crime

Şapte cadavre, descoperite într-un apartament din Texas. Un bărbat îmbrăcat în Moş Crăciun şi-a ucis familia şi s-a sinucis

Un bărbat deghizat în Moş Crăciun a deschis duminică focul asupra membrilor familiei sale ucigând şase persoane, după care a întors arma împotriva sa, într-un mic oraş din Texas, în sudul Statelor Unite, a anunţat poliţia luni.

Cinci membri ai unei familii, împuşcaţi mortal în statul american Illinois

Cinci persoane, între care trei copii, au fost găsite moarte, după ce au fost împuşcate, în apropierea casei în care locuiau, în oraşul Emington, din statul american Illinois, potrivit presei locale.

CRONOLOGIE: Cele mai sângeroase atacuri armate din Europa din ultimii zece ani

Europa s-a confruntat cu numeroase atacuri armate în ultimii zece ani, dintre care ultimul a avut loc marţi în Belgia, când un bărbat a deschis focul şi a aruncat grenade asupra mulţimii într-o piaţă aglomerată din Liege, relatează AFP, care prezintă o cronologie a acestor incidente.

Atac şocant al unui poliţist asupra familiei sale: Şi-a forţat soţia să privească cum încerca să-şi omoare copiii, înainte de a o ucide

Un fost inspector de poliţie şi-a omorât nevasta, pe care o suspecta că l-a înşelat, şi fiica de 6 ani la câteva zile după ce a fost concediat din postul în care a lucrat 16 ani.

RAPORT ONU: Cel puţin 256 de copii au fost ucişi de trupele guvernamentale siriene

Forţele de securitate siriene au comis "crime împotriva umanităţii" de la începutul protestelor antiguvernamentale în martie, afirmă un raport ONU, care adaugă că cel puţin 256 de copii au fost ucişi de trupele guvernamentale.

Cel puţin 20 de cadavre, descoperite în camionete abandonate în Mexic

Cel puţin 20 de cadavre au fost descoperite joi dimineaţă în trei camionete abandonate în oraşul mexican Guadalajara (vest), anunţă autorităţile din statul mexican Jalisco.

Violenţele din Mexic, scăpate de sub control: Peste 10.000 de persoane, ucise în 2011 în incidente legate de traficul de droguri

Mai mult de 10.000 de persoane au fost ucise în Mexic în primele nouă luni ale anului 2011 în incidente care au legătură cu traficul de droguri, conform unei statistici publicate duminică de cotidianul Reforma.

Atac cu toporul: Un bărbat din China a ucis patru oameni şi a rănit grav doi

Un bărbat suspectat că ar avea probleme psihice a ucis miercuri cu ajutorul unui topor o fetiţă şi trei adulţi în provincia centrală Henan şi a rănit grav alte două persoane, a anunţat agenţia oficială China Nouă.

O adolescentă recrutată de miliţiile lui Muammar Kadhafi admite că a executat 11 prizonieri

O adolescentă recrutată de trupele lui Muammar Kadhafi recunoaşte că a executat 11 prizonieri, relatează Daily Mail, în ediţia electronică.

Autorul atacului din Jersey era un tată devotat, care îşi iubea familia, susţin vecinii şi prietenii

Bărbatul suspectat de uciderea a şase persoane în Jersey, între care soţia şi cei doi copii ai săi, era un tată devotat şi încercase să se sinucidă din cauza destrămării familiei, au declarat prietenii şi vecinii, şocaţi de gestul acestuia, relatează Daily Express, în ediţia electronică.

Şase persoane, ucise într-un atac cu arme albe în insula Jersey

Şase persoane - două femei, doi copii şi doi bărbaţi - au fost ucise, duminică, în insula Jersey, de o persoană înarmată cu un cuţit, iar poliţia a arestat deja un suspect, în vârstă de circa 30 de ani.

Ungaria: Şase persoane au fost arestate în cazul oamenilor îngropaţi de vii pe insula Csepel

Şase persoane au fost arestate până în prezent în cazul cadavrelor descoperite în urmă cu câteva zile pe insula Csepel de pe Dunăre (Ungaria), a anunţat directorul Biroului Naţional de Investigaţii de la Budapesta, Zoltan Csizner.

Crime şocante pentru banii de pe card: Doi bărbaţi şi o femeie, suspectaţi că au îngropat de vii oameni cărora le-au furat PIN-urile

Un cetăţean sârb şi un bărbat şi o femeie din Ungaria sunt suspectaţi că au îngropat de vii mai multe persoane, pe care le-au constrâns să le dea PIN-urile cardurilor bancare, pentru a extrage fraudulos banii acestora.

