criz economic

Disponibilizări la Rulmenţi Sa Bârlad

Un număr de 850 de angajaţi de la societatea Rulmenţi SA Bârlad, cel mai mare agent economic din judeţul Vaslui, vor fi trimişi în şomaj, din luna martie, cifra finală fiind convenită în această săptămână în urma negocierilor dintre patronat şi sindicate.

Aproximativ 300.000 de ruşi şi-au pierdut locurile de muncă în ianuarie

Aproximativ 300.000 de ruşi şi-au pierdut locurile de muncă în ianuarie, fapt ce a dus la creşterea ratei şomajului aproape de maximul ultimelor două decenii, în condiţiile în care economia reală a fost lovită de perioade prelungite de criză pe pieţele financiare şi de preţul scăzut al petrolului.

FMI: Europa de Est nu este singura regiune care are nevoie de ajutor

Statele din Europa de Est, ale căror monede naţionale s-au depreciat puternic în contextul deteriorării condiţiilor economice, nu sunt singurele ţări care au nevoie de ajutoare externe, a declarat, joi, directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.

Veniturile Microsoft vor fi afectate de recesiunea economică

Veniturile Microsoft vor fi afectate de recesiunea economică, a declarat, luni, Steve Ballmer, directorul general al celui mai mare producător de software la nivel mondial.

Editurile reduc personalul şi planurile editoriale pe 2009

Editurile au început să reducă din personal şi din planurile editoriale pe anul 2009, după ce, în luna ianuarie, numărul de cărţi vândute a scăzut cu circa 30% faţă de aceeaşi perioadă din 2008, din cauza crizei economice.

Toyota a înaintat oferte de plecare voluntară pentru 18.000 de angajaţi

Constructorul auto japonez Toyota Motor a anunţat că a înaintat oferte de plecare voluntară pentru 18.000 din cei circa 30.000 de angajaţi ai companiei în America de Nord şi un program de diminuare a salariilor conducerii, ca urmare a prăbuşirii vânzărilor.

Niţă: Aproape 40 la sută dintre IMM-uri ar putea da faliment

Ministrul pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii, Comerţ şi Mediu de Afaceri, Constantin Niţă, a declarat, joi, la Alba Iulia, că aproape 40 la sută dintre IMM-uri vor avea probleme în acest an şi ar putea da faliment din cauza crizei economice.

Pioneer concediază 10.000 de angajaţi

Producătorul japonez de electronice Pioneer a anunţat că va concedia 10.000 din cei 36.900 de angajaţi şi va renunţa la fabricarea de televizoare cu ecran plat, întrucât estimează o pierdere anuală de 1,4 miliarde de dolari.

Renault va renunţa în acest an la 9.000 de angajaţi

Renault intenţionează să reducă numărul de angajaţi la 120.000 anul acesta, printr-un program de plecări voluntare care vizează 9.000 de persoane, a declarat, joi, preşedintele grupului francez, Carlos Ghosn.

Mitică Dragomir, lovit de criza economică

Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a blocat, din cauza crizei economice, mai multe proiecte imobiliare pe care voia să le dezvolte în acest an şi care totalizau investiţii în valoare de circa 20 de milioane de euro.

Renault: Logan este „o oază de linişte” şi va trece cu bine criza

Renault a decis să nu micşoreze preţurile modelelor din programul Logan şi consideră că acesta reprezintă "o oază de linişte", care va trece cu bine criza, rata de profit a gamei de modele din acest proiect low-cost fiind anul trecut aproape de ţinta fixată, de 6%.

Comercianţii online din Canada şi SUA, speriaţi de România

Optsprezece la sută din comercianţii online, mai ales cei din Canada şi Statele Unite ale Americii (SUA), au blocat, în 2008, comenzile efectuate în România, de frica unor fraude, informează Daily News.

Royal Bank of Scotland va concedia 2.300 de angajaţi

Royal Bank of Scotland (RBS), controlată de statul britanic, va concedia 2.300 din cei 142.000 de angajaţi, ca parte a procesului de restructurare, potrivit paginii de internet a BBC.

