criz

Nou summit anticriză, în umbra problemelor încă nerezolvate din Grecia. Care sunt temele principale pe care liderii UE le vor discuta

Liderii UE se pregătesc să adopte la summit-ul de luni un tratat privind fondul permanent de criză al zonei euro şi ar putea ajunge la un acord pentru introducerea regulii bugetului echilibrat în legislaţiile naţionale, însă discuţiile se desfăşoară pe fondul problemelor încă nerezolvate din Grecia.

Băsescu: România şi-a creat condiţiile să devină un câştigător atunci când va trece criza

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit vineri, la Palatul Cotroceni, pe Andreas Treichl, preşedinte executiv al grupului ErsteBank, căruia i-a spus că, deşi 2012 pare a fi un an riscant pentru întreaga Europă, România şi-a creat condiţiile să devină un câştigător atunci când va trece criza.

Aprovizionarea cu fructe, legume şi carne a marilor magazine, afectată de drumurile blocate

Aprovizionarea magazinelor din întreaga ţară este îngreunată de drumurile blocate de zăpadă în ultimele două zile, rafturile mai goale fiind cele cu legume, fructe şi carne, potrivit Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România (AMRCR).

Băsescu: Analizele arată că Zona Euro riscă să reintre în recesiune în a doua parte a anului 2012

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că, potrivit analizelor, Zona Euro riscă să intre din nou în recesiune în cea de a doua parte a anului 2012 şi că pentru ieşirea din criză este nevoie de solidaritate în ţară, el precizând: "Nu există loc în ţara asta în care să fugim de criză".

Băsescu: Îndemnul pentru români – solidaritate pentru că nimeni nu scapă de criză individual

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că îndemnul său pentru români este "solidaritate", pentru că "nimeni nu poate scăpa de criză individual", el adăugând: "Ori ieşim toţi, dar odată cu ţara, pentru că salvări individuale nu există".

Acord al zonei euro în vederea lansării unui Mecanism permanent de securitate

Miniştrii de Finanţe ai UE au adoptat luni seara proiectul de tratat al Mecanismului European de Stabilitate (ESM) destinat apărării zonei euro de criza datoriilor, dar de care vor beneficia doar ţările care au ratificat un pact de disciplină bugetară consolidată.

Zâmbetele sunt gratis în Zurich, şi parcă deloc a pagubă

O vizită scurtă în Zurich, oraş-fanion al Elveţiei şi simbol al civilizaţiei şi bunăstării pentru întreg mapamondul, dezvăluie turistului "crizat" imaginea unei microlumi unde, în ciuda preţurilor ridicate, se zâmbeşte mult, gratis şi parcă niciodată a pagubă.

Miniştrii de Finanţe din zona euro se reunesc luni, pentru a stabili detalii ale măsurilor anticriză

Miniştri de Finanţe din zona euro se vor reuni luni, prima oară în acest an, pentru stabilirea unor detalii ale măsurilor anticriză, cu speranţa că ce a fost mai greu a trecut, chiar dacă Grecia continuă să fie în pericol de faliment.

Patriarhia face apel la pace socială, la dialog şi cooperare pentru schimbarea stării de criză

Patriarhia face apel la pace socială, la dialog şi cooperare pentru schimbarea stării actuale de criză a societăţii româneşti şi precizează că trebuie găsite soluţii pentru apărarea demnităţii umane atunci când aceasta este umilită din cauza nedreptăţilor sociale, a sărăciei şi neajutorării.

Guvernul Italiei a adoptat un vast plan de liberalizare a economiei

Guvernul Mario Monti a adoptat, vineri, un vast plan de liberalizare a economiei italiene, în cursul unei şedinţe care a durat aproximativ opt ore.

Protestele din România evidenţiază furtuna care cuprinde Europa de Est, în umbra crizei euro

Protestele din România evidenţiază imaginea tot mai sumbră din regiunea Europei de Est, unde naţionaliştii şi populiştii câştigă teren, o furtună periculoasă formându-se în umbra crizei euro, comentează presa internaţională.

Preşedintele BCE, Mario Draghi: Situaţia este foarte gravă

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, consideră că situaţia economică este "foarte gravă", lansând totuşi un apel pentru detaşarea de evaluările agenţiilor de rating.

Şeful JPMorgan: Criza din zona euro reprezintă cel mai serios risc pentru economia globală

Criza datoriilor de stat din zona euro reprezintă cel mai serios risc pentru economia globală, însă Europa va depăşi momentul, a declarat directorul general al băncii americane JPMorgan, Jamie Dimon, într-un interviu publicat de ziarul german Die Welt.

