cutremur chile

Replică având magnitudinea de 6,1 în sudul statului Chile

O replică seismică având magnitudinea 6,1 de grade pe scara Richter a fost înregistrată duminică în sudul statului Chile, la o lună de la cutremurul devastator de la 27 februarie, au anunţat autorităţile chiliene, care nu au semnalat victime sau pagube materiale.

Alerta de tsunami pentru litoralul chilian a fost ridicată

Alerta de tsunami a fost ridicată joi pe litoralul chilian, după aproximativ patru ore de la trei replici puternice resimţite în zona central-sudică a ţării, a anunţat Biroul naţional pentru situaţii de urgenţă (Onemi) din Chile.

Ambasadorul român în Chile relatează despre cutremurul de joi după-amiază

Ambasadorul României în Chile, Valentin Florea, a relatat, joi seară, pentru MEDIAFAX, că se afla în Parlamentul din Valparaiso, în apropiere de epicentrul seismului produs în această după-amiază la momentul cutremurului, el asistând atunci la ceremonia de învestire a noului preşedinte.

Cutremur cu magnitudinea de 7,2 în centrul statului Chile – VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 7,2, a fost resimţit joi dimineaţă în mai multe oraşe din centrul statului Chile, între care şi în capitala Santiago şi oraşul de coastă Valparaiso. Seismul s-a produs la ora 14.39 GMT (16.39 ora României), la 137 de kilometri sud de oraşul de coastă Valparaiso şi la 147 de kilometri sud-vest de capitala Santiago, la o adâncime de 35 de kilometri, a precizat USGS.

Cutremurul din Chile a mutat oraşul Concepcion cu trei metri către vest

Cutremurul cu magnitudinea de 8,8, care a devastat zona central-sudică a statului Chile la 27 februarie, a deplasat oraşul Concepcion cu peste trei metri către vest, potrivit unui studiu prezentat luni.

Alerta de tsunami de pe litoralul chilian a fost anulată

Alerta de tsunami care a generat panică în oraşele de pe litoralul chilian, deja afectate de un val seismic sâmbătă, a fost anulată, a anunţat miercuri Biroul naţional pentru situaţii de urgenţă, citat de presa locală.

Bilanţul cutremurului şi al valului seismic din Chile a ajuns la 795 de morţi

Cel puţin 795 de persoane au murit în timpul cutremurului şi al valului tsunami care au afectat sâmbătă Chile, potrivit unui nou bilanţ anunţat marţi de preşedintele ţării, Michelle Bachelet.

Cutremurul din Chile, mai puternic decât cel din Haiti, dar soldat cu mai puţine victime

Numărul de victime în Chile este incomparabil mai mic decât în Haiti, din cauza naturii faliilor şi epicentrului, a respectării normelor antiseismice şi a nivelului de pregătire a populaţiei, deşi cutremurul a fost mult mai puternic în Chile.

Marina chiliană nu a dat alerta de tsunami suficient de devreme

Marina chiliană a comis o eroare neavertizând într-o primă fază în legătură cu riscul de tsunami pe coastă după seismul cu magnitudinea de 8,8 care a afectat statul sud-american sâmbătă, a declarat duminică ministrul Apărării, Francisco Vidal.

Cel puţin 708 morţi în Chile, în urma cutremurului de sâmbătă – VIDEO

Cel puţin 708 persoane au murit în Chile în urma seismului şi a valului seismic care au afectat centrul şi sudul ţării, sâmbătă, potrivit unui bilanţ actualizat comunicat duminică de preşedintele Michelle Bachelet.

Magazinele din Concepcion, jefuite de persoanele rămase fără provizii – VIDEO

Câteva zeci de persoane au jefuit duminică dimineaţă un supermarket din oraşul Concepcion, cel mai grav afectat de cutremurul din Chile, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea chiliană, care a anunţat şi alte cazuri de jaf.

Autorităţile americane ridică alerta de tsunami pentru toate ţările

Centrul de alertă american a anulat, duminică, alerta de tsunami emisă pentru toate ţările riverane Oceanului Pacific în urma cutremurului puternic produs sâmbătă în largul coastelor chiliene.

Japonia coboară nivelul alertei de tsunami

Autorităţile japoneze au coborât duminică nivelul alertei de tsunami de la "major" la "normal", a anunţat Agenţia meteorologică japoneză.

Peste 300 de victime în urma cutremurului din Chile – VIDEO

Cutremurul de sâmbătă din Chile s-a soldat cu moartea a cel puţin 300 de persoane, a anunţat directorul Biroului Naţional pentru Urgenţe (ONEMI), Carmen Fernandez.

Rusia ridică alerta de tsunami pentru Kamceatka şi Sahalin

Rusia a ridicat, duminică dimineaţă, alerta de tsunami pe care a emis-o pentru peninsula Kamceatka şi Insulele Sahalin, a anunţat agenţia RIA Novosti, citând Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă.

Japonia şi Rusia, singurele ţări cu alerte de tsunami în vigoare după cutremurul din Chile

Alertele de tsunami emise sâmbătă în Oceanul Pacific, ca urmare a cutremurului din Chile, au fost ridicate în toate zonele vizate, cu excepţia Japoniei şi a Rusiei, au anunţat seismologii americani.

