criz economic

Topul ţărilor care nu au simţit recesiunea: Cine e pe primul loc

Economiile lumii sunt în prezent interconectate, iar schimburile comerciale dintre ele extrem de puternice, ceea ce le face vulnerabile în faţa riscului de contagiune. Prin urmare, criza financiară care a debutat în vara lui 2007 în Statele Unite a cuprins pieţele din întreaga lume.

Criza datoriilor din Grecia se transformă în tragedie

Grecia va înfrunta anul acesta o recesiune economică mai gravă decât s-a prevăzut iniţial, ceea ce va umfla deficitul bugetar la 8,8% din PIB, faţă de 7,4% din PIB cât a fost prevăzut iniţial, informează Ziarul Financiar.

Boc: Datele din alte ţări relevă continuarea crizei. Creşterea economică a României poate fi afectată

Datele privind evoluţia economiei în foarte multe ţări din Uniunea Europeană şi alte zone sunt destul de proaste şi relevă continuarea crizei economice şi diminuarea nivelului de creştere economică, ceea ce indirect poate afecta şi creşterea economică a României, a declarat, vineri, premierul Boc.

Acţiunile europene au închis în scădere puternică, Wall Street coboară cu 1,7%. Datele de pe piaţa muncii din SUA au alimentat îngrijorările investitorilor

Indicii bursieri europeni şi-au accentuat scăderea în a doua parte a şedinţei bursiere de vineri, iar cotaţiile de pe Wall Street au debutat cu declinuri puternice, după ce datele de pe piaţa muncii din SUA au alimentat îngrijorările investitorilor privind soliditatea economiei americane.

Ce au ajuns foştii bancheri de pe Wall Street: instalatori sau preoţi. Cine sunt noii investitori pe bursă

Au pariat pe acţiuni de milioane de dolari şi, în unele cazuri, au pierdut chiar şi miliarde. Vorbim despre bancherii care au rămas fără loc de muncă în timpul crizei financiare din 2008 şi au fost forţaţi să-şi schimbe domeniul de activitate.

Merkel, despre obligaţiunile euro: Politicienii nu trebuie să permită pieţelor financiare să dicteze

Cancelarul german, Angela Merkel, s-a pronunţat din nou împotriva creării unor obligaţiuni comune ale zonei euro, afirmând că politicienii nu trebuie să permită pieţelor financiare să dicteze şi că o astfel de măsură ar submina stabilitatea economică.

Cine a stat în spatele isteriei care a dus la căderea acţiunilor Societe Generale

În panica de miercuri de pe burse, acţiunile Societe Generale au scăzut cu până la 21%. La baza isteriei a stat, printre altele, un articol apărut duminică în tabloidul britanic Daily Mail, în care se profetiza sfârşitul lumii pentru banca franceză.

Ce spun liderii politici din România despre criza economică mondială

Premierul Emil Boc a declarat, luni, că în privinţa politicilor fiscale şi guvernamentale cuvintele de ordine sunt "precauţie şi moderaţie", el arătând că pieţele internaţionale nu sunt calme, dar România are avantajul unei uşoare stabilităţi macroeconomice determinate de măsurile luate anul trecut.

Tabără: Criza nu va fi atât de urâtă pentru România pe cât va fi pentru unele state europene

Ministrul Agriculturii, Valeriu Tabără, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că pentru România criza nu va fi "atât de urâtă" pe cât va fi pentru unele state europene care au practicat "un sistem consumist fără limite" şi nu au făcut reforme.

Noul val al crizei datoriilor suverane avertizează politicienii să reducă cheltuielile statului

Turbulenţele de pe burse provocate de criza datoriilor în Europa şi retrogradarea SUA sună alarma inclusiv pentru politicienii români: ţineţi în frâu cheltuielile statului ca să supravieţuiască economia.

Antreprenorii români: Oamenii trebuie să conştientizeze că trebuie să aducă fiecare o valoare prin munca depusă

Antreprenorii români spun că au restructurat, au refinanţat şi au învăţat din ultimii trei ani de criză, astfel că au "antrenament" pentru a face faţă unor noi derapaje economice. Reducerea ratingului SUA şi criza datoriilor din Europa ar putea provoca un nou şoc pe pieţele financiare, care să se propage şi în businessul autohton, aşa cum s-a întâmplat în 2008.

