curs

Cursul continuă să atingă niveluri istorice. La începutul sesiunii maximul a fost de 4,4314 lei/euro

Cotaţiile monedei naţionale au continuat să atingă niveluri record la începutul sesiunii interbancare de miercuri, după ce marţi piaţa locală a fost închisă, iar cursul a urcat până la un maxim de 4,4314 lei/euro, după care a început să scadă, ca urmare a intervenţiilor BNR, potrivit dealerilor.

Cursul BNR a atins un nou MAXIM ISTORIC: 4,4045 lei/euro

Cursul a urcat în piaţa interbancară la un nou maxim istoric, de 4,4045 lei/euro, pe fondul incertitudinilor legate de măsurile pe care le va adopta noul guvern după căderea Cabinetului Ungureanu, deşi BNR a intervenit indirect, prin vânzare de euro.

NIVEL MAXIM ISTORIC al cursului: 4,4010 lei/euro. BNR a intervenit agresiv

Cotaţiile au urcat pe piaţa valutară până la nivelul maxim istoric, de 4,4010 lei/euro, la o oră de la anunţul privind căderea Guvernului Ungureanu, iar Banca Naţională a României a intervenit agresiv, indirect, prin vânzare de euro, şi a întors cursul spre 4,3900 lei/euro.

Moţiunea de cenzură afectează leul: Cursul de schimb a ajuns la 4,39 lei/euro

Leul şi-a accentuat scăderea după ce Guvernul Ungureanu a căzut, cotaţiile pe piaţa interbancară urcând în 10 minute de la anunţul că moţiunea a trecut de la 4,38 lei/euro la 4,39 lei/euro.

Vettel, al patrulea învingător în tot atâtea curse disputate în 2012

Sezonul 2012 al Campionatului Mondial de Formula 1 continuă să se desfăşoare sub semnul echilibrului, Sebastian Vettel reuşind, duminică, după Marele Premiu al Bahrainului, să-şi treacă şi el numele pe lista câştigătorilor din acest an, alături de Jenson Button, Fernando Alonso şi Nico Rosberg.

Euro a coborât sub 1,3 dolari pentru prima oară în ultimele două luni, din cauza problemelor Spaniei

Euro a coborât luni sub nivelul de 1,3 dolari pe unitate pentru prima oară în ultimele două luni, iar faţă de lira sterlină a atins minimul ultimelor 19 luni, din cauza problemelor financiare ale Spaniei, care alimentează temerile legate de fragilitatea economiei zonei euro

Nico Rosberg aduce primul succes pentru Mercedes din 1955

Germanul Nico Rosberg a reuşit, duminică, la Shanghai, la cea de-a 111-a apariţie a sa în Formula 1, să câştige primul Grand Prix din carieră, rezultat care reprezintă, totodată, primul trofeu în vitrina Mercedes de la Marele Premiu al Italiei din 1955, cursă în care s-a impus Juan Manuel Fangio.

Isărescu: Cursul este într-o zonă de echilibru, trebuie să vedem dacă fundamentele modifică zona

Cursul de schimb se regăseşte într-o zonă de echilibru, care ar putea să se modifice dacă fundamentele se schimbă, dar această mişcare nu devine evidentă imediat, a declarat joi guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Guvernatorul BNR a arătat că niciodată la banca centrală nu s-a vorbit de praguri sau de un anumit nivel de curs.

A patra zi de apreciere a leului: Un euro, cotat la 4,3712 lei

Cursul de referinţă anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut nesemnificativ, de la 4,3718 lei/euro la 4,3712 lei/euro, leul înregistrând a patra zi de apreciere în raport cu euro, după ce luni rata oficială a fost la nivelul maxim istoric, de 4,3794 lei/euro.

Actorul Patrick Dempsey va participa la ediţia din 2013 a Cursei de 24 de ore de la Le Mans

Actorul american Patrick Dempsey, interpretul personajului Derek Shepherd în serialul TV "Anatomia lui Grey", va participa la Cursa de 24 de ore de la Le Mans, în 2013, unde va concura pentru echipa sa, Dempsey Racing, informează AFP.