Cinci poliţişti din SUA, găsiţi vinovaţi de uciderea a doi civili după uraganul Katrina

Cinci poliţişti din New Orleans (Louisiana, sudul SUA), au fost găsiţi vinovaţi vineri de uciderea a două persoane în timpul haosului care a urmat uraganului Katrina, din august 2005, şi că au încercat să muşamalizeze crimele.

Procesul lui Hosni Mubarak: Fostul preşedinte egiptean, pe targă în boxa acuzaţilor, a pledat nevinovat – VIDEO

Procesul fostului preşedinte egiptean Hosni Mubarak, înlăturat de la putere în februarie în cursul "primăverii arabe", a început, miercuri, acesta fiind acuzat de corupţie şi crime şi riscând condamnarea la moarte.

Masacru în Rusia: O familie de cinci persoane, printre care trei copii, a fost omorâtă în bătaie

Cinci membri ai aceleiaşi familii, printre care şi trei copii, au fost găsiţi morţi în apartamentul lor din Toula, la 185 de kilometri sud de Moscova, din primele informaţii rezultând că au fost victimele unor criminali, a anunţat, marţi, comitetul de anchetă din Rusia.

Mexic: Şeful unei bande de criminali arestat este suspectat că a ordonat 1.500 de asasinate

Şeful unei bande de criminali arestat vineri este suspectat că a ordonat aproximativ 1.500 de asasinate, care au vizat inclusiv trei persoane ce aveau legătură cu consulatul american din Ciudad Juarez, în nordul Mexicului, a anunţat duminică poliţia federală mexicană.

Primele imagini după explozia din Oslo. Cum arăta sediul Guvernului imediat după atac – VIDEO

Primele imagini după explozia din Oslo, care a afectat sediul Guvernului şi mai multe clădiri din zonă, au fost făcute publice pe internet.

Incident armat la un patinoar din Texas: Cinci persoane au fost împuşcate mortal

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi patru rănite, sâmbătă, în oraşul Grand Prairie din statul american Texas, de un bărbat care a deschis focul în timpul unei aniversări organizate la un patinoar, apoi s-a sinucis, a anunţat poliţia.

Vaslui: Soţ şi soţie găsiţi morţi. Femeia avea capul despicat, iar bărbatul era înecat într-o fântână

Un bărbat şi o femeie din localitatea vasluiană Valea Mare (Ivăneşti), soţ şi soţie, au fost găsiţi morţi, joi dimineaţă, femeia având capul despicat, în timp ce bărbatul era înecat într-o fântână de la marginea satului, legat cu o funie de unul dintre picioare.

UPDATE: Gavra:Poliţistul ce şi-a împuşcat părinţii riscă acuzaţia de omor calificat dacă va trăi

(adaugă declaraţii suplimentare ale prim-procurorului Parchetului Tribunalului Bihor, Viorel Gavra)

Gavra:Poliţistul ce şi-a împuşcat mortal părinţii riscă să fie acuzat de omor calificat dacă va trăi

Poliţistul din Oradea care şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri seară, riscă să fie acuzat de omor calificat asupra părinţilor în cazul în care va supravieţui, a declarat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Viorel Gavra, citat de corespondentul MEDIAFAX.

Poliţistul care şi-a împuşcat mortal părinţii a fost dus în stare gravă la spital

Poliţistul din cadrul Poliţiei Oradea care şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care şi-a tras un glonţ în cap a fost dus în stare gravă la Spitalul Judeţean din municipiu, având şanse minime de supravieţuire.

Un poliţist din Oradea şi-a împuşcat mortal părinţii după care s-a sinucis în maşina personală – 2 –

Un poliţist din cadrul Poliţiei municipiului Oradea şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care s-a sinucis în maşina proprietate personală, în faţa blocului în care se presupune că locuieşte iubita sa, au declarat corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.

Oradea: Un poliţist şi-a împuşcat mortal părinţii după care a încercat să se sinucidă

Un poliţist din cadrul Poliţiei municipiului Oradea şi-a împuşcat mortal părinţii, miercuri noapte, după care a încercat să se sinucidă în maşina proprietate personală, în faţa blocului în care se presupune că locuieşte.

Mexic: 28 de morţi şi patru răniţi, în urma confruntărilor între grupuri infracţionale rivale

Cel puţin 28 de persoane au murit şi patru au fost rănite, în vestul Mexicului, în urma confruntărilor violente între clanurile infracţionale rivale petrecute marţi, relatează AFP.

