusetts Institute of Technology (MIT) dezvoltă o capsulă care vibrează şi care ar putea ajuta la tratarea obezităţii. Înghiţirea dispozitivului înainte de masă ar putea crea o senzaţie de saţietate, păcălind creierul să creadă că este timpul să se oprească din mâncat.

Amintiri din primii ani de viaţă: cum ar putea fi recuperate, în caz că nu le şterge creierul

Noile tehnici de studiere a creierului şi a genelor implicate în memorie ar putea face posibilă „reactivarea circuitelor” în care sunt stocate informaţii care altfel ar fi inaccesibile, indică cercetările pe şoareci.

Persoanele cu vârsta de peste 65 de ani, proprietari de câini, mai puţin predispuşi să dezvolte demenţă

În plus faţă de lista lungă de motive pentru care oamenii iubesc câinii, noi cercetări dezvăluie beneficiile lor pozitive asupra sănătăţii creierului uman, scrie New York Post. Un studiu publicat în ediţia din decembrie a jurnalului Preventive Medicine Reports a arătat că proprietarii de câini cu vârsta peste 65 de ani au fost cu 40% […]

Premieră medicală: Chirurgii au efectuat primul transplant de glob ocular uman din lume la New York

Chirurgii au efectuat primul transplant din lume al unui ochi uman întreg, o completare extraordinară la un transplant de faţă - deşi este mult prea devreme pentru a şti dacă bărbatul va vedea vreodată prin noul său ochi stâng.

Power Nap: dormitul după-amiaza prelungeşte viaţa. De câte minute pe zi avem nevoie

Potrivit cercetărilor de la Universitatea din Londra, un pui de somn bun de după-amiază ar întineri creierul cu 6 ani.

Motivul pentru care nu e bine să înăbuşim un strănut

Reţinerea unui strănut poate provoca multe daune, chiar grave. Un expert explică de ce înăbuşirea unui strănutar trebui să fie întotdeauna evitată.

O rusoaică a trăit 80 de ani cu un ac în creier. Medicii cred că părinţii ei au încercat să o ucidă

Medicii cred că femeia, în vârstă de 80 de ani, a fost victima unui infanticid eşuat, iar părinţii nu au mai încercat să scoată acul de teamă să nu-i înrăutăţească starea de sănătate, relatează The Guardian. Într-un comunicat, departamentul local de sănătate din regiunea rusă Sakhalin a transmis: „Astfel de cazuri în perioada foametei nu […]

Synchron a creat o metodă nouă pentru a conecta creierul la un calculator, fără operaţii / Dispozitivul „comunică cu lumea exterioară pentru a controla dispozitivele personale”

S-ar putea să nu ai nevoie de chirurgie cerebrală deschisă pentru a obţine controlul minţii. Compania Synchron a creat o metodă nouă pentru a conecta creierul la un calculator, evitând operaţiile complexe, relatează Aleph News. „Acest dispositiv este făcut pentru a fi implantat în creier, permiţând persoanelor care trăiesc cu paralizie, să-şi controleze telefoanele, computerul […]

Premieră mondială. Vierme viu găsit în creierul unei femei, în Australia

Un vierme rotund viu de 8 centimetri, care trăieşte de obicei în pitoni, a fost găsit în creierul unei femei din Australia, relatează The Guardian.

Amiba care mănâncă creierul a ucis o fată 17 ani, după ce s-a scăldat într-un lac

Potrivit medicilor, moartea a fost cauzată de o infecţie cu Naegleria Fowleri, fiind al şaselea caz raportat în statul Georgia din 1962.

Un student şi-a dat licenţa în spital, apoi a fost operat pe creier din cauza unei tumori de 9 cm

Un student în vârstă de 22 de ani, specializat în Inginerie Electrică, Energie şi Informatică Aplicată, şi-a dat licenţa la Spitalul de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” Iaşi, apoi a fost operat din cauza unei tumori de 9 cm pe creier. Din tânărul dezinhibat, după operaţie el a devenit morocănos.