Leul în creştere. Cursul BNR a scăzut la 4,3794 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat foarte uşor în prima parte a sesiunii interbancare de marţi, astfel că BNR a publicat un curs de referinţă în scădere, la 4,3780 lei/euro, după ce luni a atins un nivel record, de 4,3794 lei/euro, iar dealerii spun că banca centrală a rămas activă în piaţă.

Cursul BNR a urcat la un nou maxim istoric – 4,3794 lei/euro

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă de 4,3794 lei/euro, în creştere cu 0,11 bani faţă de vineri, euro atingând astfel un nou record istoric faţă de leu, iar dealerii spun că banca centrală a continuat să fie prezentă în piaţă pentru a limita o depreciere mai mare.

Button şi McLaren-Mercedes preiau controlul în Formula 1

Pilotul britanic Jenson Button a obţinut, duminică, o victorie clară în prima cursă a sezonului, Marele Premiu al Australiei, demonstrând că inginerii de la McLaren-Mercedes au găsit soluţiile tehnice potrivite pentru a crea un monopost care să pună capăt supremaţiei Red Bull arătate anul trecut.

ANALIZĂ: Cursul se va stabiliza, iar BNR va continua să intervină pentru a limita volatilitatea

Cursul leu/euro se va stabiliza în perioada următoare, iar BNR va continua să intervină indirect în piaţă la fiecare moment de volatilitate ridicată, aşa cum s-a întâmplat în ultimele două zile, când ordinele de cumpărare plasate de jucătorii străini au dus referinţa la un nou maxim istoric.

Leul se depreciază. Euro a atins un nou maxim istoric

Referinţa anunţată de Banca Naţională a României a urcat cu 1,11 bani, la 4,3783 lei/euro, şi a atins un nou maxim istoric, iar potrivit dealerilor banca centrală a continuat să intervină indirect, în prima parte a zilei, pentru a tempera deprecierea leului, şi a readus cotaţiile sub 4,38 lei/euro. Precedentul record pe cursul oficial de schimb a fost atins la 30 iunie 2010, când euro a fost la 4,3688 lei.

Cursul a atins un maxim de 4,39 lei/euro. Dealerii spun că BNR a intervenit pentru a sprijini leul

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în a doua parte a sesiunii interbancare de joi, iar rata de schimb a atins un maxim de 4,39 unităţi faţă de euro, după care banca centrală a intervenit în favoarea leului, potrivit dealerilor, într-o piaţă cu volume de transfer în creştere.

Wizz Air va lansa în iulie cursa Bucureşti – Milano Malpensa

Compania low cost Wizz Air va lansa în iulie zboruri pe ruta Otopeni - Milano (Malpensa), cu o frecvenţă de patru curse săptămânale, a anunţat, miercuri, operatorul aerian.

Jurnaliştii români pot aplica la un curs de Jurnalism de ştiinţă, la Tirana

Jurnaliştii români pot aplica la un curs de Jurnalism de ştiinţă, organizat de Albanian Media Institute, cu sprijinul Fundatiei Robert Bosch, la Tirana, la sfârşitul lunii aprilie - începutul lunii mai, informează un comunicat al Centrului pentru Jurnalism Independent.

Euro s-a depreciat cu 1% faţă de dolar din cauza temerilor privind criza datoriilor din UE

Euro s-a depreciat cu circa 1% faţă de dolar, atingând un minim al şedinţei de 1,3189 dolari pe unitate, din cauza temerilor investitorilor legate de criza datoriilor din zona euro, chiar dacă Banca Centrală Europeană (BCE) a împrumutat masiv băncile în această săptămână.

EURO a atins MAXIMUL ultimelor opt săptămâni, în perspectiva unui acord de finanţare a Greciei

Euro a atins miercuri un maxim al ultimelor opt săptămâni faţă de dolar, iar acţiunile europene sunt în creştere, susţinute de aşteptările ca Grecia să încheie în curând un acord pentru al doilea program de susţinere financiară.

