cultur

Semnificaţii istorice pentru ziua de 2 august

În 1891 s-a născut Mihail Jora, compozitor şi dirijor, membru titular al Academiei Române, profesor şi Rector al Academiei Regale de Muzică din Bucureşti. Şi-a numit cele peste o sută de partituri "Cântece", pentru a sugera caracterul românesc şi particularităţile specifice care despart aceste lucrări de tradiţia liedului german, reprezentat în special de compoziţiile lui Schubert, Schumann şi Brahms.A murit la data de 10 mai 1971.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 1 august

În 1915, s-a născut Gellu Naum, poet, prozator şi dramaturg, considerat cel mai important reprezentant român al curentului suprarealist şi unul dintre ultimii mari reprezentanţi ai acestuia pe plan european:"Castelul orbilor", "Zenobia", "Cartea cu Apolodor". A murit la data de 29 septembrie 2001.

Semnificaţii istorice pentru 31 iulie

În 1938 s-a născut actorul Nicu Constantin. A jucat în peste 30 de filme de scurt şi lung metraj, 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate: "Secretul lui Bachus", "Alo, aterizează străbunica!", "Ministerul comediei", "Grăbeşte-te încet". A murit la 15 septembrie 2009.

Cultură de canabis descoperită de DIICOT într-o comună din Neamţ. Trei persoane au fost reţinute

Trei bărbaţi au fost reţinuţi, joi, de procurorii DIICOT Neamţ pentru constituirea unui grup infracţional organizat care comercializa droguri de risc, iar în urma percheziţiilor făcute în acest caz a fost găsită, în locuinţa unuia dintre suspecţi, din comuna Dobreni, o cultură de canabis.

Semnificaţii istorice pentru 29 iulie

În 1890, a încetat din viaţă pictorul Vincent van Gogh. (n. 1853)

Semnificaţii istorice pentru 27 iulie

În 2006 actorul Virgil Flonda, director artistic al Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, a murit. ("Idiotul", "Othello" (regia Andriy Zholdak), "Pilafuri şi parfum de măgar", "Cumnata lui Pantagruel (Omagiu lui Rabelais)" şi "Aşteptându-l pe Godot" (regia Silviu Purcărete); filmul "Întâlnirea") (n. 1949)

Semnificaţii istorice pentru data de 26 iulie

1324 - Basarab I, voievodul Ţării Româneşti (1310-1352) a fost numit, într-un act emis de Cancelaria maghiară, "voievodul nostru transalpin". Basarab a acceptat suzeranitatea regelui Ungariei, fiind recunoscut stăpânitor efectiv al Banatului de Severin.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 iulie

Pe data de 23 iulie 1601, Mihai Viteazul formulează memoriul către marele duce al Toscanei, Fernando I de Medici, păstrat numai în traducere italiană, prima autobiografie din literatura română.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 21 iulie

Pe data de 21 iulie 1821 s-a născut poetul, scriitorul şi omul politic Vasile Alecsandri (m. 22 august 1890).

Semnificaţii istorice pentru data de 19 iulie

La data de 19 iulie 1893 s-a născut poetul şi dramaturgul rus Vladimir Maiakovski (m. 14 aprilie 1930), elogiat de Stalin care declara că este “cel mai bun şi talentat poet al epocii noastre sovietice”. Maiakovski este considerat poet al revoluţiei, poet politic prin excelenţă, care influenţat puternic evoluţia poeziei contemporane. Printre creaţiile sale se numără: Pro Eto (Despre asta), Vladimir Iltyitsh Lenin, Oda Revolyutsi (Oda revoluţiei).

Semnificaţii istorice pentru data de 9 iulie

În 1802 s–a născut Thomas Davenport, inventatorul primului motor electric, care a murit în iulie 1851.

Şefa UNESCO avertizează cu privire la o campanie jihadistă de „epurare a culturii”

Şefa Agenţiei ONU pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO) Irina Bokova a îndemnat miercuri la o campanie împotriva "epurării culturii" purtate de jihadiştii din cadrul Statului Islamic, relatează AFP în pagina electronică.

