crime

Scrisori anonime cu mărturisiri ale unor crime de acum 40 de ani

Poliţia din Sarre, în sud-vestul Germaniei, a lansat în această săptămână o operaţiune de prelevare de ADN de la circa 5.000 de bătrâni pentru a încerca să identifice un criminal în serie care a recunoscut sub acoperirea anonimatului, că a comis mai multe crime în urmă cu 40 de ani.

Radovan Karadzici a fost audiat de Tribunalul Penal Internaţional

Radovan Karadzici, fostul lider politic al sârbilor din Bosnia, a fost audiat marţi de un judecător al Tribunalului Penal Internaţional (TPI), care a criticat "ritmul lent" de pregătire a procesului la trei luni după arestarea suspectului.

Doi morţi, într-un incident armat produs la o universitate americană

Două persoane au fost ucise iar alta a fost rănită, duminică, într-un incident armat care a avut loc la o universitate din oraşul Conway, statul american Arkansas, potrivit unei surse medicale, citate de CNN.

Militari ai unei baze din statul Colorado, suspectaţi de crime

Armata americană a deschis o anchetă privind posibilele legături între militarii staţionaţi la o bază din Colorado şi cinci crime aparent comise într-un interval de 14 luni în statul respectiv, potrivit unei surse militare.

Aderarea la UE a intensificat corupţia în Bulgaria

Fondurile europene alocate Bulgariei au avut un efect invers decât cel scontat, facilitând în realitate extinderea fenomenului corupţiei.

Criza financiară ucide!

Un bărbat din California, care era şomer şi a cărui familie era afectată de criza financiară, şi-a împuşcat mortal soţia, cei trei copii şi soacra, apoi s-a sinucis, au anunţat luni reprezentanţi ai poliţiei.

Australia: Un copil a ucis mai multe reptile dintr-un zoo şi a hrănit un crocodil cu ele

Un băiat de şapte ani a intrat prin efracţie într-o grădină zoologică din Australia, a ucis mai multe reptile şi a hrănit cu ele un crocodil.

Autorii celor două atacuri armate din Finlanda ar fi luat legătura între ei – poliţie

Autorii celor două atacuri armate, în urma cărora au murit 20 de persoane, comise în mai puţin de un an în şcoli din Finlanda, au intrat probabil în contact, înainte de a-şi pune în aplicare planurile criminale, au declarat joi anchetatorii.

Mexic: Cadavrele a 24 de persoane executate, descoperite într-un parc

Cadavrele a 24 de persoane executate cu câte un glonţ în cap au fost descoperite vineri într-un parc naţional din centrul Mexicului, a anunţat un funcţionar din cadrul Parchetului Federal.

Şase morţi, într-un incident armat produs în statul american Washington

Un bărbat a împuşcat mortal şase persoane şi a rănit alte două într-un schimb de focuri care a durat mai multe ore, suspectul fiind arestat după o urmărire printr-o suburbie din nordul oraşului american Seattle, a anunţat, marţi, poliţia locală.

Geogia acuză separatiştii oseţi de epurare etnică

Un oficial georgian de rang înalt a acuzat, marţi, separatiştii oseţi de "masacre teribile" împotriva populaţiei georgiene comise în zonele situate în apropierea Osetiei de Sud.

SUA au plătit 5 milioane de dolari pentru arestarea lui Radovan Karadzici

Departamentul american de Stat a plătit cinci milioane de dolari unei persoane a cărei identitate nu a fost dezvăluită, drept recompensă pentru că a oferit informaţii care au condus la capturarea lui Radovan Karadzici, relatează un ziar sârb citat de RIA Novosti, în pagina electronică.

Jurnalistul macedonean inculpat pentru uciderea a trei femei s-a sinucis în celulă

Jurnalistul macedonean acuzat că a ucis cu sălbăticie cel puţin trei femei s-a sinucis în celula sa, a anunţat luni poliţia.

Criminal în serie, acuzat de canibalism, executat în Japonia

Un japonez care a asasinat patru fetiţe şi a băut sângele a două dintre ele, la sfârşitul anilor '80, a fost executat marţi, alături de alţi doi condamnaţi, informează AFP, citând surse din Ministerul japonez al Justiţiei.

Romania, Italy Intensify Police Cooperation – Int Min

The Romanian authorities will send additional police officers to collaborate with the Italian law enforcement forces in bringing down crime levels, Interior Minister Cristian David said Saturday.

Un austriac şi-a omorât soţia, fiica, părinţii şi socrul

Un austriac, în vârstă de 39 de ani, a mărturisit că şi-a omorât cu toporul soţia, fiica, părinţii şi socrul, crimele având loc în trei localităţi diferite, relatează AFP, citând poliţia.

Mandatul de arestare al românului acuzat de uciderea unui cuplu din Verona, validat

Judecătorul pentru Investigaţii Preliminare a validat luni mandatul de arestare pe numele lui Claudiu Stoleru, acuzat de uciderea unui cuplu din Verona, în pofida faptului că la audierile de luni dimineaţă românul a refuzat să răspundă întrebărilor.