Lipsa somnului anulează beneficiile exerciţiilor fizice pentru creier – studiu

Într-un nou studiu, cercetătorii au descoperit că persoanele cu o activitate fizică mai frecventă şi de intensitate mai mare, care dormeau în medie mai puţin de şase ore pe noapte, aveau un declin cognitiv.

Obezitatea modifică funcţionarea creierului: un studiu explică totul

Potrivit cercetătorilor, mecanismul creierului care duce la senzaţia de saţietate ar eşua la persoanele grase.

Somnul de după-amiază poate menţine creierul sănătos pe măsură ce îmbătrâneşte – studiu

Cercetătorii au sugerat că somnul de după amiază poate ajuta la protejarea sănătăţii creierului pe măsură ce îmbătrâneşte, după ce au descoperit că această practică pare să fie asociată cu un volum mai mare al creierului.

Comentariu Lelia Munteanu – Funcţionează şi fără

Cum ce-i de făcut? Oprim România, coboară toată lumea şi, în timp ce politicienii repară viitorul ca să nu mai sune ocupat, noi – pe lângă. Au rezistat ei australopitecii, darmite noi, oamenii de Ro-Magnon. Dacă într-o zi am diseca, în scop umanitar, creierul unui politician român, doar ca să scoatem ce e în plus […]

Sănătate mintală: metoda ştiinţifică prin care poţi reduce stresul în 20 de minute

Există multe moduri de a face faţă stresului, iar o posibilitate rapidă şi concretă de a reduce presiunea psihică, potrivit ştiinţei, există şi se află la îndemâna tuturor.

Cipul implantat în creierul uman a primit undă verde în SUA. Cel mai recent experiment al lui Elon Musk poate revoluţiona medicina

Autorizaţia a venit de la FDA, fiind vorba despre o conectare la computere, iar start-up anunţă că este primul pas către o tehnologie care va ajuta mulţi oameni.

Tehnologie revoluţionară: un bărbat paralizat poate să meargă din nou datorită unor implanturi pe creier

Un bărbat paralizat a putut să meargă din nou datorită implanturilor electronice pe creier, o premieră medicală despre care spune că i-a schimbat viaţa.

Premieră. Un studiu israelian dezvăluie o potenţială metodă de reducere a simptomelor autismului

Medicul Haitham Amal şi echipa sa de la Şcoala de Farmacie din cadrul Facultăţii de Medicină au descoperit o legătură directă între nivelurile de oxid nitric (NO) din creier şi autism, a precizat universitatea într-un comunicat.   Studiul, realizat pe şoareci şi publicat luni în revista Advanced Science, demonstrează că indicatorii de autism cresc pe […]

Vorbitul cu bebeluşii poate ajuta la modelarea structurii creierului lor – studiu

Acum, cercetătorii spun că au descoperit o relaţie între cantitatea de discursuri ale adulţilor la care sunt expuşi copiii şi concentraţia unei substanţe din creier, cunoscută sub numele de mielină, care înconjoară nervii şi face ca semnalele să fie mai eficiente.   „Cred că mesajul de reţinut este: vorbiţi absolut cu copiii voştri. Şi contează”, […]

Nu eşti sigur/ă în privinţa căsătoriei? Te-ar putea proteja de demenţă la bătrâneţe – studiu

Pe scurt, Institutul Norvegian de Sănătate Publică a analizat statutul marital al persoanelor cu vârste cuprinse între 44 şi 68 de ani pe o perioadă de 24 de ani şi a constatat că starea civilă a unei persoane are un impact asupra risculi de diagnostic clinic de demenţă sau de tulburări cognitive uşoare după vârsta […]

Creierul nostru lucrează mult mai mult la competiţii sportive împotriva roboţilor decât împotriva oamenilor – studiu

Creierul uman lucrează mult mai mult atunci când face sport împotriva roboţilor, au descoperit oamenii de ştiinţă.