criz economic

CE permite României să acorde ajutoare de stat companiilor afectate de criză

Comisia Europeană a autorizat, vineri, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, un program de ajutor propus de România pentru susţinerea companiilor afectate de criză cu până la 500.000 de euro.

Investitorii ar trebui să-şi reducă expunerea în România, Ungaria şi statele baltice

Investitorii ar trebui să-şi reducă expunerea în România, Ungaria şi statele baltice, deoarece aceste ţări continuă să se confrunte cu probleme economice grave, potrivit unei analize a Pacific Investment Management Co (PIMCO), cel mai mare fond de obligaţiuni la nivel mondial.

BM: Criza financiară mondială va adânci sărăcia în Europa de Est şi Asia Centrală

Criza financiară mondială ar putea aduce în sărăcie 11 milioane de persoane şi alte 23 de milioane aproape de acest prag din Europa de Est şi Asia Centrală, în 2010, se arată într-un raport al Băncii Mondiale (BM).

Dubai: Guvernul îşi declină orice responsabilitate a datoriilor Dubai World

Guvernul din Dubai şi-a declinat, luni, orice responsabilitate pentru datoriile Dubai World, dând astfel o lovitură creditorilor care sperau că emiratul va garanta obligaţiile financiare ale conglomeratului de stat.

Problemele din Dubai ar putea opri fluxurile de bani spre ţările emergente

Problemele legate de datoriile Dubaiului s-ar putea transforma într-un caz major de intrare în incapacitate de plată a unei ţări, care ar opri fluxurile de capital către ţările emergente, potrivit unor analişti ai Bank of America.

China interesată de investiţii în Europa de Sud-Est, inclusiv în România

China începe să fie interesată de investiţii în Europa de Sud-Est, inclusiv în România şi Bulgaria, ţări care oferă acces ieftin la piaţa Uniunii Europene (UE), potrivit cotidianului american Wall Street Journal (WSJ).

Problemele din Dubai realimentează temerile privind stabilitatea unor ţări, inclusiv a României

Riscurile privind intrarea în incapacitate de plată a emiratului Dubai au realimentat temerile legate de stabilitatea financiară a unor ţări afectate de recesiune, în special din Europa de Est, printre care şi România.

BM: Creşterea rapidă a ratelor dobânzilor ar putea afecta revenirea economică din Europa şi SUA

Majorarea rapidă a ratelor dobânzilor pentru a limita creşterea preţurilor produselor şi activelor ar putea afecta revenirea economică lentă din Europa şi SUA, a avertizat preşedintele Băncii Mondiale (BM), Robert Zoellick.

Hotelierii din Bulgaria vor propria bancă, pentru a scăpa de dobânzile mari

Posesorii de hoteluri din Bulgaria intenţionează să-şi înfiinţeze propria bancă pentru a scăpa de dobânzile mari în perioada crizei economice, a anunţat preşedintele Asociaţiei Proprietarilor de Hoteluri şi Restaurante din Bulgaria, Blagoy Ragin, citat de Novinite.

Apetitul pentru consum va reveni în a doua jumătate din 2010

Dezvoltatorii nu vor finaliza niciun proiect de retail de dimensiune medie sau mare în Bucureşti în următorii doi ani, o revenire a apetitului pentru consum al românilor şi pentru expansiune a investitorilor urmând să aibă loc în a doua parte a anului viitor, potrivit Cushman&Wakefield România.

Criza economică a adus industria Bulgariei la nivelul anului 1985

Criza economică a adus industria Bulgariei la nivelul anului 1985, potrivit unei analize efectuate de Asociaţia Industriei Bulgare în colaborare cu Friedrich Ebert Foundation, a relatat publicaţia Pari Daily, citată de Novinite.

România ocupă poziţia a opta în UE după durata medie a şomajului

România ocupă poziţia a opta în Uniunea Europeană (UE) în funcţie de durata medie a şomajului în perioada ianuarie 2005-septembrie 2008, cu 9,7 luni, sub media de 11,9 luni consemnată la nivelul blocului comunitar, a anunţat, luni, Comisia Europeană (CE).

FMI: Jumătate din pierderile înregistrate de bănci nu au fost dezvăluite

Aproximativ jumătate din pierderile înregistrate de bănci ca urmare a crizei financiare mondiale nu au fost încă dezvăluite, a declarat, luni, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, citat de Bloomberg.

