criminalistic

Părul uman i-ar putea ajuta pe criminalişti să identifice mai uşor autorii unor infracţiuni grave

Cercetătorii de la Lawrence Livermore National Laboratory, SUA, afirmă că părul uman ar putea fi la fel de eficient precum probele de material genetic în criminalistică, deoarece acesta conţine mutaţii ale unor proteine care se păstrează chiar şi 250 de ani.

Câine care detectează mirosul cadaveric de sub apă, cel de sânge şi lichid seminal, dresat la Sibiu

Un câine ciobănesc german care poate detecta mirosul cadaveric de sub apă, dar şi cel de sânge sau de lichid seminal, fără a mai fi necesară astfel folosirea unor substanţe care să altereze probele, este dresat la Centrul Chinologic de la Sibiu, fiind singurul astfel de câine din România.

Gardianul şi Realitatea sunt în posesia avizului de la INC că acel filmuleţ este trucat

Preşedintele Băsescu a declarat, luni, că ziarul "Gardianul" şi trustul Realitatea au solicitat Institutului Naţional de Criminalistică un aviz pentru a evalua veridicitatea filmului în care şeful statului apare lovind un copil, document care ar demonstra în mod ştiinţific că acesta este trucat.

Băsescu cere Institutului de Criminalistică aviz despre posibile intervenţii asupra filmului

Preşedintele Traian Băsescu a solicitat, luni dimineaţă, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.

Instanţele europene vor recunoaşte expertizele criminalistice ale Poliţiei Române

Instanţele de judecată europene vor recunoaşte, peste câteva zile, expertizele criminalistice făcute de Poliţia Română, ca urmare a acreditării de către RENAR a şapte servicii naţionale din cadrul Institutului de Criminalistic.

Gândul: 100.000 lei decontul oficial al anchetei „Elodia”

Ancheta dispariţiei Elodiei Ghinescu, ce durează de 80 de zile, implică o serie de cheltuieli publice de proporţii. Suma oficială comunicată, ieri, ziarului Gândul de Ministerul Internelor şi Reformei Admi­nistrative (MIRA) se ridică undeva la un miliard de lei vechi, iar cea neoficială se apropie de trei miliarde de lei. Asta dacă se mai ia în calcul peste o jumătate de miliard de lei pentru cazarea anchetatorilor delegaţi, diurna pe zi a procurorilor care se ocupă de acest caz, investigaţiile efectuate de specialiştii în telecomunicaţii de la SRI pentru reconstituirea traseului lui Cioacă, în noaptea în care se presupune că s-a comis crima, cu ajutorul releelor operatorilor de telefonie mobilă. Cheltuielile oficiale precizate de MIRA sunt limitate întrucât expertizele şi constatările tehnico-ştiinţifice solicitate de procurorii Parchetului General nu au costat nici un leu.

Gândul: Dosarul penal al lui Doru Ţuluş, în braţele unui procuror specializat în omoruri

Dosarul penal al procurorului Doru Ţuluş – constituit ca urmare a plângerii penale depuse de ministrul Tudor Chiuariu - a ajuns pe masa criminalistului Ovidiu Sârbu, procurorul care a condus ancheta în cazul morţii lui Cristian Panait.