Timothy Geithner nu demisionează din funcţia de secretar al Trezoreriei

Secretarul american al Trezoreriei, Timothy Geithner, i-a spus preşedintelui Barack Obama că intenţionează să rămână în această funcţie, a anunţat duminică Departamentul Trezoreriei, punând capăt speculaţiilor privind o eventuală plecare a acestuia.

SUA, exclusă din clubul select al lumii. Ce ţări sunt acum în faţa Statelor Unite

Deşi cele mai puternice trei agenţii de evaluare financiară din lume - Moody’s, Fitch şi Standard&Poor’s (S&P) - sunt controversate, iar unii analişti economici le fac părtaşe la declanşarea crizei financiare mondiale din 2008, notele date de ele statelor şi companiilor interesează pe toată lumea. Tocmai de aceea, retrogradarea SUA de către S&P, pentru prima dată în istorie, a surprins pe toată lumea, iar consecinţele sunt aşteptate abia luni, la deschiderea burselor.

Fitch şi Moody’s nu au în plan retrogradarea ratingului SUA

Fitch şi Moody’s au anunţat că nu au planuri imediate de a urma deciza Standard & Poor's (S&P), care a retrogradat calificativul "AAA" al SUA, potrivit BBC.

Analişti: Reducerea ratingului SUA nu este un mare şoc. Nu va avea un impact semnificativ

Reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard & Poor’s (S&P) la AA+ "nu este un mare şoc", şi deşi pieţele de capital vor pune presiune pe dolar şi pe piaţa titlurilor de Trezorerie acestea nu vor fi accentuate, potrivit mai multor analişti contactaţi de Reuters.

Ce se va întâmpla luni la burse după retrogradarea SUA

Situaţia de luni pe burse după retrogradarea ratingului SUA de către Standard&Poor's va depinde foarte mult de reacţia liderilor europeni, afirmă analistul Laurean Lungu.

Franţa are încredere totală în soliditatea economiei americane

Franţa "are încredere totală în soliditatea economiei americane", a declarat sâmbătă ministrul francez al Economiei, Francois Baroin, primul oficial european care reacţionează la reducerea ratingului Statelor Unite de către Standard&Poors.

Ce afacere merge ca unsă pe timp de criză: Salariile ajung şi la 2.000 de euro pe lună

O afacere despre care toată lumea vorbeşte mai mult în şoaptă se dezvoltă cu mare succes pe timp de criză. Ne referim la videochaturi, supravegheate atent atât de agenţii de poliţie, cât şi de cei de la forţele de muncă. Fetele au clienţi în mare parte din Statele Unite, Canada şi Australia. Foarte puţini în Europa, exclus România.

Ce sunt agenţiile de rating şi de ce economia întregii lumi depinde de ele

Decizia istorică a agenţiei de evaluare financiară Standard's&Poor's de a retrograda ratindul SUA, de la maximul “AAA” la “AA+” a venit pe neaşteptate, în condiţiile în care celelelte două intituţii, Fitch şi Moody’s confirmaseră ratingul în urmă cu câteva zile. Deşi a evitat pentru moment intrarea în incapacitate de plată, analiştii financiari susţin că retrogradarea va afecta revenirea economică a Statelor Unite şi va face ca ţara să se împrumute la preţuri mult mai mari.

Care sunt deosebirile între criza provocată de căderea Lehman Brothers din 2008 şi cea de acum

Încă nu se ştie dacă lumea financiară va mai trece printr-un episod la fel de dramatic ca cel din toamna anului 2008 când prăbuşirea Lehman Brothers a antrenat ca într-un domino căderea unor instituţii financiare cu active de sute de miliarde de dolari şi istorie de secole, dar există analişti care fac o paralelă între septembrie 2008 şi august 2011.

