criz economic

În toiul crizei, kika se laudă cu „lichidităţi foarte mari”

kika nu vede ca pe o ameninţare criza economică, ci, din contră, ca pe o şansa, deoarece compania beneficiază de lichidităţi "foarte mari", scrie BUSINESS Magazin.

Tata Motors şi Mahindra & Mahindra vor întrerupe producţia

Tata Motors şi Mahindra & Mahindra, cei mai mari constructori auto din India, vor întrerupe producţia cu până la şase zile în decembrie, pentru a adapta producţia la scăderea puternică a cererii, determinată în principal de accesul dificil la finanţare şi frânarea creşterii economice.

Hynix va trimite angajaţii în concediu fără plată timp de două săptămâni

Compania sud-coreeană Hynix Semiconductor, al doilea mare producător de memorii la nivel global, îşi va trimite angajaţii în concediu fără plată, timp de două săptămâni, în perioada ianuarie-aprilie 2009, pentru adapta costurile la declinul acut al vânzărilor.

UBS ar putea reduce personalul cu încă 4.500 de angajaţi

Banca elveţiană UBS ar putea reduce personalul, în viitorul apropiat, cu încă 4.500 de locuri de muncă, care s-ar adăuga la cele 9.000 de concedieri deja anunţate, potrivit presei locale.

Banca franceză Credit Mutuel-CIC a preluat Citibank Germania

Banca franceză Credit Mutuel-CIC a finalizat preluarea Citibank Germania, subsidiară a grupului american Citigroup, valoarea tranzacţiei ridicându-se la 5,2 miliarde euro.

GM şi Chrysler ar putea accepta o fuziune pentru a obţine ajutor financiar guvernamental

General Motors (GM) şi Chrysler au anunţat că ar putea accepta o fuziune în cazul în care guvernul SUA ar pune această condiţie pentru acordarea unui ajutor financiar de urgenţă, fără de care cei doi mari constructori americani de automobile nu ar supravieţui în 2009, transmite Reuters.

Banca Angliei a redus dobânda de politică monetară la 2%

Banca Angliei a redus, joi, dobânda de politică monetară cu un punct procentual, de la 3% la 2%, măsură care va determina scăderea costurilor creditelor la cel mai redus nivel din 1939 până în prezent, în contextul iminenţei unei recesiuni severe.

Eurostat: Zona euro a intrat oficial în recesiune

Zona euro a intrat oficial în recesiune, pentru prima dată de la introducerea monedei unice, după o scădere de 0,2% a Produsului Intern Brut (PIB) în trimestrul al treilea, precedată de un declin în acelaşi ritm în perioada aprilie-iunie, potrivit datelor prezentate, joi, de Eurostat.

Credit Suisse renunţă la încă 5.300 angajaţi

Banca elveţiană Credit Suisse va renunţa la încă 5.300 de angajaţi, respectiv 11% din totalul personalului, după ce a anunţat că estimează o piedere netă de trei miliarde franci elveţieni (2,5 miliarde dolari) pentru lunile octombrie şi noiembrie.

Scania opreşte producţia în Europa timp de o lună

Producătorul suedez de camioane Scania, controlat de grupul german Volkswagen, va suspenda producţia la fabricile din Europa timp de o lună, începând cu 22 decembrie, din cauza scăderii cererii, transmite AFP.

Fiat, deschis unei fuziuni în contextul crizei internaţionale

Constructorul de automobile italian Fiat este deschis unei eventuale fuziuni, dacă toate condiţiile sunt îndeplinite, pentru a avea un rol în consolidarea industriei auto aflată în plină criză, a declarat marţi vice-preşedintele grupului, John Elkann.

Ford ia în calcul vânzarea Volvo

Ford analizează toate opţiunile privind marca suedeză Volvo, inclusiv vânzarea acesteia, a anunţat, luni, grupul auto, cu o zi înainte de data stabilită de Senatul american pentru prezentarea programelor de restructurare a marilor producători de autovehicule din SUA, transmite Reuters.

Dezvoltatorul „insulei palmier” din Dubai concediază 15% din angajaţi

Dezvoltatorul complexului de insule artificiale Palm Islands, compania de stat Nakheel din emiratul arab Dubai, a anunţat că va concedia 500 de persoane, respectiv 15% din totalul angajaţilor, ca urmare a reducerii vânzărilor de locuinţe de lux.

Gestionarea crizei economice, principala miză a alegerilor legislative din România

Agenţiile internaţionale relatează despre alegerile legislative din România, desfăşurate duminică, subliniind temerile electoratului legate de criza economică şi anticipând o rată de participare redusă, din cauza neîncrederii populaţiei în clasa politică.

Deficitul bugetar va depăşi 3% în acest an

Deficitul bugetar va depăşi 3% în acest an în contextul în care cheltuielile sunt clarificate, iar veniturile nu înregistrează creşterea anticipată, a declarat, vineri, directorul departamentului de audit intern din cadrul Băncii Naţionale a României (BNR), Eugen Rădulescu.

La ArcelorMittal Galaţi vor fi făcute disponibilizări la cerere

Administraţia ArcelorMittal Galaţi va recurge, în perioada următoare, la o nouă serie de disponibilizări la cerere, a declarat, vineri, Ionel Borş, senior manager al firmei, care nu a putut preciza despre câte persoane va fi vorba.