Semnificaţii istorice pentru 1 iulie

1646 - S-a născut Gottfried Wilhelm Leibniz, filosof, matematician şi fizician german.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 21 iunie

1527 - A murit Niccolo Machiavelli, autorul lucrării "Principele". Machiavelli a fost un scriitor, diplomat, funcţionar public, filozof şi om politic italian. "Principele", opera cea mai cunoscută, descrie metodele prin care un principe poate dobândi şi menţine puterea politică

Plimbări ghidate prin Bucureşti, pentru susţinerea candidaturii la Capitala Europeană a Culturii 2021

Plimbări ghidate prin mai multe cartiere ale Bucureştiului, pentru susţinerea candidaturii oraşului la titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, au loc în toate weekend-urile până la jumătatea lunii iulie, sâmbătă fiind explorată zona Foişorul de Foc - Avrig.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 16 iunie

Pe data de 16 iunie 1890 s-a născut Arthur Stanley Jefferson, alias Stan Laurel cel care, alături de Oliver Hardy, a format celebrul cuplu de comici Stan şi Bran (m.1965).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 14 iunie

În 1990, în Bucureşti au sosit două garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului. Au fost devastate Universitatea Bucureşti, precum şi sediile unor partide (PNL, PNŢCD), redacţii de ziare şi locuinţe ale unor oameni politici (Ion Raţiu).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 12 iunie

Pe data de 12 iunie 2002, Guvernul moldovean a interzis utilizarea formulei "limba şi literatura română" în documentele oficiale, motivând că în Constituţie limba de stat este "limba moldovenească".

Semnificaţii istorice pentru ziua de 8 iunie

În 1930, Carol de Hohenzollern este proclamat rege al României, sub numele de Carol II. După trei ani de domnie, fiul său, Mihai, în vârstă de 9 ani, redevine prinţ moştenitor ca mare voievod de Alba-Iulia.

Semnificaţii istorice pentru data de 6 iunie

1606 - S-a născut, în Franţa, scriitorul Pierre Corneille, unul dintre cei mai mari dramaturgi francezi ai secolului al XVII-lea, alături de Molière şi Racine. Supranumit „fondatorul tragediei fanceze”, Corneille a produs piese timp de aproape 40 de ani (drama "Oedip", tragi-comedia "Cidul") (m. 2 octombrie 1684).

Semnificaţii istorice pentru data de 5 iunie

Pe data de 5 iunie 1779 s-a născut Gheorghe Lazăr, pedagog, teolog şi inginer român, considerat întemeietorul învăţământului modern românesc (m. 1821)

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 mai

Pe data de 23 mai 1906, a murit dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, considerat părintele teatrului modern european (n. 20 martie 1828).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 22 mai

Pe data de 22 mai 1813 s-a născut compozitorul, dramaturgul şi teoreticianul artei germane Richard Wagner (d. 1883).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 mai

La data de 17 mai 1957, regizorul Ion Popescu-Gopo a fost premiat la Cannes cu Marele Premiu Palme d'Or pentru scurt metraj, pentru filmul de desen animat „Scurtă istorie". Ion Popescu-Gopo a creat nenumărate filme în care personajul principal era „omuleţul lui Gopo”. Pseudonimul de Gopo provine de la numele părinţilor săi: numele de fată al mamei sale, Gorenco, şi numele tatălui, Popescu.

Semnificaţii istorice pentru data de 9 mai

În 1895, s-a născut Lucian Blaga, filozof, poet, dramaturg, traducător, jurnalist, profesor universitar şi diplomat. În 1956 a fost propus de Rosa del Conte şi de criticul Basil Munteanu, dar se pare că ideea a pornit chiar de la Mircea Eliade, pentru a primi premiul Nobel pentru literatură. Printre operele sale se numără: "Poemele luminii", "Meşterul Manole", "Cruciada copiilor", "Avram Iancu", "Trilogia cunoaşterii", Trilogia culturii", "Trilogia valorilor"(d. 6 mai 1961).

