crima

Iohannis va cere în CSAT o anchetă privind modul în care s-a acţionat la Caracal/ Dăncilă: Fac apel la preşedinte pentru o analiză riguroasă privind STS

Preşedintele Klaus Iohannis va cere în şedinţa CSAT de marţi o anchetă privind modul în care s-a acţionat la Caracal, în cazul fetei de 15 ani ucise, spunând că vinovaţii vor trebui aspru sancţionaţi.

Cazul de la Caracal: Cele 19 ore dintre viaţă şi moarte. Putea să fie salvată Alexandra?

A durat 19 ore până când Poliţia a reuşit să găsească, în Caracal, locaţia în care se presupune că Alexandra, fata de 15 ani, a fost omorâtă şi arsă. STS spune că e datoria companiei de telefonie mobilă să identifice locaţia. Poliţiştii s-au învârtit însă pe străzi, în timp ce copila a fost ucisă.

Adolescenţi condamnaţi la 71 de ani de închisoare, după au luat viaţa unui băiat şi l-au filmat în timp ce gemea de durere | FOTO

Mai mulţi adolescenţi din Marea Britanie, care au înjunghiat anul trecut un băiat dintr-o gaşcă rivală şi l-au filmat în timp ce gemea de durere, au primit, în total, 71 de ani de închisoare.

Un bărbat se află de 19 ani în închisoare pentru uciderea unei persoane care este în viaţă

Pe data de 26 mai 2019, Manuel German Ramirez Valdovinos va fi în închisoare de 19 ani, acesta fiind încarcerat cu o sentinţă de 43 ani pentru crimă. Cu toate acestea, victima sa este în viaţă, relatează msn.com

Un bărbat a aruncat un şerveţel la gunoi. Poliţiştii l-au folosit pentru a-l acuza de o crimă petrecută în 1993

Un bărbat din Minnesota, Statele Unite, a fost acuzat de crimă după ce poliţia a folosit un şerveţel folosit de el pentru a-i lega ADNul cu cel lăsat la locul crimei. Crima de care a fost acuzat s-a petrecut cu 26 de ani în urmă, transmite BuzzfeedNews.

Detalii şocante în cazul poliţistului din Argeş care şi-a ucis copilul de 3 ani şi apoi s-a sinucis: Băieţelul, împuşcat în timp ce dormea

Detalii şocante ies la iveală în cazul poliţistului din Argeş care şi-a împuşcat copilul de 3 ani şi apoi s-a sinucis. O posibilă justificare pentru gestul său este gelozia.

MONITORUL APĂRĂRII TALKS | Adevăr şi poveşti despre “profileri” spuse de comisarul Dorin Dumitran, profilerul Poliţiei Române – VIDEO LIVE

Comisarul Dorin Dumitran, profilerul Poliţiei Române vorbeşte în deschiderea noului sezon MAS Talks despre “bucătăria” unui profilaj, “trenduri” în crimă, unde se termină Hollwood-ul şi unde încep adevărurile banale ale acestei meserii.

Asasinul jurnalistei Viktoria Marinova RECUNOAŞTE fapta, dar nu-şi aminteşte nimic. Ce SUSPICIUNI au colegii de presă cu privire la ANCHETĂ

Moartea cumplită a jurnalistei bulgare Viktoria Marinova, care a fost torturată, violată şi strangulată pe malul Dunării, într-un parc din Ruse, este un caz aproape soluţionat de anchetatori, scrie Gândul.

Noi detalii despre uciderea VIOLENTĂ a jurnalistei bulgare: Victoria Marinova făcea jogging în momentul în care a fost atacată

Jurnalista bulgară Viktoria Marinova, care a fost ucisă sâmbătă într-un parc din apropierea Dunării în oraşul Ruse, se pare că făcea jogging în momentul în care a fost atacată, antrenându-se pentru un concurs de maraton, a anunţat site-ul de ştiri Rusemedia.bg.