Gheorghi Stoev, autorul unor cărţi despre lumea interlopă bulgară, a fost împuşcat

Gheorghi Stoev, autorul unor cărţi despre lideri ai lumii interlope bulgare, care a fost împuşcat în cap, luni, la Sofia, a murit la spital după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Frattini: Italy Should Have Zero Tolerance For Romanian Felons

EU Justice Commissioner Franco Frattini on Tuesday said Italian authorities should have zero tolerance for Romanian felons and proposed setting up joint patrols, formed of Romanian and Italian police officers.

Doi suspecţi, arestaţi în cazul asasinării fostului premier pakistanez Benazir Bhutto

Doi suspecţi au fost arestaţi în baza suspiciunilor privind participarea lor la organizarea atentatului sinucigaş soldat cu moartea fostului premier pakistanez Benazir Bhutto, au declarat joi surse din serviciile de securitate.

O româncă a murit după ce a fost incendiată de partenerul său, în apropiere de Madrid

O româncă de 22 de ani a murit, în noaptea de marţi spre miercuri, pe un câmp situat lângă oraşul Alcala de Henares (est), în apropiere de Madrid, după ce partenerul său, tot de naţionalitate română, a stropit-o cu un lichid inflamabil şi i-a dat foc, scrie Madridiario, în ediţia electronică.

Două românce, găsite cu gâtul tăiat într-un hotel din Roma

Două românce cu vârste de 20 şi respectiv 21 de ani au fost găsite cu gâtul tăiat într-un hotel din centrul Romei, în apropierea gării Termini, au anunţat carabinierii.

2007 – cel mai însângerat an din istoria jurnalismului

Cel puţin 110 jurnalişti au fost ucişi în lumea întreagă în 2007, acesta fiind cel mai însângerat an din istoria acestei profesii, potrivit raportului anual publicat, luni, de organizaţia de apărare a drepturilor jurnaliştilor Presse Emblème Campagne (PEC), cu sediul la Geneva.

Tânărul care a comis atacul din Finlanda, autorul înregistrării de pe YouTube

Tânărul de 18 ani care a ucis opt persoane, miercuri, într-un liceu din Finlanda, Pekka-Eric Auvinen, este autorul unei înregistrări publicate pe site-ul YouTube, în care avertiza că urma să comită un masacru, a anunţat poliţia, citată de AFP.

Românul arestat pentru agresarea unei italience, un recidivist plecat din ţară după graţiere

Românul acuzat de violarea şi agresarea, la Roma, a soţiei unui ofiţer din marina militară fusese internat într-o şcoală de muncă şi reeducare, pentru comiterea unei infracţiuni, apoi condamnat, în 2006, la trei ani de închisoare pentru furt calificat, însă pedeapsa a fost graţiată în acelaşi an.

Italy Terrified By Crime Committed By A Romanian Citizen

The Council of Ministers from Rome called for an emergency meeting to decide upon the measures to be taken after a Romanian citizen committed murder on Italian land, the Italian press reported.

Columbia: Mai mulţi candidaţi la alegerile locale, ucişi înaintea alegerilor

Doi candidaţi la alegerile locale de duminică din Columbia au fost împuşcaţi mortal, cel mai probabil de gherilele de stânga, în timp ce îşi desfăşurau campania electorală într-un sat, relatează Reuters.

Un român ucis şi alţi doi răniţi grav de focuri de armă, într-o piaţă din Roma

Un român a fost ucis cu focuri de armă şi alţi doi au fost răniţi grav, miercuri seară, într-o piaţă dintr-un cartier din nordul Romei, într-un incident despre care poliţia bănuieşte că ar fi fost o reglare de conturi între două bande rivale, relatează La Repubblica în pagina electronică.

Berezovski acuză Kremlinul de asasinarea jurnalistei Anna Politkovskaia

Omul de afaceri rus refugiat la Londra Boris Berezovski a acuzat luni Kremlinul că se află "la originea" asasinării jurnalistei ruse Anna Politkovskaia, respingând concluziile procurorului general rus, care incriminează o serie de "persoane" stabilite "în afara Rusiei", relatează AFP.

Doi morţi într-un incident armat survenit într-o tabără de romi din Italia

Două persoane, o femeie şi un băiat de 17 ani, au fost ucise cu o armă de foc, duminică, într-un incident produs într-o tabără de romi de la periferia oraşului Milano (nord), a anunţat poliţia, citată de AFP.

Poliţia sârbă a identificat victimele incidentului produs în satul Jabukovaţ

Poliţia sârbă a identificat cele nouă persoane ucise vineri de un bărbat înarmat cu o puşcă de vânătoare, în satul Jabukovaţ, situat în apropiere de graniţa cu România, relatează postul de radio B92, în pagina electronică.