criz economic

ThyssenKrupp va concedia peste 3.000 de angajaţi

Grupul industrial german ThyssenKrupp, prezent şi în România, intenţionează să concedieze peste 3.000 de angajaţi la nivel mondial, respectiv 1,5% din totalul personalului, din cauza declinului cererii din mai multe sectoare ale economiei, potrivit Financial Times.

Ferrari depăşeşte criza

Forza Rossa, reprezentantul Ferrari in România, va livra în acest an 9 modele California pe piaţa locală, aproape 35% din totalul cotei de 25 de unităţi alocate de constructorul italian pentru România în 2009.

Salonul Auto de la Londra, doborât de criză

Industria auto britanică a anulat ediţia 2010 a Salonului Internaţional de Automobile de la Londra din cauza crizei economice, care a generat prăbuşirea cererii de autoturisme noi.

Prognoză FMI: Deficit bugetar de peste 4%, creştere economică între -3 şi -4%

Reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional le-a spus, miercuri, social-democraţilor, că prognoza FMI arată că România va înregistra un deficit bugetar de peste 4% şi o creştere economică negativă, între -3 şi -4%.

FMI: Economia mondială se va contracta cu 0,6% în acest an

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit prognoza privind evoluţia economiei mondiale în 2009 de la un avans al Produsului Intern Brut (PIB) de 0,5%, anunţat în ianuarie, la o contracţie de 0,6%, a declarat, marţi, un reprezentant al instituţiei financiare.

Vaslui: Peste 1.100 de angajaţi vor rămâne şomeri în martie şi aprilie

Peste 1.100 de angajaţi din judeţul Vaslui vor fi disponibilizaţi colectiv în perioada următoare din cauza restructurării activităţii unor societăţi, pe fondul crizei economice, au anunţat, marţi, reprezentanţii Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vaslui.

Boc despre criza economică: Apogeul încă nu a fost atins

Efectele crizei economice vor fi mai accentuate în luna aprilie comparativ cu luna martie, deoarece apogeul încă nu a fost atins, fiind în continuare nevoie de echilibru, moderaţie şi prudenţă în cheltuirea fondurilor publice, a declarat, luni seara, premierul Emil Boc.

PRM propune Guvernului să împrumute bani din China

PRM consideră necesară organizarea unui referendum pe tema împrumului de la FMI şi propune Guvernului să împrumute bani de la Republica Populară Chineză.

Ansola: Bulgaria, mai bine poziţionată decât România pentru a depăşi criza economică

Bulgaria ar putea fi mai bine poziţionată decât România pentru a depăşi criza economică actuală, a declarat reprezentantul Fondului Monetar Internaţional (FMI) în România şi Bulgaria, Juan Fernandez Ansola, pentru publicaţia Sofia Echo.

Ruşii afectaţi de criză ar putea deveni căutători de aur

Ruşii afectaţi de criza economică ar putea în curând să se transforme în căutători de aur, într-o zonă îndepărtată şi fostă regiune a gulagurilor, dacă anumite modificări legislative avute în vedere devin realitate, potrivit presei ruse de luni.

Ford Europa reanalizează planurile de fabricaţie la uzina din Craiova

Ford Europa va reduce producţia la toate fabricile pentru a o ajusta la cererea în scădere şi reanalizează planurile de fabricaţie, inclusiv pentru uzina din Craiova, având în vedere improbabilitatea îmbunătăţirii semnificative a cererii de pe piaţa europeană, pe o perioadă considerabilă.

Medvedev critică FMI şi BM pentru gestionarea recesiunii

Preşedintele rus Dmitri Medvedev a criticat, duminică, Fondul Monetar Internaţional (FMI) şi Banca Mondială, considerând că au gestionat prost criza economică, şi a cerut reformarea celor două instituţii financiare.

Salariile de pe Wall Street ar putea creşte cu până la 100% în 2009

Salariile anuale de bază ale bancherilor, traderilor şi altor angajaţi de pe Wall Street ar putea creşte în 2009 cu până la 100%, în urma măsurilor de reducere a compensaţiilor, a declarat Alan Johnson, consultant în domeniul de profil.