Procurorul CPI va cere trei mandate de arestare pentru crime împotriva umanităţii în Libia

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 4 mai.)

Procurorul Curţii Penale Internaţionale va cere trei mandate de arestare pentru crime împotriva umanităţii în Libia

Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) Luis Moreno-Ocampo a anunţat, miercuri, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, că va cere trei mandate de arestare pentru crime împotriva umanităţii comise în Libia.

Procurorul CPI va cere trei mandate de arestare pentru crime împotriva umanităţii în Libia

Procurorul Curţii Penale Internaţionale (CPI) Luis Moreno-Ocampo a anunţat, miercuri, în faţa Consiliului de Securitate al ONU, că va cere trei mandate de arestare pentru crime împotriva umanităţii comise în Libia, relatează AFP.

Cinci femei, găsite sugrumate la Acapulco

Cinci femei, printre care şi o minoră, au fost găsite sugrumate într-o staţiune balneară la Acapulco, în sudul Mexicului, au anunţat autorităţile şi presa locală, citate de AFP.

Doi turişti britanici au fost împuşcaţi mortal în Florida

Doi turişti britanici aflaţi în vacanţă în statul american Florida au fost împuşcaţi mortal în oraşul Sarasota, anunţă poliţia locală, precizând că un adolescent a fost arestat în acest caz.

Bărbat cunoscut pentru agresiuni sexuale, acuzat de uciderea a trei băieţi în Germania

Un bărbat aflat în evidenţele poliţiei germane pentru agresiuni sexuale a recunoscut că a ucis trei băieţi cu vârste între opt şi 11 ani, în perioada 1992-2001, în Germania, el fiind suspectat şi de alte crime în Olanda şi Franţa, transmite AFP.

Criminal în serie care vânează îndrăgostiţi: Pe fete le violează, pe băieţi îi pune să se uite. La final îi execută – VIDEO

Poliţiştii din Republica Moldova caută un ucigaş în serie, după producerea a trei crime în care au fost vizate cupluri de îndrăgostiţi care îşi parcau maşinile în zone izolate.

Un fost rugbist african, acuzat de trei crime cu toporul, a fost arestat

Un fost rugbist african a fost reţinut de poliţie, marţi, la Durban, el fiind bănuit că a ucis cu toporul trei persoane, pe care le considera vinovate că i-au violat fata şi au infectat-o cu virusul HIV, a anunţat, miercuri, presa locală, informează AFP.

Un fost rugbist african, acuzat de trei crime cu toporul, a fost arestat

Un fost rugbist african a fost reţinut de poliţie, marţi, la Durban, el fiind bănuit că a ucis cu toporul trei persoane, pe care le considera vinovate că i-au violat fata şi au infectat-o cu virusul HIV, a anunţat, miercuri, presa locală, informează AFP.

Bărbat acuzat că a comandat asasinarea soţiei, internat într-un spital psihiatric

Un britanic condamnat pentru că a aranjat un atac armat în capitala Africii de Sud, în timpul căruia soţia lui a fost ucisă, va fi internat într-un spital psihiatric pentru că ar suferi de stres post-traumatic şi depresie, încercând să se sinucidă, relatează The Independent.

NATO: Atacurile împotriva civililor în Libia, posibile crime împotriva umanităţii

Atacurile împotriva civililor în Libia pot fi considerate crime împotriva umanităţii, iar comunitatea internaţională şi ONU nu pot rămâne pasive dacă acestea continuă, a apreciat luni secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Suspectul în cazul atacului armat de la Tucson, vizat de 49 de capete de acuzare

Jared Loughner, acuzat că a comis atacul armat din Tucson (Arizona, sud-vestul SUA), în cursul căruia au fost ucise şase persoane, iar un congresman a fost rănit, la începutul lui ianuarie, a fost inculpat vineri pentru un total de 49 de capete de acuzare, relatează AFP.

Agent de securitate britanic, condamnat la închisoare pe viaţă în Irak, după ce a ucis doi colegi

Un tribunal din Bagdad a condamnat luni un agent de securitate britanic la închisoare pe viaţă, pentru că şi-a ucis doi colegi, un britanic şi un australian, în 2009, în Irak, relatează AFP.

Un militar şi-a împuşcat mortal şapte colegi la o bază din Azerbaidjan

Un soldat azer şi-a ucis cu o armă de foc şapte colegi, la o bază militară din această fostă republică sovietică, potrivit unui comunicat comun publicat luni de Ministerul Apărării şi Parchetul militar.