În căpşunile din anumite supermarketuri au fost găsite ace. Autorităţile cred că se încearcă o crimă

Într-un stat din Australia s-au găsit ace în căpşunile vândute în supermarketuri, Ministerul Sănătăţii catalongând fapta ca o crimă. Problema a ieşit la iveală săptămâna trecută, când un bărbat a fost dus la spital cu dureri de stomac după ce a mâncat fructele pe care le cumpărase dintr-un supermarket din Queensland, informează cbsnews.com.

Trei persoane au fost ucise într-un sat din estul Belgiei, dar incidentul nu a fost de ”natură teroristă”

Trei persoane au fost ucise miercuri într-un incident care a avut loc într-un sat din estul Belgiei, a anunţat mass-media belgiană, în timp ce un oficial local a spus că a fost o chestiune privată care nu are nimic de-a face cu terorismul, informează Reuters.

Cel puţin opt imigranţi, dintre care şase copii, au murit asfixiaţi într-un camion frigorific în Libia

Cel puţin opt imigranţi, dintre care şase copii, au murit asfixiaţi în timp ce călătoreau ascunşi într-un camion frigorific în oraşul Zavara, din vestul extrem al Libiei, a anunţat Direcţia de Securitate din oraşul respectiv, informează El Mundo.

Cadavrele a cinci persoane au fost găsite într-o locuinţă din sudul Franţei

Cadavrele a cinci persoane, un bărbat francez, o femeie spaniolă, părinţii femeii şi fiul cuplului au fost găsite marţi într-un apartament din localitatea Gala de Pau din sudul Franţei, după primele investigaţii, fiind vorba despre un caz de violenţă în familie, informează El Mundo.

CAZ ŞOCANT: Asistentă medicală din Marea Britanie, arestată pentru uciderea mai multor bebeluşi

O asistentă medicală din Marea Britanie a fost arestată fiind suspectată de uciderea a opt bebeluşi şi că a încercat să ucidă alţi şase, în urma unei investigaţii ce a avut loc la o maternitate din nordul ţării, a anunţat marţi poliţia britanică, conform Reuters.

Crimă în Vaslui. O femeie de 40 de ani, ucisă de concubinul său în vârstă de 79 de ani

O femeie în vârstă de 40 de ani a fost ucisă, sâmbătă după-amiază, de concubinul său de 79 de ani. Cei doi locuiau într-o casă din comuna Bogdăneşti, judeţul Vaslui. Imediat după primirea apelului prin 112, la faţa locului s-a deplasat o echipă de criminalişti pentru investigaţii.

Un bărbat a murit în urma unei bătai cu partenerul de remi, într-un parc din Reşiţa

Un bărbat în vârstă de 61 de ani a murit, miercuri seara, într-un parc din oraşul Reşiţa, judeţul Caraş-Severin, după o bătaie cu un prieten cu care juca remi, poliţiştii deschizând un dosar penal pentru lovituri cauzatoare de moarte, transmite corespondentul MEDIAFAX.

CRIMA de la Braşov | Ce a scris în jurnal bărbatul imediat după ce şi-a omorât soţia şi cei doi copii

Florin Mircea Buliga, bărbatul din Braşov care şi-a ucis soţia şi cei doi copii, ţinea un jurnal, în care a scris imediat după ce a comis oribila crimă.

Tripla crimă de la Braşov: Femeia ucisă de soţ era nepoata unui lider PSD

Monica Buliga, femeia de 43 de ani, din Braşov, care a fost ucisă de soţ cu mai multe lovituri de cuţit, era nepoata fostului deputat PSD de Neamţ, Ioan Munteanu. Aceasta a fost găsită decedată, marţi, alături de cei doi copii.

Fratele său i-a murit în mod MISTERIOS în copilărie. 50 de ani mai târziu, o fotografie postată pe Facebook a schimbat TOTAL perspectiva | FOTO

Tânărul David Dearlove stă în faţa unui zid, ţinându-l în braţe pe micuţul Paul Booth. Imaginea a fost surprinsă în 1968, cu câteva săptămâni înainte ca Paul, copilul de un an şi şapte luni, să-şi găsească sfârşitul violent în casa în care locuia, scrie Washington Post.