Transilvania Construcţii concediază 180 de angajaţi

Firma Transilvania Construcţii Cluj-Napoca vrea să ia credite de maxim 16 milioane de euro şi să concedieze aproximativ 180 de angajaţi, în primele două luni ale anului viitor.

Băsescu crede că în 2009 România nu va avea o creştere economică negativă

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la Timişoara, că România va arăta în 2009 "mult mai bine" decât alte ţări afectate de criza economică şi nu va avea o creştere economică negativă, ci una de 3-4,5 la sută.

Geoană va lupta să nu apară o nouă clasă a îmbogăţiţilor crizei

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, joi, la un miting electoral la care au participat candidaţii social-democraţi pentru Sectorul 2, că, dacă va ajunge la guvernare, nu va accepta o clasă de îmbogăţiţi ai crizei.

Fraţii Negoiţă opresc construcţia unui mall din cauza crizei economice

Oamenii de afaceri Robert şi Ionuţ Negoiţă vor opri, în prima parte a lunii decembrie, lucrările de construcţie începute în august la un proiect care include un mall şi două clădiri de birouri, urmând să le reînceapă cel mai devreme în luna martie, daca situaţia economică se va îmbunătăţi.

ArcelorMittal ar putea concedia până la 9.000 de angajaţi la nivel mondial

ArcelorMittal, cel mai important producător de oţel la nivel mondial, a anunţat, joi, că ar putea concedia până la 9.000 de angajaţi, ca urmare a efectelor încetinirii economice.

Transportatorii vor să fie scutiţi de la plata rovinietei, invocând criza

Federaţia Operatorilor Români de Transport (FORT) cere premierului ca firmele de transport rutier de mărfuri să fie scutite de la plata rovinietei, în perioada 1 decembrie 2008 - 1 martie 2009, susţinând că 50% dintre operatori sunt în pragul falimentului, din cauza crizei economice.

Azomureş trimite în şomaj tehnic aproximativ o mie de angajaţi

Aproximativ o mie de muncitori de la combinatul producător de îngrăşăminte chimice Azomureş din Târgu Mureş, reprezentând jumătate din numărul total al angajaţilor, vor intra, de luni, în şomaj tehnic, au declarat, joi, surse din conducerea unităţii.

PRM propune formarea unui Guvern cu toate partidele care intră în Parlament

PRM propune constituirea unui Guvern de uniune naţională după alegeri, în care să fie cooptate toate formaţiunile politice ce vor intra în Parlament, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, secretarul general al partidului, senatorul Gheorghe Funar.

Rafinăria Petrotel intră în revizie tehnică, iar unii angajaţi ar putea primi concediu fără plată

Activitatea rafinăriei Petrotel-Lukoil Ploieşti va fi oprită, la 1 decembrie, pentru două luni, întrucât unitatea se va afla în revizie tehnică planificată, pentru modernizarea instalaţiilor, iar în perioada respectivă o parte dintre angajaţi ar putea intra în concediu fără plată.

Cheltuielile consumatorilor din SUA s-au redus cu cel mai rapid ritm din 2001

Cheltuielile consumatorilor din SUA s-au redus, în octombrie, cu cea mai accentuată rată din ultimii şapte ani, iar în luna noiembrie încrederea acestora în economie a atins cel mai redus nivel din 1980.

Uzina Dacia şi-a întrerupt producţia

Uzina Dacia şi-a întrerupt producţia, joi, până în 7 decembrie, din cauza scăderii pieţei interne şi a pieţelor de export, la această măsură constructorul auto apelând şi în perioada 30-31 octombrie şi 13-14 noiembrie.

Criza economică îi determină pe tinerii americani să se înroleze în armată

Numărul tinerilor care iau în considerare o carieră militară a crescut semnificativ în Statele Unite, pentru prima dată în ultimii cinci ani, relatează USA Today în ediţia electronică.

Băsescu: Investiţiile Ford la Craiova vor continua şi nu vor fi sistate

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni seară, după întâlnirea cu reprezentanţii conducerii Ford, că investiţiile producătorului american la fabrica de la Craiova vor continua conform programului şi nu se pune problema sistării lor.

Gândul: Numărul rău-platnicilor la bănci ar putea exploda din cauza şomajului

Lichidatorii financiari vor avea mult de lucru anul viitor.

Peste 250 de sibieni, concediaţi din cauza crizei economice

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Sibiu a anunţat că mai multe societăţi comerciale din judeţ au efectuat sau se pregătesc de concedieri colective motivând disponibilizarea muncitorilor prin condiţiile economice nefavorabile, în noiembrie fiind disponibilizate peste 250 de persoane.

Tăriceanu: Formula de calcul a taxei de poluare auto ar trebui schimbată

Premierul Tăriceanu a spus miniştrilor, în şedinţa Guvernului, că formula de calcul a taxei de poluare auto ar trebui schimbată, deoarece s-a dovedit că aceasta nu a stopat importul de maşini second-hand, au relatat surse ministeriale, care au arătat însă că procedura ar determina intervenţia CE.

Băsescu: Nu este exclus să apară şi alte focare de criză la nivel mondial

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la Bruxelles, după reuniunea informală a şefilor de stat şi de guvern, că nu este exclus să apară şi alte focare de criză, la nivel mondial, după SUA şi UE, dimensiunile crizei financiare generând riscul unei crize economice globale.