ANALIZĂ: Criza din zona euro inversează trendurile bătătorite ale migraţiei globale

Consecinţele economice grave ale crizei din zona euro inversează vechile trenduri ale migraţiei globale a forţei de muncă, determinând mulţi profesionişti europeni să se orienteze către fostele colonii din America Latină sau Africa, aflate în plin boom economic, potrivit unei analize WSJ.

CRONOLOGIE: Datele-cheie ale crizei datoriilor în zona euro

Agenţia Standard and Poor's (S&P) a retrogradat vineri nouă ţări din zona euro, aflată într-o criză a datoriilor de doi ani, informează AFP, care prezintă datele-cheie ale acestei crize.

ANALIZĂ REUTERS: Spre supărarea ungurilor care se consideră superiori vecinilor, România poate da lecţii

Spre nemulţumirea ungurilor care s-au considerat întotdeauna superiori vecinilor mai săraci din Est, România ar putea da lecţii Ungariei în privinţa acordurilor de sprijin financiar cu Fondul Monetar Internaţional şi Uniunea Europeană, se arată într-o analiză Reuters.

Acord între statele UE privind liniile generale ale noului pact bugetar

Statele europene au ajuns la un acord, joi seara, asupra liniilor generale ale noului pact bugetar menit să consolideze disciplina bugetară în zona euro, anunţă negociatorii. "Există un acord asupra liniilor generale", a declarat unul dintre negociatori.

Grecia riscă să intre în incapacitate de plată

Premierul grec, Lucas Papademos, a avertizat miercuri că Grecia riscă să intre într-o spirală "necontrolată a incapacităţii de plată" dacă patronatele şi sindicatele nu vor putea ajunge la un acord privind reducerea costurilor de lucru.

ANALIZĂ: Al treilea an de criză în zona euro, marcat de cursa globală pentru refinanţare

Germania are programată miercuri o licitaţie de obligaţiuni de 5 miliarde euro, care va da startul unei curse pentru finanţare între statele zonei euro şi între marile economii ale lumii, în timp ce Europa intră în al treilea an de criză a datoriilor de stat, potrivit unei analize Bloomberg.

Euro sărbătoreşte zece ani de existenţă într-un climat de criză. Care va fi viitorul monedei unice?

Euro s-a impus în ultimii zece ani în portofelele a milioane de europeni fără să reuşească însă să cucerească simpatia acestora şi nici a pieţelor financiare, care îi pun în prezent existenţa sub semnul întrebării.

Silvio Berlusconi: Sunt în continuare pe drumul cel bun

Fostul premier italian Silvio Berlusconi, care a demisionat la 12 noiembrie după ce a pierdut majoritatea în Parlament, a declarat luni că este "în continuare pe drumul cel bun" şi că formaţiunea sa, Poporul Libertăţii (PdL), înregistrează "o creştere foarte puternică în sondaje".

Oficiali japonezi: Europa trebuie să majoreze capacitatea fondului de salvare pentru combaterea crizei

Europa trebuie să majoreze capacitatea fondului de salvare pentru a da un semnal pozitiv investitorilor şi partenerilor internaţionali că este hotărâtă să rezolve criza datoriilor, au declarat luni oficiali japonezi.

Şomerii de la „periferia” zonei euro se înghesuie în Germania, în căutarea unui loc de muncă

Grecii şi spaniolii care simt că nu mai au şanse să-şi găsească un loc de muncă se înghesuie în Germania, potrivit datelor oficiale publicate joi de guvernul de la Berlin.

Reducerea costurilor, cea mai frecventă strategie de criză în rândul companiilor din România

Reducerea costurilor a fost cea mai răspândită strategie de criză în rândul companiilor din România care au avut performanţe bune în ultimii ani, urmată de creşterea productivităţii şi restructurarea activităţii, potrivit rezultatelor unui sondaj al Ernst & Young.

Tensiunile financiare din Europa se extind în Statele Unite

Tensiunile financiare din Europa se extind în Statele Unite, limitează exporturile şi contribuie la scăderea încrederii consumatorilor şi la creşterea presiunilor deja existente asupra companiilor din sectorul financiar, a declarat un oficial al Rezervei Federale americane.

CRONOLOGIE: Criza politică în Republica Moldova din 2009 şi până în prezent

Criza politică din R.Moldova, declanşată în urma scrutinului legislativ din 5 aprilie 2009, când Partidul Comuniştilor din R.Moldova nu a reuşit să obţină suficiente mandate pentru alegerea preşedintelui ţării, ar putea să se încheie vineri, după un interimat de peste doi ani.

Ameninţări la securitatea Marii Britanii? Revoltele „primăverii arabe” ar putea declanşa acţiuni periculoase ale islamiştilor

Criza persistentă a zonei euro constituie principala ameninţare pentru securitatea naţională a Marii Britanii, a declarat miercuri, la Londra, şeful Statului Major al armatei britanice, Sir David Richards.

