csm

ÎCCJ cere CSM o nouă şedinţă pentru numirea şefului Secţiei Penale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită Consiliului Superior al Magistraturii o nouă şedinţă pentru numirea în funcţie a preşedintelui Secţiei Penale. Judecătorul Mirela Sorina Popescu, actualul şef al Secţiei, ar fi urmat să susţină interviul în Secţia de Judecători, însă s-a decis amânarea.

CSM, aviz negativ pentru propunerile lui Cătălin Rădulescu pe legile justiţiei

În plenul de joi, CSM a dat aviz negativ pentru propunerile de modificare a legilor justitiei ale deputatului Cătălin Rădulescu. Aceste propuneri vizează numirea şefilor de parchete de către Senat şi sentinţa unui apel pronunţată de magistraţi doar în favoarea inculpatului.

Inspecţia Judiciară: Laura Codruţa Kovesi şi adjunctul ei, Marius Iacob, au săvârşit mai multe abateri disciplinare. A fost sesizată Secţia pentru procurori a CSM

Procurorul şef al DNA a fost cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară, inspectorii constatând că Laura Codruţa Kovesi ar fi săvârşit mai multe abateri disciplinare. Alături de ea a fost cercetat şi adjunctul DNA, Marius Iacob. Inspecţia a sesizat Secţia pentru procurori a CSM.

Victor Alistar, membru CSM, vrea lista cu magistraţii acoperiţi. Augustin Lazăr: E o legendă

Victor Alistar, reprezentantul Societăţii Civile în CSM, a propus, joi, solicitarea unei liste, care ar fi fost depusă la Parlament, ce ar conţine numele magistraţilor acoperiţi. Procurorul general al României susţine că nu există magistraţi acoperiţi, lista fiind, în viziunea lui, o legendă.

Augustin Lazăr, după desemnarea noii conduceri a CSM: Dacă suntem bine intenţionaţi, sunt soluţii pentru problemele din Justiţie

Procurorul general, Augustin Lazăr, a declarat vineri, după desemnarea noii conduceri a CSM, că, odată cu aceste schimbări, speră ca 2018 să aducă soluţii pentru toate problemele care vor fi rezolvate dacă există profesionalism.

Judecătoarea Simona Marcu este noul preşedinte al CSM: Ne dorim un dialog deschis cu societatea. Vom fi deschişi cu celelalte puteri / Cine a fost ales vicepreşedinte al Consiliului

Judecătoarea ÎCCJ Simona Marcu este noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), magistratul fiind singurul candidat pentru această funcţie.

Cristina Tarcea, preşedinte ÎCCJ, către Klaus Iohannis: CSM a picat ambele teste: al unităţii şi al speranţei

Preşedintele instanţei supreme a declarat, vineri, la şedinţa CSM la care a participat şi preşedintele Klaus Iohannis, că actualul Consiliu a picat testul unităţii şi al speranţei.

Augustin Lazăr, la CSM: Obiectivul cel mai important e apărarea independenţei într-un context complicat

Procurorul general al României a declarat, vineri, înainte de şedinţa CSM în care se va alege conducerea Consiliului pentru anul în curs, că cel mai important obiectiv al magistraţilor care vor fi în fruntea instituţiei ar trebui să fie apărarea independenţei magistraturii "într-un context complicat"

Şedinţa CSM, unde s-a ales noua conducere. Iohannis, despre legile Justiţiei: Proceduri neclare, ad-hoc, cu pumnul în gura Opoziţiei/ Răspunsul ministrului Toader: Nu am predat proiectul legilor justiţiei comisiei, ci comisia l-a preluat

A început prima şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii pentru anul 2018, la care participă şi preşedintele Klaus Iohannis. În cadrul şedinţei se va alege noua conducere a Consiliului şi se va dezbate raportul de activitate pe 2017.R

CSM îşi alege vineri NOII şefi. Un judecător şi doi procurori, candidaţi pentru conducerea Consiliului/ Preşedintele Iohannis, prezent la şedinţă

Judecătoarea Simona Marcu candidează pentru funcţia de preşedinte al CSM, în timp ce procurorii Codruţ Olaru şi Nicolae Solomon şi-au depus candidaturile pentru postul de vicepreşedinte al Consiliului, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din sistem.