Fotbalistul Georges Griffiths, ucis de doi hoţi

Ivorinaul Georges Griffiths a murit la vârsta de 27 de ani, după ce a fost împuşcat de doi atacatori, în oraşul Abidjan, Coasta de Fildeş, informează The Sun.

FOTO DOCUMENT | Care este cel mai ucigător sezon al serialului fenomen „Urzeala Tronurilor”

Arderea de viu a personajelor (cu sau fără dragoni), jupuirea pielii, zdrobirea capului, bătăliile dintre cele mai importante case din Westeros şi crimele în masă, toate acestea au transformat serialul ”Game of Thrones” în unul dintre cele mai sângeroase serii TV difuzate în ultimii ani.

Demi Moore, dată în judecată pentru ucidere din culpă. Ce alte acuzaţii i se mai aduc actriţei

Actriţa Demi Moore este dată în judecată de familia unui bărbat care s-a înecat în piscina ei, în urmă cu doi ani, informează contactmusic.com.

DECIZIE şocantă a unei INSTANŢE din România. Pedeapsă mai blândă pentru un bărbat care şi-a UCIS soţia deoarece aceasta „nu era bună gospodină”

Un bărbat din Alba a primit o pedeapsă de patru ani şi patru luni de închisoare pentru că şi-a ucis soţia, instanţa reţinând în favoarea inculpatului frustrarea şi furia acumulate "cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodăreşti”.

Malaezia va emite un mandat de ARESTARE pentru un diplomat nord coreean, suspect în cazul uciderii lui Kim Jong Nam

Autorităţile din Malaezia au declarat, sâmbătă, că vor emite un mandat de arestare pentru un diplomat nord-coreean, dorit pentru interogare în cazul uciderii lui Kim Jong Nam, dacă acesta nu cooperează în mod voluntar cu poliţia, potrivit Reuters.

Ce este OTRAVA VX, cea cu care a fost ucis Kim Jong-Nam. De ce a fost declarată substanţă de DISTRUGERE ÎN MASĂ

VX este o substanţă insipidă şi inodoră, ilegală în conformitate cu Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice, cazul în care nu intră sub incidenţa legii fiind folosirea în ”cercetări medicale sau farmaceutice”, potrivit Reuters.

Crimă la Iaşi: o femeie şi-a ucis soţul după ce acesta a venit nervos acasă

Luni seara, într-un cartier din Iaşi, o femeie şi-a înjunghiat soţul cu un cuţit de bucătărie după ce acesta a venit acasă nervos şi ar fi început o discuţie în contradictoriu cu ea, informează corespondentul MEDIAFAX.

Doi fraţi din Vişeu de Jos, reţinuţi 24 de ore pentru uciderea şefului de post din comună/ Cei doi suspecţi au fost arestaţi preventiv

Doi fraţi din Vişeu de Jos au fost reţinuţi, sâmbătă, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, aceştia fiind suspectaţi de uciderea şefului de post din comună, agentul şef Gheorghe Nistor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Alba: Bărbatul suspectat că l-a omorât pe fostul primar PSD din Lunca Mureşului a fost arestat preventiv

Bărbatul suspectat că l-a omorât pe fostul primar PSD din Lunca Mureşului, în urmă cu două săptămâni, cu mai multe lovituri de cuţit, a fost arestat preventiv, luni, pentru 30 de zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Fostul primar PSD din Lunca Mureşului a fost ucis cu 8 lovituri de cuţit

Fostul primar PSD din Lunca Mureşului, Ioan Rusu, a murit în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ce i s-au aplicat mai multe lovituri de cuţit în abdomen, torace şi gât, care i-au cauzat o hemoragie puternică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Procurorii au un grup de suspecţi în cazul uciderii fiului unui ofiţer SRI; uşa casei nu era forţată