CE deschide în scurt timp procedura de deficit excesiv pentru 6 ţări, inclusiv România

Comisia Europeană va deschide în scurt timp procedura de deficit excesiv pentru cel puţin şase state membre ale UE, printre care şi România, existând însă posibilitatea ca Executivul de la Bruxelles să acorde mai mult timp pentru clarificarea situaţiei financiare, în condiţiile crizei economice.

Statul francez va credita Peugeot-Citroen şi Renault cu 6,5 miliarde euro

Staul francez va sprijini constructorii auto Peugeot-Citroen, Renault şi Renault Trucks prin credite însumând 6,5 miliarde de euro, în schimbul angajamentului de a nu închide fabricile din Franţa, a declarat, luni, preşedintele Nicolas Sarkozy.

Înmatriculările de automobile au căzut cu peste 50% în ianuarie

Înmatriculările de automobile noi au căzut cu 53,1% în ianuarie, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, la 13.815 unităţi, iar înregistrările de maşini second-hand de import au coborât cu 52,2% în perioada analizată, la 5.941 unităţi.

În SUA, un om împarte bani pe stradă (Video)

Un filantrop misterios a stat două zile în spatele unui ghişeu improvizat în Times Square, din centrul New York-ului, împărţind dolari la sute de persoane.

Combinatul siderurgic TMK Reşiţa va disponibiliza 200 de angajaţi

Combinatul siderurgic TMK Reşiţa va disponibiliza 200 de angajaţi în acest an, numărul de salariaţi ai companiei urmând să scadă de la 1.166 la 966 de persoane, a anunţat, marţi, compania

Crearea unor „bănci pentru pierderi”, soluţie pentru ieşirea din criză

Crearea unor "bănci pentru pierderi", care să preia activele "toxice" din sistemele financiare, pare să fie singura soluţie pentru încheierea celei mai grave crize din ultimii 80 de ani, însă sprijinul guvernamental ar putea conduce la izolarea creditării şi de-globalizarea finanţelor.

România riscă să intre în colaps economic

România riscă să intre în colaps economic, în câteva luni, dacă Guvernul nu găseşte soluţii pe care să le implementeze rapid pentru a sprijini economia, a declarat, vineri, preşedintele UGIR 1903, Ioan Corâci.

Toyota şi Honda, tot mai afectate de recesiunea globală

Honda şi-a redus pentru a patra oară estimările referitoare la profitul din anul fiscal 2008-2009, iar analiştii anticipează că pierderile înregistrate de Toyota vor f mai ridicate decât previziunile companiei, semne că problemele industriei auto japoneze se intensifică.

Pădureanu: Gloria este de 45 de ani în criză şi nu este afectată

Preşedintele grupării Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat în Antalya, că echipa antrenată de Ioan Ovidiu Sabău este în criză economică de 45 de ani şi că nu poate fi afectată.

Berceanu: În coaliţie încercăm toate variantele pentru buget

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că în şedinţa coaliţiei de marţi noaptea reprezentanţii celor două partide au încercat toate variantele, şi fac tot felul de calcule, se mai ceartă şi se împacă, pentru a construi proiectul de buget pe 2009.

Flutur despre îngheţarea salariilor: Au fost discutate mai multe variante

Vicepreşedintele PDL, Gheorghe Flutur, a declarat, marţi noaptea, la finalul întâlnirii coaliţiei, referitor la îngheţarea salariilor, că s-au discutat mai multe scenarii, iar ministrului de finanţe i s-a cerut să prezinte mai multe variante, inclusiv un moratoriu, dar că nu s-a decis nimic.

Lăcătuş: Niciodată nu s-a pus problema ca Becali să renunţe la echipă

Antrenorul echipei Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că este convins că finanţatorul Gigi Becali nu va renunţa la clubul "roş-albastru" în acest sezon.

GM concediază 2.000 de angajaţi şi sistează producţia la nouă fabrici din SUA

General Motors (GM) a anunţat, luni, că va concedia 2.000 de angajaţi de la două uzine şi va opri temporar producţia la alte nouă fabrici din SUA, ca urmare a cererii reduse de autovehicule.

Caterpillar renunţă la 20.000 de angajaţi

Producătorul american de utilaje pentru construcţii Caterpillar va renunţa la 20.000 de angajaţi în vederea reducerii costurilor, după un declin de 32% al profitului în trimestrul al patrulea, şi a avertizat că 2009 va fi dificil, ca urmare a impactului recesiunii mondiale asupra operaţiunilor sale.