Premierul polonez: UE este pe marginea prăpastiei. Avem de ales între calea comunitară sau cea a egoismelor naţionale

Uniunea Europeană (UE) se află pe "marginea prăpastiei", a apreciat miercuri premierul polonez Donald Tusk în faţa deputaţilor europeni reuniţi la Strasbourg, cărora le-a prezentat un bilanţ al summitului consacrat salvării zonei euro.

Băsescu: Cel mai mare politician e piaţa, a pus politicienii la zid. Trebuie armistiţiu pe 3-5 ani

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că cel mai mare politician al lumii a apărut şi el şi se numeşte "piaţa", care a pus politicienii din Europa "cu spatele la zid", iar conflictul "piaţă- politicieni" trebuie rezolvat printr-un "armistiţiu" pe 3, 4, 5 ani.

Divergenţe între Angela Merkel şi Herman Van Rompuy privind forma noului pact fiscal al UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi preşedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, au divergenţe în legătură cu forma pe care ar trebui să o ia noul pact fiscal din zona euro, scrie publicaţia Handelsblatt.

Băsescu: Deciziile luate la Summit au transformat Uniunea Europeană într-un uriaş şantier. Principalul obiectiv este prezervarea Uniunii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că deciziile luate la Summit au transformat Uniunea Europeană într-un uriaş şantier care se reconstruieşte instituţional, iar principalul obiectiv al deciziilor este prezervarea Uniunii Europene.

Îngrijorare din partea SUA: Zona euro este expusă unui risc major. Europa s-ar putea confrunta cu proteste violente de amploare

Şeful Statului Major Interarme din SUA, generalul Martin Dempsey, avertizează că Europa s-ar putea confrunta cu proteste violente de amploare, pe fondul crizei economice, subliniind că "zona euro este expusă unui risc major", informează BBC News online.

Munchau, Financial Times: Europa are acum două crize

Wolfgang Munchau, editorialistul Financial Times care a fost invitat la Gala ZF afirmă că Europa are acum două crize după ce Marea Britanie a fost izolată de ceilalţi parteneri din Europa.

Vicepreşedinte PE: Politica paşilor mărunţi şi indeciziile au sporit efectele crizei în Europa

Vicepreşedintele Parlamentului European Gianni Pittella a declarat, vineri, la Târgu Mureş, că "politica paşilor mărunţi", repetatele întârzieri şi incertitudini, "declaraţii hazardate, erorile tactice şi strategice" au sporit efectele crizei în Europa.

SUMMITUL de la Bruxelles: Liderii UE au ajuns la un acord. Ce conţine pactul bugetar care va consolida disciplina zonei euro

Liderii statelor Uniunii Europene au convenit joi seara, în cadrul unui summit la Bruxelles, asupra principiului unui "pact bugetar" care să prevadă consolidarea netă a disciplinei în zona euro, au declarat surse diplomatice europene.

Angela Merkel este convinsă că vor fi găsite cele mai bune soluţii cu ocazia summitului UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, şi-a exprimat "convingerea" că ţările europene vor identifica cele mai bune soluţii cu ocazia Consiliului European.

Nicolas Sarkozy: Riscul exploziei Europei nu a fost niciodată atât de mare. Europenii au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a lua decizii

Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, afirmă că "riscul unei explozii a Europei nu a fost niciodată atât de mare", avertizând că europenii au la dispoziţie doar câteva săptămâni pentru a lua măsurile necesare ieşirii din criză.

Cele mai pesimiste scenarii pentru zona euro: Falimente şi trei ani de recesiune sau ruperea zonei euro în două

PricewaterhouseCoopers încearcă să anticipeze viitorul zonei euro prin patru scenarii, cele mai pesimiste presupunând falimente controlate în zona euro, cu trei ani de recesiune, sau formarea unui bloc monetar mai restrâns al statelor solide, cu consecinţe economice severe în ţările excluse.

ANALIZĂ: Summit decisiv pentru soarta zonei euro. Se vor găsi soluţii pentru stoparea crizei?

La nici şase săptămâni după summit-urile anticriză de urgenţă convocate la finele lunii octombrie, calificate de liderii politici, de analişti, investitori şi presă drept istorice, cruciale sau decisive pentru viitorul zonei euro, UE se pregăteşte pentru o nouă reuniune cu aceleaşi atribute.

Oficial german, pesimist în privinţa summit-ului: Mulţi protagonişti nu înţeleg gravitatea situaţiei

Optimismul privind summit-ul UE de joi şi vineri, la care liderii europeni ar trebui să stabilească un plan decisiv de soluţionare a crizei, ar trebui temperat, potrivit unui oficial german, care a afirmat că "mulţi protagonişti încă nu au înţeles cât de serioasă este situaţia".