Averea lui Oprah a crescut, în pofida crizei economice

Deşi cei mai mulţi dintre oamenii cu bani din industria de media şi divertisment au avut de suferit de pe urma crizei financiare, Oprah Winfrey a înregistrat o creştere a averii, de la 2,5 la 2,7 miliarde de dolari, ceea ce i-a asigurat şi urcarea în clasamentul Forbes, potrivit Hollywood Reporter.

BM: Lumea va trece prin cea mai severă recesiune din anii ’30

Economia globală se va confrunta cu cea mai severă recesiune şi cea mai puternică frânare a comerţului din ultimii 80 de ani, cu riscuri mari în special în Europa Centrală şi de Est, a declarat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick, pentru cotidianul Daily Mail.

Închirierea Deltei Dunării, propusă de politicieni ca soluţie anticriză

Politicienii români, care au crezut multă vreme că România este imună la criza financiară, se confruntă acum cu o realitate brutală şi oferă soluţii neobişnuite, ca închirierea Deltei Dunării, potrivit cotidianului Financial Times (FT) Deutschland.

România, între statele care vor ieşi mai uşor din criză

Programul de finanţare comun al BEI, BERD şi Banca Mondială pentru Europa de Est, de 24,6 miliarde euro, va fi orientat către ţările în care ieşirea din criză este mai uşoară, printre care se află şi România, a declarat Ana-Maria Mihăiescu, şeful misiunii International Financial Corporation (IFC).

România vrea să împrumute 19 miliarde de euro – surse

Guvernul intenţionează să împrumute 19 miliarde de euro de la Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional (FMI), în urma evaluării făcute de Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Circa 60.000 de angajaţi din industria textilă ar putea fi disponibilizaţi

Circa 60.000 de angajaţi, reprezentând 20% din salariaţii din industria de textile, ar putea fi disponibilizaţi în acest an, pe fondul lipsei comenzilor pentru firmele de profil, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele patronatului din domeniu, Maria Grapini.

Almunia: UE, pregătită să negocieze cu România un ajutor financiar

UE este pregătită să negocieze cu România pentru acordarea de sprijin sub forma unui ajutor financiar, care să susţină economia statului membru în contextul impactului crizei financiare globale, a declarat, luni seară, comisarul european pentru Economie şi Politică Monetară, Joaquin Almunia.

România ar putea primi un ajutor de 20 miliarde euro, coordonat de FMI

România ar putea primi un program multilateral de ajutor extern în valoare totală de 20 miliarde euro, coordonat de Fondul Monetar Internaţional (FMI), în urma discuţiilor care vor începe miercuri între reprezentanţii instituţiei şi autorităţile de la Bucureşti, potrivit Financial Times (FT).

Economia mondială se apropie de „momentul de recuperare”

Economia mondială se apropie de "momentul de recuperare", a declarat, luni, Jean-Claude Trichet, preşedintele Grupului celor Zece (G10), organizaţie care include cele mai importante bănci din 11 ţări industrializate, şi şef al Băncii Centrale Europene (BCE).

Banca Mondială: Cea mai severă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial

Economia globală se întreaptă către cea mai severă recesiune de la cel de-al Doilea Război Mondial, iar activitatea comercială ar putea înregistra cel mai puternic declin din ultimii 80 de ani, se arată îmtr-un comunicat al Băncii Mondiale.

GM respinge ideea intrării în insolvenţă a Opel

Constructorul american de automobile General Motors (GM) respinge ideea cererii protecţiei faţă de creditori sub legea insolvenţei pentru divizia germană Opel, confruntată cu grave probleme financiare.

Pioneer nu va acorda dividende în 2009

Producătorul japonez de electronice Pioneer a anunţat, vineri, că nu va achita dividende aferente anului fiscal care se va încheia la 31 martie, prima decizie de acest fel din ultimii 48 de ani, de la listarea companiei în 1961.

Barroso: UE se confruntă cu o criză fără precedent

Uniunea Europeană (UE) se confruntă cu o situaţie fără precedent din cauza crizei economice şi trebuie să lucreze la niveluri diferite pentru a debloca pieţele de credit, a declarat, vineri, preşedintele Comisiei Europene (CE), Jose Manuel Barroso.