Majoritatea lanţurilor de hipermarketuri şi supermarketuri româneşti au intrat în insolvenţă

Lanţul PIC, aflat în proprietatea fraţilor Penescu, a anunţat luni că intrat la cerere în insolvenţă, după ce reţelele de magazine Spar şi Trident au trecut prin aceeaşi situaţie, iar Ivet Comprod, proprietarul lanţului Ethos, şi-a cerut insolvenţa, dar a mutat magazinele pe altă firmă.

Economia Chinei va creşte cu 10% în al patrulea trimestru

Economia Chinei va creşte cu 10% în al patrulea trimestru şi cu un ritm mai rapid în primele trei luni din 2010, potrivit unui institut de cercetare guvernamental.

Fiat ar putea închide fabrici din Italia

Grupul auto Fiat ar putea închide fabrici din Italia, ca urmare a scăderilor vânzărilor de automobile, a declarat, vineri, directorul general al producătorului de autovehicule, Sergio Marchionne.

Videanu: Scăderea economiei s-a încheiat

Datele din luna octombrie arată că scăderea economică s-a încheiat, iar perspectivele pentru lunile noiembrie şi decembrie sunt de creştere, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar al Economiei, Adriean Videanu.

Finanţele au modificat prognoza de contracţie economică din 2009 de la 8% la 7-7,5%

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a modificat în scădere estimarea privind contracţia Produsului Intern Brut din acest an, de la 8% la 7-7,5%, a declarat, joi, secretarul de stat Graţiela Iordache.

Dinu Patriciu, desemnat de ZF cel mai mare capitalist al României

Omul de afaceri Dinu Patriciu, fostul proprietar al grupului energetic Rompetrol, a fost desemnat de Ziarul Financiar ca fiind cel mai mare capitalist din ultimii 20 de ani, în cadrul galei ZF 2009 - "20 de ani de capitalism".

Datoria publică a României a crescut cu circa două miliarde de lei în septembrie

Datoria publică a României a urcat cu aproape două miliarde de lei în septembrie faţă de luna precedentă, de la 138,2 miliarde de lei la 140,09 miliarde de lei, şi cu 16,4 miliarde lei în trimestrul al treilea, ponderea în PIB ajungând la 28,08%, potrivit datelor Ministerului Finanţelor Publice.

Consumul mondial de energie în 2009 – prima scădere de după al Doilea Război Mondial

Consumul mondial de energie va înregistra în 2009 prima scădere de după Al Doilea Război Mondial, de 3,5%, ca urmare a cererii reduse din partea sectorului industrial, potrivit unui studiu al firmei Capgemini.

Boc vede semne de reluare a creşterii economice mondiale

Semnele de reluare a creşterii economice la nivel mondial sunt clare, dar redresarea completă va necesita o perioadă îndelungată, iar guvernele europene ar trebui să transmită mesaje de încurajare statelor din Balcanii de Vest, în contextul crizei economice, a declarat premierul interimar Emil Boc.

Iohannis: România va intra într-o stare de echilibru după alegeri

Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a declarat, joi, la o lansare de carte, că democraţia nu este în pericol şi că România va intra într-o stare de echilibru după alegeri.

Numărul şomerilor a crescut cu peste 28.000 în octombrie

Rata şomajului a crescut în luna octombrie cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna anterioară şi a atins 7,1%, nivel pe care România nu l-a mai înregistrat în această lună din anul 2003 când a fost 7%, informează, joi, Agenţia Naţională petnru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

70% dintre români au bani doar pentru o lună dacă rămân fără loc de muncă

Aproximativ 70% dintre români nu ar putea trăi mai mult de o lună cu banii puşi deoparte dacă îşi pierd locul de muncă şi doar 15% dispun de economii care să le asigure întreţinerea pentru o perioadă de şase luni până la un an, potrivit unui sondaj realizat de site-ul de recrutare Myjob.

Banca britanică Lloyds va desfiinţa 5.000 de posturi până la sfârşitul lui 2010

Instituţia financiară britanică Lloyds Banking Group va desfiinţa alte 5.000 de locuri de muncă până la sfârşitul lui 2010, pe lângă cele 4.000 de posturi anunţate anterior, parte a procesului de restructurare şi integrare a operaţiunilor băncii HBOS, transmite Reuters.