FMI reduce estimările privind creşterea economiei mondiale

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va reduce estimările privind creşterea economiei mondiale în 2009 de la 2,2% la 1-1,5%, ca urmare a deteriorării situaţiei internaţionale, a declarat Axel Bertuch-Samuels, director adjunct al diviziei monetare şi pentru pieţe de capital a FMI, citat de Reuters.

Băsescu: România nu va fi afectată de criză cum sunt alte state

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, la ceremoniile de la Focşani prilejuite de Ziua Unirii, că România nu va fi afectată de criza economică aşa cum sunt alte state, iar de aceea procesul de modernizare trebuie să înceapă acum.

Italia: Fiat trimite în şomaj tehnic 5.000 de angajaţi

Grupul italian Fiat a anunţat sindicatele, vineri, că va trimite în şomaj tehnic 5.000 de angajaţi de la uzina Mirafiori din nordul Italiei, pentru ultima săptămână din februarie şi prima jumătate a lunii martie.

Harley-Davidson închide fabrici şi concediază 1.100 de angajaţi

Harley-Davidson va închide mai multe fabrici de motociclete şi va concedia 1.100 de angajaţi, după înjumătăţirea profitului net şi scăderea vânzărilor în ultimul trimestru al anului trecut, situaţie generată de recesiunea globală.

Deputaţii îşi fac buget de criză

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a declarat, miercuri, că în bugetul Camerei Deputaţilor pe acest an va fi redus capitolul legat de investiţii, nu vor mai fi cheltuieli legate de achiziţionarea de maşini sau mobilier.

Microsoft ia în considerare un plan masiv de disponibilizări

Grupul Microsoft, prezent şi în România, ia în considerare un plan masiv de disponibilizări în cadrul mai multor divizii, programul fiind încă în analiză, iar producătorul american ar putea găsi în final alte metode pentru a reduce costurile, potrivit unor surse citate de Wall Street Journal.

Chrysler încearcă să vândă o parte din active către Renault-Nissan şi Magna

Constructorul american de automobile Chrysler discută cu grupul Renault-Nissan şi cu furnizorul de piese auto canadian Magna o posibilă vânzare de active, pentru a se conforma planului de restructurare de care era condiţionată obţinerea sprijinului financiar guvernamental.

KIA Motors ar putea reduce producţia cu 24%

KIA Motors, al doilea mare constructor de automobile din Coreea de Sud, intenţionează să reducă producţia cu 24% în primele trei luni ale acestui an, a declarat un oficial al companiei.

Pădureanu: Pe mine nu mă afectează criza

Preşedintele clubului Gloria Bistriţa, Jean Pădureanu, a declarat, luni, după şedinţa Adunării Generale a LPF, că se simte în criză economică de 45 de ani, de când conduce clubul bistriţean dar a scos-o întodeauna la liman.

Lazăr: N-am mai trăit aşa ceva în carieră

Mijlocaşul Costin Lazăr a declarat, luni, la vizita medicală efectuată de lotul echipei Rapid, că este foarte dezamăgit de situaţia de la Rapid şi că nici măcar la Sportul Studenţesc nu a trăit asemenea momente.

Cantoanele elveţiene sprijină extinderea liberei circulaţii pentru români

Conferinţa guvernelor cantonale susţine în unanimitate prelungirea acordurilor de liberă circulaţie cu UE şi extinderea lor la România şi Bulgaria, din motive ce ţin de contextul crizei economice, relatează site-ul Swissinfo.ch.

Guvernul german a promis Opel garanţii de 1,8 miliarde de euro

Executivul german a promis constructorului auto Opel, divizie a grupului american General Motors (GM), spijin financiar prin acordarea de garanţii în valoare de 1,8 miliarde de euro, potrivit unui oficial guvernamental, citat de Bloomberg.

Industria pornografiei din SUA cere ajutorul Congresului

Doi reprezentanţi ai industriei pornografiei americane, inclusiv cunoscutul Larry Flynt, au cerut Congresului SUA să aloce sectorului un ajutor în valoare de cinci miliarde de dolari.