Numărul victimelor cutremurului din Chile continuă să crească – VIDEO, GALERIE FOTO

Cutremurul cu magnitudinea 8,8 înregistrat sâmbătă în Chile s-a soldat cu 214 morţi şi 15 dispăruţi şi a afectat două milioane de persoane, a declarat preşedintele în exerciţiu, Michelle Bachelet.

Alerta de tsunami, ridicată în Hawaii – VIDEO

Alerta de tsunami emisă pentru Hawaii a fost ridicată sâmbătă seara, la aproape două ore după ce primele valuri generate de cutremurul cu magnitudinea de 8,8 din Chile au ajuns pe ţărmurile insulei, relatează CNN.

Columbia Britanică se pregăteşte pentru un tsunami cu impact limitat

Provincia Columbia Britanică, aflată în vestul Canadei, aşteaptă un tsunami provocat de cutremurul din Chile, însă autorităţile locale apreciază că impactul acestuia va fi limitat.

Chile cere ca ajutoarele internaţionale să nu fie trimise înainte de evaluarea necesităţilor

Guvernul chilian a cerut ţărilor care au oferit sprijin după cutremurul de sâmbătă să nu trimită ajutoare înainte ca serviciile de salvare să evalueze cu exactitate priorităţile, pentru a nu deturna un ajutor poate mai necesar pentru Haiti.

Alerta de tsunami, ridicată în Polinezia

Alerta de tsunami din Polinezia a fost ridicată la ora locală 11.20 (23.20, ora României), au anunţat autorităţile locale, precizând că nu au fost înregistrate victime sau pagube importante.

Peste 200 de deţinuţi au evadat dintr-o închisoare afectată de cutremur în Chile

Mai mult de 200 de deţinuţi dintr-o închisoare din Chile au evadat după ce un zid al centrului de detenţie s-a prăbuşit în urma cutremurului cu magnitudinea 8,8 de sâmbătă, au declarat surse din sistemul penitenciar chilian.

Cutremurul din Pacific: Tsunami avansează cu viteza unui avion cu reacţie – VIDEO

Tsunami declanşat de cutremurul puternic care a afectat Chile în noaptea de vineri spre sâmbătă avansează în Pacific cu viteza unui avion cu reacţie, respectiv cu peste 700 de kilometri pe oră, a declarat pentru AFP un expert american în mişcări telurice.

Oferte de ajutor şi mesaje de solidaritate pentru Chile, afectat de un cutremur puternic

Comunitatea internaţională a început să se mobilizeze pentru Chile, unde un cutremur puternic a provocat sâmbătă moartea a 147 de persoane, UE anunţând un ajutor de urgenţă de trei milioane de euro, în timp ce mesajele de solidaritate au venit în număr mare la Santiago.

Aplicaţie Google pentru obţinerea de informaţii despre persoanele afectate de cutremurul din Chile

Compania Google a pus sâmbătă la dispoziţia utilizatorilor aplicaţia Person Finder, pentru a-i ajuta să obţină informaţii despre rudele dispărute în urma cutremurului din Chile.

Barack Obama se referă la „sute” de morţi după cutremurul din Chile – VIDEO

Preşedintele american, Barack Obama, s-a referit sâmbătă la "sute" de morţi în urma cutremurului cu magnitudinea 8,8 din Chile şi a declarat că SUA sunt gata să ajute autorităţile chiliene pentru operaţiunile de salvare şi reconstrucţie.

Hawaii începe prima evacuare voluntară din cauza unui tsunami din 1994 – VIDEO

Sirenele ai sunat sâmbătă în Hawaii, la ora locală 06.00 (18.00 ora României) pentru a alerta populaţia în legătură cu riscul unor valuri distructive, aceasta fiind prima evacuare voluntară a arhipelagului din cauza unui tsunami din 1994.

Recomandări pentru populaţie în numeroase ţări, după cutremurul din Pacific – VIDEO

Japonia, Australia, Filipine şi numeroase alte ţări asiatice şi din Pacific au emis sâmbătă alerte de tsunami, după un cutremur cu magnitudinea de 8,8 produs în largul statului Chile, care s-a soldat cu cel puţin 122 de morţi, potrivit unui bilanţ provizoriu.

CRONOLOGIE: Cele mai importante cutremure din ultimii o sută de ani

Cutremurul cu magnitudinea de 8,8 care a afectat Chile este unul dintre cele mai puternice seisme înregistrate în ultimii o sută de ani, relatează AFP, care prezintă o cronologie a acestora.

Chile, una dintre zonele cu cea mai puternică activitate seismică din lume

Statul Chile este situat într-una dintre zonele cu cea mai puternică activitate seismică din lume, la convergenţa a două plăci tectonice majore, care provoacă seisme cu magnitudinea de 8 la aproape fiecare zece ani, a declarat Rolando Armijo, de la Institutul de Fizica Globului.

MAE: Până în prezent, nu sunt români morţi în cutremurul din Chile

Ambasada României în Chile a luat deja legătura cu o parte a cetăţenilor români care locuiesc în această ţară şi, potrivit informaţiilor de până acum nu sunt români printre victime, a declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, Lucian Rosenfeld, purtătorul de cuvânt al MAE.