Ponta: TVA poate fi redusă şi pentru biletele la spectacol

Taxa pe valoarea adăugată poate fi redusă şi pentru biletele la spectacol, complementar măsurii de diminuare a TVA la cărţi, propusă de ministrul Culturii, a afirmat premierul Victor Ponta, în şedinţa de guvern.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 25 aprilie

În 1859, a început construirea Canalului Suez. Construcţia s-a încheiat la 17 noiembrie 1869

Semnificaţii istorice pentru ziua de 23 aprilie

În 1564 s-a născut dramaturgul şi poetul William Shakespeare, autor al pieselor de teatru "Furtuna", "Visul unei nopţi de vară", "A douăsprezecea noapte", "Richard al III-lea", "Henric al VIII-lea", "Romeo şi Julieta", "Hamlet" şi "Othello" (m. 23 aprilie 1616)

Semnificaţii istorice pentru 16 aprilie

1844 - S-a născut romancierul francez Anatole France, laureat al premiului Nobel (12 oct. 1924)

Semnificaţii istorice pentru 15 aprilie

În 1452 s-a născut Leonardo da Vinci, om de ştiinţă, pictor şi sculptor, figură de marcă a Renaşterii (m. 2 mai 1519).

REPORTAJ: Predarea limbii, istoriei şi a tradiţiei romani în şcoală, cea mai eficientă lecţie de toleranţă – FOTO, VIDEO

Copiii unei şcoli din Boldeşti-Scăieni fac cursuri de limbă romani, care sunt completate de cursuri în care cei mici sunt introduşi în istoria, cultura şi tradiţia romilor, iar acest experiment pare a fi cea mai eficientă lecţie de toleranţă, de acceptare a diversităţii şi de integrare în comunitate.

Semnificaţii istorice pentru data de 24 martie

La data de 24 martie 1999, secretarul general al NATO, Javier Solana a ordonat lansarea bombardamentelor aeriene împotriva Iugoslaviei, oprite la 10 iunie, după retragerea trupelor iugoslave din provincia sârbă Kosovo, cu populaţie majoritar albaneză.

Semnificaţii istorice pentru data de 23 martie

La data de 23 martie 1983, preşedintele american Ronald Reagan lansează "Iniţiativa de Apărare Strategică", un sistem spaţial de apărare antirachetă cunoscut în mass media sub numele de "Războiul Stelelor", care va obliga Uniunea Sovietică să accelereze negocierile pentru dezarmarea nucleară.

Semnificaţii istorice pentru 20 martie

În 1828 s-a născut dramaturgul norvegian Henrik Ibsen, considerat părintele teatrului modern european (m. 23 mai 1906).

Semnificaţii istorice pentru 19 martie

În 1809 s-a născut scriitorul rus Nikolai V. Gogol, autor al "Serilor în cătunul de lângă Dikanka" - 1831, "Arabescuri" - 1835 şi "Taras Bulba" (m. 4 mar. 1852).

Semnificaţii istorice pentru 18 martie

În 1906 Traian Vuia a realizat, la Paris, pe câmpul de lângă Montesson, primul zbor din lume (cu mijloace proprii de bord), cu un aparat mai greu decît aerul.

Barometrul Cultural 2014: 18% dintre tineri merg de câteva ori pe lună la spectacole de teatru

Aproximativ 18% dintre persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani merg la mai multe spectacole de teatru lunar, potrivit Barometrului de Consum Cultural 2014, spectatorii tineri reprezentând o parte importantă a publicului artelor spectacolului, 40% pentru toate subdomeniile.

Ionuţ Vulpescu: Din Barometrul Cultural lipseşte o cifră, 0,08%, cea a bugetului culturii naţionale

Ministrul Culturii, Ionuţ Vulpescu, a declarat, luni, la evenimentul de lansare a "Barometrului de Consum Cultural 2014", că acest volum conţine multe cifre, dar lipseşte una singură, ce are legătură cu toate datele din studiu, mai exact procentul de 0,08, care reprezintă bugetul culturii naţionale.

Semnificaţii istorice pentru ziua de 17 martie

În anul 1819 s-a născut poetul Alecu Russo, autorul volumului "Cântarea României" (m. 5 feb 1859), iar o sută de ani mai târziu, în 1919, avea să se nască Nat King Cole (Nathaniel Adams Coles), pianist, compozitor, interpret de jazz şi cântăreţ american (m. 15 feb 1965).

Semnificaţii istorice pentru ziua de 11 martie

În 2011, un cutremur cu magnitudinea 9 loveşte Japonia, provocând un tsunami devastator care a ras de pe faţa pământului localităţi întregi. Centrala nucleară de la Fukushima este lovită, ducând la un dezastru de proporţii.