Bucureştenii stau la coadă la psihiatru

Profund afectaţi de pierderea locului de muncă sau îngrijoraţi că pot ajunge şomeri, din ce în ce mai mulţi bucureşteni cad pradă depresiei. În speranţa că vor găsi un umăr pe care să-şi verse amarul, aceştia au luat cu asalt cabinetele de psihiatrie relatează ziarul Ring.

Băsescu: Sper că justiţia din Polonia va rezolva corect cazul Crulic

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Varşovia, după întâlnirea cu omologul său polonez, Lech Kaczynski, că este convins că justiţia din Polonia va rezolva cazul românului Claudiu Crulic.

BM: România ar putea intra într-o spirală de contracţie economică

România se confruntă cu riscuri legate de politica fiscală prociclică, salarii, finanţarea externă şi reducerea cererii externe, care pot conduce la o spirală de contracţie economică şi de probleme în sectorul bancar, potrivit unui raport întocmit de Banca Mondială pentru autorităţile române.

Băncile centrale din ECE, îngrijorate de comentariile legate de stabilitatea băncilor

Băncile centrale din cinci state membre UE din Europa Centrală şi de Est, printre care şi România, şi-au exprimat, miercuri, îngrijorarea cu privire la comentariile care induc în eroare în ceea ce priveşte riscurile din sectoarele financiare din regiune.

Chrysler, sub ameninţarea falimentului

Chrysler, care a cerut guvernului american ajutoare financiare de mai multe miliarde de dolari pentru a depăşi criza, nu exclude posibilitatea de a solicita protecţia legii falimentului.

Şeful FMI a criticat lipsa de coordonare a liderilor UE în măsurile împotriva crizei

Şeful Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, a criticat lipsa de coordonare a liderilor de state din Uniunea Europeană (UE) în adoptarea şi implementarea măsurilor de combatere a problemelor economice şi financiare prin care trece regiunea.

Zona euro dispune de o soluţie pentru salvarea unui stat membru aflat într-o criză severă

Statele care fac parte din zona euro dispun de o soluţie de urgenţă, în eventualitatea intrării uneia dintre cele 16 ţări într-o criză severă, potrivit comisarului european pentru economie şi politică monetară, Joaquin Almunia.

Strategiile anti-criză din industria auto, la Mediafax Talks about Auto Industry

Strategiile anti-criză adoptate de companiile de pe piaţa auto în 2009 vor fi analizate la conferinţa Mediafax Talks about Auto Industry, pe care Mediafax o organizează în parteneriat cu Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) joi, 12 martie, la Hotel Howard Johnson.

Dezvoltatorii: Piaţa imobiliară va trece la executări silite în vară

Criza în imobiliare se va resimţi puternic în vară, când vor apărea primele falimente şi executări silite de amploare.

Băsescu: Nu considerăm oportună reuniunea care a precedat întâlnirea de la Bruxelles

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la finalul reuniunii informale a şefilor de stat din UE, că România nu consideră oportune formatele în genul întâlnirii statelor grupului de la Vişegrad, care a fost anterioară reuniunii.

Animalele de casă, victime colaterale ale crizei mondiale

Când stăpânii lor îşi pierd casele sau când bugetul lor se diminuează, animalele domestice devin, la rândul lor, victime colaterale ale crizei economice mondiale.

Petrom amână modernizarea rafinăriei Petrobrazi Ploieşti

Petrom va amâna până în 2012 finalizarea proiectului de modernizare a rafinăriei Petrobrazi Ploieşti, din cauza contextului economic actual, şi va continua investiţiile în acest an, la un nivel redus, în principal pe segmentul de foraj şi în dezvoltarea unor zăcăminte.

Obama promite că SUA vor ieşi mai puternice din actuala criză

Preşedintele Barack Obama a promis marţi americanilor reformă şi rigoare, dându-le asigurări că ţara va ieşi mai puternică din cea mai gravă criză economică din ultimele decenii.

Geoană: Achiziţionarea de avioane multirol ar trebui amânată

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, vineri, că achiziţionarea de către România a unor avioane multirol pentru Armata Română ar trebui amânată, cel puţin până trece "vârful de criză", iar fondurile să fie redirecţionate către sectoarele productive şi către protecţia socială.