Francul elveţian este aproape de maximul ultimelor cinci luni faţă de euro

Francul elveţian este aproape de maximul ultimelor cinci luni faţă de euro, iar pieţele financiare sunt în alertă privind o posibilă intervenţie a băncii centrale a Elveţiei pentru scăderea cotaţiei, relatează Financial Times.

Aproximativ 20 de utilaje de deszăpezire acţionează pentru curăţarea pistei Aeroportului din Craiova

Aproximativ 20 de utilaje de deszăpezire acţionează pentru a curăţa zăpada de pe pista Aeroportului din Craiova pentru ca cele şapte curse de vineri, între care şi cea care îi transportă pe inginerii Ford de la Craiova la Koln şi Londra, să se desfăşoare conform orarului de zbor.

O cursă Tarom Bruxelles – Bucureşti a fost anulată din cauza unei defecţiuni tehnice

O cursă Tarom Bruxelles - Bucureşti a fost anulată din cauza unei defecţiuni tehnice, avionul reîntorcându-se pe aeroportul din Bruxelles la 10 minute de la decolare. Comandantul aeronavei a precizat că era necesară o piesă care nu a putut fi găsită la aeroportul din Bruxelles, motiv pentru care cursa a fost anulată.

Leul şi bursa nu au reacţionat după proteste. Escaladarea violenţelor va afecta cotaţiile

Cursul de schimb şi bursa nu reacţionează la protestele din ultimele zile pentru că România este considerată o ţară relativ stabilă de către investitorii străini, însă escaladarea violenţelor şi o posibilă criză pe scena politică vor afecta cotaţiile leului şi acţiunile..

Cursul BNR a crescut la 4,3625 lei/euro şi s-a apropiat de maximul istoric, atins în 2010

Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă cu 0,93 bani mai mare decât luni, de 4,3625 lei/euro, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultimele 18 luni jumătate şi aproape de nivelul record, de 4,3688 lei/euro, atins în iunie 2010.

Referinţa BNR pentru dolar a urcat la nivelul maxim din iulie 2010

Cursul de referinţă pentru dolar a crescut joi cu aproape 6 bani şi a înregistrat maximul de după 5 iulie 2010, iar pentru euro BNR a afişat o rată în urcare cu 1,79 bani, la 4,3398 lei/euro, cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni.

Euro a scăzut la minimul ultimilor 10 ani faţă de yen

Euro a scăzut joi la minimul ultimilor 10 ani faţă de yen şi la cel mai redus nivel din ultimele 12 luni în raport cu dolarul, investitorii aşteptând cu nervozitate licitaţia de obligaţiuni pe termen lung programată de guvernul italian.

Euro a coborât la un minim al ultimelor 11 luni, de sub 1,3 dolari pe unitate

Europa a coborât miercuri la un minim al ultimelor 11 luni, de sub 1,3 dolari pe unitate, din cauza unor noi temeri legate de criza datoriilor din zona euro, iar volumul mic al tranzacţiilor a amplificat instabilitatea pieţei.

Referinţa BNR a scăzut pentru a şasea şedinţă consecutiv

Leul s-a apreciat vineri pentru a şasea şedinţă consectiv, iar cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 0,99 bani, la 4,2912 lei/euro, şi a atins un nou nivel minim al ultimelor trei luni.

Leul s-a apreciat uşor la începutul sesiunii, iar cursul oscilează aproape de 4,3 lei/euro

Moneda naţională s-a apreciat uşor la începutul sesiunii interbancare de vineri, iar cotaţiile se situau aproape de 4,3 lei/euro după primele tranzacţii.

Leul se va aprecia cu 3% în următoarele zile, cursul urmând să coboare la 4,2 lei/euro

Analiştii băncii JPMorgan anticipează că leul se va aprecia cu 3% "în următoarele zile şi săptămâni", cursul urmând să coboare la 4,2 lei/euro, datorită schimbării standardelor de contabilitate pentru bănci, care va determina instituţiile financiare să schimbe volume mari de valută în monedă locală.