Criza economică riscă să se aprofundeze în România

Parlamentul de la Bucureşti a respins miercuri învestirea Guvernului propus de Lucian Croitoru, accentuând instabilitatea politică din ţară şi punând sub semnul îndoielii cea de-a treia tranşă a împrumutului de la Fondul Monetar Internaţional, titrează prea internaţională.

Topul primilor zece datornici mari contribuabili la buget în trimestrul trei

Restanţele primilor zece datornici mari contribuabili la buget au crescut în trimestrul al treilea cu un miliard de lei, la 6,41 miliarde de lei, în contextul în care cel mai mare debitor a rămas Compania Naţională a Huilei (CNH), iar şase companii au de plătit peste 300 milioane de lei fiecare.

AIG a dat prime de peste 12 milioane de dolari

Asigurătorul american AIG, salvat de la faliment cu fonduri publice de 170 de miliarde de dolari, a acordat vineri mai multor directori prime de peste 12 milioane de dolari, potrivit unui document primit de la companie de autoritatea de control a pieţelor financiare din SUA.

FMI: Redresarea economiei mondiale ar putea începe din acest an

Redresarea economiei mondiale ar putea începe din acest an, în loc de prima jumătate a anului 2010, cum este prevăzut în estimările Fondului Monetar Internaţional, a declarat, vineri, directorul general al FMI, Dominique Strauss-Kahn.

Aproape 11.000 de locuri de muncă vacante, la nivel naţional

Aproape 11.000 de locuri de muncă vacante sunt înregistrate la nivel naţional, în perioada 22-29 octombrie, cele mai multe fiind în Capitală şi în judeţele Hunedoara, Cluj, Iaşi, Satu Mare, Bihor şi Caraş-Severin, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Băsescu: România va relua creşterea economică în 2010

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că România va trece peste momentul economic dificil, îşi va relua creşterea economică în 2010 şi că împrumutul de FMI a fost contractat pentru a nu fi afectată rezerva Băncii Naţionale a României.

ING: România nu are garanţia că va primi cu uşurinţă a treia tranşă din împrumutul FMI

Analiştii ING Bank România consideră că România nu are garanţia că va primi cu uşurinţă a treia tranşă din împrumutul de la FMI şi dau exemplul Letoniei, în cazul căreia instituţia financiară internaţională a amânat cu cinci luni alocarea unei părţi din finanţare, după prăbuşirea guvernului.

Biden: Sperăm să putem ajuta stabilizarea economică a R. Moldova

Preşedintele Băsescu a declarat, joi, că a făcut un apel, în discuţiile cu vicepreşedintele SUA, pentru sprijin politic şi economic pentru noul Guvern de la Chişinău, Joe Biden declarând, la rândul său, că partea americană speră că va putea ajuta la stabilizarea economică a Republicii Moldova.

Boeing a înregistrat pierderi în trimestrul trei, peste aşteptări

Boeing, al doilea mare producător de avioane la nivel mondial, a înregistrat o pierdere de 1,6 miliarde de dolari în trimestrul al treilea, peste estimările analiştilor, şi a redus previziunile aferente anului 2009, în urma întârzierii unor programe.

Elevii din Hawaii vor învăţa doar patru zile pe săptămână!

Şcolile din Hawaii vor funcţiona doar patru zile pe săptămână, programul fiind redus din cauza problemelor economice.

Românii, cei mai optimişti din regiune în privinţa efectelor crizei asupra firmelor lor

Românii sunt cei mai optimişti din Europa Centrală şi de Est în privinţa efectelor crizei asupra afacerilor lor, în condiţiile în care 15% consideră că situaţia actuală are o influenţă pozitivă asupra firmelor, potrivit unui studiu comandat de grupul Erste şi realizat de IMAS Viena.

România a avut în august cea mai abruptă scădere din UE în construcţii

România a avut în luna august cea mai abruptă scădere din UE a sectorului construcţiilor, atât faţă de iulie, cât şi comparativ cu perioada similară a anului trecut, cu o evoluţie mult inferioară mediei europene, se arată într-un comunicat transmis marţi de Eurostat.

Băsescu: Acordul cu FMI şi cu UE, cel mai puternic program anticriză

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-o emisiune difuzată sâmbătă de TVR1, că "cel mai puternic program anticriză al României este acordul cu FMI şi cu UE".

Nicolas Cage îl acuză pe fostul său manager că l-a ruinat

Actorul american Nicolas Cage i-a intentat proces fostului său manager, pe care îl acuză că l-a ruinat şi căruia îi cere daune în valoare de 20 de milioane de dolari.