Preşedintele Klaus Iohannis participă vineri la şedinţa CSM unde se va alege noua conducere

Preşedintele Klaus Iohannis participă vineri la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, în care se va discuta raportul de activitate al Consiliului şi se va alege noua conducere.

Legile justiţiei | Toate cele trei proiecte au trecut de Parlament. Legea 317/2004 privind organizarea şi funcţionarea CSM, modificată/ Dispută între Tăriceanu şi senatorii USR: Doriţi să menţineţi aceeaşi frăţie care a distrus ţara

Senatul a adoptat, joi, în calitate de for decizional, proiectul de modificare a Legii 317/2004 privind funcţionarea CSM, printre cele mai importante prevederi fiind cea referitoare la Inspecţia Judiciară, care va funcţiona ca structură cu personalitate juridică în cadrul CSM.

Tudorel Toader ia în considerare sesizarea instanţei în cazul „hotărârii emoţionale” a CSM

Ministerul Justiţiei, Tudorel Toader, a scris, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook, că ia în considerare sesizarea instanţei de contencios administrativ în cazul „hotărârii emoţionale” a plenului CSM, care a stabilit că afirmaţiile sale privind ancheta „Belina” au afectat sistemul judiciar.

Toader, despre decizia CSM că ar fi afectat independenţa sistemului judiciar: O hotărâre emoţională

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, transmite că decizia prin care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a stabilit că a încălcat independenţa sistemului judiciar este una "emoţională", făcând trimitere la decizia Curţii Constituţionale în cazul "Belina".

Opinii diferite în CSM referitoare la modificarea codurilor penale. Contre între judecători şi procurori

Plenul CSM a discutat, în şedinţa de marţi, modificarea codurilor penale, unii dintre magistraţi susţinând că noile prevederi vor paraliza cercetarea penală, în timp ce alţii au refuzat să se pronunţe în lipsa proiectului. Consiliul a decis să susţină scrisoare trimisă de Mariana Ghena Parlamentului.

CSM: Declaraţiile lui Tudorel Toader privind cazul Belina au afectat sistemul judiciar

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, marţi, că declaraţiile ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind ancheta Belina, au afectat sistemul judiciar, potrivit unor surse judiciare. Iniţial, Inspecţia Judiciară a stabilit contrariul.

Procurorii CSM reacţionează faţă de amendamentele la codurile penale: Vor paraliza capacitatea de activitate a Ministerului Public

Secţia pentru Procurori a CSM susţine punctele de vedere ale PÎCCJ, DIICOT şi DNA în ceea ce priveşte propunerile de modificare ale codurilor penale, precizând că acestea vor paraliza capacitatea de activitate a Ministerului Public. Secţia cere amânarea dezbaterilor şi consultarea magistraţilor.

Instanţa supremă a anulat decizia procurorilor din CSM de retragere a Oanei Hăineală de la Ministerul Justiţiei

Magistraţii Curţii Supreme au anulat decizia Secţiei pentru procurori CSM, prin care au retras-o pe Oana Hăineală de la Ministerul Justiţiei, la solicitarea procurorului general, măsura fiind luată în contextul anchetei privind adoptarea Ordonanţei 13.

Legile justiţiei | Comisia specială a adoptat Raportul privind modificarea Legii CSM

Comisia pentru legile justiţiei a adoptat, marţi, Raport de admitere privind propunerile de modificare a Legii 317/2004 privind CSM, urmând ca acesta să intre miercuri, spre dezbatere şi vot final, în plenul Camerei Deputaţilor, ca şi modificările la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

LEGILE JUSTIŢIEI | Comisia specială: Doar Inspecţia judiciară exercită acţiunea disciplinară în cazul magistraţilor/ Procurorul general anunţă că instituţia va sesiza CCR pentru a contesta modificările

Comisia specială pentru legile justiţiei continuă, marţi, dezbaterile privind propunerile de modificare a Legii 317/2004 privind CSM, urmând a se intra şi în dezbaterile referitoare la Inspecţia judiciară.