Învăţămintele primului default din istorie, Spania în 1575: efectele pot persista sute de ani în economiile care cresc pe datorie

Politicienii lumii, în special cei americani, a căror încăpăţânare a amânat până în ultimul moment ridicarea plafonului de îndatorare a SUA, dar şi cei europeni, care au acţionat lent în salvarea de la faliment a unora din membrii zonei euro, ar putea învăţa din prima criză a datoriilor suverane din istorie: intrarea Spaniei în incapacitate de plată în 1575.

August, luna evenimentelor majore care au întors cursul istoriei

Întregul calendar politic european este construit în jurul ideii că nimic nu se întâmplă, sau nu ar trebui lăsat să se întâmple în august. Dar istoria ne demonstrează că liderii europeni se păcălesc singuri crezând că august este o lună sigură în care pot fugi la mare sau la munte, potrivit Ziarului Financiar.

Standard & Poor’s a scăzut ratingul de ţară al SUA pentru prima dată în istorie. Administraţia Obama: Decizie viciată de o eroare de 2.000 de miliarde – VIDEO

SUA au pierdut ratingul de top AAA din partea Standard&Poors, lovitură fără precedent la adresa celei mai mari economii a lumii după o luptă politică ce lasă Statele Unite la un pas de default (incapacitate de plată).

Adrian Vasilescu: Nu sunt semne de criză financiară în România. Căderile de pe pieţe au eliberat o parte din tensiunea acumulată

Consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu, spune că s-a deschis o supapă pentru tensiunea acumulată pe pieţele financiare mondiale prin căderea de joi. Evoluţia de vineri arată că tendinţa este spre reechilibrare.

Pieţe financiare din ce în ce mai volatile. Două cifre au salvat lumea de la un nou dezastru financiar: 0,1%, revenirea ratei şomajului în America

Toată lumea a fost astăzi la un pas de un nou "Lehman Brothers" şi de o criză financiară care ar fi fost mult mai dură decât cea înregistrată în urmă cu aproape 3 ani, investitorii din întreaga lume arătându-şi îngrijorarea cu privire la viitorul economiei SUA.

Liderii europeni caută din nou soluţii de urgenţă pentru criza datoriilor de stat

Liderii europeni caută din nou soluţii de urgenţă pentru temperarea crizei datoriilor, randamentele titlurilor de stat ale Italiei şi Spaniei menţinându-se la niveluri ridicate în pofida repornirii programului de achiziţii de obligaţiuni guvernamentale de către BCE.

FMI: Spania se află încă „într-o zonă periculoasă” şi trebuie să continue reformele

Spania se află încă "într-o zona periculoasă" şi trebuie să păstreze ritmul restructurării economiei pentru a rezista contagiunii crizei datoriilor suverane din zona euro, potivit Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Care sunt singurele două judeţe din România care au avut creştere economică în timp ce tot restul ţării era în recesiune

În 2009 şi 2010 economia românească s-a prăbuşit, mai întâi cu 7,1% din PIB apoi cu 1,3% din PIB. Deşi tăierea salariilor s-au deprecierea lor din cauza inflaţiei precum şi şomajul au afectat toate judeţele din România, statistic, nu toată ţara a fost în recesiune.

Veşti rele pentru cei care au credit în franci elveţieni: Cursul ar putea urca la 3,9 lei

ING se aşteaptă ca francul elveţian să ajungă la paritate cu euro. Asta înseamnă că la Bucureşti cursul va creşte. Cine regretă acum că a luat un credit în franci elve­ţieni, după ce cursul a urcat cu 75% faţă de 2007-2008, până aproape de 3,7 lei pentru un franc, ar trebui să se pregătească pentru noi surprize, potrivit Ziarului Financiar.

Străinii au abandonat leul şi bursa, speriaţi de posibila cădere a Italiei

Leul şi Bursa de la Bucureşti au scăzut cu 2% în ultimele două zile, după ce inves­ti­torii internaţionali au reac­ţionat nervos la teme­rile că Italia şi eventual Spania s-ar pu­tea confrunta cu probleme fiscale si­mi­lare cu cele care au trimis Grecia în corzi.