Procurorii ieşeni care se ocupă de cazul tânărului de 18 ani, fiu al unui ofiţer SRI, găsit mort, vineri seara, spun că nu există semne că uşa apartamentului ar fi fost forţată şi că au deja un cerc de suspecţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un român a fost împuşcat mortal la doar două zile după ce a ajuns în Londra / MAE: Românul ucis ar fi fost victima unei tâlhării

Un individ împuşcat mortal sâmbătă dimineaţa într-un apartament din vestul Londrei, unde, potrivit vecinilor, ar fi avut loc activităţi de trafic de droguri, a fost identificat de detectivi ca fiind român, relatează Standard.co.uk. UPDATE Reacţia Ministerului Afacerilor Externe.

Primul deces cauzat de Pokemon Go: Un tânăr de 18 ani, ucis în timp ce încerca să prindă un pokemon în apropierea locuinţei unui necunoscut – FOTO, VIDEO

Un tânăr de 18 ani a fost ucis în Guatemala, iar vărul său a fost rănit, după ce au fost prinşi în vecinătatea casei unui necunoscut, în timp ce încercau să captureze unul dintre personajele jocului Pokemon Go, informează Daily Mail.

O femeie a fost arestată, fiind suspectată că ar fi atentat la viaţa lui Stephen Hawking

O femeie a fost arestată sub suspiciunea de a fi vrut să îi ia viaţa lui Stephen Hawking, după ce a postat ameninţări pe această temă în social-media, informează DigitalSpy.com

Thomas Mair, pus sub acuzare pentru uciderea parlamentarei britanice Jo Cox, urmează să fie adus în faţa judecătorilor

Thomas Mair, unicul suspect în cazul uciderii parlamentarei laburiste Jo Cox, a fost pus sub acuzare pentru această crimă şi urmează să apără faţa instanţei în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat poliţia britanică, informează agenţia de ştiri AFP.

Sibian denunţat la trei ani după ce a omorât în bătaie un copil, apoi l-a introdus în sodă caustică

Un bărbat din Sibiu a fost reţinut la trei ani după ce ar fi omorât în bătaie copilul în vârstă de 4 ani al iubitei sale, după care l-ar fi introdus în sodă caustică, sibianul fiind denunţat abia duminică, după ce şi-a bătut şi iubita.

Antrenorul unui cunoscut tenismen, suspectat că a ucis un milionar pentru a scăpa de datorii făcute la poker

Lumea tenisului este consternată după aflarea veştii că antrenorul unui cunoscut tenismen din circuitul ATP a fost arestat, acesta fiind suspectat că a ucis un milionar pentru a scăpa de datorii făcute la poker.

Profesorul universitar acuzat că şi-ar fi ucis iubita acum 18 ani va fi arestat preventiv

Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea controlului judiciar cu arestul prevenitv în cazul lui Dan Păcurariu, profesorul universitar suspectat că şi-a omorât iubita acum 18 ani.

Român de 20 de ani, înjunghiat mortal în Franţa

Un român în vârstă de 20 de ani a fost înjunghiat mortal, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna franceză Villers-les-Pot, situată în apropiere de oraşul Dijon, informează site-ul postului France 3.

Cum a reuşit profesorul universitar suspectat că şi-a ucis iubita să scape de judecată timp de 18 ani

Profesorul universitar Dan Păcurariu, suspectat că şi-a ucis iubita acum 18 ani, va fi cercetat sub control judiciar timp de 60 de zile, a decis miercuri Tribunalul Bucureşti. Decizia nu este definitivă.

Vârsta refugiatului care a omorât o asistentă socială în Suedia, pusă sub semnul întrebării. Primele IMAGINI cu ucigaşul – FOTO

Refugiatul somalez de 15 ani, acuzat că a înjunghiat mortal o angajată a unui centru destinat imigranţilor din Suedia, a apărut în faţa judecătorilor, iar imaginile surprinse în sala de judecată arată o persoană ce pare a fi mult mai în vârstă, informează Daily Mail.