CSM, despre legile justiţiei: Propunerile „surpriză” nu au fost explicate de către iniţiatori

Unele propuneri "surpriză" din legile justiţiei au fost lipsite de orice notă de fundamentare, nu au fost realizate studii de impact pentru acestea şi nici nu au fost explicate de către iniţiatori cauzele care ar genera nevoia unor astfel de modificări, arată Consiliul Superior al Magistraturii.

Baltag (CSM):Judecătorii din penal simt o presiune venită dintr-o anumită parte a sistemului

Gabriela Baltag, membru CSM, a declarat, duminică seara, că secţia de investigare a magistraţilor va spori independenţa judecătorului, menţionând că mai mulţi judecători în materie penală au acuzat că simt presiuni dintr-o anumită "parte a sistemului judiciar".

Raportul MCV, dezbătut astăzi de Consiliulul Superior al Magistraturii | VIDEO

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dezbate, joi, în şedinţă, raportul Comisiei Europene cu privire la progresele României în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV).

Horaţius Dumbravă, fost preşedinte CSM, despre DNA: Cum să ai dosare cu suspecţi aflaţi în funcţii publice şi să nu dai soluţie?

Fostul preşedinte CSM, Horaţius Dumbravă, se întreabă, într-o postare pe Facebook, în urma publicării deciziei Secţiei pentru Procurori după controlul Inspecţiei Judiciare la DNA, cum este posibil să "ai dosare cu suspecţi aflaţi în funcţii publice şi să nu dai soluţie?"

Judecător CSM după criticile SUA privind Legile justiţiei: Tonul dur arată că decidenţii nu au luat în considerare niciun alt semnal intern sau extern

Judecătorul CSM Bogdan Mateescu a declarat, pentru MEDIAFAX, că tonul dur al SUA, în discursul referitor la Legile justiţiei, arată că decidenţii nu au luat în seamă niciun semnal intern sau extern, magistratul precizând că legile justiţiei ar trebui retrase.

Controverse privind prezenţa lui Victor Alistar la Comisia pentru legile justiţiei. CSM neagă participarea acestuia din partea consiliului

Victor Alistar, membru al CSM din partea societăţii civile, a fost prezent, vineri, la comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei. Consiliul Superior al Magistraturii anunţă că nu a fost mandatat să susţină punctele de vedere ale CSM.

Un membru al CSM a cerut sesizarea Inspecţiei Judiciare după ce Kovesi a participat la o dezbatere „cu caracter politic”/ UPDATE: Plenul consiliului a respins solicitarea de suplimentare a ordinii de zi

Judecătorul Gabriela Baltag, membru al CSM, a cerut plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să sesizeze Inspecţia Judiciară (IJ), pentru a fi făcute verificări cu privire la participarea procurorului şef al DNA la o dezbatere „cu caracter politic”. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a respins solicitarea de suplimentare a ordinii de zi cu discuţia privind sesizarea IJ.

Membru CSM: Legile justiţiei creează pârghii pentru ministru de a acţiona în dosare

Judecătorul Andrea Chiş, membru CSM, a declarat marţi seară, în cadrul unei dezbateri ce vizau legile justiţiei, că proiectul poate crea nişte pârghii cu care ministrul Justiţiei să acţioneze în anumite dosare.

Motivele pentru care CSM a avizat negativ legile justiţiei: Direcţia de cercetare a magistraţilor, nejustificată. Pentru aleşi nu există prevederi similare

Înfiinţarea unei direcţii care să investigheze judecătorii şi procurorii este nejustificată, mai ales că pentru reprezentanţii celorlalte puteri în stat, respectiv preşedinte, deputaţi, senatori sau miniştri, nu există structuri de cercetare penală similare, potrivit CSM.

Raportul Inspecţiei Judiciare, după controlul efectuat la Parchetul General, aprobat de procurorii CSM: Managementul a fost unul eficient

Raportul întocmit de Inspecţia Judiciară ca urmare a controlului efectuat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) a fost aprobat de Secţia pentru Procurori a CSM, constatându-se că managementul unităţii de parchet a fost unul eficient, potrivit unor surse din Consiliu.

Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii discută astăzi raportul Inspecţiei Judiciare după controlul la Parchet, cerut de ministrul Toader

Secţia pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) discută, marţi, raportul Inspecţiei Judiciare după controlul realizat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cerut de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

CSM Bucureşti îşi continuă parcursul fără greşeală în Liga Naţională de handbal feminin, scor 34-28 cu U Cluj

Campioana en titre CSM Bucureşti a învins, miercuri, în Sala Rapid, cu scorul de 34-28 (21-11), formaţia U Cluj, în etapa a 10-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, şi conduce detaşat în clasament.

CSM: La modul generic, concluziile raportului MCV nu pot fi calificate ca fiind pozitive

La modul generic, concluziile raportului MCV nu pot fi calificate ca fiind pozitive, în condiţiile în care Comisia a statuat că nu poate încă să conchidă, în această etapă, că vreunul dintre obiective este îndeplinit în mod satisfăcător, transmite Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

Raport MCV | Comisia Europeană recomandă României aplicarea codurilor de conduită pentru membrii Parlamentului şi ai Guvernului care critică sistemul judiciar

Comisia Europeană recomandă României aplicarea codurilor de conduită privind membrii Parlamentului şi ai Guvernului care critică sistemul judiciar, un cod de conduită care să includă dispoziţii referitoare la respectarea independenţei sistemului judiciar. Un exemplu dat în raportul MCV este ca atunci când un politician a afectat sistemul prin declaraţii, să se ia măsuri în Parlament.

Un membru CSM acuză presiuni în Consiliul Superior al Magistraturii: Cinci judecători se gândesc să demisioneze

Judecătoarea Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat, marţi seară, că un număr de cinci magistraţi din cadrul CSM, printre care şi ea, se gândesc să demisioneze, acuzând anumite tehnici de "impunere a superiorităţii în cadrul Consiliului".

CSM, aviz negativ pentru varianta Parlamentului a proiectului Legilor justiţiei/ Ministrul Justiţiei: O dezbatere cu final ştiut. S-a folosit limbaj dublu, pe alocuri

Magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au votat, joi, emiterea unui aviz negativ în cazul proiectului Legilor justiţiei, variantă trimisă spre analiză de către Parlament, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul CSM.

Un membru CSM acuză o răsturnare de situaţie în cadrul consiliului, în privinţa legilor justiţiei: Votul era unul favorabil. Peste noapte, avizul a fost negativ/ UPDATE: Toader cere clarificări

Judecătoarea Evelina Oprina, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a declarat că magistraţii din CSM stabiliseră, în preziua votului, să dea un acord în unanimitate în cazul Legilor justiţiei, însă, „peste noapte”, situaţia s-a schimbat, iar avizul a fost negativ.

CSM discută în şedinţa de joi proiectul legilor justiţiei, modificat în Parlament

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii discută, în şedinţa de joi, proiectul de modificare a legilor justiţiei asumat de coaliţia PSD-ALDE, urmând a da un aviz consultativ. Până acum, parchetele şi mai multe adunări generale ale unor instanţe au respins proiectul.

Parchetul General respinge în bloc proiectul legilor justiţiei modificat în Parlament. DNA: Cerem avizarea negativă. Nu există studii de impact/ Ce răspuns primesc procurorii din partea lui Florin Iordache

Procurorii din cadrul Ministerului Public resping "în bloc" proiectul legilor justiţiei modificat în Parlament, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizând că, printre altele, propunerile legislative nu sunt fundamentate pe un studiu de impact.

TENSIUNI între vicepreşedintele CSM şi Inspecţia Judiciară/ Inspecţia: Decredibilizează instituţia şi distorsionează realitatea

Inspecţia Judiciară susţine că vicepreşedintele CSM a lansat "scenarii alarmiste privind cursul relaţiilor dintre clasa politică şi magistraţi", după ce Cristian Ban a declarat că neînţelegerile dintre inspectori nu trebuie să fie folosite pentru înfiinţarea unei instituţii controlate politic.