Criza datoriilor prinde în gheare şi Italia

Cu datorii de 1.843 mld. euro şi cu un guvern dezbinat, Italia a intrat pe lista neagră a investitorilor, care se tem că ţara va fi următoarea victimă a crizei care macină de mai bine de un an Europa, informează Ziarul Financiar.

Reîncepe lupta pentru dobânzi la depozite: băncile medii vin cu oferte agresive

Băncile de talie mică şi medie dau semnalul redeschiderii luptei pentru atragerea de bani de la clienţi prin dobânzi mari la depozite, în timp ce băncile mari încearcă tocmai să le reducă, pentru a-şi proteja profitabilitatea.

Lagarde: Intrarea SUA în incapacitate de plată ar avea consecinţe deplorabile

Intrarea Statelor Unite în incapacitate de plată ar avea "consecinţe deplorabile" atât pentru ţară, cât şi pentru restul lumii, a declarat, duminică, directorul general al fondului Monetar Internaţional (FMI), Christine Lagarde.

Cele mai slabe economii ale lumii

Madagascar, urmat de Armenia şi Guineea au, la ora actuala, cele mai slabe economii din lume. Statistica revistei americane Forbes a fost realizată pe baza mediei pe trei ani a produsului intern brut, pe un eşantion de 177 de ţări. Astfel, pentru a desemna topul celor mai slabe economii la nivel global, s-au luat în calcul PIB-ul pe cap de locuitor, dar şi balanţa comercială, o măsură prin care se arată ce procent joacă importurile unei ţări faţă de nivelul exporturilor.

Criza economică determină mai multe sinucideri dar mai puţine accidente auto în Europa

Criza economică începută în vara anului 2008 a determinat o creştere a numărului de sinucideri în Europa, dar şi o scădere a numărului deceselor în accidente rutiere, conform unui studiu publicat vineri de revista The Lancet, realizat în zece ţări, printre care se numără şi România.

Românii dau 660 de milioane de euro pe nunţi în an de criză. În ce ţări se cheltuieşte cel mai mult

2,8 miliarde de lei vor cheltui românii în acest an pentru nunţi, cele mai mari cheltuieli fiind alocate meniului. Suma, echivalentul a peste 660 de milioane de euro, a fost estimată într-o analiză a Western Union, potrivit căreia costul mediu al unei nunţi în România a ajuns la 20.500 de lei (aproximativ 5.000 de euro), în ciuda crizei economice.

Un sfert dintre firmele româneşti fac angajări în perioada următoare. Cele mai optimiste planuri de la începutul crizei

Peste un sfert dintre angajatorii români (28%) intenţionează să facă angajări în perioada iulie-septembrie, în timp ce numai 8% prevăd scăderi în efectivul de personal, acestea fiind cele mai optimiste planuri de angajare din 2008 încoace, arată cel mai recent studiu realizat de Manpower România, companie cu activităţi în domeniul serviciilor de resurse umane.

Cel mai mare salariu plătit în 2010 în Bucureşti a fost de 145.000 lei pe lună

Bancherii, care în 2009 dominau prima jumătate a clasamentului celor mai mari 10 salarii nete din Capitală, au fost înlocuiţi anul trecut în topul salariilor de co­mercianţii de com­bustibili şi metale sau administratorii de fonduri, nou intraţi în top, informează Ziarul Financiar.

Tănăsescu: Românul cu un loc de muncă, educat, prudent va avea o percepţie de mai bine anul acesta

Românul care are un loc de muncă, are educaţie, înţelege fenomenul, ştie că trebuie să aibă o anumită prudenţă, acest român mediu va avea o percepţie psihologică de mai bine în cursul acestui an", a declarat pentru Gândul Mihai Tănăsescu.

Predoiu: CSM trebuia să facă un efort de restructurare internă. Sistemul judiciar trebuie evaluat

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a susţinut, vineri, că ar fi necesară evaluarea sistemului judiciar, implicit restructurarea Consiliului Superior al Magistraturii, demnitarul subliniind faptul că este prioritară o analiză onestă a alocărilor sistemului bugetar.