curtea consitu ional

Băsescu a promulgat modificarea Legii de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, luni, modificarea şi completarea Legii 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, care prevede că procesele nu se vor mai suspenda în urma invocării excepţiilor de neconstituţionalitate.

Cameră: Mircea Ştefan Minea, candidat din partea PDL, desemnat judecător la CC

Deputaţii din arcul guvernamental au reuşit, luni noapte, în şedinţa maraton de reluare a votului de numire a unui judecător la CC, să cumuleze majoritatea calificată necesară, de 168 de voturi, pentru a-şi impune propriul candidat, în condiţiile în care PSD şi PDL s-au abţinut de la vot.