Protest inedit al unui nevăzător: A condus un autoturism BMW cu 136 de km/h – VIDEO

Un bărbat nevăzător a protestat, joi, într-un mod inedit faţă de "nepăsarea" cu care sunt tratate persoanele cu handicap fizic, el conducând, susţinut de un copilot, un autoturism BMW cu 136 de kilometri la oră, stabilind astfel un record naţional de viteză şi vrând să concureze şi la nivel mondial.

Moneda euro scade de patru săptămâni, cel mai îndelungat declin într-un an şi jumătate

Moneda euro a încheiat şi această săptămână în scădere faţă de dolar, marcând cel mai îndelungat trend descendent din ultimele 18 luni, după ce Germania nu a reuşit să plaseze pe piaţă o treime din obligaţiunile oferite într-o licitaţie, alimentând temerile privind criza datoriilor de stat.

Dolarul a urcat la un maxim al ultimelor şase săptămâni din cauza crizei din zona euro

Dolarul a urcat luni la cel mai ridicat nivel din ultimele şase săptămâni faţă de un coş valutar, din cauza temerilor legate de criza datoriilor din zona euro, dar şi a perspectivei de eşec al negocierilor politicienilor americani pentru reducerea deficitului bugetar.

Cursul se apropie de maximul istoric. Referinţa a urcat la 4,3608 lei/euro

Cursul de referinţă anunţat de BNR a crescut luni la 4,3608 lei/euro, apropiindu-se tot mai mult de nivelul maxim istoric, atins în iunie 2010, într-o piaţă în care dealerii cred că BNR continuă să intervină indirect în piaţă pentru a limita deprecierea leului.

Euro, la cel mai ridicat nivel din ultimele 17 luni. Vezi cursul BNR

Cursul de referinţă anunţat de BNR a crescut vineri la 4,3598 lei/euro, şi s-a apropiat de nivelul maxim istoric, într-o piaţă în care dealerii cred că BNR a continuat să intervină indirect în piaţă pentru a susţine moneda naţională, deşi a vândut volume mai mici de valută decât în zilele precedente.

Hamilton profită de abandonul lui Vettel şi se impune pe circuitul Yas Marina

Pilotul echipei McLaren-Mercedes Lewis Hamilton a pus capăt unei serii de evoluţii cenuşii, câştigând Marele Premiu al Emiratului Abu Dhabi după ce a profitat, duminică, de abandonul surprinzător al campionului mondial Sebastian Vettel, survenit în primul tur al cursei de pe circuitul Yas Marina.

Referinţa BNR a scăzut la 4,3479 lei/euro. Dealerii nu exclud o nouă intervenţie a băncii centrale

Cursul de referinţă anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut uşor, la 4,3479 lei/euro, în contextul unor evoluţii regionale mixte, şi pe o piaţă locală cu volume în scădere, unde dealerii cred că banca centrală continuă să intervină indirect pentru susţinerea monedei naţionale.

Referinţa BNR a stagnat. Dealerii cred că banca centrală a intervenit iar în piaţă

Cotaţiile monedei naţionale s-au întors în jurul nivelului de 4,3550 lei/euro, la mijlocul zilei, astfel că referinţa BNR s-a plasat la 4,3530 lei/euro, aproape de nivelul de miercuri, iar dealerii cred că banca centrală a intervenit indirect, şi joi, pentru a ţine cursul stabil.

Lufthansa introduce din 2012 o cursă Bucureşti-Berlin şi dublează frecvenţa zborurilor Sibiu-Munchen

Compania aeriană Lufthansa va introduce din vara anului viitor o nouă destinaţie în România, pe ruta Berlin-Bucureşti, şi va dubla frecvenţa curselor Sibiu-Munchen, la 14